Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Zelenski şi aliaţii săi europeni îi dau răspunsul lui Trump

Ziarul de Vrancea
2 mar 2025 1168 vizualizări

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că lucrează împreună cu aliaţii săi europeni la ”poziţii comune” pentru a încerca să-l convingă pe preşedintele american Donald Trump să ţină cont de interesele lor împotriva Rusiei, relatează AFP.

”Ne vom defini poziţiile comune - ceea ce vrem să obţinem şi ceea ce nu este negociabil. Aceste poziţii vor fi prezentate partenerilor noştri americani”, a anunţat el pe Telegram în urma unei întâlniri, la Londra, cu aliaţii săi. Prioritatea este să se ajungă la ”o pace solidă şi durabilă şi la un acord bun cu privire la încheierea războiului”, a sublniat şeful statului ucrainean.

Aliaţii Kievului - zguduiţi de apropierea dintre Statele Unite şi Rusia şi uluiţi de atacurile virulente la care Zelenski a fost supus vineri în direct la televizor în întreaga lume la Casa Albă - au încercat duminică să strângă rândurile.

Invitaţi de către premierul britanic Keir Starmer, 15 lideri europeni, inclusiv preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz, şi-au afişat angajamentul de a susţine Kievul şi de a se reînarma împotriva Rusiei. Vineri, la Casa Albă, în faţa camerelor de luat imagini din întreaga lume, Zelenski a fost acuzat de Trump că ”s-a pus într-o poziţie foarte proastă” şi a fost somat să pactizeze cu Rusia, altfel Statele Unite urmând ”să-l lase baltă”.

Acordul mineralelor

În replică, Zelenski şi-a scurtat sejurul la Washington, iar un acord privind o exploatare a mineralelor ucrainene de către Statele Unite, care urma să fie semnat atunci, nu a mai fost semnat.

Liderii europeni, cărora li s-au alăturat la Londra Turcia, secretarul general al NATO Mark Rutte şi premierul canadian Justin Trudeau, au convenit duminică asupra necesităţii de a încerca să păstreze Statele Unite de partea lor. Zelenski s-a declarat din nou pregătit, în acest sens, să semneze acordul mineralelor ”dacă toate părţile sunt pregătite”. ”Sunt pregătit în vederea tuturor formatelor constructive în relaţiile cu Statele Unite. Cred că avem tot ceea ce ne trebuie”, a subliniat el în faţa presei, adăugând că este necesar să se ”înţeleagă anumite linii roşii” ucrainene.

Kievul cere garanţii de securitate în cazul unei încetări a focului, pe care Washingtonul a refuzat să i le acorde până în prezent. Secretatul american al Trezoreriei Scott Bessent l-a acuzat duminică pe Volodimir Zelenski de faptul că a ”dat totul peste cap” refuzând să semneze acordul.

În acest context, aliaţii europeni ai Ucrainei au încercat duminică să preia iniţiativa. Parisul şi Londra au propus un armistiţiu parţial - pe o perioadă de o lună - în Ucraina. Este vorba despre un armistiţiu ”aerian, maritim” şi al atacurilor vizând ”infrastructuri energetice”, a declarat Emmanuel macron cotidianului francez Le Figaro.

Avantajul unui asemenea armistiţiu - care exclude operaţiunile terestre - este ”că ştim să-l măsurăm”, în contextul în care frontul este uriaş - ”cât de la Paris la Budapesta”, a precizat el.

Starmer a subliniat, la rândul său, că ”un anumit număr de ţări” a anunţat că vrea să intre într-o ”coaliţie a bunăvoinţei” care să apere un viitor acord de pace.

”Europa trebuie să facă munca grea, dar pentru a apăra pacea pe continentul nostru şi pentru a reuşi, aceste eforturi trebuie să fie suţinute puternic de către Statele Unite”, a subliniat el.

”Fără capitulare”

Preşedinta Comisie Europene (CE) Ursula von der Leyen a insistat asupra unor ”garanţii de securitate globale” şi a anunţat că vrea să prezinte un plan în vederea unei ”reînarmări a Europei” joi, la un summit special al Uniunii Europene (UE), prevăzut la Bruxelles. ”Mai multe ţări europene îşi vor creşte cheltuielile apărării”, a dat asigurări secretarul general al NATO Mark Rutte, care a salutat o ”veste foarte bună”. Ucraina este ”victima agresiunilor ruseşti, iar acest adevăr rămâne de nezdrunicnat pentru toţi”, a subliniat cancelarul german Olaf Scholz, a cărui ţară este al doilea furnizor de ajutor al Kievului de la invazia rusă, după Statele Unite - în total 44 de miliarde de euro.

Preşedintelui rus  Vladimir Putin i se transmite mesajul ”că Occidentul nu intenţinează să capituleze în faţa şantajului şi agresiunii sale”, a declarat premierul polonez Donald Tusk. Duminică, Washingtonul a sporit presiunea asupra lui Zelenski, sugerând că ar putea fi nevoit să plece de la putere.

”Avem nevoie de un lider care să poată trata cu noi, trata cu ruşii la un moment dat şi să pună capăt acestui război”, a declarat consilierul în probleme de securitate naţională al lui Donald Trump Mike Waltz. Preşedintele ucrainean i-a replicat că ”nu va fi atât uşor” să fie înlocuit, ”având în vedere ceea ce se întâmplă, având în vedere susţinerea” de care beneficiază.

”Nu va fi vorba doar despre organizarea unor alegeri. Va trebui, de asemenea, să fiu împiedicat să candidez”, a adăugat el. Zelenski s-a declarat din nou dispus să demisioneze în schimbul unei aderări a Ucrainei la NATO.

Statele Unite şi Rusia, care se bucură de schimbarea radicală a politicii americane, au lansat luna trecută - fără invite nici Ucraina şi nici pe europeni - negocieri prin care să pună capăt războiului, de care preşedintele american Donald Trump refuză să-l considere responsabil pe omologul său rus Vladimir Putin.

Premiile Oscar 2025 - "Anora", cel mai bun film, cu cinci statuete

Adrien Brody şi Mikey Madison au câştigat la categoriile de interpretare n Sean Baker a fost desemnat cel mai bun regizor

"Trăiască filmul independent", a spus Sean Baker, regizorul "Anora", desemnat Cel mai bun film la cea de-a 97-a ediţie a galei Premiilor Oscar care a avut loc la Dolby Theater din Los Angeles.

Baker a câştigat pentru producţia, regia, scenariul şi montajul tragicomediei despre relaţia dintre o stripteuză şi moştenitorul unui oligarh rus. Obţinerea de către Baker a patru Oscaruri pentru acelaşi film este o performanţă care nu a mai fost realizată până acum în istoria premiilor.  "Am salvat acest film la montaj. Regizorul acela nu ar trebui să mai lucreze niciodată", a glumit Baker pe scena Dolby, referindu-se, bineînţeles, la el, atunci când a câştigat la categoria Cel mai bun montaj.

Cea mai bună actriţă în rol principal a fost aleasă Mickey Madison pentru rolul din "Anora”, iar cel mai bun actor în rol principal a fost ales Adrien Brody pentru interpretarea din "The Brutalist". El i-a învins pe Timothée Chalamet ("A Complete Unknown"), Colman Domingo ("Sing Sing"), Ralph Fiennes ("Conclave") dar şi pe actorul de origine română Sebastian Stan ("The Apprentice") pentru statuetă.

Morgan Freeman, care a jucat alături de Gene Hackman în "Unforgiven" şi "Under Suspicion", i-a adus un omagiu marelui actor, înainte de segmentul In Memoriam.

"Slava Ukraini!" a spus pe scenă actriţa Darryl Hannah, aducând un omagiu ucrainenilor şi prezentând premiul pentru montaj. Statueta i-a revenit filmului "Anora" de Sean Baker.

Zoe Saldaña a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol secundar pentru rolul din "Emilia Pérez", menţionând că este "prima americancă de origine dominicană care acceptă un Oscar".

Kieran Culkin a câştigat Oscarul pentru Cel mai bun actor în rol secundar cu interpretarea din "A Real Pain".

Pentagonul ordonă o „pauză” în operaţiunile cibernetice împotriva Rusiei

Secretarul american al Apărării Pete Hegseth a ordonat o ”pauză” în operaţiunile cibernetice americane împotriva Rusiei - inclusiv acţiunile ofensive -, în cadrul unui proces mai larg de reevaluare a operaţiunilor vizând Rusia, a cărei durată nu a fost stabilită în mod clar, dezvăluie The New York Times (NYT). Pentagonul, contactat de AFP, nu a comentat, invocând apărarea securităţii operaţionale.

Acţiunile în domeniul cibernetic - la fel ca celelalte operaţiuni clandestine - nu sunt practic comentate niciodată de către autorităţi. ”Nu există o propritate mai mare pentru secretarul (Apărării Pete) Hegseth decât securitatea combatantului în toate operaţiunile, inclusiv în domeniul cibernetic”, declară un oficial de la Pentagon.

Această ”pauză” intervine în contextul în care Donald Trump este pe cale să efectueze o apropiere istorică faţă de Rusia, amorsată la trei ani de la invazia rusă a Ucrainei.

Statele Unite par să vrea, la iniţiativa lui Donald Trump - după ce au fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse -, să oblige Ucraina să accepte un armistiţiu fără garanţii de securitate, lucru pe care Kievul îl refuză şi care face jocul Moscovei.

Rusia este acuzată cu regularitate de faptul că poartă împotriva ţărilor din Occident un război hibrid, cu scopul de a le submina susţinerea Ucrainei, prin operaţiuni clandestine fizice şi acţiuni în domenii imateriale - cibernetic şi informţaional.

Însă, potrivit lui Donald Trump, Statele Unite au alte subiecte de îngrijorare mai urgente decât o apropiere între Washington şi Moscova. ”Ar trebui să petrecem mai puţin timp îngrijorându-ne de Putin şi mai mult timp îngrijorându-ne de ganguri de migranţi violatori, mai-marii drogurilor, criminali şi imigranţi bolnavi mental care intră în ţara noastră, pentru ca să nu sfârşim ca Europa!”, a scris el în noaptea de duminică spre luni pe reţeaua sa Truth Social.

SUA –„Antivaccinistul șef” îndeamnă la vaccinare

Secretarul american al Sănătăţii şi Serviciilor Sociale Robert F. Kennedy Jr. îndeamnă la vaccinare în toiul epidemiei de rujeolă din Texas şi laudă avantajele vaccinului împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului (RRO) în urma unei intensificări a epidemiei, relatează Axiox.

RFK Jr - cunoscut prin poziţia sa împotriva vaccinării - a îndemnat la vaccinare duminică, după ce a minimalizat epidemia de rujeolă din Texas săptămâna trecută, pe care a catalogat-o ”neobişnuită”. El a repetat, recent, afirmaţii dezminţite despre vaccinuri şi le-a răspuns evaziv senatorilor atunci când a fost întrebat despre poziţia sa cu privire la vaccinare în Senat, la confirmarea în funcţie.

El a publicat duminică, pe site-ul Fox News, un editorial cu titlul ”Epidemia de rujeolă este un apel la acţiune pentru noi toţi” şi subtitlul ”Vaccinul RRO este crucial în evitarea unei boli care poate omorî”.

RFK Jr scrie că, înainte de introducerea vaccinului împotriva rujeolei, rubeolei şi oreiunonului, în anii '60, ”practic orice copil din Statele Unite se îmbolnăvea de rujeolă”. El scrie că în perioada 1953-1962, ”au fost în medie 530.217 cazuri confirmate şi 440 de morţi”, adică o rată a mortalităţii de unul la 1.205 cazuri.

”Vaccinurile nu doar că protejează copiii de rujeolă, ci contribuie şi la imunitatea colectivă, protejându-i pe cei care nu pot fi vaccinaţi din motive medicale”, scrie el. Cu toate acestea, secretarul american al Sănătăţii subliniază că decizia vaccinării este ”personală”.

Zelenski anunţă că ar candida în eventuale noi alegeri în Ucraina

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declară luni presei, la Londra, că nu va fi atât de uşor să fie înlocuit, relatează France24. ”Având în vedere ceea ce se întâmplă, să fiu înlocuit pur şi simplu nu va fi uşor”, a subliniat el în faţa presei.

Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat săprămâna trecută pe omologul său ucrainean că este un ”dictator”, din cauză că alegerile programate în Ucraina şi amânate din cauza războiului nu au avut loc.

Pentru a se debarasa de el, aşa cum vrea Kremlinul, ”nu va fi vorba doar despre organizarea unor alegeri”, a declarat Zelenski. ”Va trebui de asemenea să fiu împiedicat să candidez, ceea ce va fi un pic mai complex”, a subliniat preşedintele ucrainean.

Mexic: Şeful unei platforme de ştiri a fost asasinat

Şeful unei platforme de ştiri a fost asasinat duminică în centrul Mexicului, au anunţat autorităţile locale. Corpul fără viaţă al lui Kristian Uriel Martínez Zavala şi cel al unui alt bărbat au fost găsite într-un vehicul în municipalitatea Silao, în statul Guanajuato, potrivit secretariatului local de securitate, relatează AFP. Potrivit presei locale, victima, în vârstă de 28 de ani, conducea Silaoense Mx, pagină de ştiri cu 18.000 de abonaţi pe Facebook.

În 2021, potrivit unor surse, el a fost atacat de rudele unui politician local, ceea ce l-a determinat să solicite protecţie.  Unul dintre ultimele articole publicate pe pagina sa se referea la vizita preşedintelui Claudia Sheinbaum în statul Guanajuato, sâmbătă.

Sheinbaum s-a angajat să colaboreze cu guvernul local pentru a îmbunătăţi securitatea în regiune, care are cel mai mare număr de crime legate de crima organizată.

Mexicul este considerat una dintre cele mai periculoase ţări pentru jurnalişti, cu peste 150 de asasinate din 1994, potrivit Reporteri fără frontiere (RSF).

Renew Europe, indezirabilă la Moscova

Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), un grup politic centrist european, a fost catalogată drept „indezirabilă” în Rusia, a anunțat luni Parchetul General rus, citat de AFP.

ALDE a fost redenumită Renew Europe în 2019, după ce i s-au alăturat membrii francezi de pe lista Renaissance în Parlamentul European. Prezidată de Valerie Hayer din ianuarie 2024, aceasta reunește peste 50 de partide europene.

'Partidul Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa este una dintre forțele cele mai antirusești din Uniunea Europeană', susține Parchetul rus într-un comunicat, acuzându-l că se 'ocupă în mod consecvent de discreditarea politicii interne și externe a Rusiei'.

'De la începutul operațiunii militare speciale (denumirea oficială a ofensivei ruse în Ucraina, lansată de Kremlin în februarie 2022 - n.r.), acest partid și aripa sa de tineret se pronunță pentru izolarea internațională a țării noastre, cere creșterea presiunii sancțiunilor și acordarea de ajutor militar și financiar regimului de la Kiev', se arată în comunicat.

Prin urmare, Parchetul General rus a 'decis să declare drept indezirabile pe teritoriul Federației Ruse Partidul Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa și aripa sa de tineret, Tineretul Liberal European (Belgia)', conform documentului oficial.

Rusia a întocmit pentru prima oară o listă cu organizații 'indezirabile' în 2015. Lista include acum 206 de nume.

Statutul de 'indezirabil' obligă organizațiile vizate să-și închidă porțile în Rusia, iar rușii care lucrează pentru acestea, le finanțează sau colaborează cu ele pot fi pasibili de urmărirea penală.

Conducătorii unei organizații 'indezirabile' riscă până la șase ani de închisoare. Orice formă de participare la o organizație marcată în acest fel se pedepsește cu până la patru ani de închisoare.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.