Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Tragedie în 16 secunde

Ziarul de Vrancea
3 oct 2021 1141 vizualizări

Șapte dintre cele opt persoane care au murit duminică în accidentul aviatic de la Milano aveau cetățenie română

Cotidianul Corriere dela Sera a făcut o reconstituire a tragediei aviatice de duminică în urma căreia și-au pierdut viața opt persoane, șapte dintre acestea cu cetățenie română. Potrivit ziarului, la trei minute de la decolarea de pe aeroportul Linate din Milano avionul Pilatus PC-12 în care se afla miliardarul român Dan Petrescu și familia sa începe să devieze de la ruta stabilită și să transmită parametri anormali. Atunci, personalul turnului de control a luat legătura cu pilotul. „De ce ai deviat? Pentru a evita turbulențele?”, au întrebat controlorii de trafic. „Nu”, a fost singurul răspuns al pilotului. Scurtul dialog a avut loc când avionul începuse să piardă din altitudine. În mai puțin de un minut avionul a dispărut de pe monitoare, fără a cere să se întoarcă de urgență pe aeroport.

Potrivit datelor publicate, tragedia s-a consumat în 16 secunde. La ora 13:07:40 avionul își continua zborul cu 293 de kilometri pe oră, la 1.631 de metri altitudine. Două secunde mai târziu altitudinea a scăzut la 1.615 metri și viteza a ajuns la aproape 303. Alte două secunde mai târziu era mai jos cu 52 de metri. Cu șapte secunde înainte de ultimul semnal, aeronava a înregistrat cea mai mare viteză: 319 kilometri pe oră, ceea ce ar demonstra că pilotul a încercat să redreseze aeronava. Ultimul semnal al avionului a fost înregistrat la 13:07:56. Anchetatorii vorbesc despre o „cădere verticală”.

La bordul avionului Pilatus PC-12 care s-a prăbușit duminică la Milano se aflau opt persoane, șapte dintre ele având atât cetățenie română cât și altă cetățenie, potrivit informațiilor de la ministerul român de externe. Cei opt sunt: miliardarul Dan Petrescu, aflat la comenzile aeronavei, Regina Balzat Petrescu, a doua soție a acestuia, în vârstă de 65 de ani, Dan Ștefan Petrescu, fiul miliardarului, în vârstă de 30 de ani, un prieten canadian al fiului, Julien Brossard, în vârstă de 35 de ani, Filippo Nascimbene, în vârstă de 32 de ani, manager la firma de consultanță Start Hub din Milano, soția sa Claire Stephanie Caroline Alexandrescu (fiica fostul comentator de F1, Miki Alexandrescu), în vârstă de 33 de ani, manager de publicitate la Pernod Ricard, fiul lor de un an, Raphael și mama Carolinei Alexandrescu, Miruna Anca Wanda Lozinschi, în vârstă de 65 de ani.

Saakașvili urmează să ispășească șase ani de închisoare

Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili, arestat la întoarcerea sa din exil, urmează să-și ispășească întreaga pedeapsă - de șase ani de închisoare - insistă șeful Guvernului georgian, Irakli Garibașvili, cu puțin timp înaintea unei manifestații a unor susținători ai fostului lider. Aceste evenimente intervin după aproape un an de criză politică, în urma unor alegeri locale în care Partidul Visul Georgian - aflat la putere din 2012 și fondat de către miliardarul Bidzina Ivanașvili, marele rival al lui Saakașvili - a obținut o victorie la limită. “Nimeni de pe Pământ nu este în măsură să ne convingă să-l eliberăm pe Saakașvili”, a tunat duminică seara, la televiziunea georgiană, premierul Irakli Garibașvili.

Mihail Saakașvili, președinte al acestei țări din Caucaz din 2004 în 2013, a fost arestat vineri, la întoarecrea dintr-un exil de opt ani. El a fost reținut în legătură cu o condamnare în contumacie, în 2018, la șase ani de închisoare, cu privire la “abuz de putere”, un dosar pe care-l denunță drept politic. El a anunțat că intră în greva foamei în detenție. Susținătorii săi au anunțat o manifestație în fața închisorii în care este încarcerat.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut ca Saakașvili să fie lăsat să se întoarcă în Ucraina. Saakașvili - care a fost decăzut din cetățenia georgiană și deține un pașaport ucrainean - a deținut funcții oficiale în Ucraina.

“Saakașvili își va ispăși toată pedeapsa, iar apoi, bneînțeles, se va putea întoarce în Ucraina”, i-a răspuns Garibașvili, din cadrul Partidului Visului Georgian, lui Zelenski.

Fostul șef de stat georgian, o personalitate charismatică, adulată și totodată criticată, s-a întors vineri, în secret, în Georgia, cu o zi înaintea unor alegeri municipale. Aceste alegeri au fost câștigate de către partidul aflat la putere - cu 46.7% din voturile exprimate -, iar Mișcarea Națională Unită (MNU) a lui Saakașvili a obținut un scor de 30,6%. Alte partde din opoziție au adunat împreună 53% din voturile exprimate și au denunțat fraude masive în acest scrutin.

Doi americani, laureații Premiului Nobel pentru Medicină pe 2021

Cercetătorii americani David Julius și Ardem Patapoutian au câștigat premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pe 2021 “pentru descoperirea receptorilor de temperatură și atingere”, potrivit Comitetului Nobel, reunit, ieri, la sediul Institutului Karolinska din Stockholm.

Potrivit Comitetului Nobel, descoperirile lor “au dezvăluit unul dintre secretele naturii prin faptul că explică bazele moleculare în contact cu căldura, frigul și forța mecanică, care sunt fundamentale pentru a înțelege capacitatea noastră de a simți, de a interpreta și de a interacționa cu mediul nostru intern și extern”.

David Julius, născut la 4 noiembrie 1955, la New York, este profesor la Universitatea din California. Ardem Patapoutian, născut în 1967, în Liban, Beirut, este profsor la Howard Hughes Medical Institute.

David Julius a folosit capsaicina, o componentă activă a ardeiului iute care provoacă o senzație de arsură, pentru a identifica un senzor în terminațiile nervoase ale pielii care reacționează la căldură. Ardem Patapoutian a folosit celule sensibile la presiune pentru a descoperi o nouă clasă de senzori care răspund la stimuli mecanici în piele și în organele interne.

Valoarea premiului Nobel este de 10 milioane de coroane suedeze (aproximativ 873.000 de euro). Acesta este împărțit, dacă există mai mulți laureați ai unui singur premiu.

Sezonul Premiilor Nobel va continua marți, 5 octombrie, cu Premiul Nobel pentru Fizică. Premiul Nobel pentru Chimie va fi anunțat miercuri, iar Premiul Nobel pentru Literatură, care va fi acordat joi, 7 octombrie, de Academia Suedeză.

Premiul Nobel pentru Pace va fi anunțat, vineri, 8 octombrie, de Comitetul Nobel Norvegian, din cadrul Institutului Nobel Norvegian (Norska Nobelinstitutet), din Oslo, Norvegia. Premiul Riksbank Sveriges în Științe Economice, acordat în memoria lui Alfred Nobel, va fi anunțat luni, 11 octombrie.

Coreea de Nord și Coreea de Sud își restabilesc canalele de comunicare

Coreea de Sud și Coreea de Nord și-au restabilit canalele de comunicare transfrontalieră, a anunțat ieri Seulul, după ce Phenianul le-a întrerupt în august, iar apoi a procedat la o serie de tiruti de rachetă. Oficiali din cele două țări au participat luni la o convorbire la telefon, a anunțat, într-un comunicat, Ministerul sud-coreean al Unificării. “Guvernul consideră că s-a pus, odată cu restabilirea liniei de comunicații Sud-Nord, o bază în vederea unei reluări a relațiilor intercoreene”, subliniază ministerul.

Ministerul sud-coreean al Apărării a confirmat totodată că și comunicațiile militare între cele două țări au fost reluate.

Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un și-a “exprimit intenția de a restabili canalele de comunicare întrerupte între Nord și Sud”, anunța agenția oficială nord-coreeană de presă KCNA, cu câteva ore mai devreme, precizând că această decizie este o încercare de stabilire a unei “păci durabile” în peninsulă.

Comuncațiile între Seul și Phenian au fost întrerupte în august, de către Coreea de Nord, la două după săptămâni după ce au fost restabilite printr-o “dezghețare”-surpriză a relațiilor între cele două țări. Această relansare intervine după o serie de tiruri de rachetă, care au provocat îngrijorări și au condus la o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU.

Coreea de Nord a întrerupt prima oară toate canalele de comunicare militară și politică în iunie 2020, după ce a denunțat trimiterea pe teritoriul său a unor manifeste de propagandă împotrova Phenianului de către activiști din Sud.

Această decizie, anunțată în ziua marcării sfârșitului ostilităților în Războiul Coreei (1950-1953), a fost primul anunț pozitiv după o serie de summituri, în 2018, între președintele sud-coreean Moon Jae-in și dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, care nu au condus însă la vreun progres diplomatic major. Cu toate acstea, această destindere nu a durat. Phenianul, iritat de exerciții militare comune ale Statelor Unite și Coreei de Sud, a încetat să mai răspundă apelurilor telefonice, două săptămâni mai târziu.

 

Lars Vilks, cunoscut pentru caricaturile cu profetul Mahomed, a murit în urma unui accident de mașină

Artistul suedez Lars Vilks, cunoscut pentru caricaturile cu profetul Mahomed din 2007 și amenințările cu moartea care au urmat, a murit, duminică, în urma unui accident de mașină, scrie euronews.com. Vilks, care era cunoscut în afara Suediei și înainte de a-l caricaturiza pe profet, trăia sub protecția poliției din 2007.

Desenul cu profetul Mahomed cu corp de câine a provocat multe comploturi împotriva sa și Al-Qaida a pus o recompensă pe capul lui. În 2010, doi bărbați au încercat să-i incendieze locuința din sudul Suediei. În 2015, a scăpat nevătămat la Copenhaga în urma unui atac în timpul unei dezbateri despre islamism și libertatea de exprimare după masacrul de la Charlie Hebdo.

Anul trecut, o femeie din Pennsylvania, SUA, a pledat vinovat pentru un complot care-l viza. Câinii sunt considerați necurați de către musulmanii conservatori iar legea islamică se opune oricărei reprezentări a profetului, chiar favorabilă, de teamă că ar duce la idolatrie. Poliția a precizat că Vilks, 75 de ani, a murit împreună cu două dintre gărzile sale de corp.

Cauza accidentului este investigată. Vilks a declarat că nu este rasist și nu are o poziție politică, dar a vrut să probeze limitele a ceea ce putem și nu putem face.

“Cred că este foarte important, dacă vrem să vorbim de libertatea de exprimare și islam și musulmani, să avem o poziție reală, ceva destul de provocator și transgresiv pentru a începe o dezbatere”, a spus el. În ziua atacului de la Charlie Hebdo, Lars Vilks a vorbit cu tristețe ziarului regional Helsingborgs Dagblad: “Nu putem renunța la libertatea de exprimare. Atacul de la Paris este din nefericire semnificativ pentru vremurile în care trăim”.

O lună mai târziu, pe 14 februarie, un tânăr danez originar din Palestina a încercat să pătrundă la o dezbatere privind libertatea de exprimare organizată la Copenhaga ca răspuns la masacrul Charlie Hebdo. Vilks, cap de afiș al întâlnirii cu ambasadorul francez, a scăpat nevătămat, dar un regizor danez în vârstă de 55 de ani a fost ucis. Atacatorul a reușit apoi să omoare un agent de securitate evreu în fața sinagogii din Copenhaga, înainte de a fi împușcat într-o confruntare cu poliția daneză.

Talibanii anunță anihilarea unei celule a Statului Islamic

Forțele guvernamentale talibane au eliminat duminică seara o celulă a grupării jihadiste Statul Islamic într-o zonă din nordul capitalei Kabul, a declarat un purtător de cuvânt al regimului taliban, după o explozie produsă în fața unei moschei din capitala afgană, în care și-au pierdut viața și au fost rănite mai multe persoane. Nu există nicio confirmare că operațiunea ar avea vreo conexiune directă cu deflagrația de duminică, aparent cel mai grav atac comis în capitala afgană de la retragerea forțelor SUA la sfârșitul lunii august. Filiala locală a Statului Islamic, cunoscută sub numele ISIS-Khorasan, anunțase deja că a comis atacuri împotriva unor ținte talibane și nu se împacă cu mișcarea care a înlăturat în august guvernul de la Kabul susținut de Occident.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat că o unitate specială a talibanilor a efectuat o operațiune împotriva elementelor Statului Islamic în districtul 17 al capitalei Kabul, în nordul orașului, duminică seara.

„O bază a Statului Islamic a fost în întregime distrusă și toți membrii grupării din interior au fost uciși ca urmare a acestui atac decisiv și reușit”, a afirmat acesta luni într-o postare pe Twitter. Anterior, media locale au semnalat confruntări violente în zona respectivă, iar unii rezidenți contactați au confirmat că au auzit explozii și împușcături în cursul nopții.

Talibanii, care luptă de asemenea împotriva a ceea ce a mai rămas din forțele fidele lui Ahmad Massoud, liderul opoziției armate din Valea Panjshir, la nord de Kabul, susțin că dețin controlul aproape complet al țării. Dar violențele de duminică și o serie de incidente de amploare mai mică în ultimele zile în zone precum Nangarhar, de la granița cu Pakistanul, și Parwan, la nord de Kabul, relevă că amenințările de securitate nu au dispărut.

Statul Islamic a revendicat atentate cu bombă în orașul Jalalabad (est), precum și un atentat sinucigaș în care și-au pierdut viața 13 soldați americani și zeci de civili afgani care se înghesuiau în fața aeroportului din Kabul, în încercarea de a obține un loc într-unul din avioanele occidentale pentru a putea pleca din țară.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.