Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Temutul GRU, în spatele exploziei de la depozitul de muniție din Cehia

Ziarul de Vrancea
26 apr 2021 1331 vizualizări

Armamentul aparținea singurei companii europene necontrolate de ruși care putea furniza muniție modernă și compatibilă ucrainenilor

Președintele rus Vladimir Putin a respins luni drept „absurde” acuzațiile potrivit cărora serviciile secrete de la Moscova s-au aflat în spatele unei explozii ce a avut loc în Cehia în 2014 însă o nouă investigație a jurnaliștilor de la Bellingcat arată implicarea Rusiei.

Tensiunile dintre cele două țări au crescut vertiginos după ce autoritățile de la Praga au decis expulzarea a 18 diplomați ruși, acuzând Moscova că a pus la cale explozia din estul Cehiei în urma cărora două persoane și-au pierdut viața în 2014. „Există o bănuială bine întemeiată cu privire la implicarea unor ofițeri ai serviciului de informații rus GRU, unitatea 29155, în explozia depozitului de muniții din zona Vrbetice”, (circa 300 de kilometri sud-est de Praga), a declarat premierul Andrej Babiš într-o scurtă intervenție televizată.

Poliția cehă caută doi bărbați în legătură cu explozia, aceștia fiind suspectați că s-ar afla în spatele și a unei a doua explozii ce a avut loc în Cehia în 2014 care însă nu s-a soldat cu victime. Bărbații au fost de asemenea identificați drept suspecți în cazul de otrăvire din 2018 a fostului agent dublu Serghei Skripal și a fiicei sale în orașul englez Salisbury.

Autoritățile cehe afirmă că explozia din 2014 era planificată să aibă loc în Bulgaria, nu Cehia. Muniția care a explodat trebuia să fie transportată de traficantul bulgar de arme Emilian Gebrev - un om de afaceri care a supraviețuit unei tentative de otrăvire în 2015 - și trimise în Ucraina sau Siria.

Conexiunea bulgară

Gebrev, fiul său Hristo și încă o persoană au fost victimele unei tentative de otrăvire în 2015 cu ceea ce s-a dovedit a fi Noviciok, agentul neurotoxic folosit și în otrăvirea disidentului rus Alexei Navalnîi, a lui Skripal și a fiicei sale, și a altor persoane considerate incomode de către Kremlin.

Însă procurorii bulgari au deschis o anchetă asupra otrăvirii lui Gebrev de abia în luna ianuarie a anului trecut ca urmare a unor dezvăluiri a site-ului de investigații Bellingcat, jurnaliștii de la această publicație descoperind similarități între acest caz și otrăvirea lui Skripal care a avut loc 3 ani mai târziu.

Bellingcat a publicat luni o altă investigație care susține ipoteza că exploziile din 2014 din Cehia făceau parte dintr-o operațiune extinsă a temutului GRU, serviciul secret al armatei ruse ce avea scopul de a perturba capacitățile Ucrainei de a procura arme și muniții necesare apărării în conflictul separatist din estul țării. Potrivit Bellingcat, operațiunea pare să fi fost inițiată la scurt timp după luna iulie din 2014 când autoritățile ruse au subordonat controlului central și supervizării militare a GRU diferitele grupuri militante din regiunea Donbas din estul Ucrainei.

Misiunea, care pare să fi fost efectuată de subunitatea 29155 a GRU responsabilă de subversiuni și sabotaj, a inclus mai multe operațiuni conexe printre care și cele ce au rezultat în exploziile din Cehia, tentativa de asasinare a lui Emil Gebrev și, tot mai probabil, cel puțin o explozie care a avut loc la un depozit de muniții din Bulgaria la jumătatea anului 2015.

Noviciok pe portierele mașinilor

Această ipoteză este coroborată de suprapunerea echipei de sabotaj din operațiunile desfășurate în Cehia și Bulgaria, de misiunile conexe ale membrilor echipei din cele două țări și de legăturile ambelor operațiuni cu EMCO, compania lui Gebrev care a avut un rol important în strategia de apărare a Ucrainei în 2014 și la începutul lui 2015. În plus, înregistrări privind apelurile telefonice analizate de jurnaliștii de la Bellingcat arată că mai mulți membri ai unității 29155 au comunicat activ în 2014 și 2015 cu ofițeri militari ruși din regiunea Donbas precum și cu comandanți ai separatiștilor locali care luptă împotriva guvernului de la Kiev.

EMCO a confirmat pentru Bellingcat că a vândut Ucrainei muniție din gama de 120 până la 152 mm între decembrie 2014 și februarie 2015 pe baza unui contract semnat la 10 noiembrie 2014.

Sursele Bellingcat afirmă că EMCO este una dintre cele două companii din Uniunea Europeană specializate în producția de muniții de ultimă generație care să fie compatibile cu arme din perioada sovietică, mai ales când vine vorba de cele cu calibru mare. Potrivit uneia dintre surse, „cealaltă companie era practic sub control rusesc” ceea ce însemna că Ucraina putea importa muniții străine doar de la compania EMCO al lui Gebrev.

Jurnaliștii de la Bellingcat scriu că minim 6 agenți sub acoperire ai GRU din unitatea 29155, printre care și comandantul acesteia și doi ofițeri ce pretindeau că sunt diplomați, au fost trimiși în Europa Centrală pentru a asigura ducerea la îndeplinire a misiunii.

Investigatorii bulgari sunt convinși că pe 28 aprilie 2014 unul dintre ofițerii GRU a aplicat o substanță de tipul Noviciok pe portierele mașinilor folosite de Gebrev și directorul de producție al EMCO. Se crede că fiul lui Gebrev a fost expus accidental la substanță după ce a intrat în contact cu mașina tatălui său în ziua respectivă.

Cel puțin doi dintre membrii operațiunii, Alexandr Mișkin și Anatolyi Cepiga, au primit cea mai înaltă distincție a statului rus - Erou al Rusiei - și cel puțin alți 4 au primit apartamente gratuite din partea guvernului la scurt timpă după încheierea misiunii.

Noua Zeelandă, detronată ca „cel mai bun loc în timpul pandemiei”

 România se află pe locul 40, în urcare de șase poziții

Noua Zeelandă a fost, în premieră, detronată ca „cel mai bun loc în timpul pandemiei”, din cauza campaniei de vaccinare lente, potrivit clasamentului Bloomberg privind reziliența față de COVID-19, în care țara noastră se află pe locul 40. Conducerea în clasament a fost preluată de Singapore.

Deși Noua Zeelandă și Singapore au înregistrat niveluri foarte scăzute de noi cazuri de infectare, campania de vaccinare derulată în Singapore este mult mai avansată. Astfel că, în timp ce traiul în mai multe țări a revenit aproape la normal grație controlării reușite a coronavirusului, Singapore a administrat deja vaccinuri unei cincimi din populație, iar alte state precum Noua Zeelandă, Australia și Taiwan au rămas în urmă, citează The Guardian.

Țări ca Polonia și Canada au scăzut în clasament, în ciuda ratelor mari de vaccinare. În multe cazuri, guvernele au relaxat restricțiile când a început vaccinarea, iar acest lucru a dus la creșterea ratei de infectare cu noi variante înainte ca populația să atingă niveluri suficient de mari de imunitate. După ce a fost apreciată la nivel internațional pentru răspunsul la pandemie, Noua Zeelandă a fost criticată pentru ritmul campaniei sale de vaccinare. Guvernul de aici a spus că toți cei care doresc și sunt eligibili vor fi imunizați până la finalul anului, iar serurile anti-COVID vor fi disponibile tuturor adulților până la jumătatea verii.

Până în prezent, țara și-a îndeplinit obiectivele lunare și oficialii au spus că imunizarea va crește lunile următoare. Totuși, doar 4,5% dintre persoanele eligibile au primit o doză. Între timp, granițele Noii Zeelande sunt încă închise pentru majoritatea turiștilor internaționali.

Clasamentul Bloomberg privind reziliența față de COVID-19 este actualizat lunar și este realizat pe baza mai multor măsuri și elemente, de la ratele de infectare la cele de vaccinare și mobilitatea oamenilor. Toate aceste informații sunt folosite pentru a calcula „scorul rezilienței”.

Scorul Noii Zeelande a scăzut luna aceasta cu 0,1 puncte, la 79,6. Cel înregistrat de Singapore este de 79,7. Australia ocupă locul al treilea în clasamentul care cuprinde 53 de economii, cu scorul de 76,2, urmată de Israel și Taiwan.

România se află pe locul 40, în urcare șase poziții, cu scorul de 49,3. Numărul de cazuri lunare la 100.000 de persoane este de 649, iar rata de mortalitate înregistrată într-o lună este de 3,6%. Potrivit raportului, numărul total de decese la 1 milion de persoane este de 1.417. Rata de rezultate pozitive la teste COVID este de 14,4%, iar 12,3% dintre români au fost vaccinați până în prezent.

Un stat american oferă tinerilor obligațiuni de 100 de dolari pentru a se vaccina

Virginia de Vest, un stat federal american, va oferi rezidenților săi cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani obligațiuni în valoare de 100 de dolari pentru a îi motiva să se vaccineze împotriva maladiei COVID-19. “Copiii din zilele noastre probabil că nu își dau seama cât de importanți sunt în oprirea acestei pandemii”, a declarat guvernatorul local Jim Justice, luni.

Virginia de Vest se află printre statele federale americane cu cele mai mari rate de vaccinare, dar campania sa de imunizare a încetinit în ultimele săptămâni. Există îngrijorări legate în special de faptul că rezidenții tineri ar putea fi mai reticenți în privința vaccinării.

Prin acordarea acestui stimulent de stat, persoanele din grupa de vârstă menționată care acceptă să se vaccineze vor putea să încaseze suma de 100 de dolari, plus dobânda aferentă, la o dată ulterioară. De asemenea, stimulentul va fi oferit oricărei persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani care s-a vaccinat deja împotriva COVID-19.

West Virginia ocupă locul al 16-lea în clasamentul statelor federale americane cu cele mai mari rate de infectare cu noul coronavirus pe cap de locuitor, potrivit cotidianului The New York Times.

Aproximativ 52% dintre cei 1,5 milioane de rezidenți eligibili au fost deja inoculați cu cel puțin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, a declarat guvernatorul Jim Justice, care a avertizat totuși că aproximativ 40% din populația acestui stat american ar putea să ezite în privința vaccinării.

Plățile vor fi finanțate printr-un fond de ajutorare împotriva coronavirusului în valoare de 1,9 trilioane de dolari, cunoscut sub numele de CARES, care a fost aprobat prin lege în Statele Unite, luna trecută.

Studiile au arătat că tinerii adulți sunt mai predispuși să aibă ezitări în privința vaccinurilor anti-COVID-19 decât părinții și bunicii lor. Aproximativ 25% dintre americanii cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani spun că doresc “să aștepte și să vadă” ce se întâmplă înainte de a se vaccina, în timp ce în rândul populației de peste 65 de ani acest procent este de doar 7%, potrivit unui sondaj realizat în luna martie de Kaiser Family Foundation.

Fiecare persoană de peste 16 ani din Statele Unite este de acum eligibilă pentru a fi vaccinată. Puțin peste jumătate din totalul adulților din Statele Unite au fost inoculați cu cel puțin o doză a unui vaccin anti-COVID-19.

Numai două infectări după concertul-test din Barcelona

Concertul-test susținut de trupa rock Love of Lesbian în Barcelona, în luna martie, a demonstrat că marile evenimente pot fi sigure. Cinci mii de oameni au participat pe 27 martie la concertul din Palau Sant Jordi după ce au fost testați pentru COVID-19 în aceeași zi.

Grupul muzical a primit o aprobare specială din partea autorităților sanitare spaniole pentru acest eveniment-test. Concertul a fost sprijinit de autoritățile locale și de experți de la Fundația Lucha contra el Sida y las Enfermedades Infecciosas (FLS), care a derulat, în decembrie 2020, un studiu la un concert-test cu aproximativ 500 de persoane organizat tot în Barcelona. În acest caz, nu a rezultat nicio contaminare. Organizatorii au spus că show-ul din martie este, până acum, cel mai mare eveniment comercial ținut în Europa în timpul pandemiei. Concertul, fără distanțare fizică, „nu a fost un eveniment de mare transmitere”. Acest lucru demonstrează că marile concerte pot fi sigure dacă sunt luate măsuri adecvate, potrivit rezultatelor studiului care au fost publicate marți.

Medicii de la FLS și de la Hospital Universitario Germans Trias i Pujol, Boris Revollo, Josep Maria Llibre și Bonaventura Clotet, au informat că dintre cei 4.592 de participanți care și-au dat acordul pentru analizarea diagnosticului privind COVID-19, șase persoane au fost confirmate, iar patru dintre ele nu au fost contaminate la eveniment.

Potrivit cercetătorilor, incidența acumulată între participanții la spectacol în cele 14 zile după eveniment „nu sugerează niciun impact în transmiterea COVID în timpul concertului”.

Organizatorii au caracterizat inițiativa drept „un succes” și au afirmat că „începe să apară lumina la capătul tunelului”.

Speranța de viață în Rusia a scăzut cu doi ani în pandemie

Speranța de viață la naștere a rușilor a scăzut în 2020 - pentru prima oară în aproape 20 de ani - din cauza noului coronavirus, cu aproape doi ani, potrivit unor date statistice publicate marți de către Ministerul rus al Sănătății. Începând din 2003, acest indicator creștea treptat în Rusia și a atins 73,3 ani în 2019, după care a scăzut brusc la 71,5 ani din ianuarie în decembrie 2020.

Potrivit ministerului, această scădere se explică printr-un exces de decese din cauza COVID-19, care a reprezentat “una dintre cele mai mari provocări” la adresa sistemului rus al sănătății. Ministrul rus al Sănătății Mihail Murașko a recunoscut, la jumătatea lui aprilie, că pandemia a avut “consecințe demografice negative” și a antrenat o scădere a speranței de viață.

Președintele rus Vladimir Putin a stabilit săptămâna trecută drept obiectiv atingerea unei speranțe de viață în Rusia de 78 de ani până în 2030, catalogând situația demografică actuală a țării drept “alarmantă”. Ministerul rus al Sănătății a confirmat marți că Rusia a înregistrat o creștere a mortalității cu 17,9% față de 2019.

Guvernul rus este acuzat de minimalizarea consecințelor pandemiei, prin înregistrarea doar a deceselor a căror primă cauză este noul coronavirus, în urma confirmării prin autopsie. Agenția rusă de statistică Rosstat anunța în februarie peste 224.000 de morți în legătură cu COVID-19, în timp ce Guvernul a anunțat marți, în mod oficial, un total de doar 108.588 de morți din cauza COVID-19 în bilanțul prezentat zilnic.

Traficanți de droguri au planificat asasinarea vicepremierului muntenegrean

O bandă de traficanți de droguri planifica asasinarea vicepremierului muntenegrean Dritan Abazovic, pentrua răzbuna arestări recente ale mai multora dintre membrii săi, potrivit Guvernului. Poliția muntenegrează l-a arestat săptămâna trecută pe Slobodan Kascelan, presupusul lider al acestei grupări, cunoscute drept “clanul de la Kavac”, o localitate situată la Golful Kotor, pe coasta la Marea Adriatică, și alți cinci membri ai gruprii criminale.

Membri ai acestui gang poartă un război fără milă împotriva unui gang rival, vecin, din Skaljari, după dispariția, în 2014, într-un port spaniol, a aproximativ 300 de kilograme de cocaină, scrie presa locală. Aceste reglări de conturi s-au soldat în total cu 40 de morți, în Muntenegru, Serbia, dar și în Grecia și Spania, în Ucraina și Austria.

În urma acestor arestări, vicepremierul Dritan Abazovic a salutat “cel mai mare succes din ultimul deceniu” în lupta împotriva crimei organizate.

Însă autoritățile au dezvăluit luni detalii ale unui plan de răzbunare, pregătit de către membrii gangului. Ei intenționau “să întreprindă acțiuni vizând să pună în pericol viața vicepremierului (...), în urma arestării și procedurilor în justiție din cauza crimelor comise”, a anunțat Ministerul muntenegrean de Interne. Ei sunt acuzați de diverse infracțiuni, inclusiv crime. Alți opt membri ai gangului sunt căutați.

Muntenegrul, o fostă republică iugoslavă cu 620.000 de locuitori, este considerat o placă turnantă a traficului cu țigarete și droguri. Grupări infracționale locale ar întreține legături directe cu grupări criminale din America de Sud, un lucru care le conferă o poziție dominantă în trimiterea cocainei în Europa.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.