Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Primul asasinat al unui șef mafiot în New York după decenii de liniște

Ziarul de Vrancea
13 mar 2019 639 vizualizări

Fracesco Frank Cali a fost împușcat în fața casei sale din Staten Island

Liderul clanului mafiot Gambino, Francesco Frank Cali, a fost asasinat miercuri noaptea în fața casei sale din New York, a informat poliția. Cali, 53 de ani, a fost împușcat de șase ori în piept la ora locală 21:20 (01:20 GMT) și, potrivit unor informații, a fost de asemenea lovit de camioneta condusă de presupușii asasini. Șeful mafiot a fost transportat la Spitalul Universitar Staten Island, unde a fost declarat mort. Asasinatul a avut loc în fața casei lui Cali din cartierul Todt Hill din Staten Island.

Familia Gambino, una din cele cinci care alcătuiesc mafia siciliană din New York, a ajuns să fie considerată cea mai mare organizație criminală din Statele Unite axată pe toate tipurile de activități ilegale, până la decăderea ei în anii “90 ca urmare a acțiunilor întreprinse de autorități. Asasinarea lui Cali este prima în zeci de ani a unui șef mafiot în New York și de cel mai important nivel în familia Gambino de când, în 1985, John Gotti ordonase uciderea liderului de atunci Paul Castellano pentru a prelua puterea în organizație.

Gotti a fost arestat la finalul lui 1990 grație colaborării cu FBI a adjunctului său, Salvatore Gravano, o relație care a provocat căderea mai multor șefi mafioți și pierderea de către familia Gambino a unei mari părți din puterea sa. Gotti a murit în închisoare în 2002.

Născut la New York în 1965, din părinți sicilieni din Palermo, Cali s-a implicat de tânăr în mafia new-yorkeză, scrie EFE. Între 2008 și 2009, el a executat 10 luni de închisoare pentru extorcare. Cali a preluat controlul organizației în 2015.

Autoritățile americane și italiene îl considerau membru al Cosa Nostra și drept un ambasador la New York al familiilor mafiote din Sicilia.

Beto O’Rourke, stea în ascensiune a democraților, intră în cursa pentru Casa Albă

Fostul congresman american Beto O’Rourke, o stea în ascensiune a opoziției democrate, și-a anunțat ieri intrarea în cursa pentru Casa Albă, punând capăt speculațiilor ce durau de mai multe luni cu privire la alăturarea sa la seria de politicieni democrați ce vizează învestitura partidului lor pentru a candida împotriva președintelui republican Donald Trump. “Singura cale pentru noi de a fi fideli promisiunilor față de America este de a da totul pentru ea și de a da totul pentru noi toți”, a transmis O”Rourke într-un mesaj video. El a promis să combată “crizele interconectate din economia noastră, democrația noastră și clima noastră”. “Acest moment de pericol produce, poate, cel mai măreț moment de promisiune pentru această țară”, a afirmat el în mesajul postat pe site-ul publicației El Paso Times.

O’Rourke, în vârstă de 47 de ani, a avut trei mandate în Camera Reprezentanților, reprezentând o circumscripție din vestul Texasului, de-a lungul frontierei cu Mexic.

Beto O’Rourke, ale cărui prenume sunt Robert Francis, și-a dobândit diminutivul în copilăria petrecută în El Paso, Texas. Charismaticul O’Rourke, cu idei marcant de stânga, a câștigat o mare notorietate în toamna trecută, în campania pentru un loc în Senatul american.

El a pierdut scrutinul, dar campania pasionată și rezultatul bun obținut în fața unui “greu” al republicanilor, Ted Cruz, în conservatorul stat Texas l-au adus în atenția națională.

O’Rourke va începe imediat campania în Iowa, unul din statele cruciale pentru scrutinul prezidențial, și unde vor avea loc primele alegeri pentru nominalizarea democrată, în februarie 2020. Turneul în Iowa va fi primul test pentru capacitatea sa de a atrage același entuziasm la nivel național ca și în Texas, unde a strâns în campania din toamnă 80 milioane de dolari din donații. Înaintea sa, alți 14 democrați și-au anunțat candidatura la alegerile primare, printre ei senatorii Elizabeth Warren, Kamala Harris, Cory Booker, Kirsten Gillibrand, Amy Klobuchar și, mai ales, Bernie Sanders, care conduce în sondajele ce îi iau în calcul pe candidații declarați. Fostul vicepreședinte Joe Biden lasă în continuare să planeze suspansul, în ciuda unor aluzii directe în această săptămână cu privire la intenția de a intra în competiția pentru Casa Albă.

Moldova: Partidul Democrat curtează blocul ACUM și îi promite funcția de premier în viitorul guvern

Vicepreședintele Partidului Democrat (PD), Adrian Candu, a invitat din nou joi blocul ACUM (format din Partidul Acțiune și Solidaritate - PAS - și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr - PPDA) la negocieri în vederea constituirii unei viitoare coaliții în noul parlament rezultat în urma alegerilor din 24 februarie, subliniind că formațiunea sa este dispusă să ofere acestuia funcția de prim-ministru, informează portalul Deschide.md. “PD a lansat o invitație publică blocului ACUM pentru o discuție preliminară. Aceasta a fost însă respinsă imediat de liderii blocului. Noi credem că această reacție grăbită este cel puțin o greșeală politică”, a declarat Candu în cadrul unei conferințe de presă. “Dacă liderii ACUM ar fi venit la întâlnirea cu noi, ar fi aflat că PD, chiar dacă este partidul care are mai multe mandate în parlament, este gata să le ofere până și conducerea viitorului guvern, să le ofere un rol considerabil în noul executiv”, a afirmat Andrian Candu.

Vicepreședintele PD a mai spus, în context, că formațiunea a decis să invite din nou liderii blocului ACUM la dialog, în următoarele zile, inclusiv sâmbătă și duminică: “Să vină și să discutăm!”. “Deocamdată, noi nu vedem o altă opțiune decât negocieri cu ACUM. În cazul în care nu se va da curs invitației, ne vom întruni din nou și vom decide ce facem mai departe”, a adăugat Candu.

După alegerile parlamentare din 24 februarie, Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova au lansat invitații blocului ACUM de a discuta despre formarea unei majorități parlamentare. Liderii blocului - Maia Sandu și Andrei Năstase - au refuzat ambele invitații și au venit cu niște inițiative legislative pe care doresc să le supună votului la prima ședință a parlamentului, mizând pe votul individual al fiecărui deputat.

În acest context, unii analiști de la Chișinău consideră că ACUM ar accepta o coaliție cu PD, dacă partidul s-ar debarasa de președintele său, controversatul oligarh Vlad Plahotniuc.

Conform rezultatelor alegerilor, Partidul Socialiștilor va avea 35 de mandate în noul parlament, Partidul Democrat - 30, Blocul ACUM - 26, iar Partidul Șor - 7 mandate. Trei mandate le-au revenit deputaților independenți.

General: Dacă Berlinul alege 5G de la Huawei, NATO va întrerupe comunicarea cu colegii germani

Comandantul suprem al forțelor aliate în Europa, generalul american Curtis Scaparrotti, a avertizat miercuri Germania că forțele NATO vor înceta să mai comunice cu partenerii lor germani dacă Berlinul va colabora cu grupul chinez Huawei pentru infrastructura sa de 5G, informează AFP. “Ne este teamă că structura comunicațiilor lor va fi compromisă, deoarece mai ales cu sistemul 5G, a cărui lățime de bandă este ultra largă, iar capacitatea de extragere a datelor este incredibilă”, a declarat miercuri șeful forțelor NATO în fața unei comisii parlamentare a Congresului SUA. Dacă 5G este “integrat în sistemul lor de comunicare militară, nu vom mai comunica cu ei prin acest sistem”, a avertizat el. “Și pentru militari, aceasta ar fi o problemă”, a adăugat Scaparrotti. Generalul Scaparrotti a fost întrebat despre discuțiile comerciale în curs de desfășurare în Europa, în special în Germania, cu grupuri de telecomunicații chineze cu ar fi Huawei și ZTE.

Wall Street Journal a dezvăluit luni că ambasadorul american la Berlin, Richard Grenell, un apropiat al președintelui Donald Trump, a adresat o scrisoare ministrului german al economiei, Peter Altmaier, pentru a-i semnala că relațiile de colaborare în materie de servicii secrete vor fi revizuite dacă Berlinul nu renunță la companii chineze precum Huawei în domeniul tehnologiei mobile 5G. Germania urmează să lanseze licitații la mijlocul lunii martie pentru viitoarea infrastructură de telecomunicații mobile 5G, iar cancelarul Angela Merkel a promis că va “discuta” cu Washingtonul înainte de a face eventuala alegere pentru Huawei.

“Acordăm o mare importanță securității în construirea rețelei 5G, motiv pentru care suntem pe cale să ne definim propriile standarde și, desigur, le vom discuta cu partenerii noștri, atât în Europa, cât și în Statele Unite”, a declarat cancelarul marți. Berlinul vrea să recupereze întârzierea semnificativă pe care o are în domeniul digital, orientându-se spre tehnologia mobilă 5G, care oferă internet ultra-rapid ce ar trebui să permită dezvoltarea de noi tehnologii, cum ar fi inteligența artificială, vehiculele autonome sau fabricile automatizate.

În acest domeniu, grupul Huawei este considerat mai performant și mai inovativ în raport cu concurenții săi, remarcă France Presse. Dar Washingtonul se teme că Beijingul îl va folosi ca pe un “cal troian” pentru a spiona comunicațiile în țările care folosesc echipamente chineze în rețeaua lor 5G.

Orban le cere scuze popularilor europeni

Premierul ungar Viktor Orban a prezentat scuze - în scris - partenerilor săi din cadrul Partidului Popular European (PPE), cu scopul de a evita expulzarea partidului său, Fidesz, din grupul conservator în Parlamentul European (PE), relatează Reuters. El le-a scris mai multor lideri ai partidelor care fac parte din PPE, pentru a-și cere scuze pentru declarații pe care le-a făcut și care ar putea fi considerate ofensatoare la adresa politicii Uniunii Europene (UE) în domeniul migrației. Însă el nu revine asupra ei și nu-și retractează poziția. Potrivit unei copii a scrisorii adresate liderului politic belgian Wouter Beke, președintele CD&V (creștin-democrați flamanzi) - pe care Reuters precizează că a obținut-o -, Viktor Orban îi cere să revină asupra propunerii sale de excludere a Fidesz din PPE. Un purtător de cuvânt al Guvernului ungar a precizat că premierul le-a trimis scrisori asemănătoare liderilor celor 13 formațiuni din PPE care cer ca el și Fidesz să fie dați afară din grupul parlamentar european.

În scrisoarea sa, Orban apreciază că o excludere a Fidesz nu este soluția potrivită la disensiuni pe tema politicii migrației. Poziția Ungariei în acest subiect, subliniază el, rămâne însă neschimbată - și anume apărarea culturii creștine în Europa.

Premierul populist și suveranist ungar și-a lansat campania în alegerile europene înțesând străzile Budapestei cu afișe prin care îi acuză pe președintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker și pe miliardarul american de origine ungară George Soros de faptul că ar complota în vederea atragerii a și mai mulți migranți musulmani în Europa.

PPE, cel mai important grup în cadrul PE, a anunțat că problema unei eventuale excluderi a Fidesz urmează să fie dezbătută la 20 martie.

NASA a anunțat că noua sa rachetă nu va fi gata pentru a porni spre Lună anul viitor

National Aeronautics and Space Administration (NASA) a transmis că noua sa rachetă nu va fi gata pentru a porni spre Lună anul viitor.

Administratorul Jim Bridentine a declarat că agenția ia în considerare schimbarea cu o rachetă comercială pentru a menține iunie 2020 ca dată de lansare, potrivit NBC. Bridenstine a spus unui comitet al Senatului american că este nevoie de două rachete private, una pentru lansarea capsulei Orion cu echipaj și a modului spațial european al acesteia, cealaltă, pentru o etapă avansată.  Orion ar trebui să se atașaseze celeilalte aflate pe orbita Pământului, înainte de a pleca spre Lună. În prezent, Orion nu are capacitatea de a se conecta cu nimic pe orbită. Această echipare a capsulei ar trebui făcută până anul viitor pe vremea aceasta, a mai spus el. Bridenstine a precizat că pentru această opțiune este nevoie de mai mulți bani din partea Congresului.

NASA se folosește deja de companii private pentru a face transporturi pe Stația Spațială Internațională. Săptămâna trecută, o misiune a SpaceX s-a încheiat cu succes și compania ar putea primi curând permisiunea de a transporta astronauți.

Hoții, păcăliți de polițiști: Un tablou “scump”, furat dintr-o biserică, era fals

O pictură a lui Pieter Bruegel cel Tânăr a fost furată miercuri dintr-o biserică italiană, iar poliția a dezvăluit câteva ore mai târziu că aceasta era o copie, parte a unei înscenări puse la cale de autorități.

Hoții au pătruns, miercuri dimineață, în biserica Santa Maria Maddalena din orașul italian Castelnuovo Magra, și au plecat cu un tablou în valoare de 3 milioane de euro, atribuit pictorului flamand Pieter Bruegel cel Tânăr. Poliția a dezvăluit în seara de miercuri că pictura de secol 17 este, de fapt, o copie, potrivit The Guardian.

Versiunea originală „The Crucifixion”, donată bisericii din regiunea Liguria în urmă cu mai mult de un secol, este păstrată de o lună într-un loc sigur. Poliția era informată că hoții au pus ochii pe opera de artă, care a fost subiectul unui jaf în 1981, înainte de a fi recuperată câteva luni mai târziu, astfel că a montat un sistem de supraveghere pentru a supraveghea infractorii. Primarul orașului, Daniele Montebello, se număra între puținii oameni care cunoșteau planul și s-a exprimat ca atare în orele de după ce a avut loc furtul, spunând jurnaliștilor că pierderea acestei picturi este „o lovitură dată comunității”. Miercuri seară, Montebello a declarat: „Circulau zvonuri că cineva ar putea fura lucrarea, așadar poliția a decis să o ducă într-un loc sigur, înlocuind-o cu o copie și instalând camere de supraveghere. Mulțumesc poliției, dar și enoriașilor care au remarcat că pictura nu este originală, dar au păstrat secretul”.

Pictura a fost donată de o familie înstărită și a fost ascunsă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru a nu fi furată de soldații germani. Pieter Bruegel cel Tânăr este fiul lui Pieter Bruegel cel Bătrân, care este considerat unul dintre cei mai importanți artiști flamanzi și olandezi ai Renașterii. Pieter Bruegel cel Tânăr și-a câștigat traiul din copierea lucrărilor tatălui lui. „The Crucifixion” este o pictură în ulei pe stejar.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.