Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Președintele haitian, ciuruit de 12 gloanțe

Ziarul de Vrancea
7 iul 2021 1236 vizualizări

Premierul a declarat starea de asediu în toată țara n mercenarii “profesioniști” s-ar fi dat drept oficiali din cadrul Agenției americane antidrog DEA

Patru “mercenari” au fost uciși, iar alți doi au fost arestați, potrivit poliției, după asasinarea președintelui haitian Jovenel Moïse, care a șocat Haiti și comunitatea internațională și care amenință cu o destabilizare și mai mare o țară deja fragilă, însă nicio inforație nu a fost divulgată cu privire la identitatea sau motivațiile atacatorilor.

Președintele Jovenel Moïse a fost ucis la domiciliu, de către un comando armat, către ora locală 1.00 (8.00, ora României), în nopatea de marți spre miercuri.

Potrivit judecătorului însărcinat cu dosarul, trupul neînsuflețit a fost găsit ciuruit de 12 gloanțe, iar biroul și camera au fost jefuite. Soția președintelui a fost rănită și evacuată în Florida, la îngrijiri. Potrivit premierului interimar haitian Claude Joseph, atacatorii sunt “străini care vorbesc engleza și spaniola”.

Poliția a anunțat că i-a urmărit pe prespușii membri ai comandoului imediat după atac și că este în continuare “angajată în bătălia cu acești asasini”.

“Din această noapte ne batem cu ei”, a anunțat într-o alocuțiune televizată directorul general al poliției naționale din Haiti Léon Charles. “Patru mercenari au fost uciși, doi au fost interceptați și se află sub controlul nostru”, a anunțat el. “Trei polițiști care au fost luați ostatici au fost recuperați”, a precizat el. Nicio altă informație despre autorii asasinatului nu a fost divulgată. Prima Doamnă, în afara oricărui pericol

Premierul Claude Joseph a anunțat anterior, într-un discurs pe care l-a susținut în creolă, că a decis “să declare starea de asediu în toată țara”, un regim care acordă puteri consolidate Executivului pe o perioadă de 15 zile.

Potrivit ambasadorului haitian în Statele Unite, Bocchit Edmond, comandoul era alcătuit din mercenari “profesioniști” care s-au dat drept oficiali din cadrul Agenției americane antidrog DEA.

Soția președintelui, Martine Moïse, rănită, a fost evacuată cu avionul la Miami. “Prima Doamnă se află în afara oricărui pericol. Ea primește îngrijiri în Florida, iar potrivit informațiilor pe care le avem situația sa este stabilă”, a anunțat Claude Joseph.

Acest asasinat amenință să destabilizeze și mai mult cea mai săracă țară din Americi, care se confruntă deja cu o dublă criză politică și în domeniul securității.

Departamentul de Stat american a îndemnat la o menținere a alegerilor legislative și prezidențiale în Haiti, prevăzute la 26 septembrie.

Secretarul de Stat american Antony Blinken i-a datasigurări lui Claude Joseph, într-o convorbire la telefon, cu privire la “angajamentul” Statelor Unite “de a coloabora cu Guvernul din Haiti în vederea susținerii poporului haitian, guvernării democratice, păcii și securității”.

Președintele american Joe Biden a condamnat un “act odios”, iar Uniunea Europeană (UE) și-a exprimat îngrijorarea față de o “spirală a violenței”.

Consiliul de Securitate al ONU a cerut ca autorii asasinatului “să fie rapid aduși în fața justiției”.

 

Xxxxxxxxxxxxxx

 

Canicula nord-americană, “aproape imposibilă” fără încălzirea climatică

 

n statistic, un val de căldură ca cel de la sfârșitul lunii iunie din America de Nord, ar putea avea loc o dată la 1.000 de ani

 

Valul de căldură care a lovit la finalul lui iunie vestul Statelor Unite și al Canadei ar fi fost “aproape imposibil” fără încălzirea climatică provocată de oameni, a conchis miercuri un grup de cercetători.

Oamenii de știință de la World Weather Attribution, o inițiativă a experților de la diverse institute de cercetare din întreaga lume, au estimat că schimbările climatice au făcut ca acest eveniment să fie de cel puțin 150 de ori mai probabil. “Nu există nicio îndoială că schimbările climatice au jucat un rol major”, a declarat cercetătoarea Friederike Otto, de la Universitatea Oxford și unul dintre autorii studiului.

Temperaturile înregistrate au fost atât de anormale în raport cu mediile obișnuite din această regiune încât a fost dificil pentru cercetători să calculeze cât de repede ar putea reapărea un astfel de eveniment. Dar, potrivit acestora, având în vedere climatul actual, un astfel de val de căldură ar putea avea loc statistic o dată la 1.000 de ani.

Cercetătorii au stabilit că temperaturile înregistrate au fost cu aproximativ 2 grade Celsius mai mari decât dacă acest episod de căldură extremă ar fi avut loc la începutul revoluției industriale.

Luna trecută, Canada a doborât de mai multe ori recordul său absolut de temperatură, care a fost stabilit în cele din urmă la 49,6 grade Celsius la Lytton pe 30 iunie.

Și statele americane Washington și Oregon s-au regăsit sub această “cupolă de căldură”, cauzată de presiuni ridicate care “țin prizonier” aerul fierbinte. Acest fenomen climatic nu a fost în sine fără precedent, ci mult mai puternic decât s-a observat până acum.

Bilanțul deceselor provocate de această “cupolă de căldură” nu este încă cunoscut, însă se ridică la cel puțin câteva sute de morți.

America de Nord a cunoscut în 2021 cea mai fierbinte lună iunie înregistrată vreodată în această regiune.

În cercetarea lor, oamenii de știință de la World Weather Attribution (27 de cercetători din șapte țări) au studiat, pe o perioadă de mai multe decenii, înregistrări ale temperaturii în cea mai dens populată zonă afectată, în jurul orașelor americane Seattle și Portland și a orașului canadian Vancouver, apoi au folosit modelări pentru a compara clima actuală cu cea din trecut, folosind metode validate de colegi.

O serie de factori au făcut posibil acest eveniment, însă cercetătorii subliniază în special rolul secetei care a lovit această regiune în primăvară.

Pentru viitor, două scenarii sunt posibile, potrivit cercetătorilor. Primul este că, chiar dacă criza climatică s-a amplificat și a făcut un astfel de eveniment mult mai probabil, el este încă foarte rar.

A doua ipoteză este mai îngrijorătoare: creșterea generală a temperaturilor ar fi putut depăși un prag, ducând la o încălzire exponențială mai importantă decât se prevedea până în prezent și pe care modelele climatice actuale nu reușesc să o prezică.

 

Xxxxxxxxxxxxxxxx

 

Din 2035, în UE se vor vinde obligatoriu numai mașini electrice

 

n decizia ar urma să fie anunțată săptămâna viitoare, susține surse europene

 

Comisia Europeană ar putea propune săptămâna viitoare reducerea la zero a emisiilor de CO2 pentru vehiculele noi în următorul deceniu, una dintre măsurile de mediu menite să combată schimbările climatice și să pună în aplicare Pactul Verde european.

Conform mai multor surse citate ieri de AFP, Comisia Europeană are în vedere eliminarea completă a emisiilor auto începând din anul 2035. Cum vehiculele electrice sunt singurele care satisfac această exigență, ele vor deveni astfel singurele autorizate la comercializare pe piața autoturismelor noi.

În UE le-a fost impus încă de anul trecut producătorilor auto un plafon mediu de 95 de grame de CO2 pe kilometru, care va fi diminuat treptat până la 100% în 2035, dacă propunerea Comisiei Europene va îmbrăca această formă anunțată de AFP.

Aceste cifre, aflate încă în discuție, presupun o imensă constrângere pentru o industrie care până în anul 2027 va trebui să se adapteze în plus și înăspririi normelor de poluare pentru motoarele termice.

Pe o piață care la nivel global a regresat din cauza pandemiei, vânzarea mașinilor electrice avansează puternic. Acestea au reprezentat 8% din înmatriculări în Europa Occidentală în primele cinci luni ale acestui an, respectiv circa 356.000 de vehicule, mai multe decât în întreg anul 2019.

Noile reglementări vor favoriza și mai mult aceste vehicule și vor stimula abandonarea celor hibride și hibride reîncărcabile, care asociază motorul electric și bateria. Un motiv de neliniște pentru o industrie care asigură 14,6 milioane de locuri de muncă în UE și care încă mizează mult pe această tehnologie de tranziție.

 

China, mai bine poziționată

 

Dacă Bruxellesul instituie măsuri de sprijin mai ales pentru dezvoltarea bornelor de reîncărcare, “suntem deschiși unor reduceri suplimentare de CO2 în 2030”, a declarat recent Oliver Zipse, președintele Asociației europene a constructorilor auto (ACEA).

Acest lobby, care mult timp s-a luptat pentru a încetini această tranziție, este însă profund divizat. Majoritatea membrilor săi cred că o electrificare prea rapidă va crește prețul autoturismelor, va distruge locuri de muncă și va favoriza concurența chineză, care se află în avans la capitolul baterii.

Însă Volkswagen, compania lider european în sectorul auto, cu circa un sfert din vânzări, s-a alăturat celei americane Tesla în promovarea vehiculelor 100% electrice, după scandalul “Dieselgate” din 2015.

“Este un mare conflict în interiorul ACEA. Din cauza Dieselgate, Volkswagen s-a îndreptat spre electric pentru a-și îmbunătăți imaginea. Grupul a acceptat investiții enorme și acum are produsele ce respectă viitoarea legislație”, explică analistul german Matthias Schmidt. Prin urmare, grupul “Volkswagen este perfect poziționat pentru a câștiga cotă de piață și a-și trimite în zid unii concurenți”, adaugă acesta.

Volkswagen a anunțat în luna iunie că între anii 2033 și 2035 va înceta să vândă în Europa motoare cu combustie.

“O mașină are în general o durată de viață de 15 ani. Dacă vrem să avem un transport complet lipsit de emisii de carbon în 2050, atunci ar trebui ca ultima mașină cu motor termic să fie vândută cel mai târziu în 2035”, estimează Diane Strauss, membră a ONG-ului Transport și Mediu din Franța.

Într-un clasament publicat în luna iunie, acest ONG a criticat companiile Daimler (Mercedes), BMW, Stellantis (PSA, Fiat) și Toyota pentru proiectele lor “puțin ambițioase”, întrucât acești producători încă mizează în mare măsură pe hibridele reîncărcabile, considerate poluante. Renault și Hyundai sunt bine plasate în acest clasament, dar în urma Volkswagen și Volvo.

Sfârșitul motoarelor clasice în “2035 este un bun compromis între 2030, care ar fi prea devreme pe plan industrial și social, și 2040, care ar fi prea târziu pe plan climatic”, remarcă președintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European, Pascal Canfin. Acesta pledează și pentru crearea unui fond de “mai multe miliarde de euro” pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii din sectoarele amenințate de această mutație tehnologică.

 

xxxxxxxxxx

 

COLOANA:

 

Pandemie: Cetățenii francezi, sfătuiți să evite Spania și Portugalia

 

Secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Clement Beaune, i-a sfătuit ieri pe cetățenii francezi să evite Spania și Portugalia ca destinații de vacanță în această vară, din cauza riscurilor legate de varianta Delta de COVID-19, extrem de contagioasă. “Celor care nu și-au rezervat încă vacanțele le recomand să evite Spania și Portugalia ca destinații. Este un sfat prudent, o recomandare”, a declarat Beaune pentru France 2 TV.

Ministrul a revenit apoi cu precizări: “călătoriile în Spania și Portugalia și în orice altă parte din Europa rămân autorizate... Transmitem un mesaj de prudență în legătură cu Portugalia și Catalonia care sunt puternic afectate de varianta Delta”, a afirmat el.

Ministrul spaniol al sănătății a avertizat miercuri că persoanele tinere pot dezvolta cazuri severe de COVID-19 și le-a cerut acestora să coopereze pentru reducerea ratei de infectare care aproape s-a dublat într-o săptămână pe măsură ce varianta Delta afectează adulți mai tineri nevaccinați.

În încercarea de a aduce situația legată de coronavirus sub control, regiunea Catalonia din nord-estul Spaniei va închide cluburile de noapte începând de vineri, la doar câteva săptămâni după deschiderea lor.

 

Xxxxxxxxxxxxxxx

 

Grecia impune vaccinarea obligatorie antiCOVID a personalului medical

 

Grecia, care se confruntă cu o intensificare a cazurilor de COVID-19, urmează să anunțe săptămâna viitoare obligativitatea vaccinării anumitor categoriiprofesionale, inclusiv a personalului medical, anunță joi Guvernul, relatează Reuters.

Comitetul grec de bioetică recomanda săptămâna trecută vaccinarea obligatorie a personalului medical și din aziluri, ca pe o “măsură de ultim recurs”, în funcție de un calendar specific, în cazul în care eforturile din campania de vaccinare nu dau roade.

“Guvernul (...) dispune recomandarea Comitetului Național grec de Bioetică cu privire la vaccinarea obligatorie a unor grupuri profesionale specifice”, a anunțat joi, într-o conferință de presă, opurtătoare de cuvânt a Guvernului, Aristotelia Peloni.

Decizii în acest sens urmează să fie anunțate săptămâna viitoare, a precizat ea.

Autoritățile elene au reimpus joi restricții în restaurante, baruri și discoteci - prin care nu mai autorizează ca clienții să se așeze la masă.

Abia 38% dintre grecii eligibili să fie vaccinați au fost vaccinațăi cu două doze de vaccin împotriva COVID-19.

Guvernul a anunțat măsuri de încurajarea vaccinării antiCOVID, constând în cecuri-cadou în vaoare de 150 de euro destinate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani, cu speranța de a vaccina 70% din populație până în toamnă.

 

Xxxxxxxxxxxxxxxx

 

Tatăl și sora autoarei seriei „Bridgerton”, uciși într-un accident rutier

 

Tatăl și sora scriitoarei Julia Quinn, autoarea seriei de romane „Bridgerton”, au fost uciși într-un accident petrecut pe o autostradă din Utah din cauza unui șofer care se afla sub influența consumului de alcool.

Quinn a anunțat decesul celor doi membri ai familiei ei - Stever Cotler, în vârstă de 77 de ani, și Violet Charles, în vârstă de 37 de ani - într-o postare pe Facebook. Ea a spus că ei au fost uciși pe 29 iunie de un șofer care conducea sub influența alcoolului. În mașină se afla și câinele lui Violet, Michelle, care a murit tot atunci.

Scriitoarea americană în vârstă de 51 de ani, pe numele real Julia Pottinger, a anunțat: „Mi-am pierdut tatăl și sora. Pentru că o companie de catering nu și-a asigurat încărcătura și saci de pânză s-au răsturnat pe autostradă. Pentru că șoferul unei camionete nu s-a gândit la nimic și conducea când nivelul alcoolului în sângele lui era de aproximativ trei ori peste limita legală. Mi-am pierdut tatăl și nu o am pe sora mea cu care să jelesc”.

Accidentul a avut loc în seara zilei de 29 iunie, în David County. Potrivit poliției, au fost implicate mai multe mașini.

După ce sacii s-au desprins și au căzut pe carosabil, mai multe mașini, inclusiv un Prius în care se aflau cei doi, s-au oprit, însă o camionetă Ford a lovit din spate automobilului familiei Cotler, iar acesta l-a izbit pe cel din față, în care se aflau două persoane care au fost rănite grav. Un alt bărbat a fost dus la spital în stare critică.

Tatăl și sora lui Quinn au murit la locul accidentului. Șoferul camionetei a avut răni minore și a fost arestat.

Quinn a mai spus că ea și Violet Charles, desenator, tocmai finalizaseră un roman grafic dedicat tatălui lor, care, după ce a finalizat studiile la Harvard, a avut o carieră în domeniul afacerilor și a devenit ulterior scenarist și autor de cărți pentru copii, fiind autorul seriei „Cheesie Mack”.

 

Xxxxxxxxxxxxx

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.