Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Poate fi Zaporojie o Fukushima a Europei?

Ziarul de Vrancea
8 aug 2022 854 vizualizări

Reacție oficială europeană: „Acum dezastrul nuclear a fost evitat miraculos, dar miracolele nu durează la nesfârșit”

„De data aceasta dezastrul nuclear a fost evitat în mod miraculos, dar miracolele nu pot dura la nesfârșit”, transmitea Energoatom după atacurile din zona centralei nucleare de la Zaporojie pentru care Moscova și Kievul se acuză reciproc. La o zi după, autoritatea ucraineană de reglementare în domeniul nuclear a avut o reuniune de urgență în care a concluzionat că „prezența militară a rușilor și acțiunile lor imprevizibile pot avea consecințe catastrofale”, în condițiile în care planurile operaționale făcute ținând cont de experiența accidentului nuclear de la Fukushima ar fi imposibil de îndeplinit. Este vorba de operațiuni de siguranță suplimentară, de stingere a incendiilor, precum și de protejarea personalului și a populației din zonă. Amplasarea unui arsenal militar poate duce, prin utilizare sau detonare accidentală, la avarii grave, existând riscul expunerii la radiații într-un timp foarte scurt atât a personalului, cât și a populației. „Având în vedere acest lucru și în conformitate cu cerințele legislației actuale, Consiliul de Reglementare t a luat decizia de recunoaștere a acțiunilor armatei ruse în zona centralei Zaporojie și amplasarea de echipamente militare cu muniție, arme și explozibili direct lângă instalațiile nucleare ca act de terorism nuclear”, se arată într-o comunicare oficială a autorității. Anterior, șeful Energoatom, compania nucleară de stat a Ucrainei, a cerut ca centrala nucleară de la Zaporojie să fie demilitarizată, spunând că la fața locului ar trebui să existe o echipă de menținere a păcii.

Kievul acuză „teroarea nucleară”. Moscova vorbește de „consecințe catastrofale” pentru Europa

Centrala Zaporojie, situată în sudul Ucrainei și controlată de forțele ruse din primele zile ale invaziei, a fost ținta a două bombardamente în ultimele zile ce au lovit unele dintre instalațiile ei. Kievul și Moscova se acuză reciproc pentru aceste lovituri. Kievul a acuzat Rusia că a efectuat sâmbătă din nou bombardamente în zona centralei, care au avariat trei senzori de radiații și doi lucrători au fost răniți. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut duminică un răspuns internațional mai puternic la ceea ce a descris drept “teroarea nucleară” rusă după bombardarea centralei Zaporojie. În același timp, șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la bombardamentul de la Zaporojie, declarând că acțiunea arată riscul unui dezastru nuclear.

Ministerului rus al Apărării a acuzat forțele ucrainene de bombardamentele din zonă care au avariat o linie de înaltă tensiune creând o supratensiune care a declanșate sistemul de siguranță ce a sistat furnizarea de electricitate. Bombardarea centralei nucleare de la Zaporojie „de către forțele armate ucrainene” este „potențial extrem de periculoasă” și „ar putea avea consecințe catastrofale pentru o zonă întinsă, inclusiv teritoriul european”, a declarat luni reporterilor purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov. Secretarul general al ONU Antonio Guterres a subliniat luni că „orice atac asupra centralelor nucleare este un lucru sinucigaș“. În același timp, Statele Unite au cerut Rusiei să înceteze acțiunile militare în zonele în care sunt centrale nucleare.

Câteva date

- Zaporojie este cea mai mare dintre cele patru centrale nucleare ale Ucrainei, care împreună furnizează aproximativ jumătate din energia electrică a țării. De asemenea, Zaporojie este cea mai mare centrală nucleară din Europa.

- Cele șase unități din Zaporojie au fiecare o capacitate netă de 950 de megawați sau un total de 5,7 gigawați , potrivit unei baze de date a AIEA, citată de Reuters. Prima unitate a fost conectată la rețea în 1984, iar ultima în 1995.

- Centrala are o importanță strategică pentru Rusia, deoarece se află la doar 200 km de Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014. Zaporojie a fost capturată de forțele ruse în faza de început a războiului, dar este încă operată de tehnicieni ucraineni

- Atacurile au afectat o linie electrică de înaltă tensiune a instalației, determinând operatorii săi să deconecteze un reactor, în ciuda faptului că nu a fost detectată nicio scurgere radioactivă.

Ce se știe despre misterioasa „Legiune rusă” care luptă de partea Ucrainei

O analiză The Moscow Times

Războiul purtat de Kremlin împotriva Ucrainei este unul în care mulți ruși nu vor să lupte. Iar unii se opun atât de vehement încât se pare că sunt pregătiți să ia armele împotriva țării lor și să lupte alături de armata ucraineană, scrie The Moscow Times. Freedom of Russia Legion (Legiunea „Libertatea Rusiei”) susține că a fost formată în martie, când peste 100 de soldați ruși s-au predat forțelor Kievului. „Am ajuns oricum în acest război. M-am gândit că voi muri fie ca un ocupant și criminal, fie voi muri cu conștiința împăcată. Așa că am schimbat tabăra”, a declarat un fost soldat rus în vârstă de 26 de ani, devenit membru al legiunii, care folosește numele de război Arni. Alături de foști soldați, se pare că legiunea este formată și din ruși care au călătorit în Ucraina alături de alți străini pentru a lupta alături de armata ucraineană în lunile de după invazie. Este una dintre numeroasele unități - de la georgieni la bieloruși - care operează ca parte a Legiunii Internaționale pentru Apărarea Ucrainei, înființată de Kiev la începutul războiului.

Mister privind dimensiunile legiunii rusești și locurile unde a luptat

Cu toate acestea, spre deosebire de alte unități naționale, Legiunea Libertății Rusiei este învăluită în secret - de la mărimea sa exactă până la locurile în care a luptat - unii susținând chiar că lipsa de informații sugerează că este doar puțin mai mult decât un proiect de PR ucrainean. Arni, care a vorbit cu The Moscow Times în cadrul unui apel video în timpul căruia și-a acoperit fața cu o mască, a declarat că a decis să se alăture legiunii pentru a lupta pentru „partea luminoasă”.

Unul dintre cele mai bine păzite secrete ale legiunii este mărimea acesteia, estimările situând-o între câteva sute și peste 1.000 de soldați. Consilierul prezidențial ucrainean Oleksiy Arestovych a declarat în iunie că grupul are „câteva sute” de membri. Însă, luna trecută, Legiunea a afirmat că este formată din două „batalioane cu efective complete”, ceea ce ar putea însemna potențial peste 1.000 de luptători. Informațiile exacte privind numărul de soldați sunt „clasificate”, potrivit lui Arni. Dar el a spus că aproximativ 300 de cereri de înscriere în unitate sunt depuse în fiecare zi: „Nu înseamnă că acest număr de persoane ni se alătură zilnic. Trebuie să analizăm aceste cereri, plus că serviciile de informații șruseștiț încearcă să ne 'spammeze'“. Majoritatea membrilor legiunii își păstrează identitatea secretă de teama represaliilor și pentru a-și proteja familiile, ceea ce face imposibilă verificarea independentă a relatărilor lor.

Legiunea „Libertatea Rusiei” recunoaște că recrutează în taberele de prizonieri

Un grup de bărbați mascați care au spus că sunt membri ai legiunii au declarat la o conferință de presă din aprilie la Kiev că sunt foști soldați ruși, dar au refuzat să dea informații despre unitățile lor rusești sau despre locul unde au servit. Legiunea, care recunoaște că recrutează în lagărele de prizonieri de război din Ucraina, a postat videoclipuri cu prizonieri ruși care își dau numele, denunță regimul rus și jură credință Legiunii. Pe lângă mărimea sa, există, de asemenea, puține informații despre locurile în care legiunea a fost implicată în luptă. Legiunea a afirmat că soldații săi au ajuns în estul Ucrainei în luna mai, iar imaginile de pe canalul său Telegram arată aparent lupte în apropierea orașelor Severodonețk și Lysychansk din estul Ucrainei. Secretul din jurul legiunii i-a determinat pe unii să afirme că s-ar putea să nu fie ceea ce pare. „S-ar putea să existe câțiva luptători șrușiț, dar dacă este organizată în modul în care este prezentată rămâne o întrebare deschisă”, a declarat Illia Ponomarenko, reporter pentru apărare și securitate la The Kyiv Independent.

A fost dejucată o tentativă de asasinare a Ministrului Apărării de la Kiev

Serviciile de securitate ucrainene au afirmat ieri că a fost dejucată o tentativă de asasinat îndreptată împotriva Ministrului Apărării și a șefului contrainformațiilor militare, o parte dintre presupușii organizatori fiind neutralizați, a anunțat luni agenția de presă Belga. Cei doi înalți oficiali ucraineni vizați de atentat au fost Ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, și șeful contrainformațiilor militare, Kyrylo Budanov. Serviciul de Securitate Ucrainean (SBU) a anunțat pe contul său de Telegram că au fost arestați “ucigașii angajați de serviciile secrete ruse, care plănuiau asasinatul”. În materialul video difuzat se văd doi bărbați civili, doborâți și încătușați de un grup armat, care apoi sunt duși către o mașină. Arestarea celor doi bărbați a avut loc la Kovel, în nord-vestul Ucrainei, iar unul dintre aceștia ar fi ajuns în Ucraina din Rusia, trecând prin Belarus. Potrivit SBU, cei arestați pregăteau lichidarea celor doi oficiali ucraineni, dar și a “unui militant ucrainean cunoscut”, al cărui nume nu a fost dat însă publicității. SBU a mai precizat că fiecare din aceste asasinate urma să fie recompensat cu o sumă între 100.000 și 150.000 de dolari.

 

Viktor Orban era să moară înecat în Croația

Un jurnalist local l-a salvat pe premierul ungar Viktor Orban în largul coastei croate, când barca sa gonflabilă a început să piardă aer și era în pericol să se scufunde, a relatat publicația Slobodna Dalmacija, făcând referire și la declarații în care șeful Guvernului de la Budapesta îi îndemna pe maghiari să aleagă Lacul Balaton în locul Mării Adriatice. Incidentul a avut loc în weekend într-un golf de pe insula Vis de pe coasta Dalmației. „S-a stricat barca, așa că l-am dus pe el, pe soția lui și pe garda lui de corp la mal”, a declarat jurnalistul Boris Vrkic pentru ziarul Slobodna Dalmacija. Vrkic, care a lucrat pentru Slobodna Dalmacija, s-a fotografiat alături de politicianul maghiar. Orban era într-o dispoziție bună în pofida incidentului și a mers apoi la un restaurant, a continuat Vrkic. Slobodna Dalmacija își începe relatarea amintind de o declarație a lui Orban din luna iulie, în care îndemna maghiarii să opteze mai degrabă pentru lacul ungar Balaton decât pentru Marea Adriatică, descurajându-și astfel compatrioții să își petreacă vacanțele pe coasta croată. O altă declarație invocată de publicație este cea în care Orban susținea că Ungaria nu ar fi avut probleme cu embargoul privind importurile de petrol rusesc, dacă marea nu i-ar fi fost luată. “Cei care au mare și porturi au posibilitatea să aducă rezervoare petroliere. Dacă marea nu ne-ar fi fost luată, am avea și porturi”, a spus premierul ungar.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.