Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Persoanele vaccinate cu ambele doze nu transmit coronavirusul

Ziarul de Vrancea
30 mar 2021 1274 vizualizări

Concluziile aparțin unui studiu american pe un număr redus de pacienți și se referă la vaccinurile Pfizer/BioNTech și Moderna n informații mai certe ar urma să fie publicate peste aproximativ cinci luni, spune medicul Anthony Fauci

Rochelle Walensky, directorul Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite, a afirmat că noi date sugerează că persoanele care au fost inoculate cu ambele doze ale vaccinurilor anti-COVID-19 nu transmit coronavirusul aproape niciodată, relatează Insider. „Datele noastre de la CDC sugerează în prezent că persoanele vaccinate nu poartă virusul, nu se îmbolnăvesc, iar asta nu doar în testele clinice ci și în datele din lumea reală”, a afirmat Walensky în cadrul unui interviu acordat televiziunii MSNBC. Walensky făcea referire la un studiu al CDC la care au participat aproape 4.000 de angajați sanitari din linia întâi care s-au testat săptămânal să vadă dacă sunt infectați cu COVID-19 între luna decembrie a anului trecut și luna martie a acestui an. Studiul a depistat doar trei cazuri de infecții cu coronavirusul în rândul persoanelor vaccinate cu ambele doze în timp ce 161 dintre participanții care nu au fost inoculați s-au îmbolnăvit cu COVID-19.

Cu alte cuvinte, inocularea cu cele două doze ale vaccinului anti-COVID dezvoltat de Pfizer/BioNTech și Moderna (n.r. vaccinul AstraZeneca nu a fost autorizat încă în SUA) au eliminat complet infecțiile detectabile - indiferent dacă au fost simptomatice sau nu - după două săptămâni.

CDC a concluzionat pe baza acestor rezultate că vaccinurile Pfizer și Moderna reduc cu până la 90% contagierile cu COVID-19, chiar și cele asimptomatice. Asta înseamnă că persoanele vaccinate la rapel îi vor proteja foarte bine pe cei din jurul lor de la a contracta coronavirusul.

Însă este nevoie de mai multe date pentru a stabili acest lucru cu certitudine, motiv pentru care cercetătorii americani recrutează în prezent mii de studenți din SUA pentru a afla mai multe despre șansele răspândirii asimptomatice a virusului în rândul persoanelor vaccinate. „Sperăm ca în aproximativ următoarele cinci luni vom putea răspunde întrebării foarte importante dacă persoanele vaccinate se infectează asimptomatic și, dacă o fac, dacă transmit infecția altora”, a declarat vinerea trecută dr. Anthony Fauci în timpul unei conferințe de presă susținute la Casa Albă.

Vaccinul Pfizer, eficiență de 100% la adolescenți

Vaccinul împotriva COVID-19 al alianței americano-germane Pfizer/BioNTech are o eficiență de 100% la adolescenți cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani, arată rezultate ale unui test clinic în faza 3, asupra a 2.260 de adolescenți, în Statele Unite, au anunțat ieri cele două laboratoare. Aceste teste în faza 3 “au demonstrat o eficiență de 100% și răspunsuri ale anticorpilor robuste”, anunță cele două întreprinderi într-un comunicat. Pfizer și BioNTech urmează să prezinte aceste date diverselor autorități de reglementare din lume, “în speranța începerii vaccinării acestui grup de vârstă înainte de începerea noului an școlar”, declară Albert Bourla, directorul general al gigantului farmaceutic american. CEO-ul laboratorului german BioNTech, Ugur Sahin, apreciază că rezultatele cu privire la adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani sunt “foarte încurajatoare, având în vedere tendințele observate în ultimele săptămâni cu privire la răspândiea” variantei britanice a SARS-Cov-2. Vaccinul Pfizer-BioNTech, care are la bază tehnologia inovatoare a ARN-ului mesager, a fost primul vaccin împotriva COVID-19 aprobat în Occident, la sfârșitul lui 2020. Statele Unite și Uniunea Euroeană (UE) au autorizat utilizarea vaccinului în vederea vaccinării persoanelor în vârstă de peste 16 ani. Vaccinul este folosit de atunci în vaccinarea a milioane de adulți, în peste 65 de țări.

Un studiu în condiții reale, cu privire la 1,2 milioane de persoane, în Israel, a arătat că vaccinul are o eficiență de 94%.

Copiii sunt mai puțin expuși unor cazuri grave de COVID-19, iar cei mai mici - în vârstă de până la zece ani - transmit virusul în mai mică măsură.

Vaccinarea copiilor nu a fost, astfel, o prioritate, pentru moment.

BioNTech și Pfizer au lansat săptămâna trecută studii clinice cu privire la copii, pe un prim grup cu vârsta cuprinsă între cinci și 11 ani.

O cohortă mai tânără de copii, cu vârsta cuprinsă între doi și cinci ani, urmează să fie vaccinată cu prima doză de vaccin, săptămâna viitoare, în cadrul unui studiu care urmează să acopere, de asemenea, copii cu vârsta cuprinsă între șase luni și doi ani.

O asistentă de 38 de ani a murit în urma unei tromboze, după prima doză de AstraZeneca

O asistentă socială în vârstă de 38 de ani a murit în urma unei tromboze, la Toulouse, luni, la 14 zile după ce a fost vaccinată cu o primă doză de vaccin AstraZeneca-Oxford. Asistenta socială la un institut medico-educativ din Toulouse a fost vaccinată chiar înainte de suspendarea temporară a vaccinului grupului farmaceutic suedezo-britanic, la jumătatea lui martie.

Ea nu suferea de vreo problemă de sănătate, potrvit mai multor surse medicale din oraș. Starea sănătății tinerei s-a degradat la scurt timp după vaccinare. Ea a fost spitalizată la Toulouse, la Centrul Spitalicesc Universitar (CHU) Purpan, unde i s-a indus o comă.

Agenția franceză a medicamentului (ANSM) a confirmat vineri existența unui risc “rar” al unei tromboze atipice cauzate de vaccinul împotriva COVID-19 AstraZeneca-Oxford, dar sublinia că raportul între beneficii și riscuri rămâne “pozitiv”. Potrivit ANSM, “două morți” au fost semnalate de la 12 la 18 martie, inclusiv a unuistudent la medicină de la nantes, mort la 18 martie, la mai multe zile de la vaccinare.

Dintre cele 1,4 milioane de doze de vaccin AstraZeneca-Oxfrod administrate în Franța până la 18 martie, aproximativ “5.700 de efecte secundare” au fost descoperite de centre de monitorizare farmaceutică, majoritatea “sindromuri pseudo-gripale”.

Un căpitan italian reținut, într-un flagrant delict de spionaj în favoarea Rusiei

Un ofițer din cadrul Marinei italiene a fost arestat în flagrant delict de spionaj în favoarea Rusiei, în compania unui ofițer rus, căruia i-a dat documente “clasificate”, au anunțat miercuri, într-un comunicat, Carabinierii. “Ieri (marți) seara”, forțele de ordine au “arestat un ofițer din Marina militară”, se arată în comunicat.

Un ofițer rus a fost, de asemenea reținut, precizează forțele de ordine.

Această operațiune, realizată sub supervizarea contraspionajului italian și Statului Major al forțelor armate italiene, “a vizat un căpitan de fregată din Marina militară și un ofițer acreditat la Ambasada Federației ruse, iar amândoi sunt acuzați de infracțiuni grave de spionaj și cu privire la securitatea statului”, anunță Carabinierii. “Intervenția a avut loc în timpul unei întâlniri clandestine între cei doi bărbați, surprinși în flagrant delict, după cedarea unor documente clasificate de către ofițerul italian, în schimbul unei sume de bani”, precizează ei.

Ofițerul italian a fost arestat, însă cazul ofițerului rus era în curs de examinare, din cauza statutului său diplomatic, se precizează în comunicat.

Ministerul italian de externe a anunțat că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Roma Serghei Razov.

Dezvăluirea acestui scandal intervine în contextul în care relațiile Rusiei cu Uniunea Europeană (UE) sunt tensionate din cauza dosarului Navalnîi și multor alte cazuri de spionaj. Moscova acuză UE de faptul că are o poziție “conflictuală” față de ea, iar Uniunea impută Rusiei odegradare a relațiilor și o îndeamnă la “progrese susținute” în domeniul drepturilor omului și la o “încetare a atacurilor cibernetice” vizând state membre UE.

Astfel, o serie de parlamentari germani, inclusiv membri ai Bundestagului, Camera inferioară a Parlamentului german, și alte personalități politice au fost vizați în atacuri informatice recente a căror urmă duce la Moscova, scria vineri presa germană. Bulgaria a anunțat, în urmă cu aproximativ zece zile, expulzarea a doi diplomați ruși, după descoperirea unei rețele de spionaj în favoarea Moscovei, o decizie într-un context foarte tensionat între cele două țări.

De asemenea, un ofițer francez aflat în post la o bază NATO în Italia, suspectat de faptul că a furnizat documente ultrasensibile serviciilor secrete ruse, a fost încarcerat în august, la Paris.

Polițiști de la Capitoliu îl dau în judecată pe Trump

Doi agenți din cadrul Poliției Capitoliului au depus plângere împotriva fostului președinte Donald Trump, pe care-l acuză de incitarea asaltului violent de la 6 ianuarie la sediul Congresuuli Statelor Unite, un atac care a marcat America, în care un polițist a fost ucis, iar alții au fost răniți.

Cei doi reclamanți, James Blassingame și Sidney Hemby, afirmă că au suferit “răni fizice și psihologice” în aceste confruntări - în opinia lor urzite de către Donald Trump, care se afla atunci în ultimele zile ale președinției sale și refuza aprig să-și recunoască înfrângerea în fața lui Joe Biden.

“Insurgenții au fost încurajați de comportamentul domnului Trump din ultimele luni, care i-a determinat pe susținătorii săi să creadă în falsele sale afirmații potrivit cărora era pe punctul de a fi îndepărtat de la Casa Albă din cauza unei farude electorale masive”, subliniază ei în această plângere, depusă la un tribunal federal la Washington. “Mulțimea insurgentă, pe care domnul Trump a încins-o la roșu, incitat, ghidat, ajutat și căreia îi era complice, și-a croit un drum cu forța împotriva reclamanților și colegilor lor, pe care i-a urmărit și agresat”, acuză ei. James Blassingame, un polițist afroamerican care lucrează de 17 ani la Poliția Capitoliului, precizează că a fost rănit la cap și la spate și că suferă de sechele psihologice în urma atacului de la sediul Congresului. El precizează că a fost fost supus unor agresiuni rasiste de către susținători ai fostului președinte.

Sidney Hemby, care se află în post de 11 ani, a fost rănit la mâini și la genunchi, după ce a fost zdrobit de ușile de la intrarea în Capitoliu și a fost stropit cu produse chimice pe față și pe corp în timpul asaltului.

Cei doi polițiști cer compensații în valoare de cel puțin 75.000 de dolari fiecare și să se aplice o amendă într-o sumă neprecizată.

Washingtonul promite să apere drepturile omului peste tot în lume

Administrația președintelui american Joe Biden a promis marți să apere drepturile omului “peste tot” în lume, inclusiv în țările partenere ale SUA, marcând astfel o ruptură de diplomația selectivă și “silențioasă” din timpul mandatului fostului lider de la Casa Albă, Donald Trump. “Tendința pentru drepturile omului continuă să fie în direcția greșită” în “toate regiunile lumii”, a declarat secretarul de stat american Antony Blinken, la prezentarea raportului anual al Departamentului de Stat privind drepturile omului în lume. El a insistat în mod special pe “genocidul comis împotriva uigurilor majoritar musulmani” în regiunea chineză Xinjiang și pe reprimarea manifestanților de către forțele armate în Myanmar. Blinken a evocat și “arestările de opozanți” în Rusia, “violența contra manifestanților în Belarus”, “abuzurile comise asupra locuitorilor în Yemen” și “execuțiile, disparițiile forțate și actele de tortură comise de regimul sirian”.

Demnitarul american nu a anunțat nicio nouă măsură punitivă, în contextul în care sancțiunile impuse pentru moment Chinei sau Myanmarului, de exemplu, nu au permis obținerea de rezultate mai bune.

“Vom utiliza toate instrumentele diplomației noastre pentru a apăra drepturile omului și a-i trage la răspundere pe cei care comit abuzuri”, a avertizat Antony Blinken, care a precizat că SUA încearcă totuși să desfășoare acțiuni “la unison” cu aliații săi, așa cum s-a întâmplat recent împotriva Rusiei, Myanmarului sau Chinei. Șeful Departamentului de Stat a dat asigurări că administrația Biden se va opune “încălcărilor drepturilor omului peste tot unde se produc ele și indiferent dacă cei responsabili sunt adversari sau parteneri” ai SUA.“Prea des în ultimii ani, apărătorii drepturilor omului nu au auzit decât tăcere din partea noastră”, a continuat Antony Blinken, într-un atac evident la adresa politicii externe promovate de predecesorul său, Mike Pompeo.

Ungaria: Peste 300 de decese provocate de COVID într-o zi

Ungaria a înregistrat marți 302 decese asociate COVID-19, cel mai mare număr zilnic de decese de la începutul pandemiei, și 6.700 de cazuri noi de infectare în toată țara, a anunțat ieri guvernul ungar. Țara central europeană cu 10 milioane de locuitori raportase cele mai multe decese zilnice pe cap de locuitor din lume timp de mai multe zile, conform datelor Universității Johns Hopkins. Sistemul medical din Ungaria a fost supus unui stres extrem, a afirmat guvernul, în pofida unui program de vaccinare în care deja o cincime din populație a fost imunizată - unul dintre cele mai rapide din Europa. Marți, în spitalele din Ungaria erau internați peste 12.000 de pacienți cu COVID-19, dintre care 1.492 erau conectați la ventilatoare, a precizat guvernul.

Statul New York a legalizat consumul de marijuana în scop recreativ

Parlamentarii statului american New York au adoptat marți un proiect de lege care legalizează consumul de marijuana în scop recreativ, iar guvernatorul statului, Andrew Cuomo, a declarat că o va semna.

Cu acest proiect de lege susținut de cele două camerele ale statului, unde Partidul Democrat din care face parte Cuomo deține o puternică majoritate, New Yorkul se va alătura altor 14 state americane și districtului Columbia unde este autorizată utilizarea canabisului. „Prea multă vreme interdicția canabisului a țintit într-un mod disproporționat comunitățile de culoare, prin aplicarea unor pedepse aspre cu închisoarea”, a declarat guvernatorul statului New York. „Această legislație istorică face dreptate comunităților mult timp marginalizate, susține o nouă industrie ce va face să crească economia și stabilește garanții substanțiale pentru public”, a continuat Cuomo.

Legea le va permite adulților de 21 de ani și peste să cumpere canabis și să cultive acasă plante pentru consum personal. Totodată, ea va redirecționa fonduri spre educație și tratarea toxicomaniei. Statul New York va șterge automat dosarele persoanelor care au fost deja condamnate pentru delicte legate de marijuana, care nu vor mai fi considerate ca atare.

De asemenea, legea va suprima sancțiunile pentru posesie a trei uncii de droguri (85 de grame), noua limită de posesie personală, iar programul existent de distribuție a marijuanei în scopuri medicale urmează să fie extins. Biroul de presă al lui Cuomo a declarat că această schimbare ar putea aduce 350 de milioane de dolari suplimentari la veniturile fiscale anuale și ar putea crea zeci de mii de locuri de muncă. Statul prevede să taxeze vânzările de marijuana cu 9%.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.