Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: O treime din generația „millennials” aprobă comunismul

Ziarul de Vrancea
1 nov 2019 2548 vizualizări

Toate generațiile ajung la un punct comun când arată cu degetul spre cel mai mare pericol la adresa păcii în lume : Donald Trump

O treime dintre oamenii din generația „millennials”, respectiv cei născuți în perioada 1981 - 1996, ar vota în 2020 cu candidații de extremă stângă, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat la cererea Victims of Communism Memorial Foundation, un ONG cu sediul în Washington, SUA. „Amnezia istorică în ceea ce privește pericolele comunismului și socialismului se manifestă pe deplin în raportul de anul acesta”, potrivit lui Marion Smith, directorul executiv al ONG-ului.

Potrivit YouGov, care a realizat sondajul, capitalismul a pierdut din popularitate, fiind sprijinit doar de jumătate dintre cei din generația „millennials”. Pe de altă parte, 36% dintre aceștia spun că aprobă comunismul, comparativ cu 28% în 2018. Socialismul a pierdut din suporteri în toate grupele de vârstă, cu excepția generației tăcute (peste 74 de ani) și a celei „millennials”, din care 70% ar vota pentru un candidat socialist. „Atunci când nu ne educăm generația mai tânără în ceea ce privește adevărul istoric al celor 100 de milioane de victime ucise de regimurile comuniste în ultimul secol nu ar trebui să fim surprinși de disponibilitatea ei de a îmbrățișa ideile marxismului”, a mai spus Smith, care s-a arătat tulburat de rezultatele sondajului de anul acesta.

Potrivit rezultatelor aceluiași sondaj, 22% dintre cei din generația „millennials” cred că „societatea ar fi mai bună dacă s-ar elimina ideea proprietății private”. De asemenea, 45% dintre cei din generațiile „millennials” și Z (succesoarea) consideră că „studiile superioare ar trebui să fie gratuite”. În ceea ce privește cea mai mare amenințare pentru pacea lumii, 27% din toate generațiile arată spre președintele american Donald Trump, 22%, spre liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, iar 15% l-au ales pe președintele rus Vladimir Putin, arată marketwatch.com.

“Stare de urgență nazistă” la Dresda

Autoritățile din orașul german Dresna au declarat “stare de urgență nazistă”, orașul confruntându-se cu cu probleme grave de extremă-dreapta, relatează bbc.com. Dresda, capitala landului Saxonia, este văzut de mai mult timp ca un bastion al mișcării de extremă-dreapta și ca loc de naștere al grupării antiislamice Pegida. Consilierii locali din Dresda, oraș care candidează pentru a deveni Capitala Europeană a Culturii în 2025, au adoptat o rezoluție în care se precizează să sunt necesare mai multe acțiuni pentru rezolvarea problemei. Opozanții spun însă că este prea mult. “’Nazinotstand’ înseamnă, ca în cazul crizei climatice, că avem o problemă serioasă. Este amenințată societatea democratică deschisă”, a declarat pentru BBC Max Aschenbach, unul dintre consilierii locali din Dresda, care a propus rezoluția.

Aschenbach, reprezentant al formațiunii politice satirice Die Partei, a precizat că o acțiune era necesară deoarece politicienii nu fac suficient pentru a lua poziție în mod clar față de extremism. “Inițiativa a reprezentat o tentativă de a schimba această situație. În plus, voiam să știu alături de ce fel de oameni stau în consiliul local din Dresda”, a afirmat el. În rezoluție se precizează că “atitudini și acțiuni de extremă dreapta au loc din ce în ce mai frecvent” și se face un apel către oraș pentru ajutarea victimelor violențelor de extremă dreapta, protejarea minorităților și consolidarea democrației.

Aschenbach a declarat că adoptarea rezoluției arată determinarea consiliului local în ceea ce privește apărarea unei “societăți libere, liberale, democratice, care protejează minoritățile și se opune naziștilor”. Rezoluția a fost votată de consiliul local din Dresda miercuri, fiind aprobată cu 39 de voturi pentru și 29 împotrivă, potrivit presei locale. Printre cei care s-au opus au fost consilierii Creștinilor Democrați (CDU). “Din punctul nostru de vedere, aceasta a fost în principal o provocare”, a afirmat Jan Donhauser, reprezentant al CDU. Donhauser a menționat că majoritatea locuitorilor din Dresda nu este extremistă sau antidemocratică și a adăugat că autoritățile locale nu sunt obligate să acționeze ca urmare a adoptării rezoluției, ci “teoretic măsurile existente ar trebui să aibă prioritate mai mare și deciziile următoare să fie luate în funcție de acest lucru”. CDU a precizat că speră în întărirea instituțiilor care au cea mai mare competență în combarerea violenței motivată politic.

Kai Arzheimer, profesor de politică, a afirmat că principalul impact al rezoluției este simbolic, însă ar putea însemna și că se vor aloca mai mulți bani programelor de combatere a extremismului. “Nu cred că alt oraș german a mai declarat ‘stare de urgență nazistă”. Dar rezoluțiile împotriva extremismului de dreapta nu sunt atât de neobișnuite”, a adăugat el.

Orașul Dresda este cunoscut de mult timp ca fiind afectat de acțiuni de extremă dreapta. În anii 1990, grupuri neonaziste au început să organizeze reuniuni în amintirea a ceea ce au numit “Holocaustul bombardamentelor”, și anume bombardarea orașului de către forțele britanice și americane în 1945. Grupurile au continuat să fie active în regiune. Landul Saxonia a fost de mult timp un punct forte pentru partidul de extremă dreapta NPD, iar apoi pentru Partidul Alternativa pentru Germania (AfD). La alegerile din septembrie, susținerea pentru AfD a crescut față de alegerile precedente.

Dresda este și locul în care a început în 2014 mișcarea antiislamistă Pegida (Europeni Patrioți împotriva Islamizării Vestului). Susținătorii Pegida spun că oamenii trebuie să se “trezească” în fața amenințării extremismului Islamic. Ei vor ca Germania să limiteze imigrația și acuză autoritățile că nu pun în aplicare legile existente.

Supremația albilor învață tacticile jihadiștilor

Autoritățile americane au avertizat că organizațiile adepților supremației albilor "învață" tacticile folosite de grupările jihadiste pentru a se coordona la nivel global și a se finanța, ceea ce a avut drept consecință o creștere a "terorismului care are la bază motive rasiale sau etnice" în întreaga lume.

"Naționaliștii albi comunică prin intermediul rețelelor internaționale. Învață de la predecesorii lor jihadiști" în ceea ce privește organizarea globală și strângerea de fonduri, a declarat coordonatorul strategiei antiteroriste a Departamentului de Stat al SUA, Nathan Sales, într-o conferință de presă.

În 2018, "lumea s-a confruntat cu creșterea terorismului care are la bază motive rasiale sau etnice", cele mai multe cazuri înregistrându-se în Europa și în SUA, unde 11 persoane și-au pierdut viața într-un atac armat în Pittsburgh (Pennsylvania), a exemplificat Sales, care a prezentat raportul anual al Departamentului de Stat pe anul 2018 privind terorismul. Potrivit înaltului funcționar american, aceasta a fost una dintre cele trei tendințe semnificative care s-au manifestat anul trecut în mediul terorist, alături de decăderea grupării jihadiste Stat Islamic (SI) și presupusa susținere a acțiunilor teroriste de către Iran.

Sales a amintit că misiunea Departamentului de Stat nu este de a combate grupările naționaliștilor albi în interiorul SUA, deoarece aria sa de competență o reprezintă scena internațională, dar a explicat că diplomația americană încearcă "să-și mobilizeze partenerii internaționali pentru a înfrunta dimensiunile internaționale ale amenințării" neonaziste și de orice altă proveniență. "Vrei să promovăm măsuri internaționale prin care să se treacă la acțiuni decisive față de aceste grupări" care se hrănesc din "ideologii pline de ură, naționaliste și intolerante", a subliniat Sales.

Revenirea Al Qaida

Raportul Departamentului de Stat al SUA notează totodată că în 2018 s-a înregistrat o creștere a "activităților teroriste motivate de ură rasială, etnică, ideologică și politică" în "multe țări europene" și face la referire la cazuri înregistrate în Franța, Marea Britanie, Germania și Norvegia. Totodată, în raportul său, Departamentul de Stat al SUA a avertizat cu privire la o revenire a rețelei teroriste Al Qaida "în avangarda mișcării jihadiste globale" după ce gruparea Stat Islamic "s-a văzut obligată să se limiteze la tactici clandestine" pe măsură ce "autoproclamatul califat intra în colaps". "Al Qaida și aliații săi regionali rezistă și reprezintă o amenințare constantă" pentru SUA și aliații lor, a avertizat Sales. "Date fiind eșecurile SI, Al Qaida încearcă să se reimpună drept vârful de lance al mișcării jihadiste globale", în pofida eforturilor împotriva acestei rețele de la atentatele din 11 septembrie 2001 din SUA. Potrivit raportului, Al Qaida continuă să se extindă, planifică și comite atacuri și reușește să se finanțeze.

În raportul său, Departamentul de Stat al SUA atrage atenția că Al Qaida a profitat în 2018 de "atenția globală acordată Statului Islamic, pentru a-și reface pe tăcute capacitățile", profitând de un climat fragil în domeniul politic și de securitate, "îndeosebi în Egipt, Libia, Siria și Yemen". Referitor la SI, Departamentul de Stat a subliniat că SUA și aliații lor au recuperat "aproape întregul teritoriu" din Irak și Siria aflat anterior sub controlul acestei organizații teroriste, eliberând "11.000 de kilometri pătrați și circa 7,7 milioane de bărbați, femei și copii".

În raport se face referire și la Afganistan, iar Departamentul de Stat califică drept pozitivi "pașii în direcția unui proces politic" în favoarea reconcilierii făcuți de guvernul de la Kabul și de liderii talibanilor. Cu toate acestea, Departamentul de Stat a deplâns că, "în pofida faptului că executivul pakistanez și-a exprimat sprijinul pentru reconcilierea politică" în Afganistan, Islamabadul "nu a îngrădit" acțiunile talibanilor care continuă să opereze pe teritoriul său. AGERPRES

Boris Johnson și-a cerut scuze că nu a putut realiza Brexitul

Boris Johnson și-a cerut scuze ieri că nu a putut realiza Brexitul pe 31 octombrie, așa cum promisese și a susținut acordul său de ieșire din Uniunea Europeană criticat de Donald Trump. Întrebat de o jurnalistă de la Sky News dacă și-ar cere scuze în fața membrilor Partidului Conservator pentru că nu și-a ținut promisiunea, Johnson a răspuns "bineînțeles".  Ajuns la putere în iulie, promițând Brexitul "oricât ar costa" pe 31 octombrie, Boris Johnson a jurat că ar prefera să fie mai degrabă "mort pe fundul unei gropi" decât să ceară o nouă amânare.        

Dar el a trebuit să facă un pas înapoi și să ceară un nou termen până la 31 ianuarie, acordul său negociat cu Bruxellesul nereușind să treacă de Parlament. Șeful guvernului britanic și-a exprimat duminică "profundele sale regrete".

Liderul conservator l-a criticat de altfel pe președintele american Donald Trump, prietenul și aliatul său, care a apreciat joi la postul de radio britanic LBC, că acordul negociat cu Uniunea Europeană nu ar permite încheierea "unui acord comercial cu Regatul Unit".             "Nu doresc să-l denigrez pe președinte, dar în această privință el comite o eroare evidentă. Oricine privește acordul nostru poate constata că este un acord excelent", a declarat Boris Johnson.

Boris Johnson a mai declarat că el nu vede "niciun motiv" pentru a prelungi perioada de tranziție după Brexit dincolo de data prevăzută în decembrie 2020, apreciind că negocierile comerciale "ar trebui să fie extrem de simple".

Zidul lui Trump, tăiat cu fierăstrăul

Contrabandiștii din Mexic au reușit să treacă de noi segmente din zidul de la graniță ridicat de președintele Donald Trump în ultimele luni, potrivit The Washington Post. Informația a fost furnizată de agenți federali și oficiali care se ocupă de acest caz. The Post a aflat că acești contrabandiști au folosit  fierăstraie pendulare pentru a tăia oțelul și betonul, făcând găuri destul de mari pentru ca oameni și droguri să ajungă în SUA.  Potrivit sursei citate, uneltele folosite pot tăia gardul în câteva minute. Inginerii au explicat pentru cotidian că din cauza înălțimii pilonilor, care este între 5 și 9 metri, este mai ușor să împingi oțelul ca să creezi o breșă. În septembrie, Donald Trump a făcut o vizită și a semnat zidul, așa cum obișnuiesc cei care îl construiesc.  Președintele SUA Donald Trump a declarat că nu a auzit de aceste situații, adăugând însă că "poți tăia orice".  "Avem un zid foarte solid, dar, indiferent de asta, poți tăia orice, pe bună dreptate", le-a spus președintele reporterilor la Casa Albă. "Dar avem mulți oameni care supraveghează. Să tai este o treabă, dar se repară ușor. Unul dintre motivele pentru care l-am construit așa este că poate fi reparat ușor. Pui bucata tăiată înapoi. Dar avem un zid foarte rezistent. Însă poți tăia orice zid".

Matthew Leas, purtător de cuvânt la Protecția Frontierei, a declarat pentru CNN că zidul este funcțional. Când este detectată o spărtură, o echipă se deplasează și o sudează.

Contrabandiștii au încercat să mascheze o gaură din zid prin reașezarea pilonilor tăiați în poziție inițială sau folosind în schimb chit pentru ca spărtura să pară că a fost reparată. Ei au folosit în mod repetat acea breșă, potrivit The Post.   Însă oficialii afirmă că aceștia revin în zonele unde zidul a fost reparat pentru că structura este slăbită. Aceste lucruri s-au petrecut în zonele în care senzorii care detectează vibrațiile unui fierăstrău nu au fost încă instalați.

În zona San Diego, o altă metodă de a trece de gard este folosirea unor scări și a unor cârlige cu frânghii.  Potrivit oficialilor de la Casa Albă ar fi vorba de câteva incidente și că zidul a crescut siguranța în regiunile San Diego și El Centro.

Ridicarea zidului a fost una dintre temele principale de campanie electorală ale lui Trump, când afirma că va pune Mexicul să-l și plătească. Aflat într-o vizită în San Diego, în septembrie, a spus că este practic impenetrabil. Până acum, plătitorii de taxe americani au achitat nota de plată pentru ridicare zidului la granița de sud.

Nicola Sturgeon : Independeța Scoției este foarte aproape

Independența Scoției este foarte aproape, a declarat premierul scoțian Nicola Sturgeon în fața miilor de manifestanți adunați în Glasgow sâmbătă, pentru a cere organizarea unui nou referendum în această problemă, informează AFP. "Alegerile legislative pe care le avem în 12 decembrie sunt alegerile cele mai importante din epoca noastră pentru Scoția. În joc este viitorul țării noastre", a declarat lidera Partidului Național Scoțian (SNP) în fața manifestanților care agitau drapele scoțiene. Perspectiva unei Scoții independente este foarte aproape, a spus ea, îndemnându-i pe alegători să se mobilizeze și să voteze pentru partidul său în timpul viitorului scrutin.

Nicola Sturegon vrea să organizeze în 2020 un nou referendum asupra independenței, estimând că Brexitul a schimbat datele problemei, după ce un precedent referendum, în 2014, s-a soldat cu victoria taberei ce nu dorea independența, cu 55 la sută din voturi.

Acest scrutin "trebuie să aibă loc anul viitor și noi ne pregătim", a spus ea luna trecută la congresul SNP, la Aberdeen. Ea intenționează să ceară undă verde de la guvernul britanic până la Crăciun. Downing Street se opune organizării unui nou plebiscit, estimând că scoțienii au fost deja consultați în urmă cu cinci ani și a fost vorba de "un eveniment unic, organizat o dată într-o generație". Cu toate acestea, între timp a intervenit Brexitul, pledează Nicola Sturgeon.

În 2014, unul dintre argumentele în favoarea menținerii Scoției în Regatul Unit a fost acela că în caz de sciziune această națiune își va pierde avantajele pe care le reprezintă apartenența la UE. Iar doi ani mai târziu, în timpul referendumul din iunie 2016 asupra Brexitului, 62% dintre scoțieni s-au opus ieșirii Regatului Unit din UE.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.