Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Numărul căsătoriilor în Marea Britanie a atins un minim istoric

Ziarul de Vrancea
15 oct 2025 897 vizualizări

Numărul celor care trăiesc în parteneriat a crescut însă în ultimii ani

Numărul cuplurilor din Anglia și Țara Galilor care sunt căsătorite sau în parteneriat legal a scăzut pentru prima dată la mai puțin de jumătate din populația adultă, a raportat miercuri Biroul Național de Statistică (ONS), transmite Xinhua, preluat de Agerpres.

Potrivit ONS, cuplurile căsătorite sau în parteneriat civil continuă să reprezinte cel mai comun tip de parteneriat legal în Marea Britanie, dar proporția persoanelor care optează pentru astfel de angajamente a scăzut de la 51,5% în 2014 la 49,5% în 2024. Cel mai notabil această scădere se înregistrează în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani și între 55 și 69 de ani, comparativ cu 2014, se arată în raportul ONS.

Marriage Foundation, o organizație caritabilă înființată în 2012 pentru a promova căsătoria, a declarat pentru Xinhua într-un interviu exclusiv că ''această tendință deprimantă va continua până când politica guvernamentală sau cultura socială vor începe să acorde din nou prioritate căsătoriei''. Între timp, numărul cuplurilor care conviețuiesc - adică cei care locuiesc împreună, dar nu sunt căsătoriți sau în parteneriat legal - este în creștere, ajungând la 60,5% din populația adultă în 2024.

Harry Benson, director de cercetare la Marriage Foundation, a declarat pentru Xinhua că aceste rezultate reflectă ''continuarea unei tendințe de scădere pe termen lung foarte lente, care a început în anii 1970, în care cei bogați au continuat să se căsătorească, în timp ce mai puțin de jumătate dintre persoanele din grupul socio-economic de jos s-au căsătorit, iar în rândul celor mai săraci, mai puțin de unul din cinci o fac''.

''Cele mai recente studii arată că părinții din Marea Britanie sunt semnificativ mai predispuși să rămână împreună dacă sunt căsătoriți, indiferent de mediul lor de proveniență. Așadar, căsătoria împiedică cuplurile să intre în sărăcie. Și totuși, politica noastră perversă de asistență socială penalizează cuplurile care se căsătoresc prin eliminarea beneficiilor lor'', a mai declarat Harry Benson pentru Xinhua. ''Nivelurile record de destrămare a familiilor au fost determinate în principal de prăbușirea relațiilor care nu au fost niciodată formalizate prin căsătorie sau parteneriat civil. Mesajul din psihologie și date este simplu: dacă vrei să rămâi împreună, căsătorește-te'', a adăugat el.

Cel mai recent exemplu al abuzurilor AI, o melodie a artistei Adele omagiu lui Charlie Kirk

„Mulţumesc, Adele, este o melodie minunată”, se poate citi printre sutele de comentarii elogioase la un videoclip YouTube care aduce un omagiu activistului conservator asasinat Charlie Kirk. Însă această melodie a fost generată de inteligenţa artificială (AI) şi nu are nicio legătură cu vedeta britanică.

AI poate acum crea melodii pe baza unor simple instrucţiuni textuale, imitând vocile unor artişti celebri, adesea fără ştirea acestora.

Omagii similare realizate cu ajutorul AI, publicate pe YouTube şi atribuite vedetelor precum Ed Sheeran şi Justin Bieber, au acumulat milioane de vizualizări şi mii de comentarii. În multe cazuri, vocile seamănă puţin cu cele ale artiştilor originali, dar mulţi internauţi continuă să creadă şi să se intereseze de conţinutul fals generat de AI care inundă internetul, posibil datorită unor instrumente ieftine şi larg accesibile. „Mă tem că ceea ce făcea internetul atât de cool la început, şi anume oameni cu adevărat ciudaţi şi creativi care făceau lucruri care îi pasionau pentru plăcerea lor, a dispărut. Acesta a fost înlocuit de conţinut mediocru creat de escroci care caută să câştige bani”, a declarat pentru AFP Alex Mahadevan, de la institutul specializat în mass-media Poynter.

„Suntem pe cale să devenim consumatori pasivi de „conţinut” şi nu mai suntem cetăţeni digitali activi şi conştienţi”, a adăugat el. Politica YouTube impune creatorilor să menţioneze public utilizarea AI.

Însă această menţiune nu apare de obicei în mod vizibil, fiind adesea ascunsă în descrierea videoclipului, unde poate trece uşor neobservată. Un nou grup generat de AI, numit The Velvet Sundown, a lansat albume şi a adunat peste 200.000 de ascultători pe un cont Spotify verificat. Pe reţelele sociale, grupul se descrie ca fiind „nici complet uman, nici complet maşină”.

Această tendinţă ridică întrebări delicate cu privire la faptul dacă asemănările vocale şi vizuale trebuie protejate prin drepturi de autor. „Cred cu tărie că asemănarea unei persoane trebuie protejată împotriva reproducerii în instrumentele de AI. Acest lucru este valabil şi pentru persoanele decedate”, a declarat Mahadevan. Lucas Hansen, cofondator al ONG-ului CivAI, consideră că o interdicţie totală este puţin probabilă, dar se aşteaptă la restricţii în domeniul comercial. „Ar putea exista şi restricţii privind distribuţia, dar legile existente sunt mult mai puţin stricte în ceea ce priveşte conţinutul necomercial”, a declarat Hansen pentru AFP.

În iunie, Recording Industry Association of America a declarat că marile case de discuri au dat în judecată doi generatori de muzică, printre care Suno, pentru presupusă încălcare a drepturilor de autor.

Anul trecut, peste 200 de artişti, printre care Katy Perry şi Nicki Minaj, au scris într-o scrisoare deschisă adresată dezvoltatorilor de AI şi platformelor tehnologice că instrumentele de antrenare pe melodii existente „devalorizează munca noastră şi ne împiedică să fim remuneraţi în mod echitabil”. Potrivit acestor artişti, „trebuie să ne protejăm împotriva utilizării abuzive a AI care fură vocea şi imaginea artiştilor profesionişti, încalcă drepturile creatorilor şi distruge ecosistemul muzical”.

Rămășițele fosilizate ale unuia dintre cei mai vechi dinozauri din lume, descoperite în Argentina

O echipă de oameni de știință argentinieni a descoperit în cordiliera Anzilor scheletul aproape complet al unui dinozaur aparținând unei noi specii, care a trăit în urmă cu circa 230 de milioane de ani, a anunțat miercuri institutul Conicet, informează AFP, preluat de Agerpres.

Scheletul a fost găsit la o altitudine de 3.000 de metri, în provincia La Rioja, din nord-vestul Argentinei, de o echipă de paleontologi din cadrul Conicet, institutul public de cercetare al Argentinei. Descoperirea a fost publicată în revista de specialitate Nature.

Această specie cu gât lung, care a primit numele de 'Huayracursor jaguensis', a trăit la sfârșitul Triasicului, o epocă geologică în care au apărut primii dinozauri și strămoșii mamiferelor, au precizat cercetătorii într-un comunicat. 'Estimăm că Huayracursor are între 230 și 225 de milioane de ani, ceea ce îl face unul dintre cei mai vechi dinozauri din lume', a explicat Agustin Martinelli, unul dintre autorii studiului. Deși această specie face parte dintr-o linie de dinozauri ierbivori care include giganții cu gât lung, cercetătorii arată că un exemplar adult măsura circa doi metri și cântărea în jur de 18 kilograme.

Scheletul descoperit este alcătuit dintr-o parte a craniului, o coloană vertebrală completă până la coadă și membre anterioare și posterioare aproape întregi.

Autorii studiului consideră că această fosilă va deveni un reper important pentru studiul evoluției dinozaurilor, datorită gradului său aproape complet de conservare.

Diane Keaton a murit din cauza unei pneumonii, a dezvăluit familia

Diane Keaton a murit din cauza unei pneumonii, a dezvăluit familia actriţei câştigătoare a premiului Oscar, exprimându-şi mulţumirea pentru reacţia „extraordinară” la moartea acesteia, survenită săptămâna trecută. „Familia Keaton este foarte recunoscătoare pentru mesajele extraordinare de dragoste şi sprijin pe care le-a primit în ultimele zile în numele iubitei lor Diane, care a murit din cauza unei pneumonii la 11 octombrie”, a declarat familia într-un comunicat pentru People. Ei au îndrumat pe oricine doreşte să facă donaţii în onoarea ei către cauzele în care ea credea: „Ea iubea animalele şi era fermă în sprijinul acordat comunităţii fără adăpost, aşa că orice donaţii în memoria ei către o bancă locală de alimente sau un adăpost pentru animale ar fi un tribut minunat şi foarte apreciat pentru ea”.

Keaton a murit în California la vârsta de 79 de ani. O emblemă de durată şi singulară a cinematografiei încă de la rolul său premiat cu Oscar în filmul "Annie Hall" din 1977 - pe care regizorul, scenaristul, partenerul de distribuţie şi fostul ei iubit Woody Allen l-a bazat în mare măsură pe propria ei viaţă -, Keaton a jucat în unele dintre cele mai importante filme ale ultimei jumătăţi de secol, printre care "Naşul" şi continuările sale, "Reds", "Marvin's Room", "Something's Gotta Give", "Father of the Bride" şi "The First Wives Club". Moartea ei a şocat Hollywoodul; deşi nu mai apăruse în public de câteva luni, nu se anunţase nicio boală.

După moartea ei, revista People a citat o sursă apropiată actriţei, care a declarat că starea de sănătate a lui Keaton „s-a deteriorat foarte brusc” în ultimele luni şi că nici măcar mulţi dintre prietenii ei de lungă durată „nu erau pe deplin conştienţi de ceea ce se întâmpla”. Mulţi dintre foştii ei colegi, printre care Woody Allen, Jane Fonda, Keanu Reeves, Leonardo DiCaprio, Robert De Niro şi Meryl Streep, i-au adus un omagiu.

Keaton nu s-a căsătorit niciodată. Ea lasă în urmă două surori mai mici, Dorrie şi Robin, şi doi copii, fiica Dexter şi fiul Duke, pe care i-a adoptat în 1996 şi 2001. „Maternitatea m-a schimbat complet”, a spus ea odată. „Este cea mai umilitoare experienţă pe care am trăit-o vreodată”.

Donald Trump a organizat o cină pentru miliardarii care au făcut donaţii pentru sala sa de bal

Preşedintele american Donald Trump a organizat miercuri un dineu fastuos pentru a mulţumi miliardarilor şi marilor companii pentru donaţiile făcute pentru o nouă sală de bal, în curs de construcţie la Casa Albă, în valoare de 250 de milioane de dolari. Printre invitaţi s-au numărat reprezentanţi ai companiilor din domeniul tehnologiei, precum Amazon, Apple, Meta, Google, Microsoft şi Palantir, precum şi gigantul din domeniul apărării Lockheed Martin, potrivit mass-media americane, care au citat lista invitaţilor de la Casa Albă.

Gemenii Cameron şi Tyler Winklevoss, fondatorii platformei Gemini, au fost de asemenea prezenţi, a constatat un jurnalist AFP prezent în sală. „Mulţi dintre voi v-aţi arătat foarte, foarte generoşi”, le-a spus Trump oaspeţilor săi. „Adică, unii dintre voi, care staţi aici în faţa mea, mă întrebaţi: «Domnule, 25 de milioane de dolari ar fi suficient?». Eu am răspuns: «Accept»".

Potrivit lui Donald Trump, noua sală de bal va fi finanţată în întregime din fonduri private. Dintre acestea, 22 de milioane de dolari provin dintr-un acord cu YouTube din septembrie, după ce compania a suspendat contul lui Donald Trump în urma atacului asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021. În cursul serii, preşedintele a deschis cortinele sălii de est, dezvăluind oaspeţilor lucrările în curs de desfăşurare pentru construirea giganticei săli de bal, cea mai mare extindere la Casa Albă de peste un secol. Potrivit acestuia, sala va avea patru pereţi din sticlă antiglonţ, va putea găzdui 1.000 de persoane şi va putea găzdui o ceremonie de investire prezidenţială.

Este cea mai importantă transformare iniţiată de Donald Trump la Casa Albă de la revenirea sa la putere în ianuarie. El a decorat deja Biroul Oval cu ornamente aurii şi a transformat grădina de trandafiri într-un patio, de exemplu. Domnul Trump a prezentat, de asemenea, planurile pentru proiectul său de arc lângă memorialul Lincoln din Washington, care include o opţiune cu dimensiuni mai impunătoare decât Arcul de Triumf din Franţa. El a ridicat o machetă a construcţiei, supranumită „Arcul lui Trump” după publicarea primelor fotografii de către AFP.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.