Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Măsuri fără precedent în Europa Italia: Peste 15 milioane de oameni în carantină

Ziarul de Vrancea
7 mar 2020 1701 vizualizări

Deplasările în și dinspre nordul peninsulei se fac, începând de ieri, în condiții stricte n pe tot mapamondul se propun scenarii dintre cele mai pesimiste

Guvernul de la Roma a adoptat ieri dimineață prin decret măsuri excepționale de izolare a milioane de italieni care locuiesc în nordul țării, precum și măsuri restrictive referitoare la întreaga țară și care vor rămâne în vigoare până la 3 aprilie.

Premierul italian Giuseppe Conti a anunțat noile măsuri într-o conferință de presă la primele ore ale zilei de duminică și a precizat că ele vor începe să fie puse în aplicare “în orele care vor urma”. Conte a explicat că “nu va exista o interdicție absolută asupra circulației în zonele vizate, dar oamenilor care fac deplasări li se va cere să și le justifice pe baza unor criterii speciale. Mobilitatea va fi redusă”.

Conform acestei măsuri fără precedent în Europa, peste 15 milioane de locuitori din nordul Italiei au fost plasați duminică în carantină. Totodată, intrările și ieșirile într-o vastă zonă din nordul Italiei, cuprinsă între Milano, capitala economică a țării, și Veneția, un loc important al turismului mondial, vor fi de acum încolo strict limitate, potrivit decretului publicat pe site-ul guvernului de la Roma. Nu vor fi acceptate decât deplasările care țin de “urgențe profesionale supuse unei verificări minuțioase și situațiile de urgență, din motive de securitate”. Pentru a evita deplasările cu caracter profesional, companiile - publice și private - sunt invitate să-și trimită personalul în concediu.

Toate manifestările publice, interzise

Principalele dispoziții conținute în decretul semnat în noaptea de sâmbătă spre duminică de șeful guvernului italian, Giuseppe Conte, se referă la întreaga regiune a Lombardiei și provinciile nordice Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia, Rimini, Pesaro și Urbino, Alessandria, Asti, Novara, Verbano-Cusio-Ossola, Verceli, Padova, Treviso și Veneția. În aceste provincii, orice manifestări culturale, sportive sau religioase sunt interzise, iar discotecile, pub-urile, școlile de dans, sălile de joc, cazinourile și alte locuri similare vor trebui să-și închidă porțile până pe 3 aprilie. Piscinele, sălile de sport, termele, centrele culturale și spa-urile trebuie să-și suspende activitatea.

Semn al gravității situației din Italia, muzeele, teatrele, cinematografele și alte săli de spectacole vor rămâne închise în întreaga țară. Toate manifestările culturale, sportive, religioase sau festive sunt suspendate. Persoanele care prezintă simptome respiratorii și febră sunt sfătuite să rămână la domiciliu și să limiteze la maximum orice fel de contract social, inclusiv cu medicul de familie. Persoanele a căror contaminare cu coronavirus a fost confirmată sunt obligatoriu consemnați la domiciliu.

Stațiunile de schi, numeroase în Lombardia, vor rămâne închise până la noi ordine. Toate școlile și universitățile vor rămâne închise. Toate concursurile sunt suspendate. Barurile și restaurantele pot rămâne deschise, între orele locale 08:00 (07:00 GMT) și 18:00 (17:00 GMT), cu condiția să respecte distanța de securitate de cel puțin un metru între clienți. Această dispoziție vizează în egală măsură și alte activități comerciale. Centrele comerciale și marile magazine vor trebui să rămână închise în zilele de sărbătoare și în zilele precedente zilelor de sărbătoare.

Lăcașurile de cult rămân deschise, cu condiția să permită respectarea distanței de securitate de cel puțin un metru, însă ceremoniile religioase (căsătorii, botezuri) sunt interzise până la noi ordine.

Lombardia este zona cea mai afectată de coronavirus din Italia, epicentrul epidemiei în Europa. Numărul persoanelor infectate în Italia a crescut la 5.883 sâmbătă, o creștere de peste 1.000 de cazuri față de ziua precedentă, iar numărul deceselor a urcat la 233, potrivit buletinului zilnic publicat de Agenția de Protecție Civilă.

Cum se feresc bogații lumii de epidemie

Marii bogați ai lumii circulă doar avioane private și aleg ca destinații de vacanță insule private cât mai izolate pentru a se proteja de coronavirus, scrie New York Times. Bogații lumii și-au schimbat obiceiurile și ei, sub amenințarea coronavirusului, scriu jurnaliștii americani, care arată că felul în care se protejează oamenii de COVID-19 diferă și în funcție de condiția socială. Folosirea avioanelor private și alegerea unor insule izolate ca destinații de vacanță sunt doar o parte dintre măsurile pe care le iau milionarii pentru a evita să contacteze noul coronavirus. De exemplu, când vine vorba de măști de protecție sau dezinfectanți, bogații lumii nu se uită la bani. Sunt preferate cele mai scumpe, chiar dacă medicii avertizează că nu au efect pe măsura prețului. Actrița americană Gwyneth Paltrow a postat o fotografie pe instagram în care își afișează masca neagră. „În drum spre Paris”, a scris ea în timp ce se îndrepta spre Săptămâna Modei, cu avionul. Kate Hudson, în schimb, a pozat cu o mască de protecție normală, mult mai ieftină. „Avem nevoie de un designer de măști. Dacă tot trebuie să le purtăm, măcar să fie frumoase, corect?”, a scris o fană într-un comentariu.

Epidemia ar putea ucide 100.000 de oameni în Marea Britanie

Guvernul britanic lucrează cu estimarea potrivit căreia noul coronavirus ar putea provoca moartea a circa 100.000 de persoane în Regatul Unit, a informat ieri publicația The Sunday Times, citând surse oficiale care se ocupă de planificarea măsurilor împotriva epidemiei. Este o cifră mai mică decât cea avansată inițial, de 500.000 de morți, care corespundea celui mai grav scenariu conceput de autoritățile britanice, în care 80% din populație ar fi contractat virusul, dar mai mare decât media de 17.000 de decese înregistrate anual din cauza gripei sezoniere, în ultimii cinci ani.

“Estimarea centrală a numărului de morți este în jurul cifrei de 100.000. Toți s-au concentrat pe cel mai grav scenariu, dar această estimare este ceea ce așteaptă experții să se întâmple cu adevărat”, a declarat cotidianului britanic un funcționar al executivului.

Un membru al cabinetului condus de premierul Boris Johnson a confirmat pentru The Times că specialiștii consideră “practic corectă” această estimare.

Președintele Colegiului Regal al Medicilor, Martin Marshall, a avertizat la rândul său că, în opinia sa, această proiecție reflectă unul dintre cele mai grave scenarii posibile. “Este foarte greu de stabilit. Știm că aproximativ 17.000 de oameni mor în fiecare an de gripă, așa că ne dăm seama că acest tip de virus poate fi chiar mai grav. 100.000 este probabil unul dintre cele mai rele scenarii, sau așa sper”, a declarat Marshall într-un interviu acordat postului Sky News.

Ministerul Locuințelor a trimis autorităților locale un ghid de acțiune în care detaliază numărul de morți pentru care ar trebui să se pregătească. Deși suma tuturor acestor estimări nu a fost divulgată, un al doilea funcționar a dat asigurări cotidianului britanic că totalul “se învârte în jurul unui număr de 100.000” de morți.

Expert: 30-40% din populația Teheranului, infectată până la sfârșitul lunii

Un specialist în boli infecțioase din Iran, membru al Comitetului Național pentru Gripă, a spus că se așteaptă ca aproape 40% din populația Teheranului să fie infectată cu coronavirus. Capitala iraniană are o populație de aproape 9 milioane de locuitori, în toată zona metropolitană Teheran trăind aproximativ 15 milioane de locuitori. Doctorul Masoud Mardani a susținut, într-un interviu pentru un ziar iranian, că o persoană purtătoare poate infecta patru persoane. De aceea, este de așteptat ca 30-40% din populația Teheranului să fie infectată cu virusul până la sfârșitul lunii.

Un alt oficial, membru al Centrului Anti-Coronavirus, a declarat însă că epidemia se va încheia până la sfârșitul lunii dacă lupta contra ei va rămâne la același nivel. Potrivit raportărilor oficiale de ieri, în Iran au murit până acum 194 de oameni din cauza coronavirusului, iar numărul de infecții a ajuns la 6.566.

În Coreea de Sud s-ar putea arde bancnotele

Banca Centrală a Coreei de Sud (BOK) a anunțat că va pune în carantină bancnotele timp de două săptămâni pentru a înlătura orice urmă de coronavirus și chiar ar putea arde unele bancnote, ca parte a eforturilor de opri extinderea epidemiei de coronavirus. De asemenea, Banca Centrală va supune bancnotele “unui proces de spălare” la temperaturi extrem de ridicate, așa cum a făcut întotdeauna, înainte de a le repune în circulație. “Pentru tot numerarul care vine la Banca Centrală de la creditorii locali, BOK vi le va păstra în siguranță timp de două săptămâni, ținând cont că virusul dispare după nouă zile”, a declarat un oficial al instituției pentru Reuters, sub protecția anonimatului.

Acesta a explicat că deja au fost înăsprite procedurile de rutină pentru incinerarea bancnotelor potențial infectate colectate din întreaga țară, în scopul de a combate extinderea epidemiei.

Coreea de Sud este țara cu cele mai multe cazuri de Covid-19 după China, punctul de plecare al epidemiei.

Grecia: Dispută între medici și Biserica Ortodoxă privind împărtășania

Medici și responsabili din domeniul sănătății din Grecia denunță faptul că puternica Biserică Ortodoxă poate continua să oficieze slujbe religioase și mai ales să îi împărtășească pe credincioși, în pofida riscurilor de răspândire a coronavirusului. În ritualul de împărtășanie preotul le dă credincioșilor puțin vin cu aceeași linguriță. Biserica a răspuns criticilor spunând că “vinul conține alcool și alcoolul ucide virusul”, potrivit cuvintelor mitropolitului Ioannis din Langada.

Federația medicilor din spitale a subliniat că nu se pot face excepții, nici măcar din motive religioase, la măsurile luate pentru a limita răspândirea virusului. În prezent, Grecia are 45 de cazuri de coronavirus, majoritatea pelerini care au călătorit în Israel și Egipt luna trecută. Dar, pe măsură ce se apropie Paștele Ortodox, în aprilie - perioadă în care grecii se duc în număr mare la biserici - și în timp ce multe persoane în vârstă încep deja să participe mai activ la slujbe, mulți oficiali din domeniul sănătății sau personalități politice consideră că este periculos ca Biserica să fie exceptată de la interdicția adunărilor mari de oameni.

Ministerul Sănătății a interzis în special toate manifestările planificate cu ocazia Carnavalului dinaintea începerii postului, precum și adunările în spații închise în cele trei regiuni din vestul țării unde sunt recenzate cele mai multe cazuri de contaminare. Dar a refuzat să se pronunțe cu privire la activitatea bisericilor, lăsând episcopilor această responsabilitate. “Pur și simplu nu este posibil să închidem bisericile sau să nu dăm împărtășanie”, a spus Hrisostom de Patras, una dintre cele mai afectate regiuni. “Cei care cred în Sfânta Împărtășanie știu că nu au de ce să se teamă, este o chestiune de credință”, a spus el. “De-a lungul secolelor, nu a existat niciodată un caz de boală răspândită prin împărtășanie”.

Din partea politică, condamnările sunt deosebit de virulente în principalul partid de opoziție, partidul de stânga Syriza. “Oprim sărbătorile de carnaval, dar permitem oamenilor să vină la biserică și să bea toți din aceeași linguriță?”, s-a intrigat fostul ministru al sănătății Pavlos Polakis în Parlament. Liderul Syriza, fostul prim-ministru Alexis Tsipras, a spus că a nu impune restricții Bisericii este “anti-științific, anacronic și o amenințare pentru sănătatea publică”.

În România, scrie AFP, Biserica Ortodoxă le-a permis credincioșilor să-și aducă propria linguriță pentru împărtășanie și să sărute icoanele mai degrabă acasă decât la biserică.

China: Cel puțin zece morți după prăbușirea unui hotel în carantină

Cel puțin zece persoane au murit în urma prăbușirii hotelului plasat în carantină din Quanzhou, provincia Fijian din China, a anunțat ieri ministrul chinez al Situațiilor de urgență. Din 71 de persoane prinse sub sărămături sâmbătă, în momentul prăbușirii, au fost scoase 48 din care șase fără viață și 23 erau încă căutate, a precizat ministrul.

Precedentul bilanț anunța șase morți.

Clădirea, situată în Quanzhou din provincia Fujian, s-a prăbușit sâmbătă, la ora 19.30 (11.30 GMT) din motive necunoscute.  Potrivit ministrului pentru Situații de urgență, nouă persoane au putut să părăsească locul fără ajutor.

Hotelul Xinjia, care avea 80 de camere, a fost recent plasat în carantină pentru persoanele care au intrat în contact cu pacienți contaminați de noul coronavirus.  Într-un videoclip publicat de minister, se văd echipele de intervenție cu măști chirurgicale pe cale să scoată copii de sub dărămături, între care unul în vârstă de 12 ani. Alți salvatori dezinfectează locul. Potrivit autorităților locale din Quanzhou, mai mult de 700 de persoane, echipe de intervenție, au fost trimise la fața locului. Agenția de presă oficială Xinhua a indicat, fără prea multe detalii, că proprietarul hotelului este interogat.        

Orașul a înregistrat 47 de cazuri de contaminare de la debutul epidemiei de Covid-19, în decembrie.       

Din cauza coronavirusului, în China au murit 27 de oameni duminică, numărul total al deceselor ajungând în țară la 3.097 și cel puțin 80.695 de persoane au fost infectate de la începutul epidemiei, a anunțat Comisia Națională de Sănătate.

Cea mai mare scădere a prețului petrolului în 11 ani

Cotațiile la țiței s-au prăbușit după eșecul negocierilor dintre OPEC și Rusia pentru o tăiere coordonată a livrărilor. Au intrat și sub 46 de dolari pe baril la Londra, de unde la început de an erau la 71.  Cartelul stabilise la nivel de membri să reducă cantitatea cu 1,5 milioane de barili pe zi, o cantitate mare, însă Moscova nu este de acord cu această tăiere suplimentară, după una operată la început de decembrie. Petrolul Brent a înregistrat vineri cea mai mare cădere zilnică în mai bine de 11 ani. Prețurile futures ale petrolului Brent au înregistrat cel mai mare procent de scădere într-o zi din decembrie 2008, cu 4,72 dolari sau 9,4%, la 45,27 dolari la baril. Preț de închidere a fost cel mai redus din iunie 2017. Petrolul american West Texas Intermediate (WTI) a scăzut cu 4,62 dolari, sau 10,1%, la 41,28 dolari/baril, cea mai mică valoare de închidere din august 2016 și cea mai mare pierdere procentuală zilnică din noiembrie 2014.

Atât țițeiul Brent, cât și WTI au scăzut cu peste 30% în acest an.

Ruptura dintre OPEC și Rusia a reînviat temerile legate de o scădere a prețurilor petrolului asemănătoare celei din 2014, când Arabia Saudită și Rusia s-au luptat pentru cote de piață cu producătorii din SUA, care nu au participat niciodată la înțelegerile de scădere a producției, potrivit Mediafax.

Votca nu vă salvează de coronavirus

Confecționarea propriului gel hidroalcoolic pe bază de votcă nu folosește la nimic în combaterea coronavirusului, a avertizat un producător american al acestei băuturi spirtoase, răspunzând astfel unui internaut care a împărtășit rețeta sa artizanală.  “Am făcut gel dezinfectant cu votca dumneavoastră. De altfel, gelul nu are un gust rău. Mă protejează de germeni și mă simt bine”, a scris joi deținătorul contului Snottypotty de pe Twitter într-un mesaj adresat contului oficial al mărcii texane de votcă “Tito”. O internaută a reacționat imediat afirmând că își va “produce gel dezinfectant cu votca Tito pentru a fi în siguranță în fața coronavirusului”, în timp ce alta a sugerat că ar fi bine să avem la noi o sticlă de votcă pentru a ne curăța mâinile. În fața unor asemenea mesaje, producătorul a ținut să reamintească pe Twitter recomandările Centrelor de Control și Prevenire a Bolilor din SUA. “Gelurile dezinfectante trebuie să conțină minim 60% alcool. Votca artizanală Tito conține 40% alcool, așadar nu respectă” recomandările, precizează compania producătoare.

După ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a publicat pe site-ul său un ghid de producție locală destinat lucrătorilor din sectorul sanitar, rețelele de socializare au fost inundate de rețete artizanale mai mult sau mai puțin trăsnite.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.