Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Kurz a demisionat din funcția de cancelar în urma acuzațiilor de corupție

Ziarul de Vrancea
9 oct 2021 1037 vizualizări

Conservatorul austriac își susține în continuare nevinovăția dar nu a vrut ca problemele sale cu justiția să alimenteze o criză guvernamentală

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunțat sâmbătă că demisionează din funcție, fiind vizat de o anchetă sub acuzația de corupție. Kurz a anunțat într-o declarație că îl propune ca succesor al său pe ministrul de Externe Alexander Schallenberg, un diplomat de carieră.

El neagă că ar fi comis vreo ilegalitate și a spus că dorește să continue guvernarea cu partenerul de coaliție, Verzii. Dar partidul de stânga a afirmat că investigația la care este supus Kurz este incompatibilă cu postul de cancelar și a cerut partidului acestuia să numească un succesor “dincolo de orice reproș“. Verzii au început vineri discuții cu trei partide de opoziție, care au cerut demisia lui Kurz, intenționând să depună una sau mai multe moțiuni de cenzură împotriva acestuia, într-o sesiune specială a Parlamentului care va avea loc marți. Pentru ca moțiunea să treacă, Verzii trebuie să o susțină. “În aceste condiții voi crea condițiile pentru a pune capăt blocajului, pentru a preveni haosul și a asigura stabilitatea”, a afirmat Kurz într-o declarație.

Acesta a adăugat că intenționează să rămână liderul partidului și să devină liderul parlamentarilor săi în Parlament. Ca lider al partidului, el îl propune pentru funcția de cancelar pe ministrul de Externe Alexander Schallenberg. Verzii trebuie să anunțe dacă îl vor accepta pe Schallenberg în funcția de cancelar.

Banii publici pentru sondaje falsificate

Presa austriacă a scris, înainte de anunțul lui Kurz, că acesta va demisiona doar temporar. Kurz nu a afirmat acest lucru dar a spus că se va apăra în justiție. “Mai mult decât orice... desigur că mă voi folosi de oportunitatea de a respinge și de a infirma acuzațiile care mi s-au adus”, a spus cancelarul.

Kurz este suspectat că a folosit fonduri guvernamentale pentru a-și asigura o acoperire mediatică favorabilă, a anunțat miercuri Parchetul într-un comunicat.

“Sebastian Kurz și alți nouă suspecți, dar și trei organizații” sunt vizate de o anchetă cu privire la diverse infracțiuni de corupție legate de acest caz, preciza pachetul. Instituția a făcut acest anunț în urma unei serii de percheziții la sediul ÖVP (conservatori), partidul cancelarului, și la principalii colaboratori ai acestuia.

Presa austriacă a scris că parchetul îl suspectează pe ministrul Finanțelor Gernot Blümel de faptul că a cumpărat spații publicitare într-un tabloid, în schimbul unei acoperiri și unor sondaje favorabile lui Kurz și partidului acestuia. În perioada 2016-2018, “resurse de la minister au fost folosite în vederea finanțării unor sondaje de opinie parțial manipulate, care serveau un interes politic exclusiv partizan”, acuză parchetul. În perioada respectivă, Sebastian Kurz nu era cancelar, însă făcea parte din Guvern.

Sebastian Kurz guvernează din 2020, la conducerea unei coaliții cu Verzii, într-un al doilea mandat la Cancelarie obținut în urma scandalului de corupție “Ibizagate”, care a afectat FPÖ și a aruncat în aer o alianță a cancelarului cu acest partid de extremă dreapta în mai 2019.

Paris: Un pilot suspectat că intenționa să se prăbușească pe Notre-Dame cu un avion a fost arestat

Un pilot suspectat că intenționa să se prăbușească pe catedrala Notre-Dame cu un avion Cessna a fost arestat la Paris, în zona bisericii Saint-Sulpice, informează Le Figaro. Fost pilot al companiilor Air Liberte, Air Tahiti și Royal Fly, bărbatul de aproximativ 50 de ani este în prezent în arest. Poliția a fost alertată cu privire la intenția sa de către un apropiat al bărbatului. Uneori bărbatul pilotează, de plăcere, un avion mic Cessna. “O să vezi, zilele următoare un avion se va prăbuși pe Notre-Dame”, i-a spus pilotul prietenului său care a alertat poliția.

O sursă apropiată de dosar a declarat că pilotul “are grave probleme psihiatrice” și probabil va fi internat în curând în Infirmeria psihiatrică a Poliției. La domiciliul bărbatului nu s-au găsit indicii că bărbatul urma să treacă la fapte.

Macron vrea o reuniune mondială pentru “abolirea universală” a pedepsei cu moartea

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat, sâmbătă, la împlinirea a 40 de ani de la abolirea pedepsei cu moartea în Franța, că vrea organizarea unei reuniuni la cel mai înalt nivel pentru a-i convinge pe liderii țărilor care încă pun în aplicare astfel de pedepse. Macron a precizat că Franța va “relansa lupta pentru abolirea universală” a pedepsei cu moartea organizând o reuniune pentru convingerea liderilor țărilor care încă au o astfel de pedeapsă să renunțe de urgență. Emmanuel Macron a amintit că în 1981 Franța a devenit a 35-a țară care a abolit pedeapsa cu moartea. “106 state au ales până acum această cale, în timp ce alte 50 respectă un moratoriu de drept sau de facto cu privire la execuții”, a precizat el. Președintele francez a menționat că în 2020 în lume au fost executate 483 de persoane. “483 de execuții administrate de 33 de regimuri politice care au în mare parte în comun un gust pentru despotism, respingerea universalității drepturilor omului”, a spus Macron.

Pedeapsa cu moartea există în prezent în mai multe țări, printre care se numără și China, SUA și India.

Italia atinge ținta de vaccinare cu schema completă a 80% din populația peste 12 ani

Italia a atins ținta de vaccinare anti-COVID-19 cu schema completă a 80% din populația cu vârsta peste 12 ani, conform datelor oficiale prezentate ieri, reușind îndeplinirea unui obiectiv pe care Roma l-a stabilit drept punct critic de siguranță.

Potrivit unei pagini de internet a guvernului, 43.229.551 de persoane cu vârsta peste 12 ani, dintr-o populație totală de aproximativ 60 de milioane, erau vaccinate cu schema completă la 10 octombrie. Obiectivul de vaccinare a 80% din populație a fost stabilit în martie de un comisar special responsabil de gestionarea situației COVID-19, generalul de armată Francesco Paolo Figliuolo, și a fost atins în seara de 9 octombrie. “Acesta este un nivel critic dincolo de care care experții consideră - iar tendința pe care o înregistrăm în ultimele săptămâni confirmă acest lucru - că riscul de spitalizare este redus drastic”, a declarat biroul comisarului. Guido Rasi, fost director al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) și actual consilier al lui Figliuolo, a precizat că acesta “nu este doar un prag simbolic”. “Este un nivel care, potrivit calculelor, se corelează cu o scădere semnificativă a circulației virusului și o reducere drastică a internărilor în spitale”, a spus specialistul.

Rasi a adăugat că reducerea numărului de cazuri de internări în spitale a fost esențială pentru redresarea economică a Italiei și pentru a ajuta sistemul național de sănătate să își îndrepte atenția către servicii care nu au legătură cu COVID-19.

Cu toate acestea, atingerea obiectivului de 80% nu este suficient, conform consilierului comisarului. “Va trebui să continuăm să atingem alte praguri: fie procente peste 80%, în cazul în care continuăm să ne abținem de la vaccinarea copiilor cu vârsta sub 12 ani, fie 80% din întreaga populație, inclusiv copiii de la 5 la 12 ani”, a spus el.

Spitalizările asociate COVID-19 în Italia au scăzut constant de la începutul verii.

Cehia: Premierul Babis, învins în alegerile parlamentare

Premierul Andrej Babis, învins la alegerile parlamentare de zilele trecute, s-a întâlnit cu președintele Milos Zeman, aliatul său, duminică, cu speranța de a rămâne la putere în ciuda eșecului la limită de la legislative.

Potrivit anturajului președintelui, întâlnirea de duminică a fost una informală, o reuniune oficială urmând să aibă loc miercuri. Alianța de opoziție Împreună ar dispune de o majoritate de 108 locuri în parlament (totalul este de 200) dacă va forma o coaliție cu grupul Pirații/Primarii.

Împreună, care reunește Partidul Democratic Civic, de dreapta, TOP 09 (centru-dreapta) și Uniunea Creștin-Democrată (centru), a obținut 27,78 la sută din voturi, cu puțin mai mult decât mișcarea populistă ANO a lui Babis, care a obținut 27,14 la sută. Inițial, rezultatele parțiale au arătat că partidul lui Andrej Babis avea un avans. Însă apoi diferența a dispărut și rezultatul a fost în favoarea opoziției.

Liderul Împreună, Petr Fiala, a vorbit încă de sâmbătă seara despre viitoarele negocieri pentru formarea unui guvern. “Am adus șansa să nu ne mai îndatorăm, să rămânem o parte a Europei democratice”, a spus, Petr Fiala, de 57 de ani, fost lector de științe politice și rector de universitate. “În termen de 24 de ore vor avea loc negocieri cu liderii Piraților / Primarilor. Rezultatele sunt clare, opoziția democratică a câștigat o majoritate clară”, a precizat el.

Conform Constituției, președintele este cel care îl desemnează pe noul prim-ministru. Înainte de scrutin, Zeman a lăsat să se înțeleagă că îl va alege pe Babis.

Libanul a rămas sâmbătă fără energie electrică din cauza lipsei de carburanți

Libanul a rămas fără energie electrică, sâmbătă, după ce principalele două centrale energetice au rămas fără carburanți, a anunțat compania națională de electricitate. Nu se știe când va fi reluată alimentarea cu energie electrică, transmite France 24. Țara mediteraneană trece prin cea mai gravă criză economică după anii 1850, iar în ultimele luni a avut probleme să importe suficientă păcură pentru centralele sale energetice.

În majoritatea țării electricitatea este disponibilă de obicei doar o oră pe zi, în condițiile opririi prin rotație a furnizării de energie, în timp ce carburanții necesari pentru generatoarele de urgență sunt și ei în cantitate limitată. „După ce centrala Deir Ammar a fost nevoită să nu mai producă electricitate vineri dimineață, din cauza epuizării rezervelor de păcură, centrala Zahrani și-a încetat activitatea în după-amiaza zilei de sâmbătă, din același motiv”, a anunțat Electricite du Liban.

„Acest fapt a dus la prăbușirea în totalitate a rețelei, fără posibilitatea de reluare a livrărilor de energie”, a arătat compania.

Libanul a ajuns la un acord pentru a aduce electricitate din Iordania și benzină din Egipt, via Siria, în timp ce mișcarea șiită Hezbollah a început separat livrări de hidrocarburi din Iran. Statul aduce o cantitate de păcură în schimbul unor servicii medicale, într-un acord cu Irakul.

O turcoaică în vârstă de 106 ani, vaccinată, s-a vindecat de coronavirus

O turcoaică în vârstă de 106 ani, Nuriye Ozkan, s-a vindecat de coronavirus, ea declarând că a scăpat ușor de virus deoarece este vaccinată.

Femeia din Trabzon, care are probleme cardiace și suferă de astm, a mers la spital după ce a început să aibă febră. Ea a fost testată pentru coronavirus, iar testul a avut rezultat pozitiv. Nuriye Ozkan a fost plasată în carantină la domiciliu, unde s-a și tratat. După câteva zile, femeia s-a vindecat. Ozkan s-a vaccinat cu schemă completă și așteaptă acum să își facă și doza a treia. “Am 106 ani. Am fost operată la stomac și pe cord. Sufer și de astm, de bronșită. Sunt și în vârstă. M-am simțit rău, m-au dus la spital și mi s-a făcut testul. Apoi mi-au spus că am această boală. Aveam deja dureri din cauza vârstei. Nu-mi dădusem seama că m-am infectat. Când m-am apucat de spălarea rituală înainte de rugăciune mi-am dat seama că am febră. Ne-au plasat în carantină acasă. Și nora mea s-a îmbolnăvit. Însă eram toți vaccinați. Am trecut peste boală. Dumnezeu să le dea tuturor sănătate. Toată lumea să fie precaută și să se vaccineze. Eu dacă nu mă vaccinam poate că acum situația mea ar fi fost alta”, a explicat bătrâna.

Fiul femeii, Temel Ozkan, i-a îndemnat pe cei care sunt îngrijorați în ceea ce privește vaccinarea să nu aibă rețineri: “Mai întâi s-a vaccinat mama, iar apoi ne-a venit și nouă rândul. Prima care s-a infectat a fost mama. Apoi s-a îmbolnăvit și soția mea. A început perioada de carantină la domiciliu și în 12 zile am trecut peste boală. Noi tot vedeam la știri că boala este grea. Însă slavă Domnului, vaccinurile au un efect important. Mama mea de 106 ani a trecut peste boală acasă, fără probleme. Există oameni care încă se tem ee vaccinare, sunt îngrijorați. Vaccinul este arma noastră împotriva acestei boli. Să nu se ferească nimeni, să se vaccineze. Dacă nu, o să regrete”.

Rusia: 16 oameni au murit după prăbușirea unui avion

Un avion în care se aflau peste 20 de parașutiști s-a prăbușit, ieri, în zona orașului Menzelinsk din Tatarstan, Rusia. 16 persoane au murit și șapte au fost rănite, a anunțat un oficial al Ministerului pentru Situații de Urgență. Avionul L-410, care îi aparținea unui club local de aviație, s-a prăbușit imediat după decolare. La bord se aflau 23 de persoane, majoritatea parașutiști.

În septembrie, un avion similar cu cel de acum s-a prăbușit în regiunea Irkutsk din Siberia. Au murit atunci patru persoane și alte 12 au fost rănite.

Un artist al Teatrului Bolșoi a murit pe scenă, în timpul unui spectacol

Un artist al Teatrului Bolșoi din Moscova a murit, sâmbătă, în urma unui accident suferit pe scenă în timpul unei reprezentații. Teatrul Bolșoi a precizat că accidentul a avut loc în timpul unei schimbări de decoruri la spectacolul de operă Sadko. „Reprezentația a fost oprită imediat și publicului i s-a cerut să părăsească sala”, a precizat serviciul de presă al teatrului pentru agenția Interfax.

Comitetul de Investigații din Moscova a menționat într-un comunicat că cercetează moartea a unui artist în vârstă de 37 de ani. Comitetul nu a precizat numele victimei, însă a adăugat că bărbatul a decedat înainte ca o ambulanță să sosească la teatru. Potrivit presei, artistul a murit strivit de un decor care a căzut.

Acest accident mortal nu este singura tragedie care a avut loc pe scena celebtrului teatru. În 2013, un violonist a murit după ce a căzut în loja orchestrei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.