Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Kim Jong Un recunoaște erori în strategia dezvoltării economice a țării

Ziarul de Vrancea
5 ian 2021 505 vizualizări

Dictatorul a apreciat că rezultatele se situează “cu mult sub obiectivele noastre în aproape toate domeniile”

Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un a recunoscut erori în strategia dezvoltării economice a țării, în deschiderea Congresului Partidului Muncitorilor din Coreea (unic), în “aproape toate domeniile”, potrivit agenției oficiale nord-coreene de presă KCNA. Acest Congres este primul din ultimii cinci ani și doar al optulea din istoria Coreei de Nord.

El se desfășoară cu două săptămâni înainte de intrarea în funcție a președintelui american Joe Biden, în contextul în care relațiile cu Statele Unite se află în impas.

Al 8-lea Congres al Partidului Muncitorilor din Coreea (WPK) a fost deschis marți, la Phenian, în prezența a 7.000 de delegați și participanți - dintre care niciunul nu purta mască -, potrivit unor imagini difuzate de către organul de presă al partidului Rodong Sinmum. În discursul său, liderul suprem nord-coreean a constatat eșecul planului cincinal de dezvoltare economică adoptat la ultimul congres, în 2016. El a apreciat că rezultatele se situează “cu mult sub obiectivele noastre în aproape toate domeniile”, a anunțat ieri KCNA. Coreea de Nord suferă de o proastă gestionare cronică a economiei sale, iar precedentul plan a fost abandonat în mod discret anul trecut. “Avem intenția să ne analizăm în profunzime (...) experiențele, lecțiile și greșelile comise”, a subliniat Kim Jong Un, care purta un constum negru, iar la rever și efigiile bunicului și tatălui său, predecesorii săi la putere, Kim Il Sung și Kim Jong Il. KCNA nu face vreo precizare cu privire la tipul de “greșeli” la care se referă dictatorul.

Coreea de Nord a fost dur afectată de sancțiuni internaționale memite să oblige Phenianul să renunțe la programele sale nuclear și balistic, dezvoltate rapid în timpul lui Kim Jong Un. Ea este mai izolată ca niciodată, după ce și-a închis frontierele, în urmă cu un an, cu scopul de a se proteja de noul coronavirus, care a apărut pe teritoriul puternicului său vecin și aliat chinez. Phenianul dă asigurări că nu a înregistrat niciun caz de COVID-19, un lucru de care observatorii se îndoiesc. Schimburile comerciale cu China mai reprezintă doar o infimă parte a nivelului lor obișnuit, iar numeroase ambasade au fost închise sau personalul le-a fost redus drastic.

Importanța „autosuficienței”

Potrivit unor analiști, Congresul - care se concentrează asupra unor probleme interne - urmează să reafirme importanța “autosuficienței” și să anunțe un nou plan economic. Duminică, organul de propagandă al partidului unic, Rodong Sinmun, a îndemnat la o loialitate de nezdruncinat față de liderul suprem, apreciind că este necesar “spiritul unității” în vederea asigurării unui an “victorios”.

Congresul este cea mai importantă reuniune a partidului de la putre. El este urmărit îndeaproape de către analiști, care caută orice semn de schimbare la nivelul orientărilor politice sau alegerii elilelor. Sora și consiliera lui Kim Jong Un, Kim Yo Jong, se află între oficialii aleși la prezidiul Congresului, un semn al influenței sale tot mai mari.

Al 7-lea Congres al WPK, organizat în 2016, la acea dată primul după 40 de ani, a contribuit puternic la forjarea statutului lui Kim Jong Un de lider suprem și moștenitor al dinastiei comuniste Kim, aflată la putere de 70 de ani.

Congresul reunit săptămâna aceasta arată, potrivit lui Ahn Chan-il, un cercetător la Institutul Mondial de Studii Nord-coreene de la Seul, o “nevoie urgentă de solidaritate internă”. “Congresul partidului trebuie să servească drept scânteie a restaurării credinței unui public dezamăgit”, apreciază el.

Congresul a fost precedat de campanii de mobilizare în masă care le-au cerut nord-coreenilor să efectueze timp de 80 zile ore suplimentare și să accepte noi sarcini pentru a susține economia.

Imagini satelitare surprind “intensificarea pregătirilor în vederea unei parade”, potrivit site-ului 38North, la doar câteva luni după ce Phenianul a prezentat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) uriașă.

O defilare a avut loc cu ocazia precedentului congres, în 2016, care a durat patru zile. Cu mai puțin de două săptămâni înaintea învestirii noului președinte american Joe Biden, la 20 ianuarie, Coreea de Nord ar putea profita pentru a transmite un mesaj Washingtonului.

“Odată cu plecarea lui Trump, Coreea de Nord își va reafirma ostilitatea tradițională față de Statele Unite, o avanpremieră a provocărilor sale viitoare”, estimează Go Myong-hyun de la Institutul de Studii Politice Asan.

Între insulte și strângeri de mână, Kim Jong Un și Donald Trump au avut suișurile și coborâșurilor lor. Însă locatarul Casei Albe nu a inspirat niciodată Coreei de Nord ura pe care aceasta o resimte față de Joe Biden, un “câine turbat” care ar trebui “bătut până la moarte”. La rândul său, președintele ales l-a catalogat pe Kim drept un “infractor”.

AI îndeamnă Israelul să furnizeze vaccinuri palestinienilor din Cisiordania și Fâșia Gaza

Organizația nonguvernamentală (ONG) de apărarea drepturilor omului Amnesty International (AI) îndeamnă Israelul să furnizeze vaccinuri împotriva COVID-19 palestinienilor din Cisiordania ocupată și din Fâșia Gaza, subliniind că statul evreu are această obligație în dreptul internațional. Autoritatea Palestiniană (AP) din Cisiordania - un teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967, în care trăiesc 2,8 milioane de plelstinieni - nu a cerut în mod public asistența Israelului în furnizarea unor vaccinuri împotriva COVID-19. Este puțin probabil ca islamiștii din Hamas, formațiunea aflată la putere în Fâșia Gaza - cu două milioane de locuitori - să intre în legătură cu statul evreu în acest dosar, în contextul în care cele două părți au purtat trei războaie din 2008 încoace. Însă Amnesty International îndeamnă Israelul “să înceteze să-și ignore obligațiile de putere de ocupație și să acționeze imediat pentru a se asigura că vaccinuri anticoronavirus le sunt furnizate în mod echitabil palestinienilor care trăiesc sub ocupația sa în Cisiordania și în Fâșia Gaza”, vizată de o blocadă israeliană de peste un deceniu. Ministerul palestinian al Sănătății anunța luni că așteaptă o primă livrare de vaccinuri destinate Cisiordaniei și Fâșiei Gaza - în februarie -, prin intermediul dispozitivului de acces Covax, înființat de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) cu scopul de a ajuta cele mai sărace țări.

Autoritatea Palestiniană a anunțat că se află în contact cu alți furnizori de vaccinuri, însă Ministerul Sănătății a precizat că Cisiordania nu dspune de infrastructura necesară pentru a stoca doze de vaccin Pfizer-BioNTech, care se păstrează la o temperatură foarte scăzută. Israelul a început la 19 decembrie o campanie de vaccinare a populației într-un ritm accelerat - dar și a coloniștilor din Cisiordania -, începând cu personalul medical și bătrâni.

Peste un milion de persoane - dintr-o populație totală de aproape nouă milioane - au fost vaccinate cu prima doză până în prezent.

Premierul israelian în exercițiu Benjamin Netanyahu a anunțat sâmbătă că speră ca 2,25 de milioane de israelieni să fie vaccinați - în contextul în care sunt necesare două doze - în decurs de o lună, reprezentând un sfert din populație.

Israelul a înregistrat peste 451.000 de contaminări cu noul coronavirus și peste 3.400 de morți din cauza COVID-19.

În Cisiordania, 100.000 de cazuri și 1.100 de morți au fost înregistrate, iar în Fâșia Gaza peste 43.000 de contaminări și 404 decese.

Agenția Europeană a Medicamentului a autorizat vaccinul Moderna împotriva COVID-19

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a dat ieri undă verde utilizării vaccinului împotriva COVID-19 al companiei americane în domeniul biotehnologiei Moderna. EMA s-a reunit miercuri pentru a doua oară săptămâna aceasta, cu scopul de a lua o decizie cu privire la autorizarea vaccinului Moderna. Autorizarea agenției are loc în contextul în care o lentoare a vaccinării este tot mai criticată în numeroase state membre ale Uniunii Europene (UE).

Xi Jinping a ordonat armatei chineze să fie pregătită de război „în orice secundă”

Președintele chinez Xi Jinping le-a cerut forțelor armate să fie „permanent gata de luptă” și a afirmat că Armata Republicii Populare Chineze (AEP) trebuie să folosească fricțiunile de la graniță pentru a cizela capacitățile trupelor, relatează South China Morning Post.

Xi, care este de asemenea și președintele Comisiei Militare Centrale, cea mai înaltă structură de comandament a Beijingului, a făcut afirmațiile în primul ordin remis forțelor militare în 2021, subliniind de asemenea nevoia ca acestea să fie gata de luptă „în orice secundă”. Acesta a mai ordonat ca AEP să își „crească substanțial” încorporarea tehnologiei în exercițiile sale și să țină pasul cu ultimele evoluții din domeniul militar și cele mai noi cunoștințe hi-tech. „AEP trebuie să crească integrarea de noi echipamente, noi forțe și noi tărâmuri de luptă în antrenamente și sistemele de luptă”, a cerut Xi. Vorbind și despre actualele „lupte militare din prima linie” președintele chinez s-a distanțat în mod notabil de ordinele de început de an din trecut, inclusiv de cel din 2020 când a cerut forțelor armate să „gestioneze crizele și descurajeze războiul”. Deși nu a precizat despre ce lupte este vorba, în 2020 au avut loc cele mai grave confruntări cu India din ultimele decenii, acestea rezultând în peste 20 de decese în tabăra indiană și un număr necunoscut de victime de partea Beijingului. AEP și-a intensificat de asemenea operațiunile aeriene și marine din jurul Taiwanului, provocând o escaladare majoră a tensiunilor cu Statele Unite în această regiune. De la preluarea puterii în 2012 Xi a îndemnat constant AEP să fie pregătită pentru război și a demarat un program masiv de modernizare a forțelor armate ale Chinei în 2015, acesta având termen de finalizare anul trecut.

Rusia a vaccinat un milion de persoane cu Sputnik V

​Rusia a inoculat un milion de persoane împotriva COVID-19 cu Sputnik V, conform unui anunț publicat pe contul de Twitter dedicat acestui vaccin rusesc, relatează miercuri Reuters. Rusia, care se află pe locul patru în lume în ceea ce privește numărul de cazuri de COVID-19, a început vaccinările la scară largă luna trecută. Nu au fost raportate reacții adverse noi, a declarat Alexander Gintsburg, directorul Institutului Gamaleya care a dezvoltat vaccinul, citat de RIA. Rusia a raportat miercuri 24.217 de cazuri noi de COVID-19, între care 5.142 la Moscova, numărul total al infectărilor la nivel național ajungând la 3.308.601.

Autoritățile ruse au declarat că 445 de persoane au murit în ultimele 24 de ore, numărul deceselor raportate în Rusia ajungând la 59.951, deși rata ridicată a mortalității sugerează că cifra reală este mult mai mare.

Mii de domenii .eu ale unor utilizatori din Regatul Unit au fost suspendate de la 1 ianuarie

Peste 80.000 de domenii de internet alocate unor utilizatori din Regatul Unit au fost suspendate de registrul UE (EURid) după încheierea perioadei de tranziție aferente Brexit-ului, la finalul anului 2020, relatează miercuri euractiv.com. EURid a informat că la câteva minute după intrarea în anul 2021 mii de domenii .eu aparținând unor utilizatori din Regatul Unit au fost retrogradate la statutul 'suspendat', care va rămâne în vigoare până la 31 martie 2021. Acest lucru înseamnă că domeniile respective 'nu au nicio caracteristică funcțională”, precum servicii de e-mail sau servicii fundamentale de website. În plus, niciun utilizator înregistrat în Regatul Unit nu mai poate obține un domeniu .eu.

Înaintea modificărilor implicate de încheierea perioadei de tranziție, un caz a atras atenția în mod deosebit - cel al site-ului Leave.EU, existând speculații că acesta ar putea rămâne activ.

Leave.EU este site-ul campaniei pro-Brexit finanțat de sponsorul Partidului pentru Independența Regatului Unit (UKIP), Arron Banks, și susținut de fostul eurodeputat Nigel Farage.

Potrivit EURid, toți utilizatorii din Regatul Unit cu domenii .eu au fost notificați în legătură cu suspendarea obligatorie a funcțiilor esențiale ale serviciilor lor online.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.