Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Inflație de studii, dar tot mai puține descoperiri științifice

Ziarul de Vrancea
4 ian 2023 720 vizualizări

Publicațiile științifice și inovațiile tehnologice traversează o perioadă de creștere exponențială, însă descoperirile majore, care contribuie la avansarea științei într-o manieră spectaculoasă, au devenit tot mai rare odată cu trecerea timpului, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Nature.

Acest paradox, cel al unei științe “la ralanti” în pofida unei accelerări a producției de cunoștințe, era deja documentat pentru anumite domenii de cercetare precum semiconductorii și produsele farmaceutice, au dezvăluit autorii studiului, cercetătorii de la Carlson School of Management din cadrul Universității Minnesota din Statele Unite.

Ei au vrut să îl măsoare pentru prima dată la nivelul tuturor disciplinelor, bazându-se pe 45 de milioane de articole științifice apărute în șase decenii (din 1945 până în 2010) și pe 3,9 milioane de brevete (din 1976 până în 2010), extrase din baze de date mondiale. De-a lungul anilor, autorii au analizat amănunțit documentele cele mai citate, felul în care cercetătorii se citează între ei, pentru a alcătui un “indice de perturbare”, care le permite să stabilească dacă un articol a schimbat datele problemei sau dacă o inovație tehnologică a creat o descoperire.

Ei au identificat două tipuri de descoperiri: pe de-o parte, contribuțiile care vin să consolideze un “status quo”, precum laureații premiului Nobel Kohn și Sham din 1965, care s-au bazat pe teoreme existente pentru a dezvolta o metodă originală de calculare a structurii electronice a atomilor.

 

Scădere continuă

 

De cealaltă parte, descoperirile “perturbatoare” care busculează teoriile și împing știința într-o nouă direcție, după modelul cercetătorilor premiați cu Nobel Watson și Crick, care au revoluționat biologia demonstrând structura dublu-elicoidală a ADN-ului.

Indicele lor merge de la un scor negativ de -1 (consolidare) până la un scor pozitiv de Â1 (perturbare). Potrivit calculelor autorilor studiului, procentajul acestui indice scade considerabil și continuu între 1945 și 2010 pentru publicații (scădere de 91,9%), afectând atât științele medicale și fizice, cât și pe cele sociale. La fel se întâmplă pentru brevete, cu o scădere de 80%.

Declinul se resimte și în vocabular: în timpul primelor decenii studiate, verbele care evocă creația sau descoperirea erau predominante; în ultimele decenii, ele scad tot mai mult, în favoarea cuvintelor ce evocă ameliorări sau aplicații.

“Asta nu înseamnă că nu mai există descoperiri”, a nuanțat Michael Park, autorul principal al studiului. În pofida unei cadențe încetinite, “există în continuare un număr destul de consistent de lucrări perturbatoare în descoperirile recente, precum undele gravitaționale în 2015 și vaccinul cu ARN mesager împotriva COVID-19”, a declarat el pentru AFP. Însă “un ecosistem științific sănătos este un sistem în care se amestecă descoperiri perturbatoare și de consolidare. Or, natura științei este pe cale să se schimbe”, a subliniat profesorul Russell Funk, coordonatorul cercetării.

 

“A publica sau a pieri”

 

În discuție a fost adusă și ponderea tot mai mare a cunoștințelor pe care trebuie să le dobândească cercetătorii și inventatorii, care petrec mai mult timp instruindu-se decât “împingând limitele științei”.

Această “povară a științei” îi face pe cercetători să se sprijine “pe porțiuni din ce în ce mai mici de cunoștințe existente”, a declarat cu regret profesorul Funk. Studiul notează, de exemplu, tendința de a cita din aceleași lucrări anterioare, deci o lipsă de reînnoire. Un alt factor: presiunea de “a publica, a publica și a publica”, o garanție a succesului academic, așa cum spune și expresia “a publica sau a pieri”, a adăugat Russell Funk. “Cursa pentru publicare s-a accelerat de la începutul anilor 2000”, a declarat Jerome Lamy, istoric și sociolog, care nu a luat însă parte la realizarea acestui studiu.

“Deși noțiunea de descoperire perturbatoare este ceva mai greu de înțeles, acest studiu evidențiază tocmai acea tendință mondială care îi face pe cercetători să își secvențieze lucrările pentru a-și ameliora indicatorii de performanță și pentru a găsi finanțări”, a adăugat Jerome Lamy, de la Centrul Național de Cercetări Științifice (CNRS) din Franța.

Acea “atomizare” a studiilor sfârșește prin a dilua cercetarea, care “își asumă din ce în ce mai puține riscuri”, a mai spus expertul francez.

Pentru a remedia aceste probleme, autorii studiului au solicitat agențiilor naționale de cercetare să acorde prioritate calității în detrimentul cantității și să aloce mai mult timp programelor științifice, pentru ca savanții să poată să reflecteze în profunzime la marile teme de cercetare.

 

Xxxxxxxxxx

 

 

 

Mită pentru admiterea la cele mai prestigioase facultăți din SUA

 

n omul care a pus la cale schema ce a generat un uriaș scandal a fost condamnat la închisoare

 

William Rick Singer, „creierul” din spatele unei scheme de dare de mită pentru a obține admiterea studenților la universități americane de prestigiu, a fost condamnat miercuri la trei ani și jumătate de închisoare la Boston, într-un scandal care a pătat renumele unor familii americane bogate și celebre.

William Rick Singer, care a pledat vinovat în 2019 și a cooperat cu justiția, este considerat cel care a pus la punct o fraudă masivă, perpetuată timp de aproape 10 ani și care a dus la condamnarea anterioară a peste 50 de părinți, antrenori de sporturi universitare și alți complici. Printre aceștia s-a numărat și actrița americană Lori Loughlin, cunoscută pentru rolul din “The Party at Home”. Ea a făcut două luni de închisoare în 2020, după ce a recunoscut că ea și soțul ei au plătit 500.000 de dolari pentru ca cele două fiice ale lor să intre la University of Southern California (USC).

Felicity Huffman, vedeta serialului “Neveste disperate”, a stat 11 zile după gratii în 2019 pentru că a plătit 15.000 de dolari pentru a falsifica testele de admitere la facultate ale fiicei sale mai mari.

Scandalul, care a dezvăluit inegalitățile sistemului universitar american, a izbucnit în luna martie a aceluiași an, când Rick Singer, care avea o firmă ce asigura pregătirea testelor, a recunoscut că a pus la punct un sistem de corupere, care mergea de la fraudarea testelor de admitere la mituirea antrenorilor de sport universitar. Scopul operațiunii era de a garanta accesul copiilor din medii bogate la universități prestigioase, foarte scumpe și selective, precum Yale, Stanford, Georgetown și UCLA. Antrenorii universitari au fost de acord să le aloce locuri în echipele lor pentru a facilita admiterea acestor studenți.

Rick Singer a fost obligat, de asemenea, să plătească peste 10 milioane de dolari ca despăgubire către autoritățile fiscale americane, să renunțe la active de peste 5,3 milioane de dolari și i s-au confiscat aproximativ 3,4 milioane de dolari în numerar, a declarat Biroul procurorului american din Massachusetts.

Potrivit procurorilor americani, acesta a primit aproximativ 25 de milioane de dolari și a plătit mită în valoare de 7 milioane de dolari către antrenorii universitari și supervizorii testelor de admitere.

 

Xxxxxxxxxxxxxx

 

Camera Reprezentanților, fără președinte după șase tururi de vot

 

n este vorba despre al doilea cel mai puternic post în ierarhia de succesiune la președinție

 

 

Camera Reprezentanților din SUA nu a reușit miercuri, pentru a doua zi consecutiv, să își aleagă un președinte, după șase tururi de scrutin în total, în timpul cărora un grup de republicani conservatori par să nu țină cont nici măcar de apelul fostului președinte Donald Trump de a-l vota pe colegul lor, Kevin McCarthy.

Miercuri, după încă trei voturi eșuate și o rundă de discuții cu ușile închise, Kevin McCarthy nu părea să fie mai aproape de a obține funcția de președinte al Camerei Reprezentanților, un post puternic, al doilea în ierarhia de succesiune la președinție. Congresmenii au votat să plece acasă miercuri seara și să încerce un nou vot joi, la ora locală 12.00 (19.00, ora României).

Blocajul a ridicat semne de întrebare cu privire la capacitatea republicanilor de a guverna în următorii doi ani, deoarece aceștia s-au împiedicat de ceea ce de obicei este un vot de rutină la începutul unei sesiuni legislative.

Kevin McCarthy, care vine din California, a fost cel mai important republican din Camera Reprezentanților începând din 2019 și a condus efortul partidului său de a obține controlul camerei în alegerile de la mijlocul mandatului prezidențial din 2022. A fost un succes, chiar dacă de o amploare mult mai mică decât cea scontată. Dar acum, el a eșuat în șase voturi consecutive, în decurs de două zile, de a obține conducerea Camerei, pentru că un grup de 20 de conservatori de linie dură, care nu îl consideră pe McCarthy suficient de ancorat ideologic, au refuzat să îl susțină, lăsându-l în inferioritate. Republicanii au 222 de mandate dintre cele 435 ale Camerei Reprezentanților, iar Kevin McCarthy are nevoie de 218 voturi pentru a câștiga postul.

Susținătorii lui McCarthy au devenit din ce în ce mai frustrați. “Sunt 20 de persoane care cer altor 201 să se predea necondiționat în fața lor. Ei bine, eu nu mă voi preda necondiționat”, a declarat reprezentantul republican Trent Kelly.

Lupta internă subliniază provocările cu care s-ar putea confrunta partidul în următorii doi ani, în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2024.

Printre alte nume vehiculate ca alternative la Kevin McCarthy se numără Steve Scalise, republicanul nr. 2 din Camera Reprezentanților, și reprezentantul Jim Jordan - care a primit 20 de voturi atunci când a fost nominalizat marți. Ambii au declarat însă că îl susțin pe McCarthy.

 

Xxxxxxxxxxxxx

 

Prințul Harry descrie cum a fost atacat fizic de fratele său William

 

Prințul Harry scrie în autobiografia “Spare” (Rezervă) că prințul William “l-a trântit la podea” în timpul unei confruntări la Londra în 2019, potrivit relatării The Guardian care a obținut o copie a cărții ce va fi lansată săptămâna viitoare.

În autobiografia sa foarte așteptată, “Spare”, prințul Harry povestește ceea ce ar fi fost un atac fizic al fratelui său, William, acum Prinț de Wales, când relația lor s-a răcit din cauza căsătoriei cu actrița Meghan Markle. Descriind o confruntare la casa lui din Londra în 2019, Harry spune că William a numit-o pe Meghan “dificilă”, “nepoliticoasă”. Confruntarea a escaladat, scrie Harry, până când William “m-a prins de guler, mi-a rupt colierul și... m-a trântit la podea”.

Scena extraordinară, despre care Harry spune că a dus la răni vizibile la spate, este una dintre multele din “Spare”, care va fi publicată în toată lumea săptămâna viitoare și probabil că va stârni furie din partea familiei regale britanice.

Titlul cărții provine dintr-o zicală veche în cercurile regale și aristocratice: că primul fiu este un moștenitor al titlurilor, puterii și averii, iar un al doilea este, prin urmare, o rezervă, dacă i se întâmplă ceva primului născut. “Spare” este un volum remarcabil, în care altercația dintre cei doi prinți formează un pasaj uluitor, scrie The Guardian. 

Harry și-a acuzat apoi fratele că se comportă ca un moștenitor, incapabil să înțeleagă de ce fratele său mai mic nu s-a mulțumit să fie de rezervă.

S-au insultat reciproc, înainte ca William să pretindă că încearcă să ajute. Harry a spus: “Vorbești serios? Mă ajuți? Scuze, așa numești asta? Că mă ajuți?”.

Comentariul respectiv, spune Harry, l-a înfuriat pe fratele său, care a înjurat în timp ce s-a apropiat de el. Acum speriat, scrie Harry, s-a dus la bucătărie, urmat de fratele său furios. Harry scrie că i-a dat fratelui său un pahar cu apă și i-a spus: “Willy, nu pot să-ți vorbesc când ești așa”. El scrie: “A pus paharul jos, m-a strigat pe alt nume, apoi a venit la mine. Totul s-a întâmplat atât de repede. Deci foarte repede. M-a prins de guler, rupându-mi colierul și m-a trântit la podea. Am aterizat pe castronul câinelui, care s-a spart sub spatele meu, bucățile tăindu-mă. Am stat acolo o clipă, amețit, apoi m-am ridicat în picioare și i-am spus să iasă”.

Harry scrie că William l-a îndemnat să riposteze, invocând luptele pe care le-au avut în copilărie. Harry scrie că a refuzat să facă asta. William a plecat, potrivit relatării lui Harry, apoi s-a întors “spășit și și-a cerut scuze”.

Sentimentul lui Harry de a fi “rezervă” este tema cărții sale, descriind de-a lungul capitolelor copilăria, anii de școală, cariera sa în armata britanică, relația cu părinții și fratele săi și viața cu Meghan la curte, nunta și căsătoria până la propria lor experiență de părinți.

De la început, Harry povestește despre modul în care tatăl său, acum regele Charles, i-a spus soției sale, prințesa Diana, în ziua nașterii lui Harry: “Minunat! Acum mi-ai oferit un moștenitor și o rezervă - treaba mea este gata”. 

 

Xxxxxxxxxxxxx

 

 

COLOANA:

 

Patriarhul rus Kiril cere un armistițiu pentru Crăciunul pe rit vechi

 

Patriarhul Kiril al Rusiei, care a susținut puternic invazia rusă în Ucraina soldată deja cu zeci de mii de victime ucrainene civile, a făcut joi apel la un armistițiu de la ora 12:00 a zilei de 6 ianuarie până la ora 24:00 a zilei de 7 ianuarie, pentru Crăciunul pe rit vechi. El a cerut armistițiul pentru ca oamenii să poată participa la slujbe în ajunul Crăciunului și în ziua de Crăciun. „Eu, Kiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, mă adresez tuturor părților implicate în conflictul fratricid pentru a face apel la încetarea focului și a pecetlui un armistițiu de Crăciun de la ora 12.00 a zilei de 6 ianuarie până la miezul nopții de 7 ianuarie”, a spus el într-un mesaj postat pe site-ul bisericii.

Reamintim că biserica ucraineană a lăsat la decizia fiecărei comunități să sărbătorească Crăciunul în acest an cum vor, fie pe rit vechi (cum o face Biserica Ortodoxă Rusă), fie pe rit nou, cum o face spre exemplu Biserica Ortodoxă Română, urmând ca de anul viitor să treacă la calendarul nou.

 

Xxxxxxxxxxxxxx

 

Un ton roșu de 212 kg a fost vândut pentru 257.000 de euro

 

Un ton roșu de 212 kg a fost vândut pentru 36 de milioane de yeni (257.000 de euro) la o licitație tradițională de Anul Nou, joi, la Tokyo, un preț aproape de două ori mai mare decât în ​​2022, scrie AFP.

Suma mult mai mare de la an la an reflectă o îmbunătățire a tendinței pieței, după trei ani de scădere a prețurilor din cauza pandemiei, care a afectat în special sectorul restaurantelor japoneze. Dar recordul absolut pentru această licitație de ton, atins în 2019 înainte de pandemie (333 de milioane de yeni, sau 2,7 milioane de euro la acea vreme), este încă foarte departe.

Autoproclamatul „rege al tonului” Kiyoshi Kimura a dominat mult timp acest eveniment simbolic, fiind cel care a plătit prețul record din 2019. 

 

Xxxxxxxxxxxx

 

Jill Biden va fi operată pentru a-i fi îndepărtată o leziune de pe față

 

Prima-doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, va fi operată săptămâna viitoare pentru a-i fi îndepărtată o “mică leziune” cutanată descoperită pe față la un control de rutină, a anunțat miercuri purtătoarea sa de cuvânt. Această operație de chirurgie ambulatorie va avea loc miercuri, 11 ianuarie, la spitalul militar Walter Reed, în apropiere de Washington, a indicat medicul Kevin O'Connor, într-o scrisoare publicată de purtătoarea de cuvânt Vanessa Valdivia. “În timpul unui screening de rutină pentru cancerul de piele, a fost descoperită o mică leziune deasupra ochiului primei doamne. Ca măsură de precauție, medicii au recomandat să fie îndepărată”, scrie medicul în scrisoarea sa.

Țesuturile astfel îndepărtate vor fi apoi analizate, precizează el. Jill Biden, 71 de ani, este prima doamnă cea mai în vârstă din istoria SUA, în timp ce soțul ei, Joe Biden, care are 80 de ani, este cel mai în vârstă locatar al Casei Albe din istorie. 

Cancerul este o cauză personală pentru Joe Biden, al cărui fiu, Beau, a murit în 2015 de cancer la creier. Reducerea ratei deceselor cauzate de această boală este pentru președintele american o “prioritate prezidențială”.

 

Xxxxxxxxxxxx

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.