Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Franța interzice copiilor sub 14 ani să folosească trotinete electrice

Ziarul de Vrancea
29 mar 2023 808 vizualizări

Mai multe metropole din Occident au interzis acest mijloc de transport

Franța a decis miercuri să interzică copiilor sub 14 ani să folosească trotinetele electrice și înăsprește sancțiunile în cazul încălcării regulilor de circulație a acestor dispozitive, în speranța unei mai bune reglementări a acestor mijloace de transport care divizează opinia publică.

La fel ca în multe alte țări, acest mijloc de transport cu emisii reduse de carbon i-a cucerit pe francezi: două milioane dintre ei dețin o trotinetă electrică și sute de mii închiriază ocazional una în regim de autoservire.

Însă, numărul deceselor și rănirilor grave în care sunt implicate trotinetele electrice a explodat, iar dezvoltarea anarhică a sistemului de închiriere cu autoservire provoacă tensiuni, în special la Paris, unde primăria organizează duminică un referendum local ce ar putea duce la interzicerea lor totală.

Planul prezentat miercuri de guvernul francez urmărește să conducă la o “calmare a spațiului public” prin instituirea unui cadru mai strict. “Trotinetele electrice pot fi o șansă dacă sunt bine organizate, bine reglementate”, a declarat ministrul Transporturilor, Clement Beaune, în cadrul unei conferințe de presă. Conform noilor reglementări, care urmează să fie oficializate printr-un decret, vârsta minimă pentru conducerea unei trotinete electrice va crește de la 12 la 14 ani, la fel ca în cazul scuterelor. Trotinetele electrice trebuie să fie, de asemenea, echipate cu lumini și semnalizatoare. Amenzile vor fi și ele mărite, de la 35 la 135 de euro pentru sancționarea circulației a două persoane pe aceeași trotinetă sau circulația în locuri nepermise. Purtarea obligatorie a căștii nu a fost încă decisă, însă opțiunea rămâne pe masă, potrivit ministerului.

Reglementările privind aceste mijloace de transport au fost înăsprite în multe orașe din întreaga lume. Roma, Lisabona, Stockholm și Oslo au înăsprit condițiile de utilizare a trotinetelor electrice de închiriat, în timp ce Barcelona și Montreal au interzis circulația acestora.

Anchetă pentru omor în cazul migranților morți în Mexic

O anchetă de „omucidere” a fost deschisă în Mexic, unde opt persoane au fost identificate ca fiind responsabile pentru moartea a 39 de migranți într-un centru de detenție al unui institut federal din Ciudad Juarez, la frontiera cu Statele Unite, au declarat miercuri oficialii autorităților mexicane.

„Niciunul dintre funcționari sau ofițeri de securitate privată nu a luat nicio măsură pentru a deschide ușa migranților care se aflau înăuntru în timp ce a avut loc un incendiu”, a declarat procurorul pentru drepturi Sara Irene Herreras Guerra la o conferință de presă a doua zi după incident.

S-a deschis o anchetă pentru „omucidere” și „vătămare”, a adăugat ea, fără a exclude alte infracțiuni.

Au fost identificați opt autori suspecți, a adăugat ministrul Securității Publice Rosa Icela Rodriguez. Sunt trei agenți de la Institutul Național pentru Migrație (INM) și cinci membri ai unei companii private de securitate, a explicat ea.

Procurorul a confirmat autenticitatea unui videoclip de 32 de secunde difuzat de mai multe mass-media, inclusiv AFP. „Acest videoclip face parte din dosarul anchetei”, a spus ea. Această înregistrare CCTV arată începutul incendiului de luni noaptea până marți. În spatele gratiilor, în fum, un bărbat lovește cu piciorul într-o ușă închisă, în timp ce altul pare să pună o saltea pe podea. În prim plan, de cealaltă parte a celulei, trei ofițeri, dintre care doi în uniformă, se retrag cu spatele la ei, fără a le acorda ajutor.

Președintele mexican a asigurat că nu va exista „nicio impunitate” în tragedia centrului de detenție din Ciudad Juarez.

Inițial, președintele mexican estimase că migranții aprinseseră focul cu saltele într-o mișcare de „protest”.

“Frații” lui Șoșoacă și Simion din Austria au ieșit din sală la discursul lui Zelenski

Deputații Partidul Libertății din Austria, de extremă dreapta și cu orientare pro-Rusia, cu corespondent în AUR și SOS în România, au părăsit joi camera inferioară a parlamentului austriac în timpul discursului președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, protestând pentru că acest demers ar încălca neutralitatea Austriei.

Partidul Libertății (FPOe) avertizase cu câteva zile în urmă că va organiza o formă de protest față de discursul lui Zelenski. Parlamentarii săi au asistat la începutul discursului președintelui ucrainean și apoi au ieșit din sală.

Ei au lăsat pe pupitrele lor pancarte cu logo-ul partidului pe care scria “Loc pentru neutralitate” sau “Loc pentru libertate”.

“Este trist că FPOe este singurul partid din parlament care ia în serios neutralitatea noastră permanentă, apărând astfel pacea”, afirmase marți liderul FPOe, Herbert Kickl, într-un comunicat.

Zelenski s-a adresat parlamentarilor austrieci prin intermediul unei legături video, mulțumind Vienei pentru ajutorul umanitar și pentru asistența acordată în proiecte precum curățarea terenurilor de mine antipersonal.

Austria susține că neutralitatea sa o împiedică să se implice militar în conflict și, deși susține Ucraina din punct de vedere politic, nu poate trimite țării arme în lupta sa împotriva invaziei rusești.

Dintre cele cinci partide din parlamentul austriac, FPOe are al treilea cel mai mare număr de locuri în camera inferioară. În prezent, are un ușor avans în sondajele de opinie față de social-democrații din opoziție și față de conservatorii cancelarului Karl Nehammer, care guvernează în coaliție cu Verzii de stânga. Actualul parlament de la Viena are mandat până în toamna anului viitor.

În România va fi creat un Departament pentru integrarea Moldovei în UE

România va înființa un Departament pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Potrivit Infotag, această decizie a fost luată în cadrul celei de-a noua reuniuni a Comisiei comune pentru integrare europeană dintre parlamentul Republicii Moldova și parlamentul României.

Potrivit deciziei, noul departament urmează să activeze în subordinea parlamentului României și să ofere consultanță parlamentului Republicii Moldova și altor instituții de la Chișinău în vederea accelerării ritmului reformelor interne necesare aderării la Uniunea Europeană.

La finalul reuniunii, desfășurată la Chișinău, a fost adoptată o rezoluție prin care se constată că „că anul 2023 este foarte important pentru valorificarea ferestrei de oportunitate acordate Republicii Moldova”.

Documentul subliniază importanța asigurării accesului Moldovei la instrumentele financiare înainte de aderarea la UE și mai precizează că „obiectivul strategic al Moldovei rămâne obținerea unei decizii unanime a statelor membre ale Uniunii Europene de a începe negocierile de aderare până la sfârșitul anului 2023”. Comisia comună pentru integrare europeană dintre parlamentele Republicii Moldova și României a fost înființată în 2010. Este formată din zece deputați de fiecare parte.

Un jurnalist de la „The Wall Street Journal”, reținut în Rusia de FSB

Serviciul rus de securitate internă FSB a anunțat joi că un reporter al cotidianului american „The Wall Street Journal”, Evan Ghershkovich” a fost reținut în orașul Ekaterinburg din Urali, fiind suspectat de spionaj, a anunțat agenția de presă Interfax.

Într-un comunicat citat de Interfax, FSB a precizat că a “oprit activitățile ilegale ale cetățeanului american Gershkovich Evan, născut în 1991, corespondent al biroului din Moscova al ziarului american The Wall Street Journal, acreditat la Ministerul rus de Externe, care este suspectat de spionaj în interesul guvernului american”. În comunicat se precizează că Gershkovich a fost însărcinat “de partea americană” să adune informații despre “activitățile uneia dintre întreprinderile complexului militar-defensiv”. dar FSB nu a furnizat nicio dovadă în acest sens.

Ultimul articol publicat de jurnalist în Wall Street Journal datează din 28 martie și este o analiză semnată alături de colegul său de la Berlin, Georgi Kantchev, intitulată „Economia Rusiei începe să se destrame - Investițiile sunt în scădere, forța de muncă este redusă, bugetul este comprimat. Oligarh: 'Nu vor fi bani anul viitor'“.

 

Xxxxxxxxxxxxxxx

 

Quentin Tarantino vrea să filmeze ultimul film al său în toamnă

Regizorul american Quentin Tarantino a anunțat că intenționează să filmeze cel de-al zecelea și ultimul film „în toamnă”, scrie AFP. “Am terminat scenariul la ceea ce va fi ultimul meu film”, a spus regizorul “Pulp Fiction”, “Kill Bill” sau “Inglourious Basterds”, intervievat la Paris cu ocazia lansării noului său eseu “Cinéma Speculations”, apărut la Flammarion, de către delegatul general al Festivalului de Film de la Cannes, Thierry Frémaux.

“Îmi imaginez că probabil că îl voi filma în toamnă”, a adăugat el, precizând că orice zvon apărut în presă despre acest film sunt doar speculații. Intitulat “The Movie Critic”, acțiunea filmului este plasată în 1977, a precizat el. “Nu este dedicat unui jurnalist critic de film” și “nu este un film biografic despre Pauline Kael”, o figură critică de la New Yorker care a murit în 2001, așa cum anumite mass-media au scris recent.

Regizor de filme pline de referințe cinefile, Tarantino, 60 de ani, a adus deja un omagiu cinematografiei americane de la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970 pe care l-a iubit în al nouălea și cel mai recent film al său, “Once upon a time in...Hollywood” (2019) .

El a spus în repetate rânduri că vrea să-și pună capăt carierei odată ce a realizat zece filme (considerând cele două “Kill Bill” drept unul), alimentând și mai mult așteptările fanilor săi cu această nouă producție.

Jeremy Renner, în primul interviu după accident: “Îmi amintesc de durere”

Jeremy Renner „a ales să supraviețuiască”, așa își explică actorul american recuperarea, în primul interviu acordat de la accident care i-ar fi putut fi fatal. ABC a prezentat un fragment din acest interviu care va fi difuzat săptămâna viitoare în Statele Unite. Alături de jurnalista americană Diane Sawyer, actorul din “Avengers” analizează accidentul care a avut loc pe 1 ianuarie la domiciliul său din Nevada. Jeremy Renner a fost lovit de un utilaj de deszăpezire de cel puțin 6 tone, potrivit unui raport de poliție publicat la acea vreme. „Îmi amintesc toată” durerea, mărturisește el în acest prim extras. „Am fost conștient în fiecare moment”.

Același raport dezvăluise că pentru a-și salva nepotul, Jeremy Renner și-a asumat riscul să sară de la bordul plugului în mers: “Dacă ar fi nevoie, aș face-o din nou. Se îndrepta în direcția nepotului meu”, a confirmat el.

„Îl revăd perfect, într-o baltă de sânge care îi curge din cap”, declară tânărul în extras. “M-am repezit către el. Nu credeam că este în viață”, explică el în timp ce vocea i se întrerupe.

A fost inclus și un pasaj din apelul pentru salvatori, în care actorul poate fi auzit gemând de durere. Diane Sawyer amintește numărul impresionant de răni suferite de Jeremy Renner atunci când au sosit ajutoarele: “opt coaste rupte în paisprezece locuri, glezna și genunchiul drept rupte, tibia ruptă, glezna stângă ruptă, clavicula dreaptă, umărul drept (...) un plămân perforat, ficatul străpuns de o coastă...”.  “M-am întrebat cum este corpul meu, dacă voi fi doar o coloană vertebrală și un creier”. El evocă, fără a reuși să-și stăpânească lacrimile, momentul în care a trimis familiei un „îmi pare rău” în limbajul semnelor. „Am ales să supraviețuiesc”, explică el din nou. „Nu mă va ucide, în niciun caz”, explică el, adăugând că atunci când se uită în oglindă, vede „un om norocos”.

Cel care l-a interpretat mai mulți ani pe supereroul Hawkeye în producțiile Marvel va face din nou cascadorii periculoase ale filmelor sale de acțiune? “Am pierdut multă piele și oase în această experiență. Dar mi-am recăpătat forțele, prin dragoste și titan”.

De la accidentul său, actorul în vârstă de 52 de ani și-a informat în mod regulat fanii pe rețelele de socializare despre starea sa. La începutul acestei săptămâni, el a postat un videoclip în care a fost văzut mergând pentru prima dată.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.