Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: După zile de confuzie, Trump îndeamnă la unitate

Ziarul de Vrancea
16 mar 2020 1659 vizualizări

Apropierea dintre republicani și democrați pe timp de criză ar putea fi unul dintre puținele lucruri bune aduse de epidemie, susține un expert

Donald Trump îndeamnă prima putere mondială la unitate împotriva răspândirii noului coronavirus, promițând să lase deoparte rivalitățile politice, după o serie de măsuri și ordine dispersate ale unor state americane și consemne confuze lansate de Casa Albă.

Președintele american recomanda luni statelor și autorităților locale să restrângă adunările la zece persoane și să limiteze funcționarea cafenelelor și restaurantelor - subliniind totodată că era vorba despre recomandări și că Statele Unite “nu sunt încă” obligate să le respecte.

Însă marți, în contextul în care numărul cazurilor confirmate în Statele Unite depășea 6.000 și peste 100 de morți, Casa Albă a schimnat tonul. “Fiecare primar și fiecare guvernator trebuie să aplice recomandările Casei Albe și președintelui Statelor Unite”, a subliniat Deborah Birx, care coordonează dosarul coronavirusului la Casa Albă. “Eu nu sunt mulțumit de statele” care nu urmează recomandările, a subliniat Trump. “Am fost foarte duri cu aceste state”.

Toate cele 50 de state americane sunt de-acum vizate de pandemie. Autoritățile sanitare din Virginia de Vest, un stat rural situat în estul țării, au anunțat marți primul caz.

“Este haos”

După ce au văzut de departe restricțiile instaurate în China și apoi în diverse țări europene, guvernatorii statelor și teritoriilor americane și mai mulți primari ai unor mari orașe au anunțat până acum măsuri extrem de diverse, uneori incoerente. De exemplu, în timp ce New Yorkul și Massachusetts anunțau în weekend închiderea cafenelelor și restaurantelor, cu excepția livrărilor la clienți, guvernatorul statului Oklahoma Kevin Stitt posta bucuros o poză în care apărea cu familia într-un restaurant plin-ochi, ca pentru a îndemna să i se urmeze exemplul.

Statele au stabilit, de asemenea, limite diferite ale adunărilor. New Yorkul și statul Washington interziceau luni adunările de peste 50 de persoane, iar Nebraska, un stat mai degrabă rural, le limita la zece persoane. “Există o mulțime de măsuri luate în întreaga țară - este haos”, deplângea Andrew Cuomo, guvernatorul statului New York, unul dintre cele mai afectate de epidemie. “Primim mesaje confuze, non-directive, de la Guvernul federal, în momentul în care avem mai mare nevoie de consemne precise și explicite”, denunța de asemenea Irwin Redlener, un profesor de sănătate publică la Centrul Național american de Pregătire pentru Catastrofe de la Universitatea Columbia.

“Atitudine excelentă”

În fața acestei crize istorice, atât Casa Albă, cât și guvernatorii au părut marți hotărâți să depășească ultrapolarizarea care caracterizează țara din 2016, exacerbată de campania în vederea alegerilor prezidențiale din noiembrie. “Există o atitudine excelentă în rândul republicanilor față de democrați”, a subliniat Donald Trump. “Sunt multe lucruri pe care nu le-am văzut de aproape trei ani și jumătate”. “Voi lucra împreună cu guvernatorul Cuomo și cu guvernatorul (Californiei Gavin) Newsom”, doi lideri democrați puternici, extrem de critici cu Guvernul său, a adăugat el.

Aceeași voință de cooperare o are Cuomo, în contextul în care numărul cazurilor depășea 1.500 în statul său - și 13 morți -, iar primarul New Yorkului le cerea celor 8,5 milioane de locuitori ai megalopolisului “să se pregătească” de eventualitatea unor măsuri de izolare generală. “I-am spus președintelui (Trump), un newyorkez, i-am întins mâna ca unui partener, că vreau să lucrăm împreună 100%”, a declarat guvernatorul.

În fața coronavirusului, “nu suntem nici democrați, nici republicani, suntem americani”, a adăugat el. “Această hipersusceptibilitate politică, ridicarea unora împotriva altora, nu avem timp de așa ceva”.

Redlener de la Universitatea Columbia își exprimă speranța ca acest început de apropiere să fie unul dintre efectele benefice pe termen lung al acestei crize. “Poate că asta ne va ajuta să fim mai uniți în fața inamicului nostru comun”, la nivel național și internațional, a apreciat el. “Este foarte asemănător cu modificările climatice și poate că va facilita discuțiile și cu privire la ele”.

Șefa Comisiei Europene: Coronavirusul, “subestimat” de toți liderii politici

Președinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen recunoaște că liderii politici au “subestimat” cu toții amploarea pericolului reprezentat de epidemia noului coronavirus, într-un interviu publicat în ediția de miercuri a cotidianului german Bild. “Cred că noi toți, care nu suntem experți, am subestimat la început coronavirusul”, a declarat Ursula von der Leyen ziarului. “Dar între timp a devenit clar că este vorba despre un virus care ne va ține ocupați încă mult timp”, a adăugat președinta CE. “Am înțeles că toate aceste măsuri, care acum două săptămâni păreau drastice și draconice, trebuiau să fie luate în prezent”, a apreciat von der Leyen, amintind că Europa este “în acest moment epicentrul crizei”. Ea a respins însă expresia “război” împotriva virusului, folosit săptămâna aceasta de către Emmanuel Macron. “Personal, eu nu aș folosi termenul «război», dar înțeleg motivația președintelui francez, pentru că acest coronavirus este un adversar îngrijorător”, a declarat președinta Comiei.

În opinia ministrului german al Economiei, Statele Unite ale lui Donald Trump au luat și mai în neserios virusul, la început, decât Europa.

“Declanșarea crizei a fost probabil și mai subestimată în Statele Unite decât în anumite țări europene”, a declarat miercuri Peter Altmaier pentru grupul de presă regional german Funke. “Acesta este motivul pentru care sperăm ca Statele Unite să reușească să controleze situația, (un lucru) de asemenea în interesul nostru”, a adăugat el, subliniind că “nimeni nu poate dori ca această economie să se prăbușească într-o recesiune necontrolată”.

Europa a depășit Asia ca număr de decese

Europa a depășit ieri Asia ca număr de decese cauzate de noul coronavirus, potrivit unei numărători realizate de AFP pe baza unor date oficiale. Europa înregistra miercuri, la ora 11.00 GMT (13.00, ora României), cel puțin 3.421 de morți - mai mulți decât în Asia (3.384), unde China este “leagănul” pandemiei. Italia - țara europeană cea mai afectată - înregistra 2.503 morți.

Milioane de persoane sunt plasate într-o izolare generală în Europa, care este de-acum epicentrul pandemiei, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Uniunea Europeană (UE) și-a închis marți frontierele externe pe o perioadă de 30 de zile, în lupta împotriva răspândirii coronavirusului.

Numărul cazurilor a trecut de 200.000

Bilanțul cazurilor confirmate ale pandemiei de COVID-19 a depășit pragul de 200.000, ajungând la 201.436, potrivit celei mai recente statistici întocmite de Centrul pentru Știința și Ingineria Sistemelor al Universității Johns Hopkins. Miercuri, la ora 11.13 GMT, numărul infecțiilor confirmate în afara Chinei a ajuns la 120.334, cele mai multe fiind consemnate în Italia (31.506), Iran (16.169) și Spania (13.716). Epidemia în rapidă extindere a provocat până acum 8.006 de decese, excluzându-le pe cele din China, țara cea mai afectată fiind Italia (2.503), urmată de Iran (988) și Spania (533), potrivit Centrului american.

Virusul poate supraviețui timp de mai multe ore în aer liber

Noul coronavirus poate supraviețui timp de mai multe ore în afara corpului uman, pe diverse suprafețe sau chiar în aer, potrivit unui studiu publicat în ediția de marți a New England Journal of Medicine (NEJM), fiananțat de guvernul american. Potrivit autorilor studiului, virusul care a cauzat pandemia de covid-19 ar avea un nivel de viabilitate în aerul liber comparabil celui al coronavirusului care a provocat sindromul respirator acut server (SARS). Astfel, amploarea pandemiei covid-19 este legată de faptul că virusul se transmite mult mai ușor de la un purtător asimptomatic (“sănătos”) la alții.

Experimente arată că noul coronavirus poate fi detectat până la două-trei zile pe suprafețe din plastic sau oțel inoxidabil și până la 24 de ore pe suprafețe de carton. Cercetătorii au folosit un pulverizator pentru a difuza virusul în aerul ambient. Prin această tehnică, ei au găsit urme de virus sub formă de particule suspendate în aer timp de trei ore. Unii experți estimează însă că un pulverizator nu simulează în mod corect tusea sau strănutul unui bolnav și riscă să crească în mod artificial amploarea contaminării pe cale aeriană.

Virusul este în realitate transmis în principal prin micro-picături expulzate de către bolnavi atunci când tușesc sau strănută. În această formă de particule în suspensie, virusul este viabil timp de doar câteva secunde.

Contra cenzurii, a fost deschisă o bibliotecă virtuală în jocul Minecraft

Jocul video de succes la nivel mondial Minecraft le permite de acum celor 145 de milioane de jucători să acceseze articole cenzurate din întreaga lume. ONG-ul Reporters sans frontières a deschis “Biblioteca liberă” în care pot fi citite articole ale jurnaliștilor “interziși, închiși, exilați, uciși”. Pentru a pătrunde în această imensă bibliotecă nu este nevoie de abonament sau să te deplasezi. ONG-ul a anunțat într-un comunicat că a încheiat construcția acestei clădiri gigant, disponibilă cu ocazia Zilei mondiale a cenzurii pe internet.

Prin acest proiect, numit “Uncensored Library” (Biblioteca necenzurată), Reporters sans frontières speră să lupte contra cenzurii care afectează mulți jurnaliști și care dezinformează. Pentru a-și atinge obiectivul, ONG-ul s-a îndreptat către jocul de construcție Minecraft, un succes la nivel internațional, ale cărui servere sunt disponibile în toate țările, chiar și în cele care practică cenzura online.

De la deschiderea porților Bibliotecii libere, cei 145 de milioane de jucători de Minecraft au posibilitatea de a se plimba printre rafturi și de a-și procura liber articole ale jurnaliștilor “interziși, închiși, exilați, uciși”. Printre ei, bloggerul vietnamez Nguyen Van Dai, condamnat la 15 ani de închisoare în țara sa pentru “activități care vizează să răstoarne administrația populară” și eliberat, dar și jurnalistul Jamal Khashoggi, asasinat în 2018 la Consulatul saudit din Istanbul.

“Trebuie să-i informăm pe cei mai tineri despre realitatea contextului politic din lume”, afirmă Nguyen Van Dai într-un videoclip de promovare a proiectului. Biblioteca ar trebui să fie reîncărcată de-a lungul timpului cu numeroase lucrări interzise în lume. Articolele nu pot fi modificate și sunt accesibile în engleză și în limba de origine a jurnalistului respectiv.

Arhitectura impresionantă a construcției a necesitat trei luni de lucrări din partea studioului BlockWorks, care folosește în mod curent jocul online pentru creațiile sale. Mai mult de 12,5 milioane de blocuri au fost asamblate în 250 de ore de 24 de constructori din 16 țări diferite.

Pentru a intra în Biblioteca virtuală, jucătorul poate accesa serverul visit.uncensoredlibrary.com sau să descarce “Uncensored Library Minecraft Map” direct de pe site-ul oficial al inițiativei.

Concursul Eurovision 2020 a fost anulat

Concursul Eurovision 2020, care urma să aibă loc în Regatul Țărilor de Jos, a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus, au anunțat ieri organizatorii. “Cu profund regret vă anunțăm anularea concursului Eurovision 2020 de la Rotterdam”, a indicat într-un comunicat organizația acestui eveniment, care este urmărit în fiecare an de milioane de telespectatori din lume. Reprezentanții European Broadcasting Union (EBU), organizatorii celei de-a 65-a ediții, au precizat că “de-a lungul ultimelor săptămâni au studiat numeroase opțiuni alternative de a putea organiza concursul. Dar, având în vedere incertitudinea generată de propagarea Covid-19 în Europa - și a restricțiilor impuse de guvernele diverșilor participanți și de autoritățile olandeze - Uniunea Europeană de Radio și Televiziune a decis că este imposibil de organizat evenimentul în direct așa cum era prevăzut”. Potrivit comunicatului, organizatorii se gândesc la o ediție 2021 la Rotterdam. 41 de reprezentanți urmau să participe la această ediție.

Document UE: Rusia, campanie de dezinformare în Europa

Mass-media ruse au desfășurat “o semnificativă campanie de dezinformare” împotriva Occidentului, pentru a agrava impactul noului tip de coronavirus, a genera panică și a semăna neîncredere, potrivit unui document al Uniunii Europene consultat ieri de Reuters. “Este în curs o semnificativă campanie de dezinformare din partea mass-media de stat ruse și furnizorilor de știri pro-Kremlin cu privire la COVID-19”, se spune în acest document intern ce datează din 16 martie. “Scopul global al dezinformării desfășurate de Kremlin este de a agrava criza de sănătate din țările occidentale... în linie cu strategia mai amplă a Kremlinului de a încerca să submineze societățile europene”, se spune în documentul elaborat de Serviciul European de Acțiune Externă, care îl asistă pe Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă și de securitate comună în exercitarea mandatului său.

Bernie Sanders urmează “să-și reevalueze” continuarea campaniei

Senatorul independent Bernie Sanders urmează “să-și reevalueze” continuarea candidaturii în alegerile prezidențiale americane în urma unei serii de înfrângeri usturătoare în alegerile primare democrate, a declarat ieri șeful său de campanie pentru mai multe publicații americane. “Viitoarele alegeri primare sunt peste trei săptămâni”, a declarat Faiz Shakir pentru cotidianul The Washington Post (WP).

Unele scrutine au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus.

“Senatorul Sanders va discuta cu susținătorii pentru a-și evalua campania. Imediat, însă, el se concentrează asupra răspunsului autorităților dat epidemiei coronavirusului și pentru a se asigura că avem grijă de muncitori și de cei mai vulnerabili”, a precizat Shakir.

O femeie în vârstă de 103 ani s-a vindecat de coronavirus

O femeie de 103 din Iran s-a vindecat după ce a contractat noul tip de coronavirus, a anunțat agenția oficială iraniană Irna, în condițiile în care boala este considerată a fi mult mai periculoasă pentru persoanele în vârstă. Pacienta fusese spitalizată în orașul Semnan, la circa 180 de kilometri est de Teheran, a precizat Irna în noaptea de marți spre miercuri, fără a da numele acestei femei. Aceasta a fost “autorizată să iasă din spital după ce s-a vindecat în totalitate”, adaugă agenția iraniană, citându-l pe directorul centrului spitalicesc universitar din oraș. Potrivit agenției, acesta este al doilea pacient foarte în vârstă care a contractat COVID-19 și care s-a vindecat în Iran. Irna mai citează cazul unui bărbat din Kerman, în sud-estul țării, care a supraviețuit acestei pneumonii virale la vârsta de 91 de ani. Acesta s-ar fi vindecat luni, după ce fusese bolnav timp de trei zile și în pofida faptului că suferea deja de probleme de hipertensiune și astm. Agenția de presă iraniană nu precizează tratamentul administrat celor doi pacienți.

În afara Chinei, țara unde au fost raportate primele cazuri de îmbolnăviri la sfârșitul lui 2019, Iranul este una dintre țările cele mai afectate de epidemia mondială de COVID-19.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.