Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: CNN: Nouă membri ai unei familii, uciși în atacul american din Kabul

Ziarul de Vrancea
29 aug 2021 945 vizualizări

Pentagonul nu a confirmat cifrele, dar investighează cu privire la victimele civile ale atacului cu dronă n azi se încheie oficial retragerea americană din Afganistan

Statele Unite anchetează cu privire la posibile victime civile într-un atac aerian care a distrus o mașină înțesată cu explozivi în capitala afgană Kabul, a anunțat un purtător de cuvânt al Comandamentului Central al armatei americane (CENTCOM). “Suntem la curent cu faptul că victime civile au fost anunțate în urma atacului nostru aerian vizând un vehocul la Kabul”, a anunțat într-un comunicat un purtător de cuvânt al Pentagonuluil, căpitanul Bill Urban.

“Suntem în continuare pe cale să evaluăm rezultatele acestui atac aerian care, știm, a oprit o amenințare iminentă a SIK (Statul Islamic în Khorasan) împotriva aeroportului”, subliniază CENTCOM, referindu-se la gruparea teroristă care a revendicat atentatul de joi.

Înainte de publicarea acestui comunicat, CNN a scris că nouă membri ai unei familii - inclusiv șase copii - au fost uciși în atacul aerian de duminică, în capitala afgană suprapopulată, din care mii de afgani încearcă în continuare să fugă de talibani.

AFP scrie că nu a fost în măsură să confirme acest bilanț, însă presa locală a anunțat la rândul său victime civile. “Știm că au existat explozii importante și puternice în urma distrugerii vehiculului, care indică prezența unei cantitiți mari de materiale explozive în acesta, ceea ce a cauzat pierderi suplimentare”, a subliniat căpitanul Urban. “Ceea ce s-a întâmplat nu este clar și continuăm să anchetăm”, a anunțat el. “Am fi profund întristați de orice eventuală pierdere a vreunei vieți nevinovate”, a adăugat el.

Statele Unite au efectuat duminică un atac aerian, la câteva zile după un atentat sinucigaș vizând civili și trupe americane care filtrează o mulțime uriașă ce încearcă să pătrundă în aeroportul din Kabul pentru a fugi din nou de regimul taliban. Aproximativ 100 de persoane au fost ucise în atac - inclusiv 13 militari americani și doi britanici.

Mașina distrusă duminică în atacul aerian american se îndrepta către aeroportul din Kabul, a precizat un purtător de cuvânt taliban.

Peste 114.000 de persoane au fost evacuate din Afganistan de la 15 august, când talibanii au preluat puterea.

Retragerea americană din Afganistan urmează să se încheie azi.

Parisul reduce drastic limita de viteză admisă la 30km/h

Începând de ieri, Parisul a impus o limită de viteză de 30 de km/h pe aproape toate străzile, într-o încercare de a reduce accidentele și poluarea sonoră. Primarul Anne Hidalgo a promis să reducă spațiul public dedicat mașinilor în unul dintre cele mai aglomerate orașe ale Europei. Astfel, de luni, 30 august, viteza maximă admisă în capitala Franței este de 30 de km/h. Ideea este ca traficul rutier să fie diminuat și de a fi privilegiată bicicleta ori transportul în comun. Dar, unii bicicliști circulă în Paris cu peste 30 de km/h.

Vor exista și mici excepții de la acest minim de viteză, spre exemplu pe Champs Elysées se va putea circula în continuare cu 50 de km/h ori pe șoseaua ce înconjoară Parisul va fi menținută viteza actuală de 70 de km/h.

Pentru cei care nu vor respecta noua decizie a Primăriei Capitalei amenda este de 135 de euro și retragerea a 2 puncte de pe permisul de conducere.

Pe aproape 60% din străzile capitalei franceze au fost deja instituite restricții de viteză și, de când Hidalgo a devenit primar, în 2016, pe multe altele sunt sensuri unice sau este posibil doar traficul pietonal.

Agenția pariziană pentru Climat susține că “noua măsură va fluidiza traficul și va reduce poluarea atmosferică cea care provoacă 2.500 de decese anual, în capitala Franței “. Începând din 2022, primăria plănuiește să interzică accesul majorității autovehiculelor din centrul Parisului, astfel încât orașul să fie pregătit pentru a găzdui Jocurile Olimpice, în 2024.

OMS: Peste 230.000 de decese COVID-19 în Europa, până la 1 decembrie

Organizația Mondială a Sănătății consideră “fiabilă” o proiecție care preconizează 236.000 de decese suplimentare din cauza COVID-19 în Europa - până în decembrie -, a anunțat ieri directorul regional OMS Hans Kluge. El s-a arătat îngrijorat de o stagnare recentă a ritmului vaccinării pe acest continent. “Săptămâna trecută, numărul morților în regiune a crescut cu 11%, iar o proiecție fiabilă prevede 236.000 de morți în Europa până la 1 decembrie” în afară de cele 1,3 milioane de decese cauzate de COVID-19 pe acest continent, a avertizat într-o conferință de presă Hans Kluge.

Liderul unui grup antimască a murit din cauza COVID-19 la vârsta de 30 de ani

Un american în vârstă de 30 de ani, Caleb Wallace, un aprig opozant al purtării măștii de protecție împotriva COVID-19, tatăl al trei copii, iar în curând al celui de-al patrulea copil, a murit în weekend în Texas.

Texanul Caleb Wallace a murit sâmbătă, la o lună după ce a fost spitalizat, a anunțat soția sa, Jessica Wallace, pe o pagină GoFundMe, pe care prezenta cu regularitate informații despre soțul său bolnav. Soția sa este însărcinată cu al patrulea copil. “Caleb s-a stins liniștit”, scrie ea. “Va trăi mereu în inima și mintea noastră”.

La 4 iulie 2020, Caleb Wallace a ajutat la organizarea unei adunări, denumite “The Freedom Rally”, la San Angelo, în Texas, la care participanții arborau pancarte împotriva purtării măștii de protecție, închiderii magazinelor și care puneau în discuție pericolul reprezentat de COVID-19.

El a înființat, de asemenea, un grup, denumit “Apărătorii libertății din San Angelo”. În aprilie, el a trimis o scrisoare districtului școlar din San Angelo prin care cerea suspendarea tuturor protocoalelor sanitare implementate în școli în cadrul luptei împotriva noului coronavirus.

Soția sa a declarat publicației locale San Angelo Standard-Times că bărbatul a început să prezinte simptome de COVID-19 la 26 iulie, dar a refuzat inițial să se testeze sau să se ducă la spital. Potrivit acesteia, el a preferat să ia doze mari de vitamina C, zinc și ivermectină - un medicament folosit în tratarea paraziților intestinali la animale și împotriva râiei la om - pe care autoritățile nu le recomandă foarte ferm împotriva COVID-19.

La 30 iulie, Caleb Wallace a fost dus la secția de urgențe a spitalului în care a fost internat. El a fost internat la reanimare și i s-a administrat oxigen de la 8 august.

Cu o zi înainte de moartea texanului, soția sa a scris un mesaj pe pagina dedicată memoriei acestuia. “Celor cărora i-au dorit moartea (le transmit că) îmi pare rău că punctele sale de vedere și opiniile sale îi rănesc. M-am rugat pentru ca el să iasă din această încercare cu o nouă stare de spirit și o mai mare apreciere a vieții. Nu pot să spun mai mult, pentru că nu pot vorbi în locul său”, a scris ea.

China interzice examenele scrise pentru elevii din ciclul primar

China a interzis ieri examenele scrise pentru copiii de șase și șapte ani din ciclul primar, în încercarea de a mai reduce presiunea asupra elevilor, percepută ca o frână în calea creșterii natalității.

Beijingul a început luna trecută o amplă reformă în sistemul educațional, unde volumul excesiv de muncă al elevilor și costurile prohibitive ale cursurilor de sprijin sunt tot mai criticate. Învățământul din China este deosebit de competitiv și elitist, pentru a reuși la examenul de maturitate, “gaokao”, care stabilește la sfârșitul liceului accederea sau nu în învățământul superior.

Conform noilor directive publicate luni de Ministerul Educației, nu va mai fi posibil să se organizeze examene scrise în primul și în al doilea an de școală primară. “Examenele prea dese îi încarcă foarte mult pe elevi și îi supun unei presiuni enorme”, susține ministerul. Acest lucru “le afectează sănătatea mintală și psihică”, a adăugat ministerul.

Autoritățile au început reforma de luna trecută, când au interzis cursurile de sprijin private în weekend și în timpul vacanțelor școlare.

Măsura a produs un cutremur în sectorul educațional comercial, extrem de profitabil, și pune sub semnul întrebării locul de muncă pentru milioane de profesori. Obsedați de reușita copiilor, părinții chinezi obișnuiesc să îi înscrie pe aceștia la o multitudine de cursuri extrașcolare, deseori extrem de scumpe.

Cei care își permit cumpără de asemenea locuințe în apropierea celor mai bune școli pentru a-și putea trimite copiii la ele. Acest fenomen a dus la creșterea prețurilor în sectorul imobiliar. Însă povara financiară pe care o implică o educație de calitate este deseori cauza pentru care cuplurile aleg să nu aibă un copil, în contextul în care autoritățile încearcă să stimuleze natalitatea pe fondul încetinirii creșterii economice.

Indonezia: Un tânăr a fost ucis de un tigru de Sumatra, specie în pericol de dispariție

Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost atacat mortal de un tigru de Sumatra, specie aflată în pericol de dispariție, în provincia indoneziană Riau, a anunțat luni un reprezentant al autorităților.

Băiatul era însoțit duminică de tatăl său, muncitor pe o plantație de palmieri pentru ulei din districtul Siak, când a fost atacat mortal de tigru, a declarat Muhammad Mahfud, reprezentant al Agenției provinciale pentru protecția naturii. “Trebuie să instalăm o cutie capcană pentru ca tigrul să fie relocat”, a precizat Mahfud.

Acest incident a avut loc la mai puțin de o săptămână de la momentul la care o femelă de tigru de Sumatra și cei doi pui ai ei au fost omorâți după ce au fost capturați într-o capcană cu cablu din Aceh, o altă provincie de pe aceeași insulă indoneziană. Tigrul de Sumatra este singura subspecie de tigru rămasă în Indonezia. Tigrii de pe insulele indoneziene Java și Bali au dispărut în urmă cu mai mulți ani.

În prezent, doar aproximativ 400 de exemplare de tigru de Sumatra mai trăiesc în sălbăticie, iar populația lor este în continuă scădere din cauza braconajului și a reducerii habitatului natural, cauzată de despăduriri și înființarea plantațiilor de palmieri pentru ulei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.