Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Cine este autorul atacului terorist de la Viena

Ziarul de Vrancea
3 nov 2020 1692 vizualizări

Tânărul musulman, născut și crescut în Austria, era cunoscut de autorități pentru radicalizarea sa

Atacatorul împușcat în cursul atentatelor comise luni seara la Viena era un tânăr de 20 de ani născut și crescut în oraș, cunoscut serviciilor de informații interne ca fiind unul dintre cei 90 de islamiști austrieci care doreau să plece în Siria. Atacatorul avea la activ o condamnare pentru implicare într-o organizație teroristă, a declarat ieri ministrul austriac de interne Karl Nehammer. Acesta a subliniat că atentatorul este în mod cert un adept al organizației islamiste radicale Stat Islamic. Kujtim Fejzulai a fost condamnat la 25 aprilie 2019 la 22 luni de detenție pentru că încercase să plece în Siria pentru a se alătura Statului Islamic. La 5 decembrie a fost eliberat condiționat, beneficiind de prevederile Legii penale juvenile, a mai spus ministrul. Poliția a percheziționat 15 locuințe și a reținut câteva persoane având legături cu agresorul, a precizat același responsabil. Patru persoane și-au pierdut viața, inclusiv atacatorul, și șapte victime ale atacului de la Viena se află în stare critică, prezentând risc vital major, a anunțat o purtătoare de cuvânt a Serviciului de sănătate. În total, 17 victime ale atacului primesc îngrijiri în diferite spitale, în special pentru răni prin împușcare și tăieturi, a spus aceeași purtătoare de cuvânt. Alți 10 pacienți cu leziuni ușoare sunt în stare de șoc, a adăugat ea. Autoritățile austriece au sugerat că în atacurile de luni seara ar fi fost implicați mai mulți atacatori, dintre care unul a fost ucis. Acesta avea asupra sa o pușcă de asalt și mulajul unei centuri explozive. În prezent, anchetatorii încearcă să stabilească dacă este posibil ca acesta să fi acționat de unul singur, în condițiile în care tiruri au avut loc în cel puțin șase locuri diferite, conform agențiilor de presă internaționale.

SUA: Cei cinci candidați au pierdut votul popular și au devenit președinți

 va fi Trump primul care o face de două ori?

Candidați la președinție au pierdut de cinci ori în istoria Statelor Unite votul popular și au devenit președinți, cel mai recent în 2016. “Însă poate fi Donald Trump primul care să o facă de două ori?”, se întreabă The Associated Press, care prezintă cele cinci cazuri. 1824: Andrew Jackson a obținut pluralitatea în votul popular și în Colegiul Electoral, însă nu și majoritatea, iar Camera Reprezentanților a fost chemată să se pronunțe. Ceilalți trei candidați, la fel ca Jackson, erau membri ai Partidului Democrat-Republican - John Quincy Adams, William Crawford și Henry Clay. Clay l-a susținut pe Adams, care a obținut astfel victoria și l-a numit secRetar de Stat. Iritat de acest “târg corupt”, Jackson a părăsit Senatul și a candidat din nou la președinție în 1828. De acea dată a învins cu ușurință. 1876: Democratul Samuel Tilden a obținut cu peste 200.000 de voturi mai multe decât republicanul Rutherford B. Hayes. Însă avea nevoie de 185 de voturi în Colegiul Electoral și a obținut doar 184, iar Hayes 165. Au fost disputate 20 de voturi în Florida, Louisiana, Oregon și South Carolina. Congresul a înființat o comisie alcătuită din reprezentanți ai ambelor părți, pentru a hotărî învingătorul. La 2 martie, cu trei zile înainte de învestire, comisia l-a ales pe Hayes, un compromis acceptat de democrați în schimbul promisiunii retragerii trupelor din Sud, punând capăt Reconstrucției. 1888: Campania a fost plină de corupție, inclusiv de acuzații de cumpărarea voturilor și suprimarea voturilor unor afroamericani. Președintele democrat Grover Cleveland l-a înfrânt pe republicanul Benjamin Harrison cu peste 90.000 de voturi, însă a fost înfrânt în Colegiul Electoral cu 233 de voturi la 168. Cleveland s-a întors la președinție în următoarele alegeri. 2000: Republicanul George W. Bush a fost înfrânt în votul popular de democratul Al Gore, cu peste 500.000 de voturi. Însă votul în Colegiul Electoral a fost strâns, iar totul s-a redus la Florida, unde o reumărare s-a transformat în litigii cu privire la inscripțiile de pe buletinele de vot individuale. La 12 decembrie, Curtea Supremă americană a oprit reumărarea voturilor după ce Bush s-a desprins în Florida, iar fostul guvernator al Texasului a fost desemnat președinte. Bush a obținut 271 de voturi ale marilor electori, iar Gore 266. 2016: Donald Trump a obținut în Colegiul Electoral 304 voturi, iar Hillary Clinton 227, însă a fost înfrânt în votul popular cu 2,8 milioane de voturi. Numărul alegătorilor a crescut în timp, însă Trump a pierdut votul popular cu cea mai mare marjă cu care a fost ales vreun președinte.

Al-Qaida îl amenință pe Macron și îndeamnă la uciderea oricui îl insultă pe Mahomed

Gruparea jihadistă Al-Qaida în Magrebul Islamic (AQMI) își îndeamnă susținătorii să ucidă toate persoanele care-l insultă pe profetul Mahomed și amenință să se răzbune pe președintele francez Emmanuel Macron, care apără dreptul de a-l caricaturiza pe profet. “Uciderea celui care-l insultă pe profet este dreptul fiecărui musulman capabil să-l aplice”, a scris luni AQMI într-un comunicat, o reacție față de declarațiile președintelui francez Emmanuel la omagiul național adus profesorului francez Samuel Paty, decapitat la 16 octombrie într-un atentat islamist în regiunea pariziană din cauză că le-a arătat elevilor la clasă caricaturi Charlie Hebdo ale profetului. Macron a subliniat că Franța, în numele libertății de exprimare, nu va renunța la caricaturi, declanșând un val de critici în lumea musulmană, manifestații și un apel la boicotarea produselor franțuzești. Zeci de mii de persoane au manifestat în ultimele zile împotriva Franței în mai multe țări musulmane, inclusiv peste 50.000 de oameni, luni, în Bangladesh, unde unii protestatari au ars efigii ale lui Macron și steaguri franceze. “Boicotarea este o datorie, dar nu este de ajuns”, subliniază AQMI, care îndeamnă la “răzbunare” și care-l prezintă drept un “martir” pe tânărul rus de origine cecenă radicalizat care l-a ucis pe Samuel Paty.

Turcia: O fată de patru ani, scoasă dintre dărâmături, la 91 de ore de la cutremur

O fată în vârstă de patru ani, acoprită de moloz, a fost salvată ieri, în vestul Turciei, la aproape patru zile după puternicul cutremur în Marea Egee care a afectat această regiune, al cărui bilanț a crescut la peste 100 de morți.

“Am asistat la un miracol în a 91-a oră. Salvatori au scos-o pe Ayda, în vârstă de patru ani, în viață”, a anunțat pe Twitter, primarul Tunc Soyer.

Corespondenți i-au văzut pe salvatori evacuând fata în aplauze, în districtul Bayrakli, puternic afectat de cutremurul de vineri. “În aceste vremuri de suferință, am cunoscut și acest moment de bucurie”, afirmă primarul.

Luni, salvatori au scos dintre dărâmături două fete în viață, în vârstă de trei și 14 ani, în provincia Izmir. Bilanțul victimelor acestui cutremur a crescut marți la 102 morți. Cutremurul de magnitudinea 7 pe scala Richter s-a soldat de asemenea cu 994 de răniți, dintre care 147 erau în continuare spitalizați. Seismul, al cărui epicentru a fost localizat în Marea Egee, a afectat, de asemenea Insula Greacă Samos, unde a ucis doi adolescenți.

Librăriile rămân deschise în Belgia deoarece cărțile sunt “bunuri esențiale”

Guvernul belgian a decis ca librăriile să rămână deschise spre bucuria cititorilor. “Cultura are de jucat un rol enorm”, a spus vicepremierul Georges Gilkinet. Belgia, care a înăsprit restricțiile pentru șase săptămâni, păstrează librăriile deschise, considerând cartea printre “bunurile esențiale”: la Bruxelles, librarii și cititorii au spus că recursul către literatură este indispensabil în fața “angoasei” generate de pandemie. În condițiile în care Belgia a înăsprit drastic luni restricțiile, librăria Tropismes a fost unul dintre puținele magazine din Galeriile Regale - elegant pasaj acoperit din centrul capitalei - care atrage un flux constant de clienți, care a contrastat cu ciocolateriile vecine fără turiști. Față de Franța, guvernul lui Alexander De Croo a clasat librăriile printre afacerile care pot “rămâne deschise publicului atât timp cât oferă în special bunuri esențiale”. “Credem că este esențial să dezvoltăm o preocupare legată de sănătatea mintală a tuturor belgienilor. Cultura joacă un rol enorm”, a declarat vicepremierul belgian Georges Gilkinet, pentru cotidianul Le Soir.

În librăria de secol XIX, clienții sunt numeroși: “În Belgia, este singurul acces la cultură care ne-a mai rămas. Între a face cumpărături la supermarket și a te întoarce acasă ca să nu faci nimic este important să citim!”, a spus Sébastien Décupère, recepționer.

Vaticanul face precizări cu privire la susținerea Papei a “uniunilor civile” gay

Vaticanul a rupt tăcerea la zece zile după polemica provocată de deschiderea Papei Francisc față de “uniunile civile” ale cuplurilor gay și a precizat, într-o notă internă, că Suveranul Pontif nu a pus în niciun fel în discuție dogma căsătoriei între un bărbat și o femeie. În această notă internă, trimisă la sfârșitul săptămânii nunților apostolici (ambasadori), Secretariatul de Stat al Vaticanului - administrația de cel mai înalt rang la Vatican - insistă asupra faptului că Papa nu a schimbat doctrina Bisericii Catolice. “Este evident că Papa Francisc s-a referit la anumite dispoziții ale unor state și nu la doctrina Bisericii, reafirmată adesea de-a lungul anilor”, se arată în această notă, publicată de către nunțiul apostolic din Mexic, arhiepiscopul Franco Coppola.

În “Francesco” - un documentar prezentat la 21 octombrie la Festivalul de Cinema de la Roma -, Papa Francisc a apărat “o lege a uniunii civile” pentru persoanele de orientare homosexuală, care au “dreptul să fie acoperite legal”. “Persoanele homosexuale au dreptul să fie în familie. Sunt copiii lui Dumnezeu, au dreptul la o familie”, declară Suveranul Pontif în acest documentar realizat de Evgeny Afineevsky. Declarațiile Papei - în realitate un montaj a două fragmente inedite dintr-un interviu acordat în 2019 unei televiziuni mexicane - i-au făcut pe unii catolici tradișionaliști să se teamă că Papa este în favoarea căsătoriei între persoane de același sex.

Cardinalul ultraconservator german Gerhard Müller - fostul paznic al dogmei la Vtican, pensionat de către Papă în 2017 - a declarat că a primit sute de apeluri telefonice de la credincioși “tulburați”. “Papa nu este deasupra cuvântului lui Dumnezeu”, l-a atacat el, în Corriere della Sera, la o zi după apariția documentarului.

În nota sa către nunții apostolici, Secretariatul de Stat apreciză că montajul din documentar, care nu conține întrebările puse Papei, ar fi “provocat confuzia”.

Coronavirus în Suedia: Situația este „foarte gravă”

Numărul infecțiilor cu coronavirusul crește rapid în Suedia, a avertizat ieri premierul Stefan Lövfen, acesta anunțând și recomandări mai stricte pentru încă trei regiuni. „Avem o situație foarte gravă”, a declarat Löfven în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de ministrul sănătății Lena Hallengren și de directorul general al Agenției de Sănătate Publică, Johan Carlson. „Din ce în ce mai multe paturi de terapie intensivă sunt folosite pentru a trata pacienți COVID. Răgazul pe care l-am primit în vară s-a terminat”, a adăugat Lofven.

Suedia se confruntă cu o creștere vertiginoasă a numărului de noi infecții în ultimele săptămâni, peste vârfurile înregistrate în primăvară, însă la niveluri mai scăzute raportate la populație decât în țări ca Belgia, Spania sau Franța. Cele trei regiuni vizate sunt Halland, Jönköping and Örebro. Asta înseamnă că opt din cele 21 de regiuni ale Suediei sunt vizate acum de restricții locale, printre acestea numărându-se și capitala Stockholm, Uppsala și Skane. Măsurile exacte vor fi decise de autoritățile regionale împreună cu Agenția de Sănătate Publică și vor varia în funcție de regiune însă unele recomandări comune includ evitarea contactului fizic cu persoane din afara gospodăriei și încurajarea telemuncii acolo unde este posibilă. Premierul suedez a anunțat de asemenea că petrecerile în restaurante vor fi limitate la opt persoane.

„Tot ceea ce facem acum va conta pentru cum sărbătorim Lucia (n.r. Sărbătoarea Sfintei Lucia) și Crăciunul”, a transmis Stefan Lövfen, îndemnând toate persoanele din Suedia să depună eforturi mai mari pentru a urma recomandările locale și naționale. 7 din 10 suedezi sunt vizați acum de recomandările mai stricte.

 

Xxxxxxxxxxxxx

 

„Regele cârnaților” din Rusia, ucis cu arbaleta în propria saună

 

Autoritățile rusești au deschis o anchetă după ce bărbat a fost ucis luni dimineață cu arbaleta în sauna sa de lângă Moscova, în timp ce presa rusă scrie că victima este om de afaceri care deține mai multe fabrici de mezeluri. „În noaptea de 2 noiembrie, mai mulți bărbați mascați au intrat în banya (sauna tradițională rusească) din casa victimei, au legat proprietarul casei și pe soția acestuia, după care au cerut să li se dea banii păstrați în casă”, a declarat Comitetul rus de anchetă. Potrivit acestui comunicat de presă, soția victimei a reușit să se elibereze și să anunțe poliția, care a găsit omul ucis. “În timp ce inspectau locul crimei, anchetatorii au confiscat arbaleta cu care bărbatul a fost ucis”, se adaugă în comunicat.

Atacatorii au putut scăpa cu mașina victimei lor, găsită lângă Istra, un oraș la nord-vest de Moscova. Unul dintre ei a fost arestat seara, potrivit agențiilor de presă rusești. Comitetul de anchetă nu a dat numele victimei, dar presa rusă asigură că este vorba de Vladimir Marougov, supranumit „Regele cârnaților”. Vladimir Marugov deținea mai multe companii de prelucrare a cărnii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.