Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: China face ochi dulci europenilor, în contextul în care Donald Trump izolează tot mai mult SUA de partenerii economici de pe bătrânul continent

Ziarul de Vrancea
25 mar 2019 1405 vizualizări

Franța, Germania și Comisia Europeană (CE) au revendicat ieri un parteneriat mai echilibrat între China și Europa, care să aibă la bază “încrederea” și “reciprocitatea” și au pledat în favoarea unui multilateralism “renovat”, în absența Statelor Unite, tot mai izolate, relatează AFP.

În cadrul unui minisummit fără precedent - și fără să citeze vreodată numele lui Donald Trump - Emmanuel Macron, Angela Merkel și Jean-Claude Juncker au avertizat împotriva “tensiunilor comerciale” în contextul unor ofensive în toate direcțiile ale președintelui american, mai ales împotriva importurilor chineze.

“Fricțiunile internaționale continuă să crească și sunt tot mai marcate de conflicte geopolitice”, și-a exprimat îngrijorarea Xi Jinping la finalul reuniunii, în sala de festivități a Palatului Elysée. Emmanuel Macron a avut inițiativa acestei întâlniri în patru, care a durat un pic peste o oră, la Elysée, menită să prezinte un front european unit în fața Chinei.

UE se simte, în fapt, prinsă în menghină între Donald Trump și abordarea sa contractualistă a relațiilor internaționale, pe de o parte, și expansiunea chineză, încarnată de proiectul “noilor drumuri ale mătăsii” și de investiții masive peste tot în lume și mai ales în Europa, ca de exemplu în Italia, ultima țară care s-a lăsat sedusă. “Alegerea evidenței și rațiunii în secolul al XXI-lea este un parteneriat euro-chinez puternic, definit pe baze clare, exigente și ambițioase”, a declarat luni președintele francez, la finalul unei înâlniri cu omologul său chinez, sosit cu câteva ore mai devreme la Paris.

“Noi avem divergențe. Niciunul dintre noi nu este naiv”, a subliniat el, din nou, ieri, îndemnând China “să respecte unitatea Uniunii Europene (UE)”, în contextul în care Beijingul este suspectat că creează disensiuni între state membre UE prin politica sa de investiții. “Cooperea aduce mai mult decât confruntarea”, a insistat el.

“Neîncredere”

Xi jinping i-a răspuns printr-un îndemn la depășirea “neîncrederii”. “Sigur, există puncte de dezacord, de competiție, dar aceasta este o competiție pozitivă. Noi suntem pe cale să avansăm împreună”, a declarat el. Președintele chinez nu a anunțat, însă, măsuri concrete prin care să dea asigurări Europei în privința “noilor drumuri ale mătăsii”. “Acesta este un proiect important”, iar “noi, europenii, vrem să jucăm un rol”, însă “acest lucru trebuie să conducă la reciprocitate și ne este un pic greu să o găsim”, a declarat cancelarul german Angela Merkel. “Aș vrea ca întreprinderile europene să găsească același grad de deschidere ca întreprinderile chineze în Europa. Totală”, a subliniat președintele CE Jean-Claude Juncker, care urmează să prezideze viitorul summit UE-China, la 9 aprilie, la Bruxelles.

Cei patru lideri și-au subliniat, în schimb, convergența cu privire la necesitatea unei “modernizări” a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), arbitrul schimburilor internaționale, a cărei utilitate este contestată de către locatarul Casei Albe. După venirea lui Donald Trump la putere, lui Xi Jinping îi place să se prezinte ca un actor clasic al concertului națiunilor. Liderul comunist a fost aplaudat la Forumul de la Davos, în 2018, de crema liberalismului economic mondial.

China a investit cel puțin 145 de miliarde de euro în Europa din 2010, însă această tendință pare să încetinească, în contextul în care mai multe state își înăspresc măsurile, cu scopul de a încadra achizițiile gigantului asiatic.

Parlamentarii britanici preiau controlul Brexitului

Parlamentarii britanici au preluat controlul Brexitului de la guvern pentru o zi într-o încercare neobișnuită de a găsi o cale de a ieși din impas după ce acordul premierului Theresa May cu UE a fost respins.

Astfel, miercuri parlamentarii vor vota pentru mai multe opțiuni privind Brexitul, acordând astfel parlamentului o șansă de a indica dacă susține un acord care ar implica legături mai apropiate cu Bruxelles-ul pentru ca apoi guvernul să se îndrepte în acea direcție.

La aproape trei ani de la referendumul prin care britanicii au votat ieșirea din UE și cu patru zile înainte de data inițială a ieșirii oficiale, rămâne neclar când sau dacă va avea loc Brexitul, parlamentul și națiunea britanică fiind divizate. Votul din parlament subliniază pierderea autorității premierului Theresa May asupra propriilor parlamentari și miniștri, deși ea a afirmat că guvernul nu este obligat să țină cont de așa-numitele voturi indicative. „Guvernul va continua să ceară realism, orice opțiune luată în considerare trebuie să fie livrabilă în negocierile cu UE”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Ieșirea din UE.

Duminică, ministrul Brexitului Stephen Barclay a declarat că dacă parlamentul va prelua controlul asupra procesului Brexitului, consecința ar putea fi organizarea unor alegeri anticipate, această variantă fiind susținută cel mai probabil de Partidul Laburist din opoziție. May a afirmat de asemenea că nu va implementa o propunere care este împotriva manifestului ei din campanie în care a promis o separare clară de UE. Dacă parlamentarii vor ajunge la un consens miercuri, deși ar putea fi dificilă transformarea voturilor indicative în lege, acest lucru ar pune presiune pe un premier care a acuzat parlamentul că nu are o altă soluție viabilă în afara acordului său. Votul de luni a fost lansat de Oliver Letwin, un parlamentar din Partidul Conservator al lui May. Premierul a recunoscut anterior că acordul la care a ajuns cu UE nu are destulă susținere pentru a fi aprobat. May nu a exclus posibilitatea unui nou vot asupra acordului, care ar putea avea loc joi.

The Sun a informat că ea a sugerat duminică că ar putea demisiona dacă va convinge destui parlamentari din partidul ei să îi susțină acordul. Unii parlamentari i-au cerut deja oficial să își dea demisia.

Bruxelles-ul a adoptat directiva referitoare la drepturile de autor pe internet

Actul normativ, care vizează protejarea proprietății intelectuale în mediul online, nu este pe placul unor giganți precum YouTube, Facebook sau Google News

Parlamentul European a adoptat ieri directiva referitoare la drepturile de autor pe internet, cu 348 de voturi pentru, 274 împotrivă și 36 de abțineri, marcând încheierea unui proces legislativ care a început în 2016. Decizia Parlamentului European urmează să fie adoptată în următoarele săptămâni de statele membre.

Dacă statele membre vor accepta textul adoptat de Parlamentul European, acesta va intra în vigoare după publicarea în monitorul oficial, iar apoi statele membre vor avea la dispoziție doi ani să o implementeze. Directiva are rolul să asigure că drepturile și obligațiile prevăzute de legea copyright-ului vor fi aplicate și internetului. YouTube, Facebook și Google News sunt unele dintre companiile cu activități online care vor fi direct afectate de această legislație. Directiva are rolul să asigure că internetul va rămâne un spațiu de exprimare liberă, dar să întărească în același timp drepturile de autor ale muzicienilor, artiștilor și scriitorilor, precum și ale publisherilor de știri. Aceștia vor putea să negocieze remunerații mai bune pentru utilizarea lucrărilor lor, atunci când sunt afișate pe platformele de internet. Directiva va asigura acest lucru prin faptul că platformele de internet vor fi direct răspunzătoare de conținutul afișat pe site-urile lor și prin dreptul publisgerilor de știri de a negocia acorduri în numele jurnaliștilor săi, pentru știrile folosite de agregatoarele de știri.

Încărcarea de conținut pentru a-l cita, critica, evalua, caricaturiza sau parodia a fost protejat chiar mai mult decât înainte.

Directiva nu se aplică conținutului în scop necomercial

Textul precizează că încărcarea de conținut pe enciclopediile online, în scop necomercial, cum este cazul Wikipedia, sau platformele de software open source, cum este cazul GitHub, nu va intra sub incidența acestei directive. Platformele startup vor avea obligații mai puține decât cele consacrate. Autorii și artiștii vor putea solicita remunerații suplimentare de la distribuitorii care le exploatează lucrările, atunci când remunerațiile inițiale sunt disproporționat de scăzute comparativ cu beneficiile obținute de distribuitor.

Directiva are rolul să faciliteze ca materialul cu copyright să fie utilizat liber prin minerit de text și date, fiind eliminat un dezavantaj semnificativ cu care se confruntau cercetătorii europeni. Restricțiile de copyright nu se vor aplica conținutului folosit pentru predare sau ilustrare. Această directivă permite ca materialele cu copyright să fie utilizate gratuit pentru păstrarea moștenirii culturale.

Parlamentul European a votat în favoarea renunțării la ora de vară, din 2021

Parlamentul European a votat marți în favoarea renunțării la sistemul orei de vară și de iarnă, în care ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare primăvară și toamnă, măsura urmând să fie aplicată din 2021.

Statele care vor decide să păstreze ora de vară vor face ultima ajustare a ceasurilor în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă ora standard (de iarnă) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021. Proiectul de lege a fost adoptat cu 410 voturi pentru, 192 împotrivă și 51 de abțineri, iar intrarea în vigoare a acestuia a fost amânată din 2019 în 2021. Parlamentarii mai vor ca statele UE și Comisia Europeană să își coordoneze deciziile pentru a se asigura că aplicarea orei de vară în unele țări și a orei de iarnă în altele să nu perturbe piața internă.

În cazul în care Comisia va constata că aranjamentele referitoare la oră ar putea să afecteze, în mod semnificativ și permanent, funcționarea pieței unice, atunci ar putea să propună amânarea datei de aplicare a directivei cu maximum 12 luni, arată textul adoptat.

Acest text este poziția Parlamentului pentru negocierile cu miniștrii UE referitoare la forma finală a reglementărilor.

În februarie 2018, Parlamentul a cerut Comisiei Europene să evalueze directiva referitoare la ora de vară și, dacă va găsi necesar, să prezinte o propunere de revizuire.

În urma evaluării, care a primit 4,6 de milioane de răspunsuri, dintre care 84% erau în favoarea renunțării la schimbarea orei, Comisia a redactat propunerea, care trebuie negociată acum între Parlament și miniștrii UE.

Uniunea Europeană a unificat pentru prima oară aranjamentele referitoare la ora de vară în 1980, pentru a asigura o abordare armonizată a schimbării orei pe piața unică deoarece, până atunci, practicile și programele erau neunitare. Directiva actuală referitoare la timp cere statelor europene să treacă la ora de vară în ultima duminică din luna martie și revenirea la ora standard în ultima duminică din octombrie.

Prima misiune exclusiv feminină în afara ISS, anulată din cauza hainelor

Prima misiune în afara Stației Spațiale Internaționale (ISS) care urma să fie efectuată doar de astronaute a fost anulată de NASA din lipsă de costume de dimensiuni potrivite, informează theguardian.com.

Oficialii NASA au anulat ceea ce ar fi trebuit să fie o misiune premieră, programată vineri, după ce și-au dat seama că au un singur costum de dimensiuni potrivite și nu două. La misiune va lua parte doar Christina Koch, în timp ce Anne McClain, care trebuia să o acompanieze, va fi înlocuită de un coleg.

McClain a crezut inițial că se va descurca cu un costum spațial de mărime mare, dar, după o altă ieșire în afara ISS, care a avut loc săptămâna trecută, și-a dat seama că ar fi mai potrivită o ținută de mărime medie. În condițiile date, este mai ușor și mai rapid de modificat structura echipei de astronauți decât costumele spațiale, au declarat reprezentanții NASA. Misiunea de vineri are ca scop ieșirea în afara ISS pentru instalarea unor noi baterii. Cu ieșirea de săptămâna trecută, McClain a devenit a 13-a femeie care a reușit acest lucru, iar Koch va fi a 14-a, informează NASA.

Prima femeie care a participat la o „plimbare spațială” a fost cosmonauta sovietică Svetlana Savitskaia, în urmă cu 35 de ani.

Peste 500 de persoane au ajuns în spațiu până în prezent, dar numai 11% au fost femei. Koch și McClain sunt însă absolvente ale cursurilor NASA din 2013, dintr-o clasă în care jumătate au fost femei.

ISS este un proiect spațial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanțat în principal de Statele Unite ale Americii și la realizarea căruia participă 16 țări. Stația este ocupată în permanență, din noiembrie 2000, de echipaje comune. ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotație completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spațiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.

Tablou de Picasso furat în urmă cu 20 de ani, găsit de „Indiana Jones al lumii artistice”

Un olandez cunoscut ca „Indiana Jones al lumii artistice” a găsit un tabloul al lui Pablo Picasso care a fost furat în urmă cu 20 de ani, scrie BBC. Tabloul „Buste de Femme (Dora Maar)”, pictat în 1938, a fost furat de pe iahtul șeicului saudit Abdul Mohsen Abdulmalik Al-Sheikh, în 1999. Valoarea picturii este estimată acum la 25 de milioane de euro. Dora Maar a fost una dintre iubitele și muzele lui Picasso. Tabloul care o înfățișează a fost păstrat în casa artistului până în 1973, când a murit. Arthur Brand a devenit cunoscut la nivel internațional anul trecut, când a dat de urma unui mozaic bizantin care îl reprezenta pe Sfântul Marc, furat în anii 1970 dintr-o biserică din Cipru. În 2015, el a găsit două statui din bronz realizate de sculptorul nazist Joseph Thorak, cunoscute ca „Hitler's Horses”.

Despre tabloul lui Picasso el a declarat: „Toată lumea a presupus că a fost distrus - asta se întâmplă cu 90% din lucrările de artă furate, pentru că nu pot fi scoase la vânzare”.

Căutarea lui Brand a început în 2015, după ce a auzit că „un Picasso furat de pe un vas” circula în lumea interlopă din Olanda, deși nu știa despre ce lucrare era vorba. După ce a aflat despre ce operă era vorba, el a putut să transmită apeluri către cei care ar fi putut cumpăra-o fără să fie atenți. La începutul acestei luni, a primit un răspuns. „Doi bărbați, reprezentanți ai unui om de afaceri olandez, m-au contactat spunându-mi că tabloul se află la clientul lor. El nu știa ce să facă. Credea că Picasso este parte dintr-o tranzacție legitimă. S-a dovedit că tranzacția a fost, dar nu și metoda de plată”. Bărbații i-au adus tabloul la apartamentul lui din Amsterdam, învelit într-un cearceaf. Reprezentanți ai poliției din Franța și Olanda au spus că nu îl vor pune sub acuzare pe cel mai recent proprietar al picturii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.