MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Şeful Statului Major american îşi exprimă „respectul” faţă de combatanţii iranieni
Abordarea sa este diferită de retorica lăudăroasă şi ironică a lui Trump şi Guvernul său
Şeful Statului Major american, Dan Caine, şi-a exprimat marţi „respectul” faţă de combatanţii iranieni, spre deosebire de retorica lăudăroasă şi ironică afişată de către preşedintele american Donald Trump şi Guvernul său de la începutul războiului, relatează AFP.
Luni, preşedintele american a explicat pe ton de glumă că decizia de a scufunda o navă iraniană de război, în loc de a o captura, a fost luată pentru că aşa este ”mai distractiv”. Săptămâna trecută, secretarul său al Apărării Pete Hegseth afirma că Statele Unite ”loveau” militari iranieni în timp ce erau ”la pământ”.
”Nu s-a presupus niciodată că va fi o luptă dreaptă şi nu este o luptă dreaptă”, declara el atunci. Pete Hegseth i-a ironizat pe aliaţii Statelor Unite reticenţi să se angajeze în război şi i-a denunţat pe cei care-şi ”flutură braţele şi ţipă de groază” în semn de protest faţă de folosirea forţei.
Aceste declaraţii solemne, în conferinţe de presă sau la evenimente oficiale, au dat impresia că oficialii americani de rang înalt se bucură de impactul ofensivei militare americane.
„Infantilizare”
O locotenentă-colonel în retragere din cadrul Forţelor Aeriene americane, Rachel VanLandingham, consideră că acest ”tip de limbaj periculos şi neobişnuit” al oficialilor americani în era modernă demonstrează ”o atitudine extrem de nepăsătoare faţă de moartea şi distrugerea pe care le implică războiul”.
Cu toate că ”hiperbola” şi ”dezumanizarea inamicului” au făcut întotdeauna parte din războaiele purtate de către Statele Unite, ”infantilizarea actuală a operaţiunilor de luptă de către Pentagon este frapantă”, a declarat AFP această fostă avocată militară, în prezent profesoară de Dreptul Războiului la Universitatea Southwestern.
Declaraţiile lăudăroase ale unor oficiali de rang înalt au fost însoţite, de la începutul războiului, de postări pe reţele de socializare - ale Casei Albe - ale unor montaje video care amestecă fragmente din blockbustere hollywoodiene sau jocuri video cu imagini reale ale atacurilor în Iran.
Potrivit lui Rachel VanLandingham, această ”banalizare grosolană” a războiului dă în realitate ”un avantaj psihologic uriaş inamicului”, care poate astfel să prezinte Statele Unite ca ”însetate de sânge şi hotărâte să distrugă Iranul”. ”Ignorarea costului real al războiului, inclusiv a impactului său atât asupra civililor, cât şi a militarilor din ambele tabere care-şi servesc ţara, poate conduce la o înfrângere strategică, în pofida victoriilor tactice”, avertizează profesoara.
„Josnic”
În urma declaraţiilor sale batjocoritoare, Guvernul lui Donald Trump şi-a atras critici în societatea civilă americană. ”Un război real, cu morţi adevăraţi şi suferinţe adevărate, tratate ca şi cum ar fi un joc video este josnic”, a condamnat cardinalul Blase Cupich, arhiepiscopul din Chicago, reacţionând astfel împotriva unei înregistrări video publicate pe reţele de socializare de contul oficial al Casei Albe.
Unii reprezentanţi ai opoziţiei democrate au denunţat, la rândul lor, atitudinea de care a dat dovadă Guvernul. Liderul democraţilor în Camera Reprezentanţilor Hakeem Jeffries a apreciat că intrarea în război împotriva Iranului reprezintă o decizie ”gravă”. ”Iar Donald Trump nu a luat-o în serios”, a declarat el luni la CNN. Declaraţiile oficialilor guvernamentali marchează o prăpastie semantică faţă de cele ale comandanţilor militari americani, care s-au exprimat pentru moment cu privire la război.
Şeful Statului Major Dan Caine laudă, astfel, în conferinţele sale de presă, capacităţile americane, însă a declarat marţi că-i ”respectă” pe combatanţii iranieni.
Declaraţile generalului Caine sunt mai măsurate, apreciază Rachel VanLandingham, pentru că ”femeile şi bărbaţii în uniformă pe care-i reprezintă sunt cei care ucid şi sunt ucişi”. ”Ei au nevoie să simtă că şefi lor înţeleg riscurile pe care şi le asumă şi încărcătura emoţională pe care o reprezintă pentru cei care sunt însărcinaţi să ucidă”, a adăugat profesoara.
Soţia primarului New York-ului, în centrul unei polemici după ce a dat „like” unor postări despre atacul Hamas din 7 octombrie
Zohran Mamdani, primul primar musulman ales în New York, a trebuit să dea explicaţii pentru o serie de postări pe reţelele sociale referitoare la atacul din 7 octombrie, care ar fi fost apreciate în trecut de soţia sa, Rama Duwaji. Aceste „like-uri” trecuseră neobservate până acum, dar ele au fost scoase la lumină de mai multe instituţii media americane, relatează Le Parisien.
În prima postare în cauză, căreia Rama Duwaji i-a dat „like”, se văd mai multe fotografii cu un buldozer folosit de terorişti pentru a pătrunde în Israel. În imagini apar câteva cuvinte care par să reducă acţiunile Hamas la un simplu act politic şi să celebreze aceste acţiuni care au provocat 1.200 de morţi, în timp ce 250 de persoane au fost luate ostatice: „Spargeţi zidul apartheidului şi al ocupaţiei militare” sau „o schimbare sistemică pentru o eliberare colectivă”.
Rama Duwaji a apreciat, de asemenea, o postare din februarie 2024 de pe un cont pro-palestinian. Aceasta punea la îndoială un articol din New York Times dedicat violurilor şi agresiunilor sexuale comise în timpul atacului. Mesajul afirma în special: „Dacă v-aş spune că New York Times a angajat un tânăr absolvent cu doar câteva articole despre mâncare şi gătit pentru a fi principalul lor reporter pe teren pentru „farsa” violului în masă pe care au fabricat-o, aţi crede?”
Alte capturi de ecran arată că Rama Duwaji ar fi apreciat mesajele care îl numeau pe fostul preşedinte Joe Biden „Butcher Biden” (măcelarul Biden), afirmând că „moştenirea sa este un genocid”.
Confruntat cu această situaţie ce a generat polemici, primarul Zohran Mamdani a încercat să traseze o linie clară între acţiunea sa politică şi opiniile soţiei sale. „Soţia mea este iubirea vieţii mele şi este, de asemenea, o persoană privată care nu a ocupat niciun rol oficial în campania mea sau la Primărie”, a declarat el jurnaliştilor. „Eu, în schimb, am fost ales pentru a-i reprezenta pe cei opt milioane şi jumătate de locuitori ai acestui oraş şi consider că este responsabilitatea mea să răspund la întrebări despre ideile şi poziţiile mele”, a subliniat el.
Echipa sa de comunicare a reamintit, de asemenea, poziţia sa cu privire la atacul Hamas. Într-un comunicat, aceasta a asigurat că primarul „a fost întotdeauna clar: Hamas este o organizaţie teroristă, 7 octombrie a fost un crimă de război oribilă, iar el a condamnat fără echivoc această violenţă”.
Rama Duwaji, artistă siriano-americană în vârstă de 28 de ani, nu a comentat public aceste dezvăluiri.
Zoharan Mamdani, în vârstă de 34 de ani, primul primar musulman al New Yorkului, a cunoscut-o pe Rama Duwaji - artist, ilustrator şi ceramist siriano-american - pe o aplicaţie pentru întâlniri în 2021, cei doi căsătorindu-se într-o ceremonie la primărie la începutul anului trecut. Ales anul trecut şi preluându-şi funcţia la 1 ianuarie 2026, Zohran Mamdani este unul dintre cei mai tineri primari ai New York-ului, având înainte un unic mandat de reprezentant al circumscripţiei sale în Adunarea Statului New York.
Criticat pentru lipsa sa de experienţă, el s-a înconjurat însă de colaboratori experimentaţi, unii provenind din administraţiile locale anterioare sau chiar din administraţia fostului preşedinte Joe Biden.
Apărător al cauzei palestiniene, musulmanul de origine indiană trebuie să continue să ofere garanţii comunităţii evreieşti. În urmă cu câteva săptămâni, una dintre colaboratoarele sale demisionase după ce au fost descoperite tweet-uri antisemite pe care le postase în tinereţe.
Soţia sa, Rama Duwaji, ilustratoare de origine siriană, se bucură de aceeaşi popularitate. Contul ei de Instagram a câştigat peste un milion de abonaţi din noiembrie, potrivit statisticilor Social Blade. Pe prima pagină a publicaţiei New York Magazine dedicată modei şi culturii, The Cut, ea a declarat că nu este o „politiciană”, ci „un sprijin pentru Z”, porecla lui Zohran Mamdani, şi că doreşte să-şi folosească rolul de primă-doamnă a New York-ului „cât mai bine posibil, ca artistă”.
O persoană aflată la bordul autobuzului care a luat foc în Elveţia s-ar fi autoincendiat
incidentul s-a soldat cu şase morţi
Cel puţin şase persoane au murit şi alte trei au fost rănite într-un incendiu de autobuz, marţi, într-un mic oraş din vestul Elveţiei, în ceea ce poliţia a declarat că ar putea fi un act deliberat, după ce s-a raportat că o persoană aflată la bord s-a autoincendiat, relatează Reuters.
Poliţia a declarat că autobuzul a fost cuprins de flăcări pe o şosea din Kerzers, un oraş din cantonul Fribourg, la aproximativ 20 km de capitala elveţiană Berna. „În acest moment, avem indicii care sugerează un act deliberat al unei persoane care se afla în autobuz”, a declarat Frederic Papaux, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Fribourg.
Anchetatorii investighează informaţii potrivit cărora o persoană s-ar fi stropit cu combustibil, a declarat Christa Bielmann, un alt purtător de cuvânt al poliţiei locale. Este prea devreme pentru a spune dacă incidentul are legătură cu terorismul, a declarat ea într-o conferinţă de presă. „Nu avem indicii care să sugereze că ar fi vorba de un atac terorist”, a declarat miercuri dimineaţă politicianul elveţian Romain Collaud, consilier de stat, la postul de televiziune RTS, adăugând că ancheta este în curs.
Trei persoane rănite au fost transportate la spital, a declarat poliţia. Alte două persoane prinse în incendiu au primit îngrijiri medicale, dar nu au necesitat spitalizare. Marţi seara, pasagerii au fost văzuţi fugind din autobuzul în flăcări, panicaţi şi răniţi, a declarat Papaux, adăugând că niciun alt vehicul nu a fost implicat.
Publicaţia elveţiană 20 Minutes scrie că a văzut un videoclip filmat la faţa locului în care o persoană rănită a spus: „Un bărbat şi-a dat foc. S-a stropit cu benzină şi apoi şi-a dat foc”. Videoclipul filmat după stingerea flăcărilor arăta rămăşiţele carbonizate ale vehiculului, un aşa-numit „Postauto” galben. Preşedintele elveţian Guy Parmelin şi-a exprimat condoleanţele şi a declarat că incidentul este anchetat. „Sunt şocat şi întristat că, din nou, oameni şi-au pierdut viaţa într-un incendiu grav în Elveţia”, a declarat el într-o declaraţie pe X, menţionând că ancheta este în curs.
În ianuarie, Elveţia a fost zguduită de un incendiu într-un bar din staţiunea de schi elveţiană Crans Montana, care a provocat moartea a 41 de persoane şi rănirea a 115.
Noul lider suprem al Iranului este în afara oricărui pericol în ciuda rănilor sale, susţine fiului preşedintelui
Noul lider suprem iranian, Mojtaba Khamenei, este în afara oricărui pericol în ciuda rănilor sale, a afirmat miercuri fiul preşedintelui iranian pe contul său de Telegram, relatează Le Figaro. „Am auzit informaţii potrivit cărora domnul Mojtaba Khamenei ar fi fost rănit. Am întrebat nişte prieteni care au relaţii. Mi-au spus că, slavă Domnului, este teafăr şi în siguranţă”, a scris Yousef Pezeshkian, care este şi consilier al guvernului.
Mojtaba Khamenei ar fi fost rănit în timpul raidului care l-a ucis pe tatăl său în prima zi a ofensivei israeliano-americane, pe 28 februarie, dar nu se cunosc detalii despre gravitatea rănilor sale şi nu a mai apărut în public de atunci.
La trei zile după ce Mojtaba Khamenei i-a succedat tatălui său asasinat în funcţia de lider suprem al Iranului, acesta nu a apărut în niciun videoclip sau în public şi nici nu a emis vreo declaraţie scrisă, notează The New York Times. Unul dintre motive este îngrijorarea că orice comunicare ar putea dezvălui locaţia sa şi l-ar putea pune în pericol, potrivit a trei oficiali iranieni care au vorbit sub condiţia anonimatului. Dar un alt factor este că Khamenei, în vârstă de 56 de ani, a fost rănit în prima zi a atacului Israelului şi al Statelor Unite, au spus ei.
Cei trei oficiali iranieni au declarat că au fost informaţi de către persoane cu funcţii mai înalte în guvern în ultimele două zile că Khamenei a suferit răni, inclusiv la picioare, dar că este conştient şi se află într-un loc foarte sigur, cu comunicaţii limitate.
Doi oficiali militari israelieni au declarat că informaţiile colectate de Israel au condus, de asemenea, instituţiile de apărare la concluzia că Khamenei a suferit răni la picioare pe 28 februarie, concluzie la care au ajuns chiar înainte ca acesta să fie ales duminică ca nou lider suprem.
Circumstanţele exacte şi gravitatea rănilor lui Khamenei nu sunt clare.
Tatăl său, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis în atacurile aeriene israeliene asupra unui complex al conducerii din centrul Teheranului, tot pe 28 februarie. Mama, soţia şi un fiu al noului lider suprem, precum şi mai mulţi înalţi oficiali iranieni din domeniul apărării au fost, de asemenea, ucişi în acel atac din timpul zilei.














