Mister rezolvat. Cine a achiziționat cel mai scump tablou din istorie
Muzeul Luvru din Abu Dhabi a anunțat că tabloul lui Leonardo da Vinci, vândut la licitație la mijlocul lui noiembrie cu suma record de 450 de milioane de dolari, a fost cumpărat de autoritățile arabe
"Luvru din Abu Dhabi așteaptă cu nerăbdare să expună tabloul "Salvator Mundi" al lui Leonardo da Vinci. Opera a fost achiziționată de Departamentul de Cultură și Turism din Abu Dhabi", potrivit unui anunț al instituției publicat pe Twitter.
Wall Street Journal anunțase joi că prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed ben Salmane (supranumit MBS), ar fi cumpărătorul tabloului. Potrivit cotidianului american, tânărul prinț ar fi recurs la un intermediar pentru a intra în posesia operei. Miercuri, Luvru Abu Dhabi, inaugurat la începutul lunii noiembrie, anunțase că tabloul va fi expus în galeria sa. Mesajele publicate vineri pe Twitter din partea muzeului nu au contrazis explicit aceste informații de presă. "Salvator Mundi" este ultima lucrare cunoscută a lui Leonardo da Vinci care se afla în posesia unui colecționar particular. După ce a fost mult timp atribuită unui artist și inventator contemporan, pânza a fost autentificată în 2005.