Internațional

Merkel, în drum către al patrulea mandat

Ziarul de Vrancea
6 feb 2018 1164 vizualizări

Conservatorii au ajuns la un acord cu social-democrații după lungi negocieri

Angela Merkel se îndreaptă către al patrulea mandat de cancelar al Germaniei, în urma unui acord de guvernare încheiat ieri între Uniunea sa Creștin Democrată/Uniunea Social Democrată (CDU/CSU, conservatori) și Partidul Social Democrat (SPD), după patru luni de impas, au declarat surse apropiate negocierilor pentru AFP. Un ”acord asupra unui contract de coaliție” între cele două tabere a fost încheiat, au precizat aceste surse, care confirmă informații de presă.

Acest acord prevede ca social-democrații să obțină ministerele-cheie ale Finanțelor - ceea ce marchează o ruptură față de moștenirea conservatorului foarte ortodox Wolfgang Schäuble, titularul postului până la sfârșitul lui 2017 - și Afacerilor Externe, potrivit presei germane. SPD va putea să conteze, de asemenea pe portofoliul Afacerilor Sociale. Acest compromis obținut cu greu, după săptămâni de negocieri - și o ultimă rundă de 24 de ore fără întrerupere - rămâne totuși suspendat de un vot al membrilor SPD prevăzut în săptămânile viitoare.

Rezultatul acestei consultări rămâne incert, iar deznodământul ei urmează să fie anunțat abia în primele zile ale lui martie.

Cu spatele la zid

Angela Merkel nu mai avea dreptul să greșească, dacă voia să rămână la putere. Alegerile legislative de la 24 septembrie, marcate de o repliere a partidelor tradiționale și o ascensiune a extremei drepte, nu au permis degajarea unei majorități clare în Camera Deputaților. După un prim eșec în vederea formării unei coaliții eteroclite cu liberalii (FDP) și ecologiștii (Verzii) în noiembrie, cancelarul, nevoit să expedieze afacerile curente începând din octombrie și care și-a văzut rolul diminuat pe scena internațională, era obligat să se înțeleagă cu SPD, cu care discuta de la începutul lui ianuarie. Discuțiile au rămas mult timp blocate în legătură cu cheltuielile militare, dar mai ales pe tema reformei asigurărilor de sănătate în Germania, în vederea reducerii inegalităților între medicina publică și cea privată, și a pieței muncii. Proiectul de contract de coaliție - după care AFP a obținut o copie - prevede ca viitorul mandat de patru ani al canelarului să fie plasat sub semnul relansării Europei, în tonul priorităților șefului statului francez Emmanuel Macron.

El acceptă cu prudență ideea franceză a unui buget de investiții al zonei euro și a unei mai bune protecții a țărilor membre față de crizele financiare. Pentru a-și începe noul mandat, la vârsta de 63 de ani, cancelarul în exercițiu mai are însă de trecut un obstacol important - votul prevăzut al celor aproximativ 460.000 de membri SPD.

SPD, fragilizat

Zdrobit în alegerile legislative din septembrie, în care a obținut cel mai slab scor de după Război (20%), SPD continuă să scadă în sondaje. O ultimă anchetă, de săptămâna aceasta, îl creditează cu doar 17% din intențiile de vot, aproape la același nivel cu extrema dreaptă (15%). Într-o încercare de a-i liniști pe membrii sceptici, Martin Schulz a obținut ca acordul de guvernare să includă o clauză de reevaluare, după doi ani, un mod de a o pune pe Angela Merkel în gardă încă de la începutul eventualului mandat. O respingere a contractului de coaliție ar pune-o pe Merkel în fața unei alegeri dificile - să formeze un guvern instabil și minoritar sau să accepte noi alegeri - două scenarii fără precedent în Germania postbelică. Atât SPD, cât și conservatorii au a se teme de un nou scrutin, care, având în vedere sondajele, ar avantaja mai ales Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) și ar complica și mai mult găsirea unei majorități.

În septembrie, extrema dreaptă a provocat un seism politic, obținând aproape 13% din sufragii, exploatând îngrijorări generate de sosirea în țară, începând din 2015, a peste un milion de solicitanți de azil.

În acest domeniu, contractul de coaliție prevede limitarea numărului azilanților la 180.000 până la 220.000 pe an, așa cum doresc conservatorii. El restrânge totodată reîntregirea familială a refugiaților.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.