Internațional

Macron, alături de Trump: ”Nimic nu ne va despărți vreodată”

Ziarul de Vrancea
14 iul 2017 623 vizualizări

 în ciuda unor diferende de opinii pe subiecte sensibile, cei doi lideri politici au pozat în cei mai buni prieteni și s-au complimentat reciproc

Emmanuel Macron a subliniat vineri că ”nimic” nu va ”despărți vreodată” Franța de Statele Unite, într-o scurtă alocuțiune solemnă, alături de președintele american Donald Trump, la tribuna prezidențială, la finalul defilării de 14 iulie. Franța, a subliniat el, a găsit în istoria sa ”aliați siguri, prieteni care au venit în ajutorul nostru”, iar ”Statele Unite ale Americii sunt aceștia și de aceea nimic nu ne va despărți vreodată”, a spus șeful statului francez. Cuplurile Macron și Trump și-au afișat simpatia în timpul vizitei președintelui american cu ocazia Zilei Naționale a Franței, printr-o defilare militară, o ”cină între prieteni” la Turnul Eiffel, schimburi de complimente, descoperirea monumentelor Parisului.

La finalul întâlnirii lor bilaterale la Palatul Elysée, președinții Macron și Trump au afișat joi o înțelegere aproape perfectă, punându-și în surdină principalul dezacord pe tema modificărilor climatice.

În conferința de presă comună, ei au evitat să critice China și au lăudat calitățile liderului chinez Xi Jinping, fără să menționeze moartea disidentului Liu Xiaobo, laureat al Nobelului pentru Pace, care a decedat joi la vârsta de 61 de ani din cauza unui cancer. Beijingul a respins întotdeauna îndemnurile țărilor occidentale de a-l elibera pe Liu Xiaobo, pentru ca să poată să fie tratat în străinătate.

Brigitte Macron ”în super formă”

Președintele Trump nu și-a ascuns admirația față de Brigitte Macron, soția președintelui francez, care purta joi o rochie albă și toc înalt. ”Încântătoare”, a spus el, întorcându-se către Macron, în timpul vzitei la Biserica Saint-Louis des Invalides. Secvența, filmată cu telefonul mobil, a fost difuzată pe contul de Facebook al Elysée și a fost preluată de numeroase televiziuni. Ea a suscitat o adevărată ploaie de critici pe rețele de socializare, iar mulți au văzut în ea o aluzie deplasată la vârsta sa. Brigitte Macron, în vârstă de 64 de ani, este cu aproape 25 de ani mai în vârstă ca soțul ei, aceeași diferență de vârstă ca cea între Donald Trump, în vârstă de 71 de ani, și Melania, în vârstă de 47 de ani.

Prima Doamnă americană și soția președintelui francez au vizitat împreună Catedrala Notre-Dame și au descoperit splendoarea Parisului pe Sena, joi după-amiaza, după ceremonia solemnă organizată în vederea primirii cuplului prezidențial american în curtea Hôtel National des Invalides.

Melania Trump, care a purtat o rochie și o haină Dior din mătase roșie, pantofi cu toc asortați și părul prins în coc-banană, și Brigitte Macron, într-o rochie scurtă și albă cu fermoar și pantofi fără toc albaștri, și-au lăsat soții după ce au vizitat împreună cu ei mormântul lui Napoleon, la Biserica Saint-Louis des Invalides. Cuplurile Trump și Macron au cinat apoi joi seara la al doilea etaj al Turnului Eiffel, la restaurantul gastronomic Jules Verne, care oferă o vedere impresionantă asupra Parisului.  Macron s-a felicitat în avans de această ”cină între prieteni”, în conferința de presă comună cu omologul său american la Elysée.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.