Internațional

Liderii polonezi nu mai au acces la Casa Albă din cauza legii privind Holocaustul

Ziarul de Vrancea
5 mar 2018 587 vizualizări

Liderii polonezi nu se vor mai putea întâlni cu președintele american Donald Trump sau cu vicepreședintele Mike Pence până când nu vor anula noua lege controversată privind Holocaustul, informează Politico.

Site-ul de știri polonez Onet.pl a obținut un memoriu din Washington de pe 20 februarie despre noua lege potrivit căreia este ilegală orice referire la faptul că statul polonez sau națiunea poloneză au fost complici la crimele naziste. Informația a fost confirmată și de alte instituții de presă de la Varșovia. De asemenea, oficiali ai Departamentului de Stat al SUA ar fi avertizat că Statele Unite ar putea opri finanțarea proiectelor militare comune din Polonia din cauza legii, inclusiv staționarea trupelor militare americane în Polonia, ca parte a eforturilor de apărare ale NATO. Conform documentului obținut de Onet, Wess Mitchell, secretarul de stat adjunct pentru afaceri europene și asiatice al SUA, a spus că noua lege este inacceptabilă pentru că încalcă libertatea de exprimare. El le-ar fi acordat polonezilor un ultimatum structurat în trei etape. Mai întâi, nu vor exista „contacte bilaterale la nivel înalt între cele două țări până când criza nu va fi rezolvată” ceea ce sugerează că nu vor exista întâlniri între președintele Andrzej Duda sau prim-ministrul Mateusz Morawiecki și Trump sau Pence. Apoi, dacă guvernul polonez nu va modifica legea, Congresul american va bloca, cel mai probabil, finanțarea proiectelor militare din Polonia. Iar în al treilea rând, dacă procurorii polonezi vor acuza vreun cetățean american că încalcă legea respectivă, consecințele pentru Polonia vor fi „dramatice”. În raport se arată, de asemenea, că Ministerul de Externe polonez a fost avertizat cu privire la consecințe de Statele Unite dar nu a transmis informația mai departe către Ministerul Justiției. Memoriul americanilor a fost primit la patru zile după ce camera inferioară a Parlamentului polonez a aprobat legea. Ziarul polonez Rzeczpospolita a scris că Rex Tillerson l-a contactat pe Duda înainte să aprobe legea pe 6 februarie, dar liderul polonez nu a răspuns apelului.

Un purtător de cuvânt al guvernului, Joanna Kopcinska, a spus: „Parteneriatul strategic bilateral dintre Polonia și SUA nu este amenințat, relațiile noastre diplomatice vor rămâne la același nivel”. Krzysztof Szczerski, șeful staff-ului lui Duda, se va afla joi la Washington, cel mai probabil pentru a se întâlni cu Mitchell.


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.