Internațional

Kim Jong-un, strâns la pungă

Ziarul de Vrancea
14 nov 2017 859 vizualizări

Militarii nord-coreeni au fost dezamăgiți după ce liderul suprem le-a oferit țigări, în loc de produse alimentare la o vizită pentru care s-au pregătit timp de o lună

Soldații din cadrul unității responsabile de dezvoltarea și testarea rachetelor balistice nord-coreene sunt dezamăgiți de un gest făcut de liderul de la Phenian, Kim Jong-un, în timpul unei vizite efectuate la o bază a Forțelor Strategice din Armata Poporului, transmite publicația Daily NK, citând surse sub acoperire din Coreea de Nord. În general, în astfel de vizite, Kim Jong-un a obișnuit cadrele militare cu o anumită practică de protocol: oferirea de cadouri, susține o sursă din provincia Pyonganul de Sud. Numai că, la ultima vizită, în timp ce militarii strigau în cor „Mansae!” („Trăiască!”), liderul de la Phenian le-a oferit comandanților „diferite cadouri”, iar soldaților „doar un cartuș de țigări Taedok”, a subliniat sursa citată. Pentru soldații „de rând”, astfel de țigări sunt considerate o „marcă decentă”, dar a fost, totuși, „un rezultat dezamăgitor”. „Militarii sunt malnutriți și sperau să primească niște alimente”, a precizat sursa.

Prin comparație, în urmă cu cinci ani, la penultima vizită de inspecție a lui Kim Jong-un la baza Forțelor Strategice, soldații s-au bucurat de „generozitatea Liderului Suprem”: „Bomboane, pui, condimente și multe, multe altele. Femeile au primit șervețele sanitare și truse de machiaj”.

Ultima vizită de inspecție a avut loc în august, însă informația legată de nemulțumirile soldaților a ieșit abia acum la iveală. Aceeași atmosferă domnește și în prezent în unitate, mai ales pe fondul acutizării crizei alimentare din rândul Armatei Poporului. Practic, penuria de alimente din unitate i-a făcut pe militari să înregistreze ca pe un șoc emoțional gestul lui Kim Jong-un. „Pentru a se pregăti pentru acest eveniment unic din luna august, soldații din batalion au început curățenia în sediu din luna iulie. Toată lumea era ocupată”, a spus sursa, adăugând că militarii tratează astfel de vizite rare ale liderului de la Phenian cu un devotament „sacru”. Prin urmare, este explicabilă „supradimensionarea” sentimentului de dezamăgire.

Vizita de inspecție a dictatorului nord-coreean a avut loc în contextul testării cu succes, pe 4 iulie, a rachetei balistice intercontinentale Hwasong-14.


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.