Internațional

Fiul lui Donald Trump, la vânătoare pe Valea Tîrnavei Mici

Ziarul de Vrancea
18 mai 2017 946 vizualizări

Fiul cel mare al președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump Jr., ar fi fost prezent ieri în județul Alba, unde ar fi participat, potrivit unor surse, la o partidă de vânătoare pe un fond privat de pe Valea Târnavei Mici.

 

 

Fiul cel mare al președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump Jr., ar fi fost prezent ieri în județul Alba, unde ar fi participat, potrivit unor surse, la o partidă de vânătoare pe un fond privat de pe Valea Târnavei Mici.

Donald Trump Jr. s-ar fi aflat la vânătoare în zona Jidvei-Cetatea de Baltă. Acesta ar fi vizitat și castelul Bethlen-Haller, construit în secolul al XVI-lea, în prezent proprietate privată, deținut de una dintre cele mai importante companii producătoare de vinuri din România. Fiul președintelui american s-ar afla în România de câteva zile. Anterior, el ar fi fost la vânătoare, tot pe un domeniu privat, în județul Giurgiu, la Singureni.


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.