Internațional

Dezvăluiri CIA: Iranul ar fi promis sprijin masiv Al-Qaida

Ziarul de Vrancea
2 nov 2017 325 vizualizări

Oficiali ai administrației Obama susțin însă că teoria este vehiculată de republicani pentru a justifica un conflict deschis cu Teheranul

CIA a postat online, miercuri, aproximativ 470.000 de fișiere confiscate în mai 2011, când armata americană a pătruns în complexul de la Abbottabad, un oraș-garnizoană pakistanez, și l-a împușcat pe ben Laden, care a scăpat, cu zece ani mai înainte, intervenției Statelor Unite în Afganistan. Potrivit cercetătorilor de la think tank-ul american Foundation for Defense of Democraties (FDD), Thomas Joscelyn și Bill Roggio, care au avut acces la documente înainte să fie declasificate, acestea furnizează informații despre relațiile tulburi dintre Al-Qaida, o rețea islamistă sunnită, și Iranul șiit. ”Acete documemnte vor ajuta mult să se răspundă anumitor întrebări pe care le avem în contnuare despre leadershipul Al-Qaida”, aprecază Bill Roggio.

În octombrie, într-o conferință organizată chiar de FDD, Mike Pompeo a promis să dezvăluie documente care ilustrează legăturile Iran-Al-Qaida și ceea ce Statele Unite nu încetează să denunțe drept ”influența negativă” a Teheranului în Orientul Mijlociu.

Iar unul dintre textele tocmai declasificate este un studiu de 19 pagini despre legăturile dintre Al-Qaida și Iran, redactat de un locotenent al lui ben Laden, scriu într-un articol cercetătorii de la FDD. Studiul arată că Teheranul a propus antrenament, bani și arme ”fraților saudiți” din Al-Qaida, cu condiția ca ei să atace interese americane în regiunea Golfului Persic, adaugă ei. Adevărata natură a acestei relații rămâne, însă, controversată în opinia experților.

Iranul și grupările șiite pe care le susține în Orientul Mijlociu se opun adesea unor mișcări sunnite apropiate ideologic Al-Qaidei. Însă faptul că Hamza, fiul preferat al lui ben Laden, și alte figuri din rețeaua jihadistă pot să trăiască sub protecția iraniană sau sub paza Iranului, potrivit acestor ipoteze, ar putea să fie dovada unei relații de lucru între Teheran și șeful Al-Qaida. Fișierele relevă totodată dezacorduri aprige între iranieni și jihadiștii din rețeaua sunnită. O ilustrare este o scrisoare a lui ben Laden adresată liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, în care-i cere eliberarea apropiaților săi. În plus, potrivit cercetătorilor, ”ben Laden însuși studia planuri în vederea contracarării influenței iraniene în Orientul Mijlociu, pe care o considera pernicioasă”. Însă, în fine, scriu ei, analiza documentelor sugerează că Al-Qaida a putut să mențină un ”canal de facilitare important” în teritoriul iranian.

Publicarea acestor arhive și analiza lor de către FDD - un grup de presiune cunoscut din cauza pozițiilor sale foarte ostile față de Iran - îi lasă însă sceptici pe unii observatori de la Washington. Aceste documente ”nu ne spun nimic în plus față de ceea ce știam deja”, a dat asigurări Ned Price, un fost consilier al fostului președinte Barack Obama. El îl suspectează, într-un mesaj postat pe Twitter, pe șeful CIA că le-a declasificat cu scopul ca să le dea apă la moară celor care doresc un conflict deschis cu Iranul.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.