Internațional

Democrații fac primii pași pentru demiterea lui Donald Trump

Ziarul de Vrancea
16 nov 2017 1047 vizualizări

Congresmeni democrați din Camera Reprezentanților au prezentat articole în vederea unei destituiri (impeachment) a președintelui Donald Trump, însă au recunoscut că inițiativa lor nu are vreo șansă de succes în contextul în care republicanii dețin majoritatea în ambele Camere ale Congresului, relatează CNN.

Reprezentantul democrat din Tennessee Steve Cohen a prezentat cinci articole în vederea destiturii - unul cu privire la obstrucționarea justiției prin concedierea fostului director FBI James Comey, două cu privire la încălcarea clauzei remunerației, unul privind subminarea independenței sistemului judiciar federal și unul referitor la subminarea libertății presei. ”A venit timpul să-i facem pe americani și pe președinte să înțeleagă că șirul de răni pe care le-a provocat Constituției noastre trebuie să înceteze prin destituire”, a declarat el. Cohen, un membru al Subcomisiei pentru Constituție a Comisiei Juridice din cadrul Camerei Reprezentanților, a recunoscut limitele inițiativei sale. ”Eu nu mă aștept ca această Comisie Juridică a Camerei (Reprezentanților), care este operată ca o filială a administrației, să organizeze audieri”, a spus el.

Democratul a declarat în fața presei că probabil că va facilita sesiuni de informare în loc de audieri. ”Sunt multe motive să cred că președintele este un președinte groaznic, o persoană groaznică, dar aceste motive nu-l ating pe președintele în exercițiu. Nu căutăm destituirea sa din cauza a ceea ce a făcut înainte să fie președinte”, a declarat reprezentantul democrat din Illinois Luis Gutiérrez, alt inițiator al textului.

O purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, le-a replicat într-un comunicat că timpul alocat îndemnului la destituirea lui Trump ”ar fi mai bine cheltuit printr-o concentrate asupra relaxării fiscale a familiilor și afacerilor americane”.

”Este dezamăgitor că extremiști din Congres refuză în continuare să accepte victoria decisivă a președintelui în alegerile de anul trecut”, a adăugat ea. Michael Ahrens, un purtător de cuvânt al Comitetului Național republican (RNC), a catalogat acest efort drept ”radical”. ”Democrații din Cameră nu au un mesaj pozitiv și nu vor deloc să coopereze cu cealaltă parte, așa că au decis să susțină un efort radical, fără fundament, cu care vasta majoritate a americanilor nu este de acord”, a apreciat el. Aceasta nu este prima oară când democrați argumentează în favoarea destituirii lui Trump.

Reprezentanta democrată din Washington Pramila Jayapal l-a acuzat la începutul lunii pe președinte că a comis ”încălcări constituționale semnificative, susceptibile de destituire” și i-a îndemnat pe democrați să acționeze.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.