Internațional

Declarație șoc: Tom Jones susține că abuzul și hărțuirea sexuală există dintotdeauna în industria muzicală

Ziarul de Vrancea
19 oct 2017 613 vizualizări

Cântărețul Tom Jones susține că abuzul și hărțuirea sexuală reprezintă dintotdeauna o problemă răspândită și în industria muzicală, nu doar la Hollywood, artistul precizând că a trăit astfel de experiențe la începutul carierei sale, informează bbc.com

. Tom Jones a făcut aceste afirmații în cadrul unui interviu acordat BBC, în care s-a referit și la scandalul sexual în care este implicat producătorul hollywoodian Harvey Weinstein. ”Astfel de lucruri se întâmplă dintotdeauna și în industria muzicală. Există artiști care s-au plâns de persoanele care îi reprezentau și de diferite lucruri pe care trebuiau să le facă pentru a obține un contract”, a spus el. Cântărețul a spus că a trăit câteva astfel de experiențe la începutul carierei sale. ”S-a întâmplat la început. Au apărut câteva astfel de lucruri. Dar le eviți. Pur și simplu pleci… Ceea ce se încearcă în privința femeilor se încearcă, de asemenea, în privința bărbaților”, a mai spus Tom Jones. ”A existat întotdeauna acel element – oamenii cu putere uneori abuzează de aceasta. Însă, există și oameni buni”, a adăugat el.

Tom Jones a vorbit despre o experiență de hărțuire sexuală pe care a trăit-o și care l-a făcut să se simtă ”îngrozitor”. El nu a oferit detalii, precizând doar că cineva i-a adresat o întrebare, iar el a refuzat. ”Se întâmplă astfel de lucruri în industria divertismentului, iar uneori aceste lucruri sunt mușamalizate, după care sunt aduse la lumină și alte persoane încep să povestească – este ca și când ai îndepărta dopul unei sticle. Apar în spațiul public lucruri care poate ar fi trebuit să apară în urmă cu mulți ani. Însă, așa se întâmplă în această industrie de divertisment – ești în vizorul public și trebuie să iei împreună lucrurile bune și lucrurile rele implicate”, a mai spus el.

Cântărețul a adăugat că este încrezător că în final, se va face dreptate în fiecare caz de hărțuire sau agresiune sexuală. ”Se va face dreptate. Dacă ai făcut ceva greșit, trebuie să plătești pentru asta, sau să dovedești că ești nevinovat”, a spus Tom Jones.

Tom Jones, născut pe 7 iunie 1940, este un cântăreț galez, devenit celebru la mijlocul anilor 1960, cu un stil muzical ce include influențe din numeroase stiluri, precum pop, rock, R&B, country, dance, soul și gospel.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.