Internațional

De ieri, umanitatea trăiește "pe datorie"

Ziarul de Vrancea
2 aug 2017 525 vizualizări

Omenirea a consumat până miercuri resursele produse de Terra într-un an n pentru a ne asigura necesarul de resurse din prezent am avea nevoie de încă o planetă cu o dimensiune asemănătoare Pământului

Umanitatea și-a consumat până ieri totalitatea resurselor pe care planeta le poate produce într-un an și va trăi deci "pe datorie" până la 31 decembrie, a calculat ONG-ul Global Footprint Network, dezvăluind că acest moment survine tot mai devreme în fiecare an. Pentru calculele sale, Global Footprint ține cont de amprenta de carbon și de resursele consumate pentru pescuit, creșterea animalelor, culturi, construcții și utilizarea apei.

În 2016, "Overshoot Day" a fost 3 august. Chiar dacă ritmul acestei progresii a încetinit puțin în ultimii șase ani, această dată simbolică "continuă să avanseze inexorabil: această zi se înregistra la sfârșitul lui septembrie în 1997 iar acum se întâmplă la 2 august", relevă ONG-ul

"Pentru a ne asigura nevoile, avem nevoie astăzi de echivalentul a 1,7 planete", mai precizează acesta. "Costul supraconsumului este deja vizibil: penurii de apă, deșertificare, eroziunea solului, scăderea productivității agricole și a stocurilor de pește, despădurire, dispariția speciilor. Să trăim pe datorie nu poate fi decât ceva provizoriu, pentru că natura nu este un zăcământ pe care îl putem utiliza la nesfârșit", subliniază WWF și Global Footprint. Emisiile de gaze cu efect de seră "reprezintă ele singure 60% din amprenta noastră ecologică mondială", reamintesc ONG-urile.

Potrivit celor două organizații, "semne încurajatoare" indică totuși că "este posibil să inversăm tendința". În pofida creșterii economice mondiale, "emisiile de CO2 legate de energie nu au crescut în 2016 pentru al treilea an consecutiv", au dezvăluit ele. Potrivit ONG-urilor, "asta se poate explica în parte prin dezvoltarea importantă a energiilor regenerabile în domeniul producției de electricitate".

Comunitatea internațională s-a angajat la Conferința de la Paris privind combaterea încălzirii globale, din decembrie 2015, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră pentru a limita încălzirea climatică.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.