Internațional

Avataruri virtuale pentru schizofrenici

Corneliu Condurache
24 nov 2017 2102 vizualizări

"Nu faci doi bani!", spune chipul unui om virtual care apare pe ecran. "Poți să pleci, te rog?", îi răspunde o femeie așezată în fața calculatorului. Pentru a-i ajuta pe schizofrenici să se lupte cu "vocile" din capul lor, cercetătorii au pus la punct avataruri digitale menite să le personifice, relatează AFP.

La început timidă, vocea pacientei devine treptat mai puternică: "Nu te voi mai asculta!" Acest schimb de replici face parte dintr-un tratament inovator pus la punct de cercetătorii englezi și ale căror prime prime rezultate sunt prezentate vineri în revista The Lancet Psychiatry. Un număr de 75 de pacienți au urmat această terapie o perioadă de încercare de trei luni, continuându-și în același timp tratamentul medicamentos. Potrivit autorilor, șapte dintre acești pacienți "nu au mai auzit deloc voci". Drept comparație, numai doi pacienți dintr-un alt grup martor de 75 de persoane au ajuns la același rezultat beneficiind de sfaturi medicale în locul terapiei bazate pe avataruri. În jur de două treimi dintre schizofrenici aud voci imaginare care, de cele mai multe ori, îi insultă sau îi amenință, potrivit autorului principal al studiului, Tom Craig, de la King's College din Londra. Cel mai adesea medicamentele reduc simptomele, dar un sfert dintre pacienți continuă să audă voci, subliniază studiul. A fost și cazul celor 150 de persoane care au participat la studiu și care trăiesc în medie cu trei sau patru "voci".

Avatarurile permit materializarea acestor voci amenințătoare pentru ca pacienții să le înfrunte iar apoi să le domine, susțin autorii studiului. În baza amănuntelor furnizate de pacienți, tonalitatea vocii care îi chinuie și chipul cu care o asociază sunt recreate de calculator. Ei urmează apoi șase sesiuni de 50 de minute în timpul cărora sunt confruntați cu acest avatar prin intermediul computerului. Într-o altă cameră, terapeutul îi ghidează prin intermediul unui microfon. El este cel care spune cuvintele rostite de avatar cu vocea concepută anterior și îl face să se adreseze pacientului.

Scopul este ca de-a lungul terapiei, pacientul să câștige încredere, să devină mai pozitiv și ca avatarul să cedeze teren. "Se trece de la ceva foarte înspăimântător la ceva care este sub controlul persoanei", afirmă Tom Craig. Experții independenți care au comentat aceste cercetări le consideră promițătoare, dar estimează că alte teste sunt necesare.Circa 20 de milioane de oameni din lume suferă de schizofrenie, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.