Internațional

Atacul de la Londra: “Trebuie să învățăm să trăim cu asta”

Ziarul de Vrancea
5 iun 2017 616 vizualizări
 Camioneta folosită în atacul de sâmbătă
Camioneta folosită în atacul de sâmbătă

Un atentat de genul celui comis sâmbătă seara în capitala Marii Britanii nu poate fi împiedicat de niciun serviciu de informații din lume, susține un expert în securitate n supravegherea fizică, 24 de ore din 24, a unui suspect de jihadism mobilizează aproximativ 20 de polițiști n dar chiar și cu o filare non-stop, un atac de tip “camionetă și cuțite” e greu de oprit

Statul Islamic a revendicat responsabilitatea atacurilor teroriste de la Londra, în care șapte persoane au murit și 21 au fost grav rănite. "Un detașament al Statului Islamic a executat atacul de la Londra", se arată într-o scurtă declarație postată pe site-ul oficial al agenției media a Statului Islamic, Al Amaq. O dubă a intrat în pietoni pe London Bridge, sâmbătă seara, către ora locală 22.00 (duminică, 0.00, ora României), iar apoi trei bărbați au ieșit din mașină și au înjunghiat oameni în apropiere, în Borough Market. Poliția a anunțat că cei trei bărbați purtau centuri explozive false. Cei trei suspecți au fost împușcați mortal în opt minute de la primul apel de urgență la 999.

Autoritățile britanice au lansat  ieri, de la primele ore ale dimineții, noi raiduri antiteroriste în cartierele est-londoneze Newham și Barking, iar mai multe persoane au fost ridicate pentru audieri în legătură cu atentatul. Potrivit anchetatorilor, numele celor trei teroriști sunt cunoscute, dar vor fi anunțate la “momentul potrivit”.  Între timp, numărul persoanelor reținute a ajuns la unsprezece.

Un atentat simplu, dificil de dejucat

Un atentat ca cel de la Londra - comis cu o camionetă și cuțite - este aproape imposibil de prevenit dacă autoriii dau dovadă de un minimum de prudență în pregătiri, afirmă experți și oficiali. Nici măcar supravegherea unor persoane suspecte sau reperate nu va putea fi garanția absolută a faptului că vor putea să fie arestate înainte să treacă la fapte, dacă nimic în comportamentul lor nu permite să se conchidă cu privire la iminența unei acțiuni teroriste. ”Atacaurile simple care implică vehicule și cuțite au crescut recent, pentru că ele sunt ușor de organizat și sunt mai dificil de împiedicat de către serviciile de securitate”, a apreciat Alan Mendoza, directorul centrului de reflecție britanic Henry Jackson Society. Grupări jihadiste își îndeamnă, de ceva ani deja, susținătorii să treacă la fapte acolo unde locuiesc, folosind mijloace pe care le au la dispoziție. ”Cu cât acțiunea este mai simplă, cu atât sunt mai puține pregătiri operaționale, achiziții de material, de arme, de explozivi, și cu atât este mai complicat să fie detectate, pentru că cu atât este mai puțin suspect comportamentul”, dă asigurări pentru AFP Yves Trotignon, un fost membru al serviciilor antiteroriste DGSE. ”Contraterorismul înseamnă prevenție”, spune el. ”Arestăm oameni atunci când avem elemente în vederea acuzării, când avem motive să credem că va fi comisă o crimă. Este posibil atunci când oamenii sunt cunoscuți, supravegheați, sau când apar brusc pe radar, pentru că sunt pe cale să pregătească ceva”. ”Dar dacă acel ceva este simplul loc al unei camionete, nicio alarmă nu se declanșează”, subliniază el.

 

“Să privești realitatea în față”

 

Cazul tânărului jihadist francez Adel Kermiche ilustează această dificultate în prevenirea trecerii la fapte de către un suspect reperat și supravegheat. Arestat în Turcia pentru că a încercat să treacă în Siria, încarcerat, el este eliberat condiționat și obligat să poarte o brățară electronică. Cu aparatul la încheietură el a participat, în iulie 2016, la asasinarea unui preot în vârstă de 85 de ani, în biserica sa, într-un mic sat normand, la Saint-Etienne-du-Rouvray, în compania altui ucenic jihadist pe care l-a cunoscut cu puțin timp înainte pe Internet. Supravegherea fizică, 24 de ore din 24, a unui suspect mobilizează aproximativ 20 de polițiști. Toți presupușii membri ai unei presupuse rețele de jihadiști și simpatizanții lor nu vor putea, așadar, să fie urmăriți vreodată în permanență. Iar chiar dacă ar fi, cum poți să știi că cineva care urcă într-o camionetă are intenția să se ducă în centrul Londrei să zdrobească trecători sau pur și simplu să se ducă să cumpere ceva de la supermarket? ”Trebuie să se evite demagogia”, a declarat senatoarea franceză Nathalie Goulet, copreședinta Comisiei de anchetă cu privire la lupta împotriva rețelelor jihadiste. ”Niciun serviciu de informații din lume nu poate să împiedice acest gen de atac”, a subliniat ea. ”Asta nu le face acceptabile și nu trebuie să demisionezi, ci trebuie să privești realitatea în față. Să-i faci pe oameni să creadă că interzicând musulmanii sau închizând moscheile rezolvi problema este o minciună. Din contră, asta alimentează argumetele (grupării) Statul Islamic”, a adăugat ea. ”Un tip care-și ia mașina, intră cu ea în oameni și îi înjunghie... Trebuie, din nefericire, să învățăm să trăim cu asta și ca fiecare cetățean să se ocupe de vigilență”, conchide ea.


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.