Internațional

Arabia Saudită, principalul promotor al extremismului islamist în Marea Britanie

Ziarul de Vrancea
5 iul 2017 176 vizualizări

Arabia Saudită este principalul promotor extern al extremismului islamist în Marea Britanie, afirmă un raport dat publicității ieri de think-tank-ul The Henry Jackson Society, care solicită o anchetă publică în ce privește rolul Riadului și al altor țări din Golf. Potrivit raportului, există “o legătură clară și tot mai strânsă” între organizații islamiste care primesc fonduri din străinătate, predicatori ai urii și grupări jihadiste care promovează violența.

Documentul apare pe fondul presiunilor asupra guvernului britanic de a face public un raport despre grupările islamiste de pe teritoriul țării. Raportul Ministerului de Interne cu privire la existența și influența unor organizații jihadiste, ordonat de fostul prim-ministru David Cameron în 2015, nu a fost încă finalizat, existând semne de întrebare că va fi publicat vreodată. Criticii au sugerat că publicarea acestui raportul s-ar putea dovedi stânjenitoare pentru guvern, care întreține strânse relații diplomatice, economice și de securitate cu zona Golfului, în special cu Arabia Saudită.

Raportul de ieri afirmă că un număr de state din Golf, precum și Iranul, furnizează sprijin financiar pentru moschei și instituții de educație islamice care au găzduit predicatori extremiști și au legături cu răspândirea de materiale extremiste. În fruntea acestei liste de state se află Arabia Saudită, afirmă raportul, potrivit căruia indivizi și fundații au fost puternic implicați în exportul de “ideologie wahabbistă iliberală”, citând un număr de exemple. În câteva cazuri, susține raportul, instituții din Marea Britanie care primesc finanțare din Arabia Saudită sunt conduse direct din acest stat, deși în majoritatea situațiilor se pare că banii “doar cumpără influența donatorilor străini”.

Ambasada Arabiei Saudite la Londra a dezmințit concluziile raportului drept “categoric false”, afirmând că orice acuzații despre faptul că regatul ar fi radicalizat “un număr mic de indivizi sunt neîntemeiate și lipsite de dovezi credibile”.

Prim-ministrul Theresa May, care s-a aflat într-o vizită în Arabia Saudită în aprilie, a insistat asupra importanței relației istorice cu acest stat pentru securitatea și comerțul Marii Britanii. În schimb, liderul laburiștilor, Jeremy Corbyn, a cerut suspendarea imediată a exporturilor britanice de armament către această țară, din cauza situației drepturilor omului și a intervenției militare saudite în Yemen.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.