Internațional

Alianţă între extemiştii Wilders şi Le Pen

Ziarul de Vrancea
13 nov 2013 416 vizualizări
Preşedinta partidului francez Frontul Naţional (FN), Marine Le Pen a efectuat ieri o vizită la Haga, pentru o discuţie cu liderul extremei-drepte olandeze (PVV), Geert Wilders, pe tema formării unei alianţe a formaţiunilor eurosceptice în vederea alegerilor europene din mai 2014.

Cei doresc să unifice mai multe voci eurosceptice din Parlamentul European în vederea constituirii unui grup politic capabil să se facă auzit la nivel continental.
Pentru a constitui un grup politic, cei doi lideri au nevoie de 25 de deputaţi aleşi, dintr-un total de 766, din cel puţin un sfert dintre statele membre UE.
Apartenenţa la un grup politic aduce numeroase avantaje oferite de Parlament, şi anume colaboratori, secretariat, birouri, săli de reuniuni, servicii de traducere, buget pentru comunicare, precum şi acordare de timp pentru luări de cuvânt proporţional cu dimensiunea grupului.
Deşi numărul aleşilor eurosceptici va fi, cu siguranţă, mai mare de 25 după alegerile europarlamentare din mai 2014, totuşi nu este sigur că ei vor fi capabili să se coalizeze, extrema dreaptă europeană fiind foarte fragmentată.
Singurul grup eurosceptic din Parlamentul European este EFD (Europa Libertăţii şi Democraţiei), condus de britanicul Nigel Farage. Cu 32 de deputaţi, acest grup are o pondere politică neînsemnată. Grupul dorit de Le Pen şi Wilders ar putea include Vlaams Belang belgian, Liga Nordului italiană, Alternativa pentru Germania (AfD) şi Partidul Libertăţii (FPÖ) austriac. Însă Le Pen şi Wilders au exclus asocierea, de exemplu, cu formaţiunea ungară Jobbik şi alţi deputaţi naţionalişti slovaci, români şi bulgari, acuzaţi de derive rasiste.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.