Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Scene de groază în Filipine

Ziarul de Vrancea
10 nov 2013 440 vizualizări
La peste 48 de ore de la trecerea unuia dintre cele mai violente taifunuri, centrul arhipelagului filipinez este teatrul unor scene de groază, în timp ce supravieţuitorii disperaţi caută să bea şi să mănânce.

La periferia Tacloban (220.000 de locuitori), unul dintre oraşele de coastă cele mai afectate de pe insula Leyte, zone întregi au fost distruse de valuri înalte de câţiva metri şi rafale de vânt ce depăşesc 300 de kilometri pe oră.
Edward Gualberto se strecoară printre cadavre pentru a răscoli rămăşiţele unei case prăbuşite. Îmbrăcat doar într-un pantalon roşu, acest tată a patru copii şi consilier local într-un sat se scuză pentru felul în care arată şi pentru acţiunile sale. "Sunt o persoană decentă. Dar dacă nu ai nimic de mâncare de trei zile, ajungi să faci lucruri înspăimântătoare pentru a supravieţui", a declarat el, punând mâna pe nişte cutii de conserve, în timp ce muştele zboară pe deasupra lui. "Nu avem nimic să mâncăm. Avem nevoie de apă şi alte lucruri pentru a supravieţui", adaugă el.
Prada sa după o jumătate de zi petrecută în căutarea hranei este formată din pachete de paste, cutii de bere, conserve, biscuiţI, acadele şi un săpun.
"Acest taifun ne-a luat orice demnitate. Dar eu încă am familie şi sunt foarte recunoscător pentru acest lucru".

Forţele de ordine s-au evaporat

În restul oraşului, supravieţuitorii adoptă strategii de supravieţuire mai agresive, profitând de absenţa forţelor de ordine, care aproape că au dispărut după taifun. Ca şi Edward Gualberto, ei susţin că nu au mâncat nimic de trei zile şi autorităţile recunosc că sunt depăşite şi incapabile să aducă ajutoare la faţa locului. Locuitorii au spart rarele vitrine de magazine care au rezistat rafalelor de vânt sau au îndoit cu ajutorul unor leviere gratiile altora. Un măcelar, disperat, ameninţă atacatorii cu un revolver, dar aceştia nu se sinchisesc şi devalizează magazinul. Bărbatul îşi agită arma în aer şi strigă, însă mulţimea se serveşte. În apropiere, Emma Bermejo, proprietara unei mici patiserii, vorbeşte despre scene de "anarhie". "Nu mai există niciun membru al forţelor de ordine, ajutorul întârzie să vină. Oamenii sunt murdari, înfometaţi, însetaţi. Încă câteva zile şi vor începe să se omoare între ei", asigură ea. "Este înspăimântător. Mai întâi o catastrofă, apoi jefuirea magazinelor noastre. Pot să înţeleg că iau hrană şi apă. Dar televizoare? Maşini de spălat?".
Preşedintele Crucii Roşii din Filipine, Richard Gordon, i-a calificat pe unii atacatori drept "gangsteri", după jefuirea unui convoi al organizaţiei sale în apropiere de Tacloban. Pe străzile din regiune, bărbaţi, femei şi copii avansează în şir indian, într-un peisaj dezolant, mulţi având nasurile şi gurile acoperite pentru a nu inspira mirosul pestilenţial al cadavrelor.

Peste 10.000 de morţi

Autorităţile se tem de 10.000 de morţi în Leyte şi anunţă 300 de morţi în insula vecină Samar, unde alte 2.000 de persoane au fost date dispărute.
O echipă de recuperare a cadavrelor a fost activată, dar soldaţii par depăşiţi de situaţie. "Sunt şase camioane în oraş, care strâng cadavrele. Nu este suficient", a declarat şoferul unuia dintre vehicule. "Sunt cadavre peste tot". Locuitorii întind scrisori jurnaliştilor, adresate rudelor care trăiesc în restul ţării. Mulţi sunt răniţi şi toţi povestesc scene de coşmar. "Valuri imense au venit în continuu, invadând străzile şi luându-ne casele", povesteşte Mirasol Saoyi, o tânără în vârstă de 27 de ani. "Soţul meu ne-a legat unul de altul dar am fost separaţi. Am văzut mulţi oameni ţipând şi înecându-se. Încă nu mi-am găsit soţul".

Susţinătorii lui Bo Xilai au înfiinţat un partid politic în China

rămane de văzut cat va dura pană membrii fondatori vor fi băgăţi la închisoare

Susţinătorii fostului lider chinez Bo Xilai, destituit în urma unui imens scandal, au înfiinţat un partid politic în China, ţară în care Partidul Comunist conduce singur. Wang Zheng, o profesoară în învăţământul superior, a declarat că partidul a fost înfiinţat miercuri, înainte de deschiderea plenului Partidului Comunist Chinez (PCC) care are loc în prezent la Beijing cu uşile închise, ca susţinere faţă de Bo, fostă stea în ascensiune şi condamnat în septembrie la închisoare pe viaţă. Wang a adăugat că acest partid, denumit Zhi Xian ("Constituţia Supremă"), l-a numit pe Bo preşedinte pe viaţă, fără să precizeze dacă acesta din urmă a fost de acord să aibă legătură cu acest demers.
Autorităţile chineze au sufocat în faşă orice tentativă de înfiinţare a unui partid în timp ce PCC exercită monopolul asupra vieţii politice. Dar Wang, profesor asociat la Institutul de economie şi management din Beijing, a declarat: "nu-mi este teamă că voi fi arestată". "La început, instituţia mea a încercat să mă convingă să nu fac acest lucru, dar am trecut peste", a explicat ea.
Pedeapsa de închisoare pe viaţă a fost confirmată la sfârşitul lui octombrie în apel pentru Bo Xilai, fost membru al Biroului politic al Partidului, condamnat pentru corupţie şi abuz de putere. Ambiţios şi charismatic, perceput drept un rival de actualul preşedinte Xi Jinping, fostul ministru al Comerţului a preluat în 2007 conducerea imensei metropole Chongqing (sud-vest). El a orchestrat o campanie de reabilitare a valorilor maoiste în paralel cu o reprimare violentă sub pretextul luptei împotriva "mafiei" care i-a adus susţinere din partea cetăţenilor. Wang a apreciat că procesul lui Bo nu s-a desfăşurat conform legii. Ea a refuzat să spună câţi membri numără acest partid, dar a adăugat că formaţiunea încearcă să organizeze "o reuniune naţională" în şase luni.
Presupuşi membri ai noii formaţiuni, ale căror nume circulă pe Internet, au asigurat că nu fac parte sau nu au putut fi contactaţi. "Scopul partidului nostru este de a proteja autoritatea Constituţiei", a declarat Wang.
Constituţia garantează, în teorie, libertatea de exprimare şi de reuniune în China, o ţară care nu ezistă să condamne la tăcere disidenţii.


Militanţi ruşi au aruncat cu roşii înspre regele Olandei la Moscova

Membri ai mişcării de opoziţie Cealaltă Rusie au aruncat sâmbătă cu roşii înspre regele Olandei, Willem-Alexander, aflat în vizită la Moscova, pentru a denunţa sinuciderea unui militant în această ţară după ce i-a fost refuzat azilul politic. "Vrem să îi amintim de Alexandr Dolmatov regelui Olandei Willem-Alexander - am aruncat cu roşii", a scris pe contul său de Twitter Serghei Aksenov, unul dintre liderii Celeilalte Rusii, mişcare care a urmat partidului naţional-bolşevic (natsbol), interzis. Scena s-a produs în faţa conservatorului Ceaikovski, în centrul capitalei ruse, a precizat acesta.
Aksenov a adăugat că doi militanţi care au participat la această acţiune au fost arestaţi. Conform agenţiei de presă RIA Novosti, roşiile nu l-au atiins pe regele Olandei.
Alexandr Dolmatov, membru al partidului neînregistrat Cealaltă Rusie al scriitorului Eduard Limonov, s-a sinucis în ianuarie într-un centru de arest din Olanda, unde fusese plasat după respingerea cererii sale de azil politic.
Regele Olandei s-a întâlnit vineri cu preşedintele Federaţiei Ruse Vladimir Putin la Moscova, pe fondul tensiunilor în relaţiile bilaterale în ultimele săptămâni provocate de sechestrarea în Oceanul Artic a unei nave Greenpeace sub pavilion olandez şi a unor incidente care i-au implicat pe diplomaţi ai celor două state.

Van Rompuy apără libertatea de circulaţie în UE

Preşedintele Consiliului european, Herman Van Rompuy, a avertizat, sâmbătă, împotriva pericolelor reprezentate de populism, apărând libertatea de circulaţie în UE, într-un discurs susţinut la Berlin. "Populismul şi naţionalismul nu pot furniza soluţii pentru provocările epocii noastre", a declarat Van Rompuy, care a intervenit - în special în engleză, dar şi cu câteva pasaje în germană - în cadrul "discursului european" organizat anual din 2010 de fundaţia conservatoare Konrad-Adenauer, la data aniversării căderii Zidului Berlinului în 1989. El şi-a manifestat înţelegerea faţă de temerile generate de globalizare şi criza economică în rândul cetăţenilor europeni, afirmând că singura soluţie este "relansarea economică şi crearea de locuri de muncă". Dar el i-a criticat pe cei care alimentează aceste temeri aruncând cel puţin o parte din vină asupra imigranţilor, inclusiv europeni, "cu cuvinte precum «turism pentru beneficii sociale» sau «dumping social»". Aceste reproşuri, adresate adeseori unor cetăţeni ai unor ţări membre UE, în special România şi Bulgaria, nu acoperă decât fenomene minoritare şi marginale, potrivit lui. Libertatea de circulaţie în cadrul UE este "un simbol al civilizaţiei" care trebuie apărat.
În acelaşi fel, dramele legate de imigraţia clandestină, precum cele recurente din largul insulei Lampedusa, în Marea Mediterană, trebuie combătute atacând rădăcinile problemei, în ţările de plecare şi cele de tranzit.

Moaştele Sfântului Petru vor fi expuse pentru prima dată în public

Pentru prima dată, moaştele considerate ca aparţinând Sfântului Petru, primul apostol şi fondator al Bisericii, vor fi scoase din grotele de sub bazilica ce-i poartă numele pentru a fi expuse în public, a anunţat un prelat al Vaticanului. Acest eveniment excepţional va avea loc pentru a marca încheierea "Anului Credinţei", duminică, 24 noiembrie, în prezenţa Papei Francisc.
Într-un articol publicat în ediţia de sâmbătă a ziarului Vaticanului, L'Osservatore Romano, preşedintele Consiliului Pontifical pentru noua evanghelizare, arhiepiscopul italian Rino Fisichella, a făcut cunoscut că un ultim gest ce va încorona acest an va consta în "expunerea pentru prima dată a relicvelor pe care tradiţia le recunoaşte ca fiind ale apostolului care şi-a dat viaţa aici pentru Domnul". "Anul Credinţei" a fost lansat în octombrie 2012 de către Papa Benedict al XVI-lea şi a presupus numeroase festivităţi în Piaţa Sfântul Petru.
Osemintele au fost descoperite în timpul săpăturilor din 1940, sub pontificatul Papei Pius al XII-lea, într-o necropolă situată sub Bazilică, lângă un monument din secolul al IV-lea, construit în onoarea celui care este considerat primul episcop al Romei şi primul papă. Potrivit AFP, papii nu au confirmat niciodată că osemintele ar aparţine sigur Sfântului Petru. Cu toate acestea, teste ştiinţifice efectuate în anii '50—'60 au conchis cu mare "probabilitate" că este vorba de rămăşiţele pământeşti ale fostului pescar din Galileea, după cum a indicat Papa Paul al VI-lea în 1968. Petru a fost răstignit cu capul în jos, între anii 64-70, în circul lui Caligula, pe locul unde sunt azi grădinile Vaticanului.



Japonia şi Columbia dezvoltă un tip de iarbă ce reduce efectul de seră

O echipă de cercetători japonezi şi columbieni a dezvoltat un tip de iarbă care reduce emisiile de gaze cu efect de seră cauzate de folosirea fertilizanţilor sintetici pentru agricultură. Acest proiect este o dovadă a colaborării în favoarea mediului a Japoniei şi Columbiei, "ţări care în materie de agricultură fac paşi importanţi pentru a reduce emisiile de CO2", a explicat pentru agenţia spaniolă de presă ambasadorul Columbiei în Japonia, Patricia Cárdenas. Echipa, finanţată de guvernele nipon şi columbian, a descoperit că brachiaria, iarbă originară din Africa şi care creşte în America Latină, eliberează din rădăcini substanţe care reduc emisiile de oxid de nitrogen, gaz dăunător pentru ecosistem. Majoritatea fertilizanţilor sintetici utilizaţi în prezent se transformă în acid nitric când intră în contact cu pământul şi parte din acest element chimic se transformă în oxid de nitrogen. De aceea, principala calitate a acestui tip de iarbă este aceea că previne ca anumiţi compuşi chimici din fertilizanţii sintetici să emită gaze cu efect de seră, după cum au explicat, pentru agenţia Kyodo, membri ai echipei de cercetători.
Oamenii de ştiinţă au început deja să planteze acest tip de iarbă în unele zone din America de Sud.


Xxxxxxxxxxxxxxx

Rusia consideră că expansiunea NATO îi ameninţă securitatea

Terorismul şi expansiunea NATO în apropierea graniţelor Rusiei reprezintă principalele ameninţări pentru securitatea naţională a acestei ţări, a declarat sâmbătă ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu. Într-un interviu acordat postului de televiziune Rossia 1, Şoigu a spus că terorismul internaţional este "principalul inamic" al Rusiei, având în vedere că mulţi militanţi care luptă în "zone fierbinţi" din jurul lumii sunt membri ai unor organizaţii teroriste. "Ar putea să sune învechit şi banal, dar uitaţi-vă cine luptă în realitate în Siria? În Mali? În Libia?", a declarat Şoigu.
O altă ameninţare majoră în opinia lui Şoigu este continua încercare de construire a unei infrastructuri NATO şi extindere a prezenţei alianţei în apropierea graniţelor ruse.
Rusia s-a opus vehement candidaturilor Georgiei şi Ucrainei la NATO, precum şi planurilor de amplasare a unor elemente ale scutului american antirachetă în ţări din Europa de Est, precum România şi Polonia. "Această expansiune continuă (a NATO), este complet nefondată, în opinia noastră", a declarat Şoigu. "Vorbim şi vorbim, şi ne zâmbim unii altora, dar aceasta merge înainte".

Xxxxxxxxxxxxxxxxxxx



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.