Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Caz interesant în SUA - Curtea Supremă decide cu privire la separarea bisericii de stat

Ziarul de Vrancea
6 nov 2013 463 vizualizări
Curtea Supremă a Statelor Unite examina ieri un caz privind dreptul de a spune rugăciuni la începutul şedinţelor consiliilor municipale, un dosar foarte aşteptat peste Ocean, care vizează separarea bisericii de stat.

Manifestanţi atât pentru apărarea libertăţilor religioase, cât şi susţinători ai caracterului laic al statului, s-au reunit pe treptele "templului" justiţiei americane, în timp ce cei nouă "înţelepţi" urmau să discute despre constituţionalitatea acestei practici, în special sub aspectul unui posibil prozelitism creştin.
La Greece, un oraş cu 96.000 de locuitori din statul New York, membri ai clerului local sunt invitaţi să spună rugăciuni la începutul fiecărei şedinţe de consiliu municipal. Două locuitoare au protestat, apreciind că aceste rugăciuni sunt neconstituţionale şi nu ar trebui să aibă loc într-o întrunire publică. Reprezentate de organizaţia Americani Uniţi pentru Separarea Bisericii de Stat, Linda Stephens, atee, şi Susan Galloway consideră că aceste rugăciuni, dacă sunt spuse, este necesar cel puţin să fie neconfesionale. În perioada 1999-2007, toate rugăciunile erau creştine. În urma primei plângeri a celor două locuitoare, în 2008, unele rugăciuni au fost spuse de către un laic evreu, o femeie-preot wicca şi un preşedinte al unei congregaţii baha'i.

Curtea de apel: Rugăciunile sunt neconstituţionale

Curtea Supremă, alcătuită din şase judecători catolici şi trei judecători evrei, urmează să se întrebe dacă această practică încalcă Primul Amendament al Constituţiei, care stipulează că membrii "Congresului nu vor face nicio lege pentru a conferi un statut vreunei religii". În virtutea celui de-al 14-lea Amendament, această clauză se aplică atât la nivel federal, cât şi autorităţilor locale. O Curte de apel a stabilit că rugăciunile spuse în Consiliul Municipal de la Greece sunt neconstituţionale. Oraşul, care a făcut apel la Curtea Supremă, argumentează că locuitorii săi de toate confesiunile pot propune o rugăciune. "Noi sperăm că oraşul Greece va obţine câştig de cauză la Curtea Supremă, iar o victorie pentru ei va fi o victorie pentru toţi americanii care cred şi pentru Constiuţie", a declarat Ken Klukowski, directorul Centrului pentru libertate religioasă din cadrul organizaţiei Family Research Council. El consideră ca "probabil" faptul că membrii înaltei Curţi, majoritar conservatoare, vor "consolida în mod semnificativ dreptul la libertate religioasă al americanilor în viaţa publică".
Coaliţia Laică pentru America a calificat, pe de altă parte, "de neconceput într-o ţară fondată pe separarea religiei de Guvern, ca orice cetăţean să fie obligat să asiste la o rugăciune în timp ce încearcă să participe la viaţa civică".
Decizia va fi anunţată cel mai târziu în iunie anul viitor.

Creditorii Greciei, alungaţi cu mătura din sediul Finanţelor

Reprezentanţii troicii creditorilor internaţionali ai Greciei - FMI, UE şi Banca Centrală Europeană (BCE) - "s-au furişat" pe scara de incendiu pentru a ieşi din sediul Ministerului de Finanţe de la Atena, din cauza unui protest organizat de câteva zeci de femei de serviciu, angajate la stat. "După patru ani în care s-au confruntat cu proteste de proporţii, sindicate intransigente, manifestanţi mascaţi şi politicieni greci care nu se ţin de cuvânt, inspectorii (creditorilor internaţionali, n.r.) au avut parte de o sperietură zdravănă când au venit marţi, pentru a nu ştiu câta oară, la Ministerul de Finanţe: femei de serviciu furioase angajate la stat", potrivit blogului cotidianului Wall Street Journal (WSJ).
Zeci de femei de serviciu s-au stârns în faţa clădirii la sosirea reprezentanţilor instituţiilor internaţionale, "strigând cu voci ascuţite, care putea fi auzite la câteva străzi distanţă", pentru a protesta faţă de concedierile cerute de inspectori în sectorul public. Protestul a declanşat o alertă de securitate fără precedent la Ministerul de Finanţe. "După o întâlnire care a durat peste două ore, oficialii FMI, UE şi BCE - cunoscută drept troica creditorilor - s-au furişat din minister pe o scară de incendiu exterioară, evitând astfel ieşirea principală. Cu puţin înainte ca aceştia să evadeze, gărzile de corp solide ale troicii au fost văzute inspectând ruta de evadare pentru a fi siguri că era liberă de femei de serviciu furioase", scrie WSJ.
Ziua de marţi a început destul de prost pentru şeful misiunii FMI în Grecia, Poul Thomsen. La sosirea la sediul Ministerului de Finanţe, un bărbat a aruncat cu un pumn de monede către Thomsen, lovindu-i maşina. Poliţia a informat că l-a reţinut pe protestatar şi că l-a eliberat ulterior.
Decizia de a fugi din clădire pe scara de incendiu şi în continuare către un garaj subteran a stârnit mirare, scrie publicaţia americană. În timpul precedentelor vizite la Atena, măsurile de securitate pentru reprezentanţii troicii au fost foarte reduse. Atât de reduse, încât trecătorii putea să-i privească fără probleme la deplasările prin Atena pentru întâlniri cu oficialii eleni. Nimeni nu i-a deranjat niciodată.
Grecia a fost salvată de la colapas financiar de către statele zonei euro şi FMI cu două pachete de împrumuturi, în total 240 de miliarde de euro începând din 2010, după ce îndatorarea foarte ridicată a statului a făcut imposibilă finanţarea la dobânzi sustenabile de pe piaţa financiară. Împrumuturile au fost condiţionate de măsuri dure de austeritate, inclusiv concedieri, reduceri de salarii şi creşterea taxelor.

Silvio Berlusconi: "Copiii mei se simt ca evreii în timpul lui Hitler"

Fostul şef al Guvernului italian Silvio Berlusconi, condamnat definitiv al un an de închisoare, afirmă că fiii şi fiicele sale "se simt ca evreii în timpul lui Hitler", într-o carte care va apărea în curând. "Copiii mei spun că se simt ca familiile evreieşti în Germania sub regimul lui Hitler. Avem într-adevăr pe toată lumea împotriva noastră", a declarat el în această carte a jurnalistului Bruno Vespa, din care au fost difuzate câteva fragmente.
Il Cavaliere, în vârstă de 77 de ani, a fost condamnat definitiv la 1 august la un an de închisoare pentru fraudă fiscală şi în octombrie la doi ani de interzicere de a executa vreo funcţie publică de o Curte de Apel, o decizie împotriva căreia el va depune un recurs în casaţie.
Senatul va trebui să dezbată, la sfârşitul lunii, excluderea sa din Senat în urma condamnării definitive. Silvio Berlusconi vede în aceasta semnul încrâncenării "magistraţilor de stânga" care încearcă, potrivit lui, de 20 de ani să îl elimine de pe scena politică şi sunt pe punctul de a-l exclude din Parlament. El a exclus în mod hotărât posibilitatea de a pleca să trăiască în străinătate, declarându-se "100 la sută italian". Ar fi totuşi dificil pentru el să facă acest lucru, având în vedere că paşaportul i-a fost confiscat în urma condamnării.

Femeile, principalele "fane" ale fetelor topless din tabloidele britanice

The Sun, cel mai vândut ziar din Marea Britanie, va continua să publice în pagina 3 imagini cu femei care pozează topless, în urma unui sondaj efectuat de editorii publicaţiei din care a reieşit faptul că cititoarele acestui tabloid îşi doresc ca această tradiţie să continue.
Editorul tabloidului The Sun, David Dinsmore, a spus că decizia a fost luată după ce cititorii tabloidului au fost chestionaţi în cadrul unor focus grupuri cu privire la imaginile publicate în pagina 3 a The Sun. Dinsmore a spus că a analizat "în profunzime" preferinţele cititorilor, reieşind în mod clar că editorii The Sun nu trebuie să se atingă de modul în care arată pagina 3. "În mod ciudat, femeile au fost mai vehemente decât bărbaţii în această privinţă (cerând menţinerea imaginilor cu fetele topless, n.r.)", a spus editorul.
Anunţul făcut de David Dinsmore vine după ce, în luna august, ediţia irlandeză a tabloidului The Sun a renunţat la fotografiile cu femei care pozează topless şi care erau publicate în pagina 3 a acestui ziar. Decizia scoaterii acestor imagini din ediţia irlandeză a The Sun a fost motivată atunci prin aşa-numitele "diferenţe culturale" dintre Irlanda şi Marea Britanie. Cu toate că a renunţat la imaginile cu femei topless, ediţia irlandeză a continuat să publice fotografii cu femei atrăgătoare, însă fără a le dezvălui zonele intime.
Fotografiile unor femei care pozează topless apar pe pagina a treia din The Sun de peste 40 de ani, iar o eventuală renunţare la aceasta ar reprezenta o schimbare majoră pentru formatul tabloidului britanic.

Google lansează un serviciu de consiliere privind viaţa cotidiană

Gigantul internet Google a lansat un serviciu de asistenţă online ce le permite internauţilor să primească sfaturi specializate cu privire la unele probleme precum pierderea în greutate, virusuri informatice sau bricolaj.
"Ce spuneţi dacă un simplu clic vă permite să obţineţi asistenţă privind un virus informatic, o informaţie sau o temă şcolară?', a menţionat pe un blog un responsabil al grupului american, Udi Manber, anunţând lansarea acestui serviciu numit "Helpouts". Această nouă platformă online se concentrează în prezent pe artă şi muzică, informatică, educaţie, frumuseţe sau grădinărit. "Acesta nu este decât începutul. Începem la scară mică şi în alte domenii", a declarat Manber.
Gratuite sau depăşind chiar suma de 250 de dolari, aceste servicii pot în special să ajute persoane care doresc să practice yoga sau să înveţe limba franceză, de exemplu, punând în contact persoane specializate cu amatori. Potrivit Google, companii ca Sephora, Weight Watchers sau Rosetta Stone vor acorda consiliere pentru acest nou serviciu.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.