Internațional

Protestantele topless au fost izgonite din Kiev

Ziarul de Vrancea
28 aug 2013 592 vizualizări
Mişcarea feministă Femen, cunoscută pentru manifestaţiile sale topless, a anunţat miercuri că îşi închide biroul din Kiev, a doua zi după un raid al poliţiei, care a descoperit arme la biroul activistelor, relatează AFP.

"Nu ne încetăm activitatea în Ucraina, dar vom părăsi biroul", a declarat pentru AFP liderul mişcării, Anna Guţol. Acest anunţ a fost făcut după raidul forţelor de ordine marţi, la sediul ucrainean al mişcării, cand au fost confiscate un pistol şi o grenadă. Femen a denunţat "o provocare", considerand că armele puteau fi ascunse în birou în absenţa activistelor. Totuşi, chiar şi înainte de acest incident, "nu mai era posibil să lucrăm în acest birou, unde eram interceptate permanent de către serviciile speciale", a subliniat Guţol. Poliţia a iniţiat o anchetă pentru posesie ilegală de arme, un cap de acuzare care prevede o pedeapsă de cinci ani de închisoare, a declarat miercuri pentru AFP purtătorul de cuvant al poliţiei din Kiev, Igor Mihalko. Nici una dintre activiste nu a fost inculpată pentru moment, a adăugat el. Activistele Femen din Ucraina se află de mai multe săptămani în vizorul forţelor de ordine ucrainene. Trei activiste Femen care se pregăteau să protesteze faţă de vizita în Ucraina a preşedintelui rus Vladimir Putin, la sfarşitul lui iulie, au fost arestate la Kiev, iar Guţol a fost agresată.  Ele au acuzat serviciile speciale din ruse şi ucrainene de orchestrarea acestui incident. Mişcarea Femen, înfiinţată în Ucraina şi al cărei sediu se află la Paris, a realizat numeroase acţiuni în întreaga lume cu scopul de a denunţa sexismul şi discriminarea femeilor, activistele apărand brusc topless, cu corpurile acoperite de inscripţii, pentru a atrage atenţia. Femen denunţă, de asemenea, homofobia, complicitatea dintre stat şi Biserică, regimurile autoritare şi fraudele electorale.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.