Internațional

Incredibil: Spaniolii au construit un zgârie-nori fără lift

Ziarul de Vrancea
11 aug 2013 816 vizualizări
Un zgârie-nori cu 47 de etaje şi cu altitudinea de 200 de metri conceput cu scopul de a ajunge cea mai înaltă clădire rezidenţială din Europa are, doar cu câteva luni înainte de terminarea construcţiei, o problemă esenţială: dezvoltatorii nu au inclus un ascensor în proiect.

Turnurile InTempo din Benidorm, un oraş din provincia Alicante, Spania, erau concepute iniţial să aibă doar 20 de etaje, dar dezvoltatorii au hotărât să crească proiectul la 47 de niveluri şi la 200 de metri, clădirea fiind menită să devină "o viziune a viitorului" şi un simbol al ieşirii Spaniei din criza financiară, scrie dailymail.co.uk. Imobilul este dotat cu ascensor pentru primele 20 de etaje, dar de la acest punct în sus există doar scări, iar în clădire nu mai este disponibil spaţiu pentru includerea unui alt echipament de ascensor. Controversa în jurul turnurilor din Benidorm s-a accentuat în ultimele săptămâni, după plecarea echipei de arhitecţi. Aceştia au demisionat, în ciuda faptului că ultimele opt etaje din proiect, care erau menite să unească cele două turnuri de grădini şi piscine, au rămas incomplete. Cotidianul spaniol El Pais, care a primit acces la documente, a descoperit mai multe nereguli în cel mai mare proiect al oraşului turistic: nu numai că muncitorii nu au mai fost plătiţi din 2010, dar au fost şi nevoiţi să se deplaseze în mers în clădirea pe jumătate construită, întrucât singurul lift existent a fost construit abia după terminarea primelor 23 de etaje. De asemenea, ascensorul care în cele din urmă fusese instalat s-a prăbuşit în iulie 2011, rănind 13 muncitori. Ambulanţele au întâmpinat atunci mari probleme în a ajunge la locul accidentului, pentru că zona care înconjura şantierul nu fusese eliberată pentru accesul vehiculelor, din dorinţa de a economisi bani. Iar acum, în ciuda planurilor de a inaugura ”turnurile gemene” în 2009, clădirea este complet construită doar în proporţie de 94 la sută. Se presupune că va fi terminată în luna decembrie a anului 2013. Cu o concentraţie mare de zgârie-nori, oraşul Benidorm este cunoscut drept ”New York-ul Mediteranei”. Dar, cu toate că atrage în continuare turişti în căutare de soare şi plajă, în ultimii ani aceştia nu s-au mai înghesuit să lase atât de mulţi bani pe măsura investiţiilor.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3903 zile, 4 ore, 48 minute, 46 secunde
Ce sa-ti spun, incredibil, rade harb de oala sparta. Da ce, noi n-am facut sali de clasa la care n-am prevazut varul ? O fi fost neam cu Bacinschi ala care a facut proiectul la spanioli.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.