Internațional

Armata indiană a monitorizat timp de şase luni două planete crezand că sunt drone-spion

Ziarul de Vrancea
26 iul 2013 539 vizualizări
Armata indiană a urmărit timp de şase luni mişcările unor obiecte zburătoare identificate în zona muntoasă din nordul ţării, crezand că are de-a face cu drone chinezeşti de spionaj, însă pană la urmă s-a dovedit că era vorba de planetele Jupiter şi Venus, notează BBC.

După ce obiectele au fost detectate de peste 150 de ori deasupra unui lac din regiune, au fost chemaţi astronomii care au dezlegat misterul. Relaţiile dintre India şi China au fost tensionate în ultimele luni, indienii acuzand partea chineză că a ridicat o tabăra militară pe teritoriul indian, dincolo de o linie de demarcaţie ce nu ar fi trebuit încălcată. În acest context, armata indiană a făcut observaţii ce relevă faptul că obiecte neidentificate ar fi încălcat spaţiul aerian indian de peste 150 de ori, apărand mai ales între 6 seara şi 5 dimineaţa în zona unui lac montan. Unul dintre scenariile gandite era că partea chineză ar fi trimis drone de spionaj în India, iar pentru a se vedea dacă e vorba de corpuri cereşti sau de obiecte terestre au fost chemaţi astronomii de la Bangalore. După ce mişcările acestor obiecte neidentificate au fost analizate de specialişti în raport cu alte corpuri cereşti s-a dovedit că era vorba de planetele Jupiter şi Venus. Astronomii explică faptul că această confuzie s-a petrecut şi fiindcă în provincia muntoasă Ladakh stelele şi planetele par mult mai strălucitoare faţă de normal datorită atmosferei foarte limpezi din această regiune muntoasă izolată.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.