Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Kate a fost internată în maternitate

Ziarul de Vrancea
22 iul 2013 210 vizualizări
Moştenitorul tronului Marii Britanii era aşteptat, aseară, să se nască dintr-un moment în altul

Soţia prinţului William al Marii Britanii, Kate, a fost internată în maternitate, în primele stagii ale travaliului, informează Associated Press, care citează oficiali ai Palatului Regal. Ducesa de Cambridge a fost transportată cu maşina la Spitalul St. Mary din centrul Londrei. Aceasta ar urma să nască în aripa privată Lindo Wing, unde Prinţesa Diana i-a născut pe William şi fratele său mai mic, Prinţul Harry. "Travaliul este la începutul său, după internarea" la St. Mary "în jurul orei locale 06.00 (05.00 GMT), dimineaţa aceasta", a anunţat ieri Palatul într-un comunicat. Kate este însoţită de Prinţul William, soţul său, la maternitate, potrivit postului Sky News.
Copilul va fi al treilea în linia de succesiune la tronul britanic, după Prinţii Charles şi William, şi se aşteaptă să devină, în cele din urmă, rege sau regină. Echipa medicală va fi condusă de ginecologul dr. Marcus Setchell

Urmaşul lui Dracula şi al lui Mahomed

O avalanşă de informaţii a precedat venirea pe lume a bebeluşului regal. AFP a selectat zece dintre cele mai interesante.
1. Genealogii spun că bebeluşul va fi înrudit de departe cu Dracula, prinţul din secolul al XV-lea care a servit de inspiraţie pentru celebrul vampir al lui Bram Stoker. Tot prin arborele genealogic, el ar fi legat şi de un sultan musulman, urmaş al profetului Mahomed.
2. Finlanda le-a oferit lui William şi Kate o 'cutie pentru nou-născuţi' pe care toate femeile însărcinate din această ţară nordică o primesc şi care cuprinde haine pentru bebeluş, adaptări de sutien pentru alăptare şi chiar prezervative.
3. Conform tradiţiei, la naşterile din familia regală asistă ministrul de interne. Din fericire pentru Kate, această măsură a fost abandonată în 1936.
4. Bebeluşul regal nu are neapărat nume de familie, dar, dacă William şi Kate se hotărăsc să îi dea unul, pot alege între Mounbatten-Windsor, Wales sau Cambridge.
5. Locuri celebre din lumea întreagă, cum ar fi cascada Niagara, turnul naţional din Toronto sau fântâna din Trafalgar Square din Londra vor fi luminate în roz sau bleu la naşterea bebeluşului, în funcţie de sex.
6. Ziariştilor care au stat trei săptămâni în faţa spitalului londonez unde va naşte Kate li s-a părut timpul foarte lung. Altfel au stat lucrurile în 1982, când s-a născut William. Mama lui, prinţesa Diana, l-a născut cu zece zile înaintea datei de 1 iulie, care fusese comunicată presei, luându-i pe toţi prin surprindere.
7. Se poate paria pe tot ce ţine de bebeluş, de la ziua de naştere, la culoarea părului şi, evident, sexul sau numele. Numele preferate la bursa pariurilor sunt Alexandra şi George. Unii ar putea însă da lovitura dacă William şi Kate aleg un nume ieşit din comun, ca Wayne, care are o cotă de 500 la 1.
8. Bebeluşul, chiar înainte să se nască, are pagina lui Wikipedia, intitulată "Copilul ducelui şi al ducesei de Cambridge".
9. Fostul premier australian, Julia Gillard, a tricotat un cangur pentru copil.
10. Vedeta balonului rotund David Beckham le-a sugerat părinţilor să îşi boteze copilul, dacă este băiat, David, ca pe el.

Viceprimar francez, supărat că Hitler nu a ucis suficienţi ţigani

n politicianul susţine că vorbele i-au fost răstălmăcite

Un oficial local din Franţa a declarat că Adolf Hitler "nu a putut omorî suficienţi romi nomazi", cu ocazia unui eveniment unde a fost provocat prin acuzaţii de rasism şi neonazism, relatează presa franceză. "Pe fondul saluturilor naziste şi acuzaţiilor de rasism, Gilles Bourdouleix (n.red. - viceprimarul localităţii Cholet - vestul Franţei) a răspuns provocărilor declarând: «Hitler nu a putut omorî suficienţi nomazi», scrie ziarul Le Courrier de l'Ouest. Declaraţiile oficialului local au fost înregistrate.
Jean-Louis Borloo, liderul partidului de dreapta UDI din care face parte viceprimarul Bourdouleix, a condamnat în termeni vehemenţi aceste declaraţii. Gilles Bourdouleix a explicat că declaraţiile sale au fost interpretate greşit, subliniind că a afirmat de fapt: "Dacă eu aş fi fost Hitler, ar fi fost morţi", în timp ce nomazii i-ar fi adresat salutul nazist. Viceprimarul a avertizat că va da în judecată cotidianul Le Courrier de l'Ouest, pe care îl acuză de calomnie. Declaraţiile au fost făcute în contextul în care aproximativ 150 de caravane de nomazi s-au instalat duminică pe un teren agricol aparţinând localităţii Cholet, situaţie care a atras comentariile vehemente ale viceprimarului.

Peste 500 de irakieni au evadat din închisoare, ajutaţi de grupuri armate

Cel puţin 500 de deţinuţi au evadat din două închisori situate în apropiere de Bagdad, atacate în noaptea de duminică spre luni de grupuri armate, au anunţat ieri doi deputaţi, membri ai Comisiei parlamentare pentru Securitate şi Apărare. Hakim al-Zamili a declarat pentru AFP că aproximativ 500 de deţinuţi "terorişti" au evadat din închisoarea Abu Ghraib, la vest de Bagdad. În schimb, Shwan Taha a apeciat, citat pe site-ul partidului kurd PUK, că "între 500 şi 1.000 de deţinuţi" au evadat din închisorile Taji şi Abu Ghraib.

Molecula tristeţii", descoperită de cercetători

O proteină asociată cu declanşarea stresului, a anxietăţii şi a depresiei, supranumită "molecula tristeţii", a fost descoperită de oamenii de ştiinţă la nivelul glandei pituitare din creier, informează dailymail.co.uk. Noua proteină, denumită CRF1, a fost descoperită de cercetătorii de la Heptares Therapeutics, o companie medicală din comitatul britanic Hertfordshire. Savanţii britanici au folosit Diamond Light Source, unul dintre cele mai puternice dispozitive de analiză cu raze X, pentru studierea glandei pituitare. Cercetătorii bănuiau de multă vreme că această glandă controlează stresul, depresia şi anxietatea prin eliberarea în creier a anumitor substanţe chimice. Oamenii de ştiinţă au descoperit în acest studiu apărut recent că aceste simptome sunt declanşate de CRF1 - o substanţă prezentă în membranele externe ale celulelor din glanda pituitară. "Bolile cauzate de stres, precum depresia şi anxietatea, afectează un sfert dintre adulţi în fiecare an, însă mulţi oameni nu ştiu că aceste afecţiuni sunt declanşate de proteinele din creier, iar una dintre acestea este CRF1", a explicat Fiona Marshall, coordonatoarea departamentului de cercetare de la compania Heptares Therapeutics. Cercetătorii britanici au analizat structura acestei molecule şi speră că studiul lor va duce la producerea unor medicamente care vor putea să controleze acţiunea acestei glande.

Cadavrele a trei femei, găsite în saci de plastic într-un oraş din Ohio

Cadavrele a trei femei de culoare, învelite în saci de plastic, au fost găsite într-un oraş din Ohio (nord-estul Statelor Unite), iar căutarea altor victime este în desfăşurare, a anunţat poliţia. Un suspect a fost arestat la scurt timp după aceste descoperiri macabre. Primul cadavru a fost găsit vineri, într-un garaj din oraşul East Cleveland după ce poliţia a primit un apel care semnala un miros fetid, a anunţat sergentul Scott Gardner într-un comunicat. Celelalte două cadavre au fost descoperite sâmbătă. Unul dintre ele se afla într-o "reşedinţă abandonată", potrivit lui Gardner. Celălalt a fost găsit în apropierea acestuia. "Căutarea altor eventuale victime continuă", a precizat Gardner. Suspectul, Michael Madison, a fost găsit la mama sa şi plasat în arest preventiv după o confruntare. După descoperirea primului cadavru, anchetatorii "au strâns indicii suplimentare" din apartamentul lui Madison, în vârstă de 35 de ani, cu antecedente de agresiuni sexuale, potrivit CNN. "Avem de-a face cu un bolnav şi avem motive să credem că ar putea fi şi alte victime", a declarat Gary Norton, primar în East Cleveland, citat de CNN.

Record istoric de căldură în Siberia

Oraşul rus Norilsk, situat în regiunea siberiană Krasnoiarsk, a depăşit în acest weekend recordul istoric de căldură prin înregistrarea a 32 de grade Celsius, a informat ieri serviciul de presă al regiunii. "Sâmbătă, termometrul a atins 32 de grade, nivelul maxim din întreaga istorie a observaţiilor meteorologice din Norilsk, din 1972 încoace", a precizat un comunicat. Această temperatură a depăşit cu o zecime recordul anterior, atins în iulie 1979, potrivit comunicatului. Temperaturile vor oscila între 30 şi 32 de grade Celsius până vineri, în timp ce temperatura medie pe timp de vară este de 17,3 grade în această regiune arctică.
Norilsk, cu temperaturi care iarna ating 50 de grade sub zero şi cu rafale de vânt cu viteze de până la 25 de metri pe secundă, este considerat unul dintre cele mai poluate oraşe din lume din cauza exploataţiilor miniere din zonă. Între timp, valul de căldură care a ajuns la mijlocul lunii iunie în unele regiuni din zona europeană a Rusiei precum Lipeţk, Saratov, Ulianovsk a cedat în faţa unui ciclon cu ploi şi temperaturi în jur de 14 grade Celsius.








În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.