Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Arma căpitanului Kirk din "Star Trek", vândută cu 231.000 de dolari

Ziarul de Vrancea
8 apr 2013 454 vizualizări
La aceeaşi licitaţie, un sutien al actriţei Marlyn Monroe s-a vândut cu 28.125 de dolari

Arma căpitanului Kirk - denumită "phaser" - din îndrăgitul serial de televiziune din anii 1960 "Star Trek" a fost vândută la licitaţie cu 231.000 de dolari, sâmbătă, la Los Angeles, au anunţat reprezentanţii casei Julien's Auctions. Phaser-ul, realizat la cererea creatorului "Star Trek" Gene Roddenberry, pentru actorul William Shatner, interpretul căpitanului Kirk în acest serial TV, era estimat la aproximativ 50.000 de dolari, însă a depăşit de peste patru ori aşteptările specialiştilor. Printre celelalte obiecte "extraterestre" scoase la vânzare în această licitaţie, cu o durată de două zile, s-au aflat un "dispozitiv de supraveghere a extratereştrilor" aflat la bordul navei spaţiale Nostromo din filmul "Alien" (1979), vândut cu 10.625 de dolari, şi un costum complet de astronaut purtat de Anubis, interpretat de Carlos Lauchu în filmul "Stargate" (1994), care s-a vândut cu 16.250 de dolari, depăşind de peste trei ori estimările.
O arhivă cu autografe acordate de actori şi cineaşti recompensaţi cu premiul Oscar s-a vândut cu 15.625 de dolari, iar o maşină Imperial Crown din 1966, denumită "Black Beauty" şi fabricată pentru filmul "Viespea verde" (2011), a fost achiziţionată cu 46.875 de dolari. Epoca de aur de la Hollywood a fost şi ea bine reprezentată la acea licitaţie. Pelerina purtată de Claudette Colbert în filmul "Cleopatra", regizat în 1934 de Cecil B. DeMille, s-a vândut cu 5.625 de dolari, în timp ce o pălărie purtată de un "munchkins" în filmul "Vrăjitorul din Oz" din 1939 s-a vândut cu 15.000 de dolari. Costumul purtat de Christopher Reeves în "Superman IV" a fost achiziţionat cu 25.000 de dolari. Obiecte care au aparţinut sau au avut legătură cu Marilyn Monroe continuă să atragă interesul colecţionarilor, la 50 de ani de la moartea actriţei: o cămaşă de noapte s-a vândut cu 15.000 de dolari, un sutien din "Unora le place jazzul" s-a vândut cu 28.125 de dolari şi o rochie de cocktail purtată de artistă a fost achiziţionată cu 25.000 de dolari, depăşind de patru ori estimările

S-a stins din viaţă "Doamna de Fier"

"Eu sunt în favoarea consensului. Consensul asupra a ceea ce vreau eu să fac", a fost motto-ul în viaţă al fostului premier Margaret Thatcher

Fostul premier britanic Margaret Thatcher a murit ieri în urma unui atac cerebral la varsta de 87 de ani. Baroneasa Thatcher a fost premier în perioada 1979 – 1990, fiind prima femeie care a deţinut acest post în Marea Britanie.
Supranumită "Doamna de Fier", ea a remodelat Marea Britanie cu un liberalism economic intransigent şi a restabilit prestigiul internaţional al ţării. Privirea sa pătrunzătoare simboliza o tărie de caracter remarcabilă. Cea mai bună descriere a fost făcută chiar de ea însăşi. "Eu sunt în favoarea consensului. Consensul asupra a ceea ce vreau eu să fac". Acest refuz al compromisului, în serviciul unor principii profund ancorate - conservatorism social, liberalism economic, ideea grandorii ţării sale -, nu s-a dezminţit nicio clipă în cei 11 ani de guvernare. Aceste convingeri s-au născut din educaţia strictă primită de la un tată metodist de tânăra Margaret Hilda Roberts, născută la 13 octombrie 1925, la Grantham (centrul Angliei).
Devenită avocat după căsătorie, în 1951, ea li s-a alăturat conservatorilor, iar în 1959 a intrat în Camera Comunelor ca deputat de Finchley. Între 1970 şi 1974 ea a fost ministru al Educaţiei.

Trupul îi va fi incinerat

În 1975, Thatcher preia conducerea partidului conservator şi patru ani mai târziu îi învinge pe laburişti. Ea devine prima femeie premier a ţării, instalându-se la Downing Street numărul 10 până la 22 noiembrie 1990, o guvernare-record pentru secolul XX. Pentru relansarea unei economii care a făcut din Marea Britanie "bolnavul Europei", ea a privatizat în mod excesiv, a scăzut impozitele şi cheltuielile publice şi a redus la tăcere sindicatele. Dar pragul de trei milioane de şomeri a fost depăşit, iar grevele minerilor de la începutul anilor '80 s-au lovit de intransigenţa sa. Ea a încercat să restabilească prestigiul fostului Imperiu. Recucerirea insulelor Malvine (Falkland) în 1982 a contribuit la acest lucru. Foarte apropiată de Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov, ea a contribuit, de asemenea, la încheierea Războiului Rece. Dar caracterul său implacabil s-a întors împotriva ei. Respingerea "poll tax", un impozit local pe care nu a reuşit să îl impună, a adus sfârşitul guvernării sale. Contestată în cadrul propriului partid, ea a demisionat cu lacrimi în ochi în noiembrie 1990. Thatcher s-a retras în cartierul londonez Belgravia pentru a-şi scrie memoriile şi a plecat definitiv de pe scena politică în 2002 din motive de sănătate. În iunie 2003, decesul soţului său, Denis, o afectează profund, precum şi, mai târziu, problemele judiciare ale fiului său, Mark. În decembrie 2005, la două luni după aniversarea a 80 de ani într-un hotel din Londra, în prezenţa reginei Elizabeth II, ea a fost spitalizată. Fiica sa, Carol Thatcher, a dezvăluit în 2008 că mama sa suferă de demenţă senilă, uitând adeseori că soţul ei este mort. De atunci ea a trăit izolată, nu a mai participat la recepţiile organizate la Downing Street de premierul David Cameron cu ocazia aniversării sale de 85 de ani în 2010 sau la celebrarea jubileului reginei Elizabeth II în 2012.
Potrivit oficialilor britanici, trupul "Doamnei de Fier" va fi incinerat. 

Putin, întampinat în Germania de femei în sanii goi

Manifestante topless au perturbat ieri vizita preşedintelui rus Vladimir Putin la salonul Industriei de la Hanovra, pe care l-a inaugurat împreună cu Angela Merkel. Putin şi Merkel se aflau la standul constructorului german de automobile Volkswagen, în compania preşedintelui grupului, Martin Winterkorn, în timp ce patru femei, scandând "Fuck dictator!", se îndreptau grăbite către podium. Postul de televiziune german NTV a difuzat imagini cu două femei care aveau pictat acelaşi slogan pe corp şi erau controlate cu dificultate de către serviciile de securitate.
Duminică seara, cancelarul german l-a îndemnat pe Putin să dea "şanse organizaţiilor nonguvernamentale şi multiplelor asociaţii despre care ştim în Germania că sunt motorul inovării". Prin aceste declaraţii, ea a făcut aluzie la percheziţiile efectuate în Rusia împotriva mai multor organizaţii internaţionale, între care fundaţii politice germane. Aceste percheziţii au provocat nemulţumirea unor parteneri ai Moscovei.
Femen, o asociaţie din Ucraina a unor activiste feministe obişnuite să protesteze topless, a manifestat joia trecută împotriva islamismului în faţa unor moschei şi reprezentanţe diplomatice tunisiene din capitalele europene. Încă nu s-a stabilit dacă manifestantele de la Târgul de la Hanovra aparţin acestui grup

Vaticanul a minimalizat crimele lui Pinochet

Vaticanul a minimalizat crimele dictatorului chilian Augusto Pinochet, calificându-le drept ''propagandă comunistă'', potrivit unor documente ale unor misiuni diplomatice americane datând din anii '70, dezvăluite ieri pe site-ul Wikileaks. O notă diplomatică trimisă de Ambasada SUA de pe lângă Sfântul Scaun pe 18 octombrie 1973 relata despre o conversaţie cu cel care în acea vreme era ''numărul doi'' în cadrul Secretariatului de Stat al Vaticanului, Giovanni Benelli. În telegramă, trimisă lui Henry Kissinger, care era şeful diplomaţiei americane, se afirmă că monseniorul Benelli a exprimat ''preocuparea gravă a sa şi a Papei faţă de campania internaţională reuşită a stângii, care prezintă o viziune complet falsă a realităţii chiliene''. În opinia subsecretarului de stat al Vaticanului, ''cum este din păcate firesc după lovitura de stat, au avut loc se pare vărsări de sânge în timpul procesului de epurare din Chile''. Dar, monseniorul Benelli afirmă că episcopii chilieni l-au asigurat că ''relatările despre represaliile brutale transmise de mass-media internaţionale sunt nefondate'' şi că Pinochet şi junta sa ''depun toate eforturile pentru a readuce situaţia la normal''.
Conversaţia a avut loc după cinci săptămâni de la puciul militar al generalului Pinochet, care a înlăturat de la putere guvernul socialist al lui Salvador Allende şi a dus la arestarea şi la moartea a mii de simpatizanţi sau militanţi ai mişcărilor de stânga. Notele diplomatice publicate de Wikileaks arată că Vaticanul n-a realizat decât un an mai târziu care era amploarea represiunii lansate de regimul Pinochet, dar a refuzat să-l critice în mod deschis şi şi-a menţinut relaţiile diplomatice.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.