Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIOALE: Cea mai bună clădire de birouri din lume

Ziarul de Vrancea
5 apr 2013 557 vizualizări
Bugetul alocat de Apple pentru construcţia noului sediu proiectat de companie a crescut la 5 miliarde de dolari n va fi cea mai bună clădire de birouri din lume, susţinea Steve Jobs la momentul lansării proiectului

Steve Jobs a prezentat proiectul în iunie 2011, cu 4 luni înainte să moară, consiliului local din Cupertino, California, unde este situat şi actualul sediu al Apple. Campusul, o clădire cu 4 etaje, în formă de inel, înconjurat de 6.000 de copaci, ar trebui să fie suficient de încăpător pentru 12.000 de angajaţi, cu toate facilităţile necesare. "Avem şansa să construim cea mai bună clădire de birouri din lume. Cred că studenţii la arhitectură vor veni să o vadă", spunea atunci Jobs. Cu o suprafaţă de peste 260.000 metri pătraţi, o treime din cea a Pentagonului (620.000 metri pătraţi) sau mai mult de două treimi din aria Casei Poporului (330.000 metri pătraţi), noul sediu al Apple ar urma să fie înconjurat, potrivit proiectului, de 71 de hectare de parcuri, cu copaci în zone întinse unde în prezent sunt situate parcări astfaltate. Drumurile de acces şi parcările ar urma să fie exclusiv subterane. Campusul va avea numeroase cantine, cea mai mare urmând să aibă o capacitate de 3.000 de persoane.

Mai scumpă decat World Trade Center din New York

Din 2011, când a fost prezentat iniţial proiectul Campus, bugetul alocat de Apple a crescut la aproape 5 miliarde de dolari, de la mai puţin de 3 miliarde de dolari, au afirmat surse apropiate situaţiei. Astfel, sediul Apple va costa mai mult decât noul complex World Trade Center din New York, investiţie de 3,9 miliarde de dolari. Costul pe metru pătrat ar fi de 4.800 de dolari, de trei ori mai mult decât în cazul majorităţii clădirilor-turn de birouri realizate în Statele Unite. Jobs spera ca lucrările să înceapă în 2012, cu inaugurarea în 2015. O sursă apropiată proiectului susţine că Apple va începe în luna iunie să demoleze cele 26 de clădiri aflate în prezent în zona respectivă. Contactaţi de Bloomberg, reprezentanţii Apple au refuzat să comenteze informaţiile.
Directorul general al companiei, Tim Cook, a declarat în februarie că data inaugurării a fost amânată până în 2016

Cercetătorii au reuşit să decodeze conţinutul viselor

Cercetătorii japonezi au reuşit să descifreze o parte dintr-un vis uman, un experiment interesant despre care ei afirmă că ar putea fi util pentru a analiza starea fizică a pacienţilor, pentru a înţelege mai bine bolile psihice şi pentru a transmite comenzi unor maşini prin intermediul gândurilor.
"De multă vreme, oamenii sunt interesaţi de vise şi de sensurile lor, dar, până de curând, doar persoana care visează cunoştea conţinutul viselor sale", afirmă cercetătorii niponi de la Institutul Internaţional de Cercetări în Telecomunicaţii Avansate (ATR) din Kyoto. Pentru a avansa în înţelegerea ştiinţifică a viselor, savanţii japonezi au creat un dispozitiv de decodare a imaginilor văzute de o persoană în timpul fazei onirice. Pentru aceasta, ei au înregistrat de mai multe ori activitatea cerebrală a trei persoane în timpul somnului. Cercetătorii i-au trezit pe voluntari atunci când pe ecranele monitoarelor de analiză apărea un semnal care corespundea unei faze a viselor, pentru a le cere să le descrie imaginea pe care tocmai o văzuseră, iar apoi i-au lăsat să adoarmă din nou, pentru a putea să reînceapă experimentul, executat de aproximativ 200 de ori pentru fiecare voluntar. Acest procedeu a permis alcătuirea unui tablou al corespondenţelor dintre activitatea cerebrală exactă din acel moment şi obiectele sau subiecţii din diverse categorii (hrană, cărţi, celebrităţi, obiecte de mobilier, autovehicule etc.) care apăreau în acele vise. Este vorba de un fel de lexic, care asociază un semnal provenind din creier cu o imagine.
Odată alcătuită această bază de date, îmbogăţită apoi şi cu alte informaţii, citirea activităţii cerebrale prin intermediul imagisticii cu rezonanţă magnetică (RMN) în faza somnului şi a viselor a permis alcătuirea unui sistem care "ghiceşte" ceea ce vede o persoană în timpul visului, cu ajutorul apariţiei acelor semnale cerebrale caracteristice. În aproximativ 70% din cazuri, predicţiile s-au dovedit exacte

Papa Francisc a dublat numărul de "followeri" ai contului de pe Twitter

Papa Francisc a devenit atât de popular încât numărul de "followeri" de pe Twitter s-a dublat, ajungând la 5 milioane de persoane, în trei săptămâni de pontificat, o treime din intervalul de care a avut nevoie predecesorul său Benedict al XVI-lea pentru a ajunge la 2,5 milioane de admiratori. Contul @pontifex (papă, în latină) care este disponibil în nouă limbi, inclusiv engleză, spaniolă, franceză, arabă şi latină, a fost lansat pe 12 decembrie 2012 de fostul papă, Benedict al XVI-lea.
Mesajele postate de papă pe Twitter sunt în esenţă mesaje religioase, îndemnuri spirituale şi nu evocă niciodată viaţa privată a suveranului pontif.
În cel mai recent mesaj postat de papă, joi, acesta spunea: "Dumnezeu ne iubeşte pe toţi. Nu trebuie să ne fie frică să Îl iubim".
Comentariile lăsate de followeri nu sunt întotdeauna foarte curtenitoare sau adoptă uneori un ton glumeţ. "Şi? Te-ai instalat bine?", îi scria joi papei Francisc unul dintre utilizatorii de pe Twitter.
Vaticanul şi-a sporit considerabil prezenţa în aceste ultime luni pe toate site-urile şi reţelele de socializare (inclusiv Facebook şi YouTube), încercând să ajungă astfel la un public mai larg, care să includă persoanele tinere. Vaticanul a explicat faptul că mesajele de pe Twitter sunt aprobate de papă, chiar dacă nu sunt scrise în mod direct de acesta.
Chiar şi cu cei 5 milioane de followeri ai săi, papa este încă departe de idolii actuali ai adolescenţilor şi tinerilor, precum cântăreţul canadian Justin Bieber (37 milioane de followers) şi cântăreaţa americană Lady Gaga (35 milioane de followers).

Cel puţin 29 de morţi, în urma prăbuşirii unui imobil în India

Cel puţin 29 de persoane, majoritatea muncitori şi membri ai familiilor acestora, au fost ucise în urma prăbuşirii unei clădiri aflate în construcţie la periferia oraşului Bombay, în vestul Indiei. Imobilul de şapte etaje s-a prăbuşit joi seara ca un castel de cărţi, într-un morman de oţel şi moloz, care împiedica eforturile salvatorilor de a căuta supravieţuitori.
Salvatorii au acţionat toată noaptea de joi spre vineri pentru a înlătura molozul şi a degaja supravieţuitori, care au fost evacuaţi, ulterior, pe trăgi improvizate. Doi bebeluşi au fost găsiţi, provocând strigăte de "Allah Akbar" în mulţime. Picioare ieşeau din moloz într-o scenă macabră. "Cel puţin 29 de persoane au murit. Am salvat alte aproximativ 60 de persoane, dintre care unele sunt rănite", a declarat K.P. Raghuvanshi, un reprezentant al poliţiei în districtul Thane, la aproximativ 35 de kilometri de Bombay.
Majoritatea victimelor erau muncitori veniţi la Bombay pentru a găsi de lucru în domeniul construcţiilor. Aceşti imigranţi indieni sunt plătiţi cu câteva sute de rupii (sub zece euro) pe zi. Ei îşi aduc, adesea, soţia şi copiii pe şantiere, pe care trăiesc în perioada cât au de lucru, uneori sub nişte simple prelate.
Potrivit cotidianului Hindustan Times, cele şapte etaje au fost construite în mai puţin de patru luni, cu materiale de proastă calitate.

Gheţari formaţi în 1.600 de ani s-au topit în ultimii 25 de ani

Marginile gheţarilor din Anzii Peruvieni, care au avut nevoie de cel puţin 1.600 de ani pentru a se forma, s-au topit în doar 25 de ani, au anunţat oamenii de ştiinţă. Potrivit comunităţii ştiinţifice, această topire a gheţarilor andini reprezintă cel mai recent indicator al faptului că încălzirea globală a temperaturilor a afectat echilibrul natural al planetei.
Dovezile provin din monitorizarea marginilor calotei glaciare Quelccaya din Peru, considerată cea mai mare calotă glaciară tropicală din lume. Topirea ei rapidă din epoca modernă a scos la suprafaţă o serie de plante care au rămas captive atunci când gheţurile au început să avanseze, în urmă cu câteva mii de ani.
Datarea acestor plante, prin utilizarea unei izotop radioactiv de carbon, asupra ţesuturilor de plante, care se descopun cu o anumită rată, le-a oferit oamenilor de ştiinţă o metodă neobişnuit de precisă pentru a trasa istoria marginilor calotei glaciare. Studiul, coordonat de glaciologul Lonnie G. Thompson de la Universitatea de Stat din Ohio, care a lucrat cu echipa lui timp de câteva decenii pe platourile Quelccaya, a fost publicat joi în revista Science.

Milionarii americani au încasat ajutor de şomaj de 80 de milioane de dolari

Statele Unite au plătit în timpul crizei economice 80 de milioane de dolari, sub formă de indemnizaţii de şomaj, unor gospodării cu venituri de peste 1 milion de dolari, din care 29,9 milioane de dolari în 2010, potrivit datelor fiscului american. Circa 3.200 de gospodării, din care 20% din New York, cu venituri brute declarate de peste 1 milion de dolari, au primit ajutoare de şomaj în medie de 12.600 de dolari în 2010, cel mai recent an pentru care sunt disponibile date. Aceste plăţi depăşesc veniturile totale a circa 25 de milioane de gospodării americane.
Ajutoarele de şomaj plătite milionarilor scot în evidenţă deficienţele programelor federale de ajutor. "Atât de mulţi oameni se gândesc de ce să nu profite de sprijinul guvernului", a declarat George Walper, preşedintele Spectrem Group, firmă de consultanţă din Chicago, care ţine evidenţa gospodăriilor cu venituri de peste 1 milion de dolari. Congresmenii au încercat în repetate rânduri să elimine plata ajutoarelor de şomaj pentru familiile cu venituri mari.
Camera Reprezentanţilor a aprobat în decembrie 2011 taxarea cu 100% a ajutoarelor de şomaj către persoanele cu venituri de peste 1 milion de dolari, precum şi a persoanelor căsătorite, în cazul în care veniturile familiei depăşesc 2 milioane de dolari. Prevederea nu a fost însă inclusă într-un proiect de lege semnat de preşedintele Barack Obama.







În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.