Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Mirosul uleiului de măsline, aliatul minune pentru cura de slăbire

Ziarul de Vrancea
17 mar 2013 746 vizualizări
Mirosul uleiului de măsline poate constitui un ingredient important în cura de slăbire, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii austrieci şi germani, care au descoperit că aroma poate elimina foamea, oferind în acelaşi timp senzaţia de saţietate pentru o perioadă mai lungă de timp.

Autorii acestui studiu, cercetători de la Universitatea din Munchen şi de la cea din Viena, recomandă ca de pe masă să nu lipsească uleiul de măsline, pentru că mirosul acestuia oferă senzaţia de saţietate. Voluntarii care au participat la acest studiu au consumat timp de trei luni, zilnic - pe lângă dieta lor normală -, o cantitate de 500 de grame de iaurt. Unii au adăugat în iaurt ulei de măsline, alţii, ulei de rapiţă, alţii, slănină, alţii, unt. Cei care au folosit în dieta lor uleiul de măsline au consumat zilnic mai puţine calorii - la nivel general - şi niciunul dintre aceşti voluntari nu a luat în greutate. În plus, aceştia prezentau în sânge un nivel mai ridicat de serotonină, hormonul saţietăţii. Cercetătorii spun că acest lucru se întâmplă datorită aromei unice a uleiului de măsline, care nu se regăseşte în alte grăsimi sau uleiuri. Persoanele care au mâncat acest tip de iaurt au consumat zilnic, în medie, cu 200 de calorii mai puţin.

Securitatea Europei, pusă în pericol de manevrele Phenianului

Administraţia SUA a informat că a decis să ajusteze sistemul de apărare antirachetă din Europa prin renunţarea la introducerea unor rachete interceptoare, urmând în schimb să dezvolte măsuri de protecţie antirachetă pe teritoriul SUA urmare a ameninţărilor din partea RPD Coreene.

MAE informează că secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut o convorbire telefonică, vineri seară, cu Rose Gottemoeller, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională în Departamentul de Stat american, la solicitarea părţii americane. "Oficialul american a arătat că partea americană doreşte să informeze partea română, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral şi în calitate de aliat NATO, asupra deciziei de modificare a structurii sistemului de apărare antirachetă al SUA (Abordarea Adaptivă în Etape privind Apărarea Antirachetă din Europa - EPAA), informarea părţii române fiind realizată în prealabil efectuării anunţului public în acest sens", precizează MAE într-un comunicat remis, sâmbătă. Oficialul american a arătat, potrivit MAE, că "Administraţia SUA a decis să ajusteze EPAA prin renunţarea la faza a 4-a a acesteia, care presupunea în principal introducerea în uz a unui nou tip de rachete interceptoare". "Această decizie a fost motivată de necesitatea de a ţine cont de evoluţiile ameninţărilor cu eventuale atacuri cu rachete balistice la adresa teritoriului SUA din partea RPD Coreene. În acelaşi timp, Rose Gottemoeller a subliniat foarte clar şi ferm că această decizie de ajustare a EPAA nu afectează în niciun fel România, faza a 2-a a EPAA - care presupune operaţionalizarea Bazei Deveselu la orizontul anului 2015 - urmând să se desfăşoare conform calendarului stabilit, fără niciun fel de modificări sau întârzieri. De altfel - a reconfirmat oficialul american - tipul de interceptor care urma să fie introdus în uz în cursul fazei a 4-a nu a fost, încă de la începutul proiectului, planificat a fi instalat la Deveselu ", se arată în comunicatul MAE.

Continuă campania negativă din presa britanică
Sute de mii de moldoveni se pregătesc să invadeze Marea Britanie

Sute de mii de moldoveni obţin paşapoarte UE în România, iar peste 300.000 se pregătesc să migreze în Marea Britanie prin "uşa din spate", exploatând această "portiţă" de acces a dublei cetăţenii moldoveano-române spre spaţiul comunitar, relatează Sunday Express. Potrivit publicaţiei, "tot ceea ce au de făcut moldovenii pentru a obţine un paşaport UE este să prezinte documente care să arate că sunt originari din România", un stat membru UE care a deschis recent două noi consulate la Bălţi şi Cahul, pentru a face faţă cererii tot mai mari. Numărul acestora nu a fost inclus în estimările cu privire la românii şi bulgarii ce intenţionează să migreze, la rândul lor, în Marea Britanie, notează publicaţia. Mulţi dintre potenţialii imigranţi au cazier pentru infracţiuni grave privind prostituţia şi traficul de fiinţe umane, scrie publicaţia. "Aproximativ 226.507 persoane din Moldova au obţinut cetăţenia română din 1991 şi până la 15 august 2011", declară Sergiu Panainte, de la Fundaţia Soros, citat de Sunday Express. El adăugă că "alte zeci de mii" au obţinut-o ulterior, "având în vedere urgentarea acestui proces". "Există o cerere mai mare ca niciodată din partea celor care vor paşaport românesc", declară pentru Sunday Express Anca Niculescu, în vârstă de 21 de ani.

Circa 40% din inteligenţa unui copil este moştenită

Aproximativ 40% din inteligenţa unui copil este moştenită de la părinţi, potrivit rezultatelor celui mai mare studiu genetic efectuat până în prezent, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Queensland (Australia).
Procentul este mai mic decât estimările anterioare, iar rezultatele acestui studiu sugerează că inteligenţa este influenţată de mai multe gene a căror activitate trebuie analizată prin cumulare. Rezultatele acestui studiu alimentează şi mai mult dezbaterile privind inteligenţa, mai precis în ce măsură este un produs al moştenirii genetice, respectiv al factorilor de mediu. Autorii studiului au utilizat date genetice (mostre de ADN) şi evaluări ale coeficientului de inteligenţă în cazul a 18.000 de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, din patru ţări - Australia, Olanda, Marea Britanie şi SUA. Cercetătorii au descoperit - eliminând factorii de mediu - că între 20 şi 40% dintre variaţiile în ceea ce priveşte coeficientul de inteligenţă în copilărie sunt rezultatul factorilor genetici. Studiile anterioare indicau o variaţie de 40 - 50%.
Analizele au stabilit că gena FNBP1L are o importanţă semnificativă în ceea ce priveşte nivelul de inteligenţă în copilărie. Studii anterioare au stabilit că aceeaşi genă este cea mai importantă în prezicerea nivelului de inteligenţă la vârsta adultă.

Supravegherea Internetului de către FBI a depăşit limitele Constituţiei

O judecătoare americană a ordonat vineri FBI să înceteze să utilizeze scrisori "de securitate naţională", apreciind că această metodă utilizată pentru supravegherea în secret a utilizatorilor de Internet, în numele luptei împotriva terorismului, este anticonstituţională. "Patriot Act", adoptat după atacurile de la 11 septembrie, autorizează FBI să trimită asemenea scrisori unor grupuri private cu scopul de a obţine de la acestea informaţii necesare în vederea supravegherii unor conturi pe Internet, interzicându-le, în acelaşi timp, să dezvăluie că le-au fost adresate asemenea solicitări.
Google a anunţat recent că a primit din partea Guvernului între zero şi 999 de solicitări, în perioada 2009-2012. Aceste solicitări au vizat anual între 1.000 şi 1.999 de conturi, cu excepţia anului 2010, când solicitările au vizat între 2.000 şi 2.999 de conturi, potrivit Google, care a precizat că nu oferă date exacte, la solicitarea autorităţilor.
În hotărârea pronunţată vineri, Susan Illston, o judecătoare de la un tribunal din San Francisco (California, vest), notează că unele elemente sugerează că zeci de mii dintre aceste solicitări sunt trimise anual şi că, în 97% din cazuri, ele sunt însoţite de o interdicţie cu privire la menţionarea existenţei lor. "Utilizarea generalizată a acestor ordine de nedivulgare evidenţiază un risc la adresa libertăţii de exprimare, în contextul în care acest lucru nu este necesar", scrie judecătoarea în hotărâre.
Interdicţia pe care a hotărât-o va intra în vigoare în termen de 90 de zile, pentru a permite legislatorilor americani să facă apel, "dată fiind importanţa problemelor constituţionale şi de securitate aflate în joc", adaugă ea.

Primul mesaj pe Twitter al noului papă

"Dragi prieteni, vă mulţumesc din toată inima şi vă cer să continuaţi să vă rugaţi pentru mine. Papa Francisc", a scris ieri Jorge Bergoglio în italiană în primul său mesaj postat pe Twitter pe contul papal @pontifex. Alegerea Papei argentinian, miercuri seara, a antrenat redeschiderea contului papal pe Twitter, închis în urma retragerii lui Benedict al XVI-lea, prin postarea mesajului "Habemus Papam Franciscum" ("Avem un Papă, Francisc", în latină).
După două luni şi jumătate de existenţă, @pontifex, contul pe Twitter al lui Benedict al XVI-lea, alimentat în nouă limbi, a fost închis simultan cu retragerea sa, pe 28 februarie, la ora locală 20.00 (21.00, ora României).
Acest cont a atras, de când a fost lansat, pe 12 decembrie, aproximativ 2,5 milioane de abonaţi, dintre care peste un milion şi jumătate în engleză. Mesajele au fost traduse în italiană, spaniolă, germană, franceză, portugheză, poloneză, arabă şi latină. A zecea limbă ar urma să fie chineza.

Consternare în Cipru: Taxă fără precedent impusă pe depozitele bancare

Ciprioţi şi rezidenţi străini de pe insula mediteraneeană se aflau în stare de şoc, sâmbătă, după anunţarea unui acord cu Uniunea Europeană (UE) asupra unui plan de salvare în valoare de zece miliarde de euro ce include o taxă excepţională şi fără precedent asupra depozitelor bancare. "Soluţia pe care am ales-o este dureroasă, dar este singura care ne permite să ne continuăm vieţile fără probleme", a dat asigurări preşedintele cipriot Nicos Anastasiades, subliniind asupra riscului "prăbuşirii" întregului sistem bancar de pe insulă.
După ce Nicosia a solicitat 17 miliarde de euro împrumut, creditorii i-au cerut să instituie o taxă excepţională, în cuantum de 6,75% asupra tuturor depozitelor bancare în valoare de până în 100.000 de euro şi de 9,9% pentru cele ce depăşesc acest prag. Aceste prelevări, menite să colecteze 5,8 miliarde de euro, vor fi aplicate tuturor persoanelor rezidente pe insulă. În cadrul negocierilor sale cu UE şi FMI, Guvernul a fost nevoit să cedeze, de asemenea, şi în privinţa altei linii roşii şi să accepte creşterea impozitelor asupra întreprinderilor. "Este o catastrofă", este de părere un cipriot, în vârstă de 45 de ani, venit să retragă bani. "Acest lucru ne face să dorim o ieşire din zona euro", spune un pensionar.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.