Internațional

În atenţia USL: Suspendare ca la carte în Cehia

Ziarul de Vrancea
4 mar 2013 654 vizualizări
Senatul Parlamentului de la Praga a votat pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Vaclav Klaus, acuzat că a semnat o amnistie foarte largă şi că a refuzat să ratifice acorduri europene

Camera superioară a Parlamentului ceh a votat ieri pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Vaclav Klaus sub acuzaţia de trădare, o decizie în mare parte simbolică, în condiţiile în care mandatul acestuia se termină joi, scrie Reuters, care notează că acest vot arată diviziunile adanci dintre liderul eurosceptic şi societate.
Decizia Senatului, dominat de oponenţii de stanga ai lui Klaus (38 voturi pentru, 30 împotrivă), îl va trimite pe preşedinte în faţa Curţii Constituţionale, care va stabili dacă acesta a încălcat legea fundamentală prin amnistia pe care a semnat-o în ianuarie. În cazul în care acesta va fi declarat vinovat, pedeapsa cea mai mare este pierderea funcţiei, a pensiei şi a dreptului de a candida din nou în viitor.
Amnistia decisă de Vaclav Klaus a înfuriat societatea, în condiţiile în care au fost graţiate multe persoane urmărite pentru infracţiuni economice precum deturnarea de fonduri, un subiect sensibil în Cehia şi care a dominat agenda publică în ultimii ani.
Senatorii îl mai acuză pe Klaus că a încălcat Constituţia prin refuzul de a ratifica o serie de tratate europene şi pentru faptul că nu a numit în funcţie o serie de judecători, în ciuda unor decizii ale justiţiei în acest sens. Astfel, preşedintele suspendat a refuzat să ratifice acordul privind fondul european de salvare pentru ţările din zona euro, deşi acesta fusese ratificat de parlament.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.