Internațional

"Oraşul meteoriţilor" speră să dea lovitura în turism

Ziarul de Vrancea
1 mar 2013 283 vizualizări
După explozia de acum două săptămani, locuitorii din Celiabinsk îşi fac deja planuri pentru a atrage turişti străini "Cosmosul ne-a trimis un cadou şi trebuie să profităm de el", a afirmat şefa autorităţii turistice din regiune

Un sondaj realizat recent relevă că 26% dintre locuitorii oraşului survolat de meteoritul care a explodat în aer consideră că acesta le-a schimbat viaţa. La randul lor, autorităţile locale încearcă să profite de expunerea fără precedent la nivel global câştigată în urma incidentului pentru a atrage turişti străini. Înregistrată de numeroase camere video de bord ale conducătorilor auto, ploaia de meteoriţi a fost vizionată pe internet de milioane de persoane din întreaga lume, oferind o oportunitate unică de promovare turistică.
"Cosmosul ne-a trimis un cadou şi trebuie să profităm de el", a declarat Natalia Gritsai, şefa autorităţii turistice din regiune, într-un interviu acordat Bloomberg în drum spre Lacul Chebarkul, unde au fost găsite cele mai mari bucăţi de meteorit. "Avem nevoie de propriul Turn Eiffel sau Statuia Libertăţii", a spus ea.
Meteoritul, cu un diametru de 17 metri şi o greutate de peste 10.000 de tone la intrarea în atmosferă, a explodat deasupra Munţilor Ural cu forţa a 33 de bombe de la Hiroshima, potrivit datelor NASA. Incidentul a fost cel mai violent contact cu un meteorit din ultimul secol, provocând pagube materiale semnificative în Celiabinsk, capitala regiunii. Incidentul a lăsat în urmă peste 1.400 de răniţi, iar 4.000 de imobile au fost avariate.
Autorităţile din regiune s-au întâlnit pe 26 februarie pentru a discuta despre o nouă strategie de dezvoltare economică, mizând în bună măsură pe potenţialul turistic. Propunerile vehiculate la summit-ul oficialităţilor locale în vederea promovării turistice au variat de la organizarea unui "festival cosmic" anual cu muzică şi artificii la construirea unei "piramide plutitoare" pe lac. Un oficial a propus construirea unui "Meteor Disneyland" care să recreeze evenimentele din 15 februarie. O altă idee a fost realizarea unui "aqua-parc cosmic".
"Nimeni nu auzise de noi, iar acum ne cunoaşte toată lumea. Putem câştiga datorită acestei situaţii. Dacă vom avea parte de un influx masiv de turişti, vom construi mai multe hoteluri", spune guvernatorul regiunii Celiabinsk, Mihail Iurevici.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.