Internațional

Primul raport ONU asupra Siriei acuză atat regimul, cat şi pe rebeli

Ziarul de Vrancea
17 feb 2013 617 vizualizări
Impactul conflictului din Siria s-ar putea întinde pe generaţii şi ar putea submina securitatea în întreg Orientul Mijlociu, a avertizat comisia de anchetă a ONU asupra violenţelor din această ţară.

Raportul Naţiunilor Unite denunţă escaladarea conflictului şi acuză ambele părţi - forţele guvernamentale şi rebelii - de crime de război. "Este timpul să lăsăm locul justiţiei, noi sugerăm Curtea Penală Internaţională (CPI)", a declarat ieri, la Geneva, Carla del Ponte, membră a comisiei independente de anchetă create în 2011. "Nu putem decide noi înşine sesizarea justiţiei internaţionale, dar facem presiuni asupra comunităţii internaţionale pentru a acţiona", a adăugat fostul procuror-şef al Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI).
"Situaţia a continuat să se deterioreze" faţă de momentul publicării primului raport al comisiei, august 2012, iar "conflictul a devenit tot mai sectar, cu operaţiuni din ce în ce mai radicale şi mai militarizate", se spune în documentul de 131 de pagini prezentat ieri.
Majoritatea rebelilor sunt musulmani sunniţi, în timp ce persoanele din fruntea regimului şi susţinătorii lor fac parte din comunitatea alawită, o ramură a islamului şiit. "Forţele guvernamentale, ca şi miliţiile aliate au comis crime împotriva umanităţii, omoruri, acte de tortură, violuri, şi sunt responsabile de dispariţii forţate şi de alte acţiuni inumane", precizează raportul, care îi acuză însă, în mod similar, şi pe rebeli de "crime de război, omoruri, tortură, luări de ostatici, atacuri de bunuri protejate" şi de punerea în pericol a civililor, prin atacarea unor "obiective militare în mijlocul zonelor civile". "Ambele părţi au încălcat reglementările internaţionale privind drepturile copiilor, folosindu-i ca soldaţi", denunţă documentul, adăugând că tabăra guvernamentală rămâne principala responsabilă de atrocităţile menţionate în raport.
Mandatul actual al comisiei se încheie în luna martie, prin predarea către Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Navanethem Pillay, a unei liste confidenţiale de persoane şi unităţi considerate responsabile de atrocităţi, astfel încât să poată fi pusă în mişcare maşinăria judiciară internaţională. "Găsirea vinovaţilor de cele două părţi este imperativă", subliniază raportul, în legătură cu acest subiect dna Del Ponte precizând că lista, secretă şi destinată autorităţilor judiciare, îi identifică pe "autorii de rang înalt ai acestor crime, pe care le decid, organizează şi planifică".
Raportul prezentat luni are la bază 450 de interviuri realizate de comisie, care nu a primit niciodată permisiunea de a se deplasa în Siria, unde spirala violenţelor s-a amplificat constant. Potrivit cifrelor ONU, războiul civil din Siria a costat până acum peste 70.000 de vieţi.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.