Internațional

"Buddha" de la sud de Dunăre

Ziarul de Vrancea
4 feb 2013 550 vizualizări
Premierul bulgar Boiko Borisov a colaborat cu serviciile secrete sub numele de cod "Buddha", susţine site-ul pentru jurnalism de investigaţii Bivol. Acesta a publicat un act care ar dovedi că, în anul 1996, Borisov a fost recrutat de Serviciul pentru luptă împotriva crimei organizate (TSBOP), transmite Agerpres.

Potrivit ofiţerului care a semnat documentul, Borisov are calităţi să crească în ierarhia serviciilor. "El a fost angajat al Ministerului de Interne, în prezent conduce o companie privată de pază şi are contacte cu persoane care sunt de interes pentru TSBOP", scrie în document. Bivol susţine că a primit documentul prin platforma Balkanleaks, un analog al Wikileaks, care permite ca cel care trimite datele să-şi păstreze anonimatul.
Premierul Boiko Borisov a negat într-un interviu publicat ieri de cotidianul Presa că ar fi fost colaborator sub numele de cod "Buddha". "Nu ştiu despre o asemenea propunere, ce prostie este asta", spune Borisov.
Apoi însă precizează că, în afară de documentul prin care a fost propus drept colaborator, mai există un document prin intermediul căruia el îşi exprimă refuzul. "De ce au publicat doar unul şi nu l-au publicat şi pe celălalt", întreabă Borisov şi precizează că documentul a fost dat presei de oponenţii lui politici, şi anume cercul din jurul europarlamentarului populist Slavi Binev. "Nu sunt agentul Buddha şi nu am semnat nimic", susţine Borisov. Premierul dezvăluie că în anul 1996 a luat legătura cu TSBOP doar după atentatul în care a fost vizata maşina fostei sale iubite, Tvetelina Borislavova.
Site-ul Bivol mai scrie că, la scurt timp după recrutarea lui Borisov, ofiţerul Mladen Gheorghiev care l-a recrutat a fost acuzat de legături cu crima organizată şi demis de TSBOP. După ce a fost dat afară din serviciu, Gheorgheiv a fost angajat la firma condusă de Borisov. În prezent Gheorghiev este angajat al Agenţiei de stat "Securitatea naţională" (DANS).
Înainte de a intra în viaţa politică, în 2001, actualul premier bulgar conducea o firmă de pază şi a fost bodyguard personal al fostului lider comunist Todor Jivkov şi al fostului rege al Bulgariei Simeon de Saxa Coburg-Gotha. În 2001, Simeon de Saxa Coburg-Gotha a devenit premier al Bulgariei şi l-a numit pe Borisov secretar general la Ministerul de Interne. Adeseori, Borisov este acuzat de oponenţii lui că în anii '90 a făcut parte din lumea interlopă din Bulgaria.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
relu, acum 4089 zile, 17 ore, 53 minute, 8 secunde
Asta-i un pitic pe langa varanul de Voiculescu sau Sorin Rosca Stanescu.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.