Internațional

MOZAIC STIRI INTERNATIONALE: Pariziencele au voie să poarte pantaloni

Ziarul de Vrancea
4 feb 2013 498 vizualizări
Legea care incrimina ţinuta "bărbătească" a fost abolită după 214 ani

În Franţa a fost în sfârşit abolită legea care interzice femeilor să poarte pantaloni la Paris, în conformitate cu o decizie adoptată de ministrul francez pentru drepturile femeilor, Najat Vallaud-Belkacem (de origine marocană), scrie Agerpres. Legea sexistă a fost adoptată în noiembrie 1799 şi a durat aproape 214 ani. Aceasta pretindea pariziencelor, care doreau să poarte "haine bărbăteşti" în capitala ţării, să ceară o permisiune specială de la şeful poliţiei. În caz contrar, tânăra sau doamna depistată în "haine necorespunzătoare" risca să fie arestată. În anii 1892 şi 1909, legea a fost amendată, permiţând pariziencelor să poarte pantaloni în timpul practicării echitaţiei sau în cazul deplasării cu bicicleta. De atunci, s-a încercat de mai multe ori anularea acestei legi, demult perimate, însă oficialii au tot amânat abolirea sa pe motiv că problema nu este o prioritate. În plus, aceştia susţineau că legea este parte componentă a "arheologiei juridice" a Franţei. Vara trecută, un senator din partea partidului conservator a făcut un demers în acest sens la Ministerul Drepturilor Femeii. Joia trecută, ministerul a dat publicităţii o declaraţie în care recunoaşte că interdicţia ca femeile să nu poarte pantaloni la Paris "este incompatibilă cu principiul egalităţii între femei şi bărbaţi, inclus în Constituţia franceză, precum şi în angajamentele europene".
În lume există însă o mulţime de legi ciudate, pe care nimeni nu le-a abolit încă. Astfel, în Marea Britanie lipirea timbrului pe plic cu imaginea monarhului cu susul în jos este considerată o infracţiune gravă, similară trădării de stat. În plus, membrii parlamentului nu au voie să intre în Camera Comunelor în armură. O lege din 1898 le interzice britanicilor jocurile de noroc în biblioteci, iar proprietarii animalelor de companie riscă pedepse severe în cazul în care acestea "intră în contact sexual" cu animale de la Palatul regal.

Fizicienii au creat mai multe universuri în laborator

Cercetătorii de la Universitatea Maryland, de la College Park şi de la Universitatea Towson relatează că au reuşit să creeze mai multe universuri într-un multivers creat în laborator, ceea ce este o premieră în istoria omenirii.

Mai exact, cercetătorii au creat un metamaterial – precum cele folosite pentru a concepe materiale invizibile – în interiorul căruia sunt create mai multe universuri în clipa în care lumina trece prin el. Aceste universuri, intitulate "spaţiutimp Minkowski", sunt similare universului în care trăim noi, doar că teoria relativităţii a lui Einstein este mai elegantă, pentru că timpul este a patra dimensiune, potrivit ExtremeTech.
Multiversul este creat în interiorul unei soluţii de cobalt în kerosen. Acest fluid nu este considerat în mod normal a fi un metamaterial, dar cercetătorul Igor Smolyaninov a descoperit alături de colegii săi că atunci când aplică un câmp magnetic asupra soluţiei, nanoparticulele de cobalt se aşază în coloane. Atunci când lumina trece prin aceste coloane, se comportă ca şi cum ar fi într-un univers Minkowski. Pentru a crea mai multe universuri, cercetătorii au modificat uşor cantitatea de cobalt din fluid până când nu mai era suficientă pentru a crea nanocoloane. Variaţiile naturale întâlnite în fluid făceau ca anumite regiuni să prezinte suficient cobalt pentru a crea coloanele şi, astfel, pentru a crea noi universuri. Pe măsură ce fluidul se mişcă, coloanele se distrug, astfel că mai multe universuri apar şi dispar.
Cercetătorii afirmă că această cercetare ar putea fi folosită pentru a înţelege modul în care se comportă particulele în alte universuri, ce prezintă alte proprietăţi decât universul nostru. Chiar dacă universul nostru are reguli ferme ce stabilesc cum se pot comporta particulele, cercetătorii ar putea crea un "univers de companie" în care fotonii au masă, iar lumina se deplasează cu viteze foarte mici.

Doi istorici din Moldova decoraţi de Vladimir Putin

Doi istorici moldoveni, Sergiu Nazaria şi Piotr Sornicov, au fost decoraţi cu Ordinul Prieteniei de către preşedintele rus Vladimir Putin, relatează postul Europa Liberă în pagina electronică de ieri. Cei doi istorici sunt adepţii teoriei "moldovenismului". Nazaria este conferenţiar la Chişinău, iar Sornicov lucrează în cadrul Institutului de Istorie de la Tiraspol. Distincţia le-a fost atribuită pentru consolidarea prieteniei între Republica Moldova şi Rusia, precizează postul.

Merkel are un salariu mai mic decât mii de funcţionari UE

Peste 4.000 de funcţionari europeni au un salariu mai mare de 16.275 de euro, cât câştigă cancelarul german Angela Merkel, scrie Die Welt am Sonntag, care a efectuat o analiză a situaţiei. Ziarul a decis să întreprindă acest demers după ce Cameron a declarat că un număr de câteva sute de funcţionari publici UE câştigă mai bine ca un cancelar sau premier. Die Welt am Sonntag mai scrie că există câteva mii de funcţionari care câştigă mai bine inclusiv decât lideri ai Uniunii, nu pentru că ar avea salarii mai mari, ci din cauză că beneficiază de unele "privilegii" fiscale. "Serviciul public UE este cel mai bine plătit în Europa. Chiar şi în comparaţie cu funcţionarii germani, funcţionarii UE trăiesc pe un tărâm unde curge lapte şi miere", a declarat Rainer Holznagel, preşedintele Federaţiei contribuabililor germani pentru publicaţie. El a criticat "privilegiile nenumărate şi, uneori, extinse" pe care aceştia le-au primit, adăugând că "nu doar salariile, ci şi tratamentul fiscal şi reglementările cu privire la pensii generoase trebuie să fie imediat reformate".
Numeroase alte publicaţii germane critică UE şi salariile mari ale funcţionarilor săi, subliniind că Germania contribuie mai mult decât orice alt stat din Uniune la bugetul european. Aproximativ 46.000 de funcţionari publici lucrează pentru UE.

Coreea de Nord ar putea efectua două teste nucleare

Coreea de Nord s-ar pregăti pentru două teste nucleare, ce ar urma să fie efectuate simultan sau succesiv, potrivit unei surse militare sud-coreene, citate de cotidianul Chosun Ilbo. Coreea de Nord ar fi încheiat pregătirile la două tuneluri de la instalaţia Punggye-ri, din provincia Hamgyong. O sursă guvernamentală din Coreea de Sud a declarat că analiza imaginilor prin satelit arată o activitate intensă la un tunel din partea de sud a instalaţiei. Sâmbătă, zona a fost curăţată, iar personalul a plecat. Agenţiile de informaţii suspectează că aceasta înseamnă că un test nuclear este iminent. Pregătirile la un tunel din partea de vest a instalaţiei ar fi fost încheiate mai devreme. Guvernul sud-coreean analizează posibilitatea efectuării a două teste nucleare separate, fie simultan, fie într-o succesiune rapidă. "Este posibil ca tunelul sudic să fie o diversiune, dar nu excludem posibilitatea ca regimul să efectueze teste nucleare simultan, în ambele tuneluri", a declarat o sursă militară. Sursa citată susţine că testele ar putea ajuta Coreea de Nord să producă focoase nucleare mai mici, care să poată fi ataşate unor rachete, dacă aceasta testează două dispozitive în acelaţi timp.
În 1998, Pakistanul a efectuat opt teste nucleare în două zile, care i-au permis să accelereze miniaturizarea armelor nucleare.

Atacurile armate masive au loc aproape lunar în SUA

Atacuri armate soldate cu numeroase victime au loc, în medie, o dată pe lună în Statele Unite, de circa patru ani, arată un studiu elaborat pe baza statisticilor FBI, informează Washington Post. Conform studiului, începând din 2009 până acum, în Statele Unite au avut loc 43 de atacuri armate soldate cu numeroase victime, în 25 de state americane. Studiul a fost elaborat în contextul dezbaterilor publice privind modalităţile de limitare a incidentelor armate. Conform documentului, incidentele armate soldate cu numeroase victime nu sunt principala sursă de violenţă din Statele Unite. În 2010, conform FBI, aproximativ 8.775 de oameni au fost ucişi în atacuri armate în Statele Unite, dar doar 1% dintre aceste victime sunt rezultatul unor atacuri armate masive. În plus, armele de asalt au fost folosite în doar 28% dintre aceste atacuri.

Cu cat minţi mai din timp, cu atat eşti mai isteţ?

Psihologul Angela Evans, de la Universitatea  Brock, şi Kang Lee, de la Universitatea Toronto, au publicat recent, în jurnalul Developmental Psychology, un articol în care arătau că, discutând cu un grup de copii de diferite vârste, aceştia au spus minciuni în următoarele proporţii: 25% dintre cei de doi ani, 50% dintre cei de trei ani şi 80% dintre cei de patru ani. Cel mai interesant aspect este însă faptul că această capacitate de a spune minciuni este legată de dezvoltarea cerebrală. Copiii care spun minciuni nu sunt "mai avansaţi din punct de vedere moral", spune Angela Evans, dar sunt ceva mai avansaţi din punct de vedere cognitiv.
Abilitatea copiilor de a minţi, ce înţeleg ei şi ce nu înţeleg ei despre minciună şi adevăr, metodele de a le încuraja onestitatea - toate aceste aspecte sunt de mare interes, de exemplu într-un context judiciar, când copiii sunt implicaţi ca martori în cadrul unor anchete.

Ahmadinejad se visează pe Lună

Preşedintele Mahmoud Ahmadinejad s-a declarat ieri pregătit "să fie primul om trimis în spaţiu" de către savanţii iranieni, în cadrul unui ambiţios program naţional, care afirmă că doreşte să realizeze un zbor spaţial, cu un om la bord, la orizontul lui 2020. "Tineretul nostru este hotărât ca, în patru-cinci ani, să trimitem un om în spaţiu, iar eu sunt sigur că acest lucru se va întâmpla. Sunt pregătit să fiu primul iranian care va fi sacrificat de către savanţi din ţara mea şi să merg în spaţiu, deşi ştiu că sunt mulţi candidaţi", a declarat preşedintele iranian, în glumă, în timpul unei ceremonii, la Teheran, în cadrul căreia au fost dezvăluiţi doi noi sateliţi de fabricaţie iraniană. Ahmadinejad a adăugat, pe acelaşi ton, că este pregătit inclusiv să fie "scos la licitaţie" şi să ofere suma astfel obţinută bugetului programului spaţial iranian, cu scopul de a ajuta la depăşirea sancţiunilor economice internaţionale care vizează Teheranul din cauza programului său nuclear controversat.
Iranul, care anunţa la sfârşitul lui ianuarie că a trimis o maimuţă în spaţiu, la bordul unei capsule, aspiră să trimită în spaţiu un om, la orizontul lui 2020.
Marile puteri occientale şi Israelul şi-au exprimat îngrijorarea faţă de programul spaţial iranian, suspectat că vizează dezvoltarea unor rachete capabile să transporte o eventuală armă nucleară.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.