Internațional

O femeie de serviciu a pornit un tren şi s-a izbit cu el într-o casă

Ziarul de Vrancea
15 ian 2013 1004 vizualizări
Ea este singura persoană rănită în accident, dar pagubele sunt considerabile n nimeni nu îşi explică cum a reuşit să pornească garnitura

O femeie de serviciu din Suedia a reuşit, în timpul nopţii, să pornească un tren, după care a trecut de barierele şi parapetul de la capătul liniei, izbindu-se violent de o casă. Accidentul a avut loc la ora 3.00, în apropierea podului Dalarö şi nu s-a soldat cu victime, datorită faptului că trenul era gol. Tanăra de numai 20 de ani care a "condus" trenul a fost prinsă însă între dărâmături timp de două ore, înainte ca echipele de descarcerare să o salveze. Ea a fost transportată de urgenţă la Spitalul Universitar Karolinska, cu un elicopter, medicii constatând că prezintă răni grave.
Potrivit publicaţiei Expressen, în clădirea în care a intrat trenul locuiau cinci persoane. Trenul a intrat în bucătăria unuia dintre cele trei apartamente ale imobilului, provocând pagube considerabile. Ulf Lindgren, purtătorul de cuvânt al poliţiei, a declarat pentru agenţia de presă TT News că "Este un noroc incredibil că nici una dintre acestea nu a fost rănită".
Oficialii companiei SL din Stockholm nu au reuşit să identifice motivele pentru care trenul era în funcţiune şi felul în care acesta a reuşit să spargă barierele de la capătul liniei şi să mai meargă 25 de metri înainte să se se izbească violent de prima casă care i-a stat în cale.
Politicienii au cerut SL îmbunătăţirea condiţiilor de securitate. "Nu ar trebui să fie posibil ca persoane neautorizate să conducă trenurile", a declarat Christer G Wennerholm, consilier local din comitetul pentru transport al primăriei Stockholm. Călătorii care vor să tranziteze ruta afectată (staţiile Neglinge şi Saltsjöbaden) sunt transportaţi în prezent de autobuze, în timp ce restul reţelei de trenuri funcţionează normal.

Francezii se apucă serios de treabă în Mali

Franţa va desfăşura "în mod progresiv" 2.500 de soldaţi în Mali pentru a lupta împotriva grupurilor islamiste care ocupă nordul ţării, a declarat o sursă apropiată ministrului francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian. Cu puţin timp înainte, preşedintele francez Francois Hollande anunţase de la Abu Dhabi că numărul militarilor francezi implicaţi în aceste operaţiuni este de 750 şi urmează să crească. O coloană de patruzeci de tancuri franceze venite din Cote d'Ivoire a sosit în noaptea de luni spre marţi la Bamako, pentru a se alătura forţelor care luptă împotriva jihadiştilor. Surse apropiate preşedintelui francez au mai informat că o parte din cei 700 de militari de la baza franceză din Abu Dhabi au fost mobilizaţi, precum şi şase avioane Rafale staţionate la această bază, pentru a participa la operaţiunea Serval din Mali în caz de nevoie. Numărul persoanelor care s-au refugiat în ţările vecine din cauza conflictului din Mali se apropie de 150.000, a informat marţi Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), iar numărul de persoanelor strămutate în ţară este de aproape 230.000, a precizat Biroul ONU de coordonare a afacerilor umanitare (OCHA).

Statul New York înăspreşte legea armelor

Statul american New York a decis o înăsprire considerabilă a legislaţiei cu privire la controlul armelor de asalt, la o lună după masacrul de la şcoala din Newtown (Connecticut). Senatul statului, dominat de republicani, a adoptat cu o largă majoritate de 43 de voturi favorabile şi 18 împotrivă un set de măsuri referitoare la portul de arme, considerat deja cel mai restrictiv din SUA. Aseară, textul de lege a fost adoptat şi de Camera Reprezentanţilor (democrată) a acestui stat. Guvernatorul democrat din New York, Andrew Cuomo, care a introdus legea - şi care a fost evocat ca posibil candidat la preşedinţia SUA în 2016 - a calificat votul drept un "semnal puternic de unire a acelor partide în faţa sfidărilor cu care se confruntă statul nostru şi naţiunea noastră, prin aceste acte de violenţă cu arme de foc absurde şi prea numeroase". Votul a avut loc în prima zi de şedinţă din acest an a legislativului newyorkez şi la câteva ore după ce preşedintele Barack Obama s-a pronunţat în favoarea unei interdicţii federale în ce priveşte armele de tip militar şi a limitării încărcătoarelor de capacitate mare. Noul proiect reduce capacitatea maximă a încărcătorului de la 10 la 7 gloanţe şi extinde obligativitatea de verificare a antecedentelor cumpărătorilor la toate vânzările de arme, inclusiv în cazul tranzacţiilor private. În acelaşi timp, noua lege va permite împiedicarea accesului la arme al persoanelor care suferă de boli mintale şi le conferă judecătorilor puteri sporite pentru a le obliga pe acestea să meargă la tratament.

Catastrofă feroviară în Egipt

Cel puţin 15 persoane şi-au pierdut viaţa şi încă peste 100 au fost rănite, în urma deraierii unui tren ce transporta militari într-o suburbie a capitalei egiptene Cairo. Trenul, aparţinând Ministerului Apărării şi care transporta recruţi din sudul ţării în tabăra de antrenament de lângă Cairo, a deraiat în apropiere de Giza, într-o suburbie din sud-vestul capitalei egiptene. În total, 103 militari au fost răniţi, ei fiind în prezent spitalizaţi, au declarat agenţiei de presă locale Mena surse spitaliceşti. Nu se ştie dacă acesta este bilanţul final al accidentului, remarcă Reuters. Autorităţile egiptene nu au făcut publică nicio informaţie cu privire la cauzele posibile ale accidentului trenului ce transporta personal militar. Cu toate acestea, după ce observă Reuters, în Egipt se produc periodic accidente de acest fel din cauza nerespectării normelor elementare de securitate.

Aproape jumătate din populaţia Chinei e pe Internet

Numărul internauţilor (utilizatorilor de Internet) din China, deja cel mai mare din lume, a ajuns la 564 milioane la finele lui 2012, cu 51 de milioane mai mult decât la finele lui 2011, a anunţat ieri Centrul chinez de informare în domeniul internetului (CNNIC). Potrivit CNNIC, rata de penetrare a internetului în cea mai populată ţară din lume este de 42,1% faţă de 38,3% la finele lui 2011. De asemenea, aproape trei sferturi din internauţii chinezi (74,5%) accesează în prezent la reţeaua de Internet via telefoanele lor mobile. La finele lunii decembrie 2012, China avea 420 de milioane de utilizatori de Internet mobil, cu 64 de milioane mai mult decât la sfârşitul lui 2011. Numărul chinezilor care fac cumpărături pe Internet a crescut cu 48 de milioane într-un an ajungând la 242 milioane, iar numărul utilizatorilor de reţele sociale din China a atins 309 milioane, în creştere cu 58 de milioane într-un an. Autorităţile de la Beijing încurajează dezvoltarea Internetului, însă în acelaşi timp încearcă să controleze accesul la anumite site-uri cu un conţinut pe care îl consideră sensibil din punct de vedere politic.

Epidemie de holeră la Havana

Autorităţile din Cuba încearcă să ţină sub control o epidemie de holeră care a îmbolnăvit zeci de persoane la Havana, capitala cubaneză cu 2,2 milioane de locuitori şi o destinaţie turistică populară. Într-un scurt comunicat emis ieri, Ministerul cubanez al Sănătăţii a afirmat că epidemia a fost descoperită la 6 ianuarie şi este ţinută sub control. "Au fost confirmate până la acest moment cincizeci şi unu de cazuri", detaliază comunicatul, fără a menţiona decese. Însă, potrivit unui oficial al Ministerului şi unui doctor implicat direct în lupta împotriva epidemiei, lucrurile stau altfel în capitala cubaneză, fiind suspectate sute de cazuri de holeră. Primele cazuri se pare că au apărut după un meci de baseball pe Stadionul Latino-American din cartierul Cerro al Havanei, un loc unde se adună fani din toate părţile capitalei, conform acestor surse citate de Reuters. "ştim ce s-a întâmplat. Fie sandvişurile cu carne de porc, fie sucul Tan Rico a fost contaminat la un meci jucat mai devreme luna aceasta", a afirmat oficialul. Zeci de mii de turişti se află în vizită la Havana, însă nu există până la acest moment rapoarte privind străini bolnavi de holeră. Autorităţile de la Havana s-au mai confruntat cu o epidemie de holeră anul trecut în provincia Granma, prima în Cuba după mai multe decenii. Holera se manifestă prin tulburări digestive grave şi vărsături excesive, care duc la o deshidratare rapidă a bolnavului şi, în cazul în care nu primeşte imediat îngrijiri, acesta poate muri în doar câteva ore. Boala este extrem de contagioasă, răspândindu-se prin apă de băut sau alimente contaminate.

Cu GPS-ul defect, o femeie a condus 1.500 km în loc de 150

ea a plecat din Belgia şi s-a trezit tocmai în Croaţia

O belgiancă în varstă de 67 de ani a parcurs peste 1.400 de kilometri în loc de 140 - caţi ar fi trebuit să parcurgă pană la destinaţia sa - din cauza unei erori a GPS-ului. Femeia şi-a început drumul în localitatea belgiană Hainault Erquelinnes, a condus timp de două zile, a oprit de două ori pentru combustibil, a dormit în maşină la marginea drumului, a făcut chiar şi un mic accident, iar în cele din urmă a ajuns în Zagreb, capitala Croaţiei. Explicaţia femeii: "Nu am fost atentă". "Am văzut tot felul de semne, întai în franceză, apoi în germană şi în final în croată, dar eram cu gandul în altă parte şi am continuat să conduc. Apoi brusc am ajuns în Zagreb şi am realizat că nu mai sunt în Belgia", susţine femeia. În faţa poliţiei sesizate de dispariţia femeii de către fiul său, Sabine Moreau a declarat că nu a realizat în niciun moment că a luat-o pe un drum greşit. "Recunosc că e puţin ciudat, însă nu am fost atentă, eram cu gandul în altă parte".

Culmea poluării în China: incendiu văzut abia după trei ore

Pompierii au intervenit cu întârziere într-o fabrică din estul Chinei, devastată de un incendiu, care nu a fost observat aproape trei ore, din cauza poluării atmosferice dense. Incendiul a izbucnit în noaptea de duminică spre luni într-o fabrică de mobilă situată în provincia estică Zhejiang. Sâmbătă, duminică şi luni, o ceaţă groasă alcătuită din particule nocive a acoperit nordul şi estul Chinei, afectând circulaţia rutieră şi determinând anularea unor zboruri. Poluarea atmosferică de o densitate neobişnuită a scăzut vizibilitatea în unele zone la o sută de metri. De asemenea, poluarea a provocat o mare dezbatere în ţară cu privire la ritmul de dezvoltare actual al Chinei, precum şi critici virulente din partea presei oficiale, care le-a cerut autorităţilor transparenţă pe viitor.

Un magistrat belgian a descoperit secretul "palatelor româneşti"
n acestea sunt construite cu bani din furtul de cabluri din reţeaua feroviară belgiană, acuză el

Un magistrat de la Parchetul din Charleroi a afirmat, în timpul unei audieri, că banii proveniţi din furtul de cabluri din reţeaua feroviară belgiană servesc la construirea unor palate în România, relatează site-ul de ştiri belgian Lavenir.net. Philippe Dujardin, care cunoaşte foarte bine problema şi nu ezită să ceară pedepse grele atunci când suspecţii sunt deferiţi Tribunalului Corecţional, a precizat destinaţia banilor şi a făcut portretul clanurilor din estul Europei, în timpul ultimei audieri în cazul unui furt de cabluri. "Ceea ce interceptăm este doar ceva neînsemnat. În România, cartiere întregi sunt construite cu bani ai Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Belgiene (SNCB). Acestea sunt zone scăpate de sub controlul autorităţilor unde s-au instalat liderii unor veritabile grupări mafiote", afirmă magistratul.
Guvernul belgian a luat mai multe măsuri pentru a opri furturile de acest tip. "În 2009, un ordin ministerial a interzis tranzacţiile în bani lichizi la centrele de colectare a fierului vechi", continuă Dujardin. "O scădere semnificativă a fost înregistrată în lunile următoare, dar, între timp, ordinul a fost retras. A rămas doar cel din 2011 care îi obligă pe cumpărătorii de metale să noteze datele de identitate ale vânzătorului. Dar nu este suficient", a spus el.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.