Internațional

Hillary Clinton nu se vede încă "la pensie"

Ziarul de Vrancea
9 ian 2013 473 vizualizări
Secretarul de Stat american în exerciţiu Hillary Clinton nu se vede încă "la pensie", chiar dacă îi va preda ştafeta în câteva săptămâni succesorului său John Kerry, potrivit primelor sale declaraţii publice după o absenţă de o lună din cauza unor probleme de sănătate.

"Trebuie să spun că mi-aţi lipsit cu toţii şi nu aş spune acest lucru în circumstanţe normale", a declarat miercuri Clinton, în cadrul unei mici ceremonii protocolare la Departamentul de Stat, unde şi-a reluat activitatea luni.
Întrebată dacă va ieşi la "pensie" după ce succesorul său John Kerry va fi confirmat de Senat, ea a răspuns zâmbind: "Nu ştiu dacă acesta este cuvântul pe care l-aş folosi, dar cu siguranţă voi părăsi scena rapid pentru o vreme". Departamentul de Stat a difuzat luni fotografii cu revenirea şefei diplomaţiei în biroul său, ovaţionată de colaboratorii săi, care i-au oferit o cască şi un tricou de fotbal american.
Reapariţia lui Clinton pentru câteva săptămâni de activitate ca secretar de Stat închide o paranteză inedită a unei luni de absenţă de pe scena publică din cauza unei succesiuni de probleme de sănătate care au determinat-o să îşi petreacă Anul Nou în spital. O femeie hiperactivă şi în vârstă de 65 de ani, ea a fost spitalizată între 30 decembrie şi 3 ianuarie la New York, din cauza unui cheag de sânge depistat într-o venă situată între creier şi craniu. Tratată cu anticoagulante, medicii i-au prezis o recuperare completă.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.