Internațional

MOZAIC INTERNATIONAL Victime din România ale petardelor din Italia

Ziarul de Vrancea
3 ian 2013 459 vizualizări
Un copil român a fost grav rănit, într-un parc din oraşul italian Milano, de o petardă care rămăsese neexplodată de la Revelion, informează site-ul publicaţiei Il Giorno

Copilul român de 13 ani se juca joi seară în parc. A văzut o petardă şi a luat-o în mână, dar dispozitivul, care rămăsese de la Revelion, a explodat. Băieţelul a suferit răni grave la mână dreaptă şi a fost transportat la Spitalul San Giuseppe din Milano, fiind supus unei intervenţii chirurgicale. Poliţia din Milano a declanşat o anchetă în acest caz. Trei români au fost răniţi în Italia, în noaptea de Revelion, doi fiind în stare gravă, dintre care unuia i-a fost amputat un braţ, scrie Corriere della Sera, precizând că bilanţul total al incidentelor provocate de explozii, în Peninsulă, este de doi morţi şi 361 de răniţi.

Brigitte Bardot se face rusoaică pentru a salva doi elefanţi de la eutanasie

Brigitte Bardot a ameninţat că va cere cetăţenia rusă dacă autorităţile decid să eutanasieze doi elefanţi bolnavi din Lyon, potrivit unui comunicat transmis de fundaţia sa agenţiei AFP. "Dacă cei care au puterea au laşitatea şi neruşinarea de a ucide cei doi elefanţi Baby şi Nepal (...) am luat decizia de a cere naţionalitatea rusă pentru a fugi din această ţară care nu mai este decat un cimitir de animale", scrie fosta actriţă, în condiţiile în care Gerard Depardieu tocmai a obţinut cetăţenia rusă, din partea preşedintelui Vladimir Putin, nemulţumit de intenţia autorităţilor de a majora la 75% impozitul pentru cei mai bogaţi francezi. Soarta lui Baby şi Nepal, doi elefanţi ameninţaţi cu eutanasierea la Lyon, în centrul Franţei, a starnit nemulţumirea apărătorilor drepturilor animalelor la jumătatea lunii decembrie, printre care şi fundaţia lui Brigitte Bardot, un ONG creat de actriţă pentru a ajuta animalele supuse unor tratamente crude sau ameninţate cu dispariţia. Prefectura Lyon a decis ca animalele să fie eutanasiate, argumentand că sunt bolnave de tuberculoză, dar avocaţii circului Pinder, proprietarul elefanţilor, au contestat acest lucru. Autopsia unui alt elefant decedat a stabilit că acesta era afectat de tuberculoză, o boală contagioasă care se transmite de la animal la om.

Hoţ român de cabluri, electrocutat mortal în Sicilia

Un român a murit electrocutat în Sicilia în timp ce încerca să fure cabluri de cupru, informează pagina online a agenţiei ANSA. Incidentul a avut loc în zona Agrigento din Sicilia. Românul, care locuia în Canicatti, a fost transportat la spital de trei complici, dar a decedat din cauza rănilor suferite prin electrocutare. Complicii, printre care se numără fratele românului, sunt cercetaţi pentru furt calificat.

Rachetele Patriot au ajuns în Turcia

Primele sisteme de rachete Patriot, furnizate de NATO, au fost aduse în Turcia. "Militari şi echipamente americane au sosit vineri la baza aeriană Incirlik (în Turcia) pentru instalarea bateriilor de rachete Patriot", precizează armata americană. Sistemele nu vor fi funcţionale imediat. "Aproximativ 400 de militari americani şi echipamente suplimentare vor fi transportaţi cu avioane în Turcia zilele următoare. Alte echipamente vor fi aduse pe cale maritimă şi vor sosi la sfârşitul lunii", precizează armata americană. Germania, Olanda şi Statele Unite participă la această misiune "pur defensivă" a NATO. Turcia a cerut sprijinul Alianţei Nord-Atlantice pentru a se apăra de eventualele rachete care ar putea fi lansate din Siria, ţară care se confruntă de aproape doi ani cu un conflict civil soldat cu aproximativ 60.000 de morţi.

Cinci violatori indieni, la un pas de pedeapsa capitală

Testele ADN confirmă vinovăţia celor cinci suspecţi de violul colectiv comis asupra unei studente de 23 de ani, pe 16 decembrie, într-un autobuz din New Delhi, informează Ministerul Public. Suspecţii au fost inculpaţi joi şi riscă pedeapsa cu moartea, potrivit legii indiene. Un grup de 600 chitarişti indieni au adus un omagiu victimei, decedate sâmbăta trecută în Singapore, cântând piesa "Imagine" a lui John Lennon la un festival muzical din oraşul Darjeeling (est). Violată în repetate rânduri, agresată sexual cu o rangă de fier ruginită într-un autobuz, tânăra studentă a fost aruncată din maşină, alături de prietenul cu care fusese la film. Fata a murit sâmbătă în Singapore, unde fusese transferată cu leziuni grave la intestin şi creier. Caracterul deosebit de brutal al atacului a declanşat proteste de stradă nemaiîntâlnite în India împotriva agresiunilor şi violurilor comise în ţară şi nepedepsite.

Iranul anunţă noi negocieri, de care europenii spun că nu ştiu

Uniunea Europeană a anunţat vineri că nu există stabilită nicio dată privind organizarea unei noi runde de negocieri cu Iranul în legătură cu programul nuclear al acestuia, dar speră ca acest eveniment să se producă în curând, conform unui purtător de cuvânt european, citat de Reuters. Oficialitatea europeană a reacţionat astfel la o declaraţie a negociatorului şef în dosarul nuclear iranian, Said Jalili, care indicase tot vineri că Iranul a acceptat reluarea în luna ianuarie a negocierilor cu cele şase mari puteri, reprezentate de UE. Aflat în vizită în India, Said Jalili a afirmat că Iranul a "acceptat ca respectivele discuţii să aibă loc în ianuarie" şi urmează să fie puse la punct detaliile tehnice ale dialogului, potrivit AP şi Reuters. Până acum au avut loc trei runde de discuţii între marile puteri şi Iran, însă nu s-a înregistrat niciun progres palpabil.

Se caută un înlocuitor pentru cel mai ascultat cantec din lume

Administratorii site-ului unui post de radio american au lansat un concurs cu scopul de a găsi un înlocuitor pentru celebrul cântec "Happy Birthday To You", a cărui utilizare comercială aduce venituri consistente grupului Warner Music, care deţine drepturile de autor.

Cântecul "Happy Birthday To You", lansat în 1893 cu titlul "Good morning to all", nu este liber de drepturi. El aparţine casei de discuri Warner Chappel Music, care îl deţine în regim de exclusivitate până în 2030, anul în care celebrul refren va deveni disponibil pentru domeniul public. În prezent, înainte de a fi difuzat la televiziune sau în filme, drepturile de difuzare trebuie să fie plătite. Aceste drepturi aduc grupului Warner venituri de aproximativ 2 milioane de dolari în fiecare an.
Pentru a evita acest lucru, cel mai vechi post de radio independent din Statele Unite, WFMU, a lansat pe site-ul său - Free Music Archive - un concurs intitulat "The New Birthday Song Contest" cu scopul de a crea un cântec nou, care să înlocuiască refrenul original, fredonat cu ocazia aniversărilor, relatează lefigaro.fr. Această versiune alternativă va fi liberă de drepturi şi va putea fi interpretată în toate filmele şi serialele TV, fără achitarea unor redevenţe financiare.
Prin această iniţiativă, site-ul postului radiofonic a dorit să celebreze cea de-a zecea aniversare a organizaţiei cu scop non-lucrativ "Creative Commons". Această asociaţie permite partajarea sau utilizarea gratuită pe internet de fişiere muzicale sau a oricăror alte tipuri de fişiere, în peste 50 de ţări.
Postat online încă din 12 decembrie, albumul de cântece alternative create pentru a înlocui "Happy Birthday To You" conţine până acum 31 de piese, care au fost ascultate de peste 16.000 de ori. Jurnaliştii de la Le Figaro consideră că această cifră este deocamdată mult prea mică pentru a putea să detroneze celebrul refren interpretat în limba engleză, care, potrivit Cărţii Recordurilor Guinness, este cel mai ascultat cântec pe plan mondial.
Trei câştigători vor fi desemnaţi pe 29 ianuarie. Piesele lor vor beneficia de o licenţă "Creative Commons" şi vor putea fi folosite cu titlu gratuit, cu condiţia ca noul utilizator să menţioneze numele autorului şi site-ul Free Music Archive.
Mai multe cântece create pentru a celebra o aniversare au fost deja compuse în istoria cinematografiei, cu scopul de a evita redevenţele cuvenite grupului Warner. Cântecul original "Happy Birthday To You" a fost compus în secolul al XIX-lea de două surori din statul american Kentucky. Intitulat iniţial "Good morning to all", refrenul conţinea doar cinci note. În 1935, un editor muzical a decis să protejeze legal această piesă muzicală. A operat o uşoară modificare, adăugând partiturii o a şasea notă, iar apoi a obţinut licenţa pentru drepturile de autor. În 1988 grupul Warner, un gigant din industria muzicală, a achiziţionat refrenul "Happy Birthday To You" şi este de atunci unicul posesor al drepturilor de exploatare comercială a refrenului.


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.